Ca-n filme

Am vrut sa fie ca-n filme si nu a fost. Te iubeam si de aceea credeam ca ar fi posibil. Iar apoi te-am pierdut, exact ca-n filme. Si am realizat ca aici scenariul s-a repetat exact ca intr-un film holywoodian cu o singura diferenta: nu te-ai mai intors. Si atunci am inceput sa pling. Am crezut ca astfel ma voi simti mai bine, dar nu a fost, adica nu a fost sa pling... Lacrimile au ramas undeva in inima si nu au mai dorit sa plece de acolo...
Si am continuat sa sper precum spera personajul principal din acele filme. Credeam ca ceva se schimba, caci asa vazusem in filme. Speram, caci te iubeam si credeam cu adevarat ca vei reveni intr-o zi, imi vei spune ca esti cu mine si ca vei fi cu adevarat. Nu a fost sa fie si am ramas in afara scenariului, undeva uitat pe o margine de hirtie, aidoma unui personaj ce nu si-a gasit rostul si locul lui in acel film. Si stii ce este cel mai trist? Nimeni nu are nevoie de asa oameni in acele filme de dragoste, dorim cu totii sa avem un happy end...
Te-am pierdut anume atunci cind am continuat sa sper. Si nu am vrut sa fie asa, caci anume atunci te iubeam cel mai mult si chiar credeam ca va fi totul bine. Zimbesc, caci imi reamintesc de noi, dar ma doare acum, deoarece anume tu imi lipsesti cel mai mult in aceasta viata. Ai fi elementul lipsa din acest puzzle ce se numeste viata. Ma uit in jur si nu te vad, dar stiu ca in filme intotdeauna eroul este urmarit de ochii iubirii si ades i se intimpla o minune... si as vrea sa cred ca traiesc acum int-un film si mergind pe drum intr-o zi obisnuita te voi intilni pe tine. Iar tu vei zimbi...
Stiu ca-n filme totul e altfel, insa mai continui sa sper si sa cred ca scenariul istoriei inca nu s-a scris, iar filmul nu este inca terminat. Si sfirsitul nu mai este atit de aproape precum pare, iar eu te voi intilni intr-o zi, intr-o alta viata, intr-un alt episod unde nu te voi pierde niciodata. Imi este greu sa respir acum, atit de mult imi doresc cu adevarat sa mi se intimple aceasta, chiar si de va fi doar intr-o alta viata...