E atita liniste intre noi

Intotdeauna am stiut ca vreau sa fiu sincer si am fost: scriiam ceea ce simt si voiam, evident, sa citesti. Voiam sa stii cit de mult te iubesc si sa intelegi valoare adevarata a celor scrise. Nu mai stiu cum, dar gaseam intotdeauna maniera potrivita de a-ti spune sincer si evident ceea ce simt pentru tine. Sa-mi spui anume tu de reuseam sa trezesc in tine acel unic si sincer sentiment ce ne-a unit cindva. Scriam si simteam cit de mult as dori sa-ti spun cele scrise simtindu-te alaturi si iubindu-te asa cum ne-am iubit atunci... voiam din rasputeri sa-mi deschid sufletul si sa-ti arat acea unica dragoste din viata mea, acel unic suspin de amor.
Ma durea, dar gindul ca vei citi cele scrise ma incalzea si ma facea sa continui sa sper. Astfel imi parea ca voi reusi sa rezist unei vieti far de tine, unei realitati in care trebuie sa ma trezesc fara a sti cine sunt eu cu adevarat si de ce nu suntem impreuna. Dar scriiam, caci te iubeam asa precum te iubesc si acum cu tot sufletul meu si cu tot ceea ce sunt si, poate, cu tot ceea ce as vrea sa fiu. Imi lipsesti si adeseori ma intreb unde incape atita tristete intr-un suflet, cum de mai rezista el si ce-ar fi daca te-ar regasi, totusi, intr-o zi...
Dar stii ce il ucide acum?.. Tacerea ta. Acest raspuns surd la ceea ce e scris pe acest blog il face sa se piarda pur si simplu intr-o bezna tacuta, atit de tacuta incit de ai cadea in ea, ai muri asurzit de caderea muta a corupului tau, ai innebuni de atita vid gol, plin doar de amintiri si tristete. Asa ma simt ai eu acum: cazut intr-un spatiu nul, gol si plin de desertaciunea unei taceri ce ma omoara-tacerea ta... Eram naiv, probabil, crezind ca ai putea cu adevarat sa-ntelegi durerea mea si ca, poate, citesti aceste rinduri. Presupun ca nu ai vrut (sau putut?) intelege ceea ce se ascunde in totul ce exista pentru tine, totul ce este scris si rostit doar pentru tine pe acest blog. Nu vreau sa cred ca nu citesti, in asa caz nu as mai stiu unde sunt si ce fac. Si, crede-ma, nu mai stiu cum as putea altfel marturisi adevaratul sentiment ce il port in sufletul meu. Speram cindva ca ma iubesti si tu, dar acum nu mai cred ca te revad in aceasta bezna a tacerii in care ma cufund in fiece zi. Imi este greu sa tac si sa ascund ca iubesc, dar si mai greu mi-ar fi sa stiu ca nu ma mai iubesti si ca ai uitat ceea ce te facea cindva sa fii fericita cu mine.
Tacerea ta ma sufoca in aceasta vara torida. Ea ma stringe intr-un infinit diabolic si nu-mi permite sa scriu... Si stii ce-as vrea acum cel mai mult? Sa-mi vorbesti nu doar in vis, ci si in realitate si sa-mi spui ca inca mai esti pentru mine.