O noua primavara si o noua speranta

Am pierdut probabil ceea ce nu ar fi trebuit sa pierdem niciodata: speranta. Anume dupa aceasta ai incetat sa mai crezi in noi, in tine... Imi este greu sa ma pronunt acum: ar fi dificil sa pot da un raspuns inteligent, plin de intelepciune si unul care ar putea sa cuprinda totul. Nimeni nu ar putea, caci ceea ce ne inconjoara se numeste viata, iar viata este plina de surprize si vreau sa cred ca sunt mai mult placute decit nu prea. Este dur de a vorbi despre ceea ce doare, se amesteca sentimentele ce nu mai vor sa-ti permita sa judeci. Dar, voi repeta din nou, aceasta e viata.
Incerci probabil sa te ascunzi si te inteleg. Nu te judec, demult am acceptat ca oamenii au dreptul de a fi liberi si de a decide ei-insisi ce vor cu adevarat de la aceasta viata. Dar nu pot spune ca nu ma doare anumite decizii ce schimba prezentul si viitorul.
Te accept asa cum esti tu si te iubesc pentru ceea ce am gasit cel mai bun in tine. Si asa te tin minte si pentru aceasta iti spun multumesc pentru ca ai fost in viata mea. Dar nu vreau sa pun punct, voi adaposti pe acea, care a fugit recent de la tine si care se simte atit de singura acum: Speranta.
Zimbetul tau ma urmareste in vise. Acolo imi vorbesti, ma saruti si ne iubim asa precum o faceam cindva. Iarasi revin in ele pentru a te regasi. E un blestem ce ma urmareste inca si de care nu pot scapa. Insa trebuie sa recunosc ca e ceea ce-mi ramine acum si e ceea ce se cere in suflet fara a bate la usa. Tu vii si din nou cred, pe un moment, ca sunt fericit.
Voi schimba fundalul acestui blog pentru a crede ca vine, totusi, primavara si-n sufletul tau.