Vis sau realitate?

Straniu, dar erai bruneta. Nu te mai vazusem asa, dar erai cea mai frumoasa bruneta pe care as fi cunoscut-o vreodata... si ma priveai. Ne cunosteam de o vesnicie si, in acelasi timp, stiam ca nu puteam exista separat, aveam nevoie unul de celalalt... ne iubeam. Simteam dragostea ta, o vedeam in privirea ta, o ghiceam in gesturi, in comportament, era in tot. Te vedeam si te admiram. Asa cum un barbat poate admira unica femeie adevarata din viata sa, unica raza de luminaintr-o iarna glaciala lipsita de sens, unica speranta la mijloc de viata. In ochii tai ardea pasiunea, stiam sau, mai bine zis, simteam cit de mult ma iubesti... si-mi era trist. In acelasi timp, realizam ca nu putem fi impreuna, erai aidoma unui vis frumos, irepetabil, sensibil, dar, totusi, atit de sincer! Atit de real! Imi parea chiar ca esti mult mai vie decit sutele de femei ce le vedeam zilnic in jur... te simteam... iti citeam scrisorile. Erau cele mai frumoase scrisori de dragoste scrise vreodata, erau vii!.. Le intelegeam doar prin atingere, degetele mele descopereau deja sensul celor scrise, te vedeam in ele si, a cita oara (!) iti simteam dragostea... 
Voiam sa fiu cu tine, dar realizam imposibilitatea acestei unice dorinte din viata mea, dorintei de a fi fericit. Stiam ca acusi ma voi trezi si unicul lucru ce-l voi putea face e sa-ti scriu acum cit de mult te iubesc. Sper sa citesti aceste rinduri... iar dragostea mea sa te cuprinda lin aidoma unei adieri de vint... Ai simtit-o?...