Un strigat si o ninsoare

Strigatul meu a zburat aidoma unei pasari. Incerca sa te urmareasca si sa te ajunga pentru a-ti umple de dor inima. Incerca sa se aseze pe umerele tale pentru a-ti spune cit de mult as vrea sa-ti vorbesc acum. Durerea ce era inlantuita in el nu putea sa fie exprimata altfel decit doar prin acel unic strigat de disperare... zbura anume spre tine, voiam sa-l poti auzi si sa stii ca inca te mai iubesc. Era ciudat, dar anume acea muzica, parca, il purta mai repede spre tine, anume acea melodie ce o auzeam atunci cind eram in doi, acel cintec trist venea sa poarte acea unica deznadejde spre tine, venea sa-ti marturiseasca dragostea mea.
Dar stii ce s-a intimplat?... Chemarea mea s-a inecat undeva intr-un strat puhav de albeata din preajma ta... era zapada? Da, cred ca era zapada despartirii noastre ce se asternuse deja de atita timp intre noi: o ninsoare magica, plina de frig si uitare s-a strecurat intre noi de ceva timp. Voiam s-o alung dar nu puteam, caci nu te vedeam pe tine si singur nu eram capabil s-o opresc... Mi-am reamintit ceea ce s-a intimplat: te cautam pentru a alunga acea ninsoare ce era intre noi... nu te gaseam si atunci am stiut ca pot sa te aflu undeva doar eliberind durerea mea intr-un strigat, o chemare de deznadejde sincera si plina de iubire adevarata... si atunci am trimis tie acest ravas, atunci te-am chemat alaturi...
Dar era prea puternica acea ninsoare la un inceput de iarna solitar, eram singur in fata acestei unice ninsori din viata mea ce m-a facut sa te chem si sa-ti spun ca te iubesc.
Stii ce-mi doresc acum cel mai mult? Sa citesti aceste rinduri si sa stergi fulgii de pe obrajii mei. Te rog, apari acum din nou asa cum ai stiut sa o faci mai inainte in viata mea, asa cum ai stiut sa ma faci fericit. Doar cu tine.