Acum ploua (doare)

Am vrut sa-ti spun ca acum ploua. Iar eu sunt fericit, caci in ploaie este mai usor sa-ti ascunzi durerea. Lacrimile par a fi niste picaturi uitate undeva intr-un colt de pleoapa si nimeni nu va putea banui cit de mult sufera un cineva...
Era un timpl ploios, maii tii minte? Stiu ca acum citesti aceste rinduri si zimbesti, iti reamintesti si privesti pe fereastra, te gindesti cum ar fi daca ne-am iubi intr-o ploaie calda de fericire, o ploaie ce ne-ar uni asa precum ne unea cindva dragostea intr-un sfirsit de acel anotimp...
Vreau sa stii ca mi-asi dori sa-mi scrii receta: as fi un elev exemplar, asi cauta o hirtie, un creion si asi astepta sa-mi spui receta existentei tale far de mine. Asi nota fiece litera, acord si simbol. Stii de ce? Pentru ca nu pot trai far de tine si nu-nteleg cum ti-ar reusi tie sa crezi de a fi fericita. De fapt, chiar si de ai fi, nu cred ca ai simti cu-adevarat fericirea noastra, acea unica si datatoare de viata.
Dar stii ce-nteleg acum? Ploaia nu poate fi vesnica, dupa ea va rasari soarele, iar eu va trebui sa continui sa-mi ascund durerea si tristetea unei vieti far de tine. Ce sa fac? Spune-mi, cum sa rezist?.. Unde este remediul?
...azi am vrut sa-ti vorbesc. Te-am cautat in fiece picatura de ploaie ce cadea usor pe geam. Am incercat  sa-ti spun cit de mult imi lipsesti si cita durere se ascunde in jur. Am vrut sa ma simti, caci durerea mea nu mai incape in limitele lacrimilor ce cad...

Spune-mi, vis sau realitate

Am visat ca ma iubeai :-) Era multa lumina in jur, te vedeam si te admiram. Am visat cit de mult tii la mine, am simtit in vis dorina ta nebuna de a ma avea alaturi. Ti-am strins mina si te-am privit in ochi: erau anume acei ochi ce i-am iubit cindva, demult, intr-un infinit din trecut... Ah, din nou zimbeai si ma priveai: am realizat atunci cit de aproape esti, cit de aproape te visez acum.
Am fost fericit in noaptea ceea: am trait un vis comun, o iubire ce inca nu a murit, o sansa de un nou inceput.
Am vorbit cu tine: nu mai stiu ce spuneam, dar tu ma priveai si zimbeai. Erai linistita, iar eu vorbeam despre noi, despre cit de mult te asteptatm, despre problemele ce imi pareau depasite caci te vedeam alaturi, despre un viitor ce ne apartine, despre cit de mult am suferit... Iar tu ma priveai si imi zimbeai: imi spuneai ca esti fericita alaturi de mine si sa nu mai vorbesc atita despre durere si tristete. Voiai sa te sarut si nu mai conta nimic altceva atunci.
Stii, citeodata, cred ca stiai ca e un vis. De aceea si zimbeai indulgent la ceea ce-ti spuneam: stiai ca nu e decit un vis si in zori vom realiza cit de departe suntem unul de celalat... cit de mult suferim. Si atunci cind eram aproape nu mai conta nimic altceva, voiam sa pretindem la fericire.
Iar nu am inteles: continuam sa cred ca e un adevar si ca vom fi din nou impreuna.

Acum ma intreb daca tu ai stiut ca va fi totul un vis ce va continua sa ne urmareasca toata viata si daca mai doresti cu-adevarat sa-l prefaci in realitate?..

Aminteste-ti

Lacrima mea se va stinge in globul mare de lumina ce se va naste maine dimineata. Va disparea aidoma unui vis trist ce l-ai alungat azi in zori. Nu vei avea nevoie de ea si o vei topi in fierbinteala unei alte zi. Unei alte zi far de tine...
Melodia noastra va disparea in zgomotele strazii. Vuetul unei noi zile va stinga notele ce-ti amintesc de mine. Voi fredona in fiece noapte un cintec pentru a te simti alaturi, dar vai!.. Nu va rezista unei noi zile pline de atite sunete desarte, de atita zgomot... Iar tu, probabil, nu o vei dori sa o asculti, sa-ti reamintesti...
Numele tau il voi sopti la un miez de noapte, te voi chema. Oare ma vei auzi?.. Sau vei crede ca e doar un simplu vis revarsat dincolo de inconstient...
Durerea mea te va cuprinde ades, nu vei intelege ce este cu adevarat: racoarea unei toamne tirzii sau raceala unui inceput de iarna... nu vei dori sa simti cu-adevarat cit de mult doare... cit de frig e far de tine...
Tristetea unei clipe va trece neobservata. Nu vei dori sa-ntelegi cit de mult inseamna ea pentru mine, nu vei dori sa o alungi din sufletul meu. Stiu, vei crede ca e doar o melancolie neintemeiata...
Atingerile mele le vei uita, probabil, alinata de un alt barbat. Vei incerca sa crezi ca le-ai uitat si, poate, cine stie, vei reusi s-o faci crezind ca sunt la fel.

Iubirea mea nu o vei uita niciodata si atunci vei simti lacrima mea pe obrazul tau, vei auzi muzica soptita impreuna cu numele tau si vei suferi durerea noastra comuna, topita in amintirea atingerilor mele: vei simti atunci cit de mult te iubesc acum...
Ma intreb doar daca mai ai nevoie de ea...

Voi veni

Intr-o zi voi veni la tine si-ti voi spune cit de mult te iubesc, ma voi aseza la marginea dragostei noastre pentru a-ti vedea mai bine ochii si-ti voi repeta refrenul vesnicei noastre iubiri.
Voi sti ca nu ma vei astepta, vei fi pierduta in lacrima falsei tale fericiri si vei creder o efemera declaratie de dragoste ce te-a orbit, probabil, cindva, intr-un desert far de mine si rostita de un cineva... vei crede sa traiesti o viata plina de ceea ce ti-ai fi cindva dorit sa traiesti cu mine, o viata ce ti-as fi daruit-o doar eu, un viitor ce l-am fi avut doar impreuna. Dar nu a fost ca-n povesti si sfirsitul acestei istorii nu a fost sa fie atit de romantic.
Iar eu voi veni si tu o stii. Vei incerca zadarnic sa crezi intr-o viata feerica unde nu ar fi loc pentru mine. Vei incerca sa crezi ca m-ai uitat, dar nu vei reusi...
Iar eu continuu sa te iubesc si aceasta imi da aripi. Stiu ce am simtit: am trait o clipa unica cu tine aidoma unei vieti si aceasta amintire nestinsa imi lumineaza viata. Focul ei ma mistuie, dar si ma incalzeste mereu. Este o durere eterna, o cruce pusa pe umeri ce nu-ti permite sa dispari, sa te topeste intr-o lume sura si palida far de inteles. Anume aceasta iubire te ridica in slavi si te face sa vezi si sa simti lumea din jur altfel: asa precum o faceam noi doi cindva.
...voi veni pentru a-ti spune cit de mult te iubesc. Vei auzi vocea mea si inima-ti va sopti acel unic refren... refrenul meu, refrenul tau, melodia iubirii noastre. Pe ea nu o vei putea minti, va continua din nou sa-ti spuna ceea ce ti-e frica sa recunosti tu-insati: ar fi trebuit sa fim impreuna.

Greu

Stii de ce mi-e frica acum? Ca nu vei citi aceasta postare. Iar eu voi continua sa sper... sa sper ca inca ma mai iubesti, ca inca mai doresti sa fii cu mine si ca inca mai crezi intr-o viata cu noi doi, intr-o viata in care suntem fericiti.
Si stii de ce mi-e frica acum? Ca nu vei intelege cit de mult imi doresc sa fim impreuna si cita dragoste se asterne intre noi doi: chiar nu o vezi? Este in fiece raza de Soare si-n fiece freamat de vint, in fiece cuvint ce-l rostesc acum.
Stii de ce mi-e frica acum? Ca vei fi undeva mult prea departe de cuvintele mele si nu vei avea nevoie de sinceritatea marturisirii mele asternute undeva intr-un tirziu de noapte. Nu vei dori sa-ntelegi dragostea mea revarsata in sute de cuvinte de amor. Vei fi mult prea indiferenta la cele scrise de mine si nu vei dori sa stii ca sunt si vreau sa fiu cu tine  mereu... ca inca te mai iubesc.
Stii de ce mi-e frica acum? De tacerea ta. O liniste infioratoare se asterne si nu-mi da puteri sa mai cred in tine, in mine si-n noi... te rog, nu tacea... vorbeste, spune cit de mult iti lipsesc.
Si stii de ce acum iti scriu? Pentru ca te iubesc mult mai mult decit credeam ca as fi putut-o face vreodata si pentru ca vreau sa cred in dragostea noastra asa precum credeam pretutindeni si pentru ca-mi lipsesti acum mult mai mult decit mi-asi fi putut imagina...
Te rog, spune-mi ca inca nu ti-e frica si ca inca ma mai iubesti. Ma doare tacerea, ma sufoca aceasta liniste prevestitoare de ceva... vreau sa sper de un lucru bun, cald si sincer - asa precum este dragostea mea.
Imi e greu sa rasuflu acum, vreau doar sa te aud si sa-mi reamintesc acea voce ce mi-a dat un sens vietii mele cindva si ce-mi lipseste atit de mult acum...


Nu cred sa pot reda durerea unui suflet singuratic ce doreste sa-ti vorbeasca la mijloc de noapte. Dar sper sa auzi vocea iubirii noastre si sa-i intinzi mina. Sa nu o lasi abandonata aidoma unui copil orfan... Am nevoie de tine acum mai mult ca oricind. Te rog, nu ma uita...

Durere, lacrimi si iubire

Inima mea e plina de lacrimi. Stau ascunse undeva dupa perdeaua tacerii. Le simt, insa nu pot face nimic pentru a le spune "plecati"... Mi-as dori sa pot trece peste dragostea mea si sa le fac sa cedeze. Dar nu reusesc.
Imi lipsesti si nu mai pot sa rezist de atita singuratate si dor. Inima mi se umple cu mii de lacrimi ce nu vor sa se revarse, nu le permit, caci stiu ca trebuie sa vii tu si astfel vei seca durerea ce ne desparte. Vreau sa pot crede in aceasta si sa stiu ca inca nu mai traiesc in zadar, ca inca nu sunt singur, ca inca ma mai iubesti... Iar acum sunt asezat linga durerea mea si astept sa-ti vorbesc, astept sa-ti aud marturisirea ta. Stiu ca inca mai existi si cel mai mult acum asi vrea sa-mi spui ca doresti sa fii cu mine.
O durere ascunsa, tupilata pe linga suflet ma apasa acum. Nu pot respira asa cum o faceam cindva, nu pot zimbi asa precum mi-asi dori si nu pot sa mai cred asa cum te credeam cindva. Dar stiu: pot sa iubesc ca si mai inainte. Atita timp cit gasesc forte pentru a o face, voi continua sa te astept.
Dar imi este greu. Atit de greu sa traiesc fara vocea ta incit incerc sa o  ghicesc pretudindeni: in soapta vintului, plinsul ploii sau chiar in tacere... Am inceput sa urasc aceasta tacere ce se asterne intre noi! Dar ce sa fac?.. Tu nu spui nimic. Iar mie nu-mi ramine decit sa te "caut" in aceasta singuratate. Ma simt un calator singuratic pierdut intr-o bezna far de tine. Am nevoie de un strop de lumina, o raza de Soare incalzita de iubirea ta.

Izolare

M-am inchis in cochilie. Am tras zavorul sufletului obosit, am inchuiat usa. M-am grabit sa trag perdelele pentru a nu vedea nimic, obloanele si am stins lumina. Erau atit de grele, incit am facut un efort pentru a reusi sa ma izolez de lumea din jur... cred ca mi-am zgiriat un pic pofta de viata, dar nu-i nimic, imi va trece. Am reusit sa ma retrag undeva adinc intr-un intuneric lipsit de orice culoare si miros, lipicios si inconfortabil. Stau acum si astept.
Sunt imprejmuit de gindurile mele si de dorinta de a te vedea. Mi-am luat un ragaz pentru a-mi aduna ideile si pentru a vedea ce vei face acum. Stii cit de mult vreau sa-ti vorbesc si stii cit de mult ar conta pentru noi doi o raza de Soare strecurata in aceasta sumbra si grea izolare in care ma aflu eu (ne aflam noi?) acum. As dori sa-ti vad fata pentru a realiza inca o data cit de frumoasa esti si cit as da pentru a te sti fericita. As dori sa fii anume cu mine...
Unde esti? De ce esti si tu ascunsa undeva dupa usi si ziduri? Nu sta acolo, raspunde, scrie, striga ceva pentru a sparge zidul de tacere ce se asterne intre noi doi. De ce doresti sa nu spui nimic acum, anume acum cind avem atita tristete si dor intre noi si cind stiu ca asi putea sa te pierd pentru totdeauna?..
De ce nu incerci sa salvezi ceea ce exista de milenii si ce nu s-a inteles niciodata printr-o explicatie logica: dragostea adevarata... aceasta dragoste ce ne urmareste si ce o simtim inca...

Acum in inima ta

Am ascultat azi ploaia. Iar inima a incercat sa te auda in soaptele lacrimilor. Picaturile voiau sa spuna ceva. Nu am indraznit sa deslusesc ce anume, asi fi preferat sa te aud pe tine spunindu-mi acest adevar. Dar nu erai alaturi.
Am auzit eterna chemare a vintului. Voia sa ii primesc cuvintele suflate si rupte de pe buzele tale... am zimbit, iarta-mi sinceritatea, dar mi-a reamintit de zimbetul tau si de gingasia buzelor ce le sarutam... nu am dorit sa-l aud pentru ca banuiam ce-mi va spune. Am preferat sa nu-i accept suflarea.
...am iesit in strada si am realizat ca nu mai vad Soarele: martorul iubirii noastre ratacite undeva la mijloc de mai. Sau sa fi fost toamna cind totul a inceput?.. Oricum, era linga noi si ii simteam caldura precum te simt acum undeva departe.

Revin cu gindul la un inceput de iubire ce as dori sa o derulez inca o data in viata reala si asi incerca sa-i schimb finalul. Te-asi vedea din nou asa precum te-am vazut atunci cind ne iubeam si cind ploaia, vintul si Soarele ne apartineau si ne alinau iubirea noastra unica.
Te iubesc si ma doare sa accept indiferenta ta. Nu vreau sa ascult ploaia, vintu si Soarele atita timp cit nu vei avea curajul sa ma privesti in ochi si sa-mi spui ce cu adevarat se-ntimpla acum in inima ta. 

Unde esti?

Am vrut sa scriu cit de mult imi lipsesti si sa sper ca vei citi aceste rinduri. As spera atunci ca inca ma mai iubesti si nu se prelinge in zadar atita tristete intre noi doi, ca inca mai tii minte valoarea si puterea dragostei noastre. Sa-mi spui daca inca iti amintesti...
Iar de nu vei citi, asi spera ca aceste rinduri ti le va sopti vintul, atunci cind la miez de noapte nu vei avea somn si nu vei intelege de ce el este atit de trist. Ar incerca in acea clipa sa-ti spuna despre iubirea mea si sa-ti mingâie inima asa precum am facut-o eu cindva. Il auzi?...
Am vrut sa cred ca citesti ceea ce scriu. Iarta-mi naivitatea, sunt doar un simplu romantic ce mai crede inca in dragostea eterna si adevarata. Am tins atit de mult sa incerc sa fiu sincer pentru tine si, in acelasi timp, pentru o lumea intreaga. Am vrut sa fiu eu-insumi si, in acelasi timp, sa fiu un altul, acel ce te iubeste inca. Si am sperat ca vei fi si tu acea unica, ce nu se va schimba si va fi cu gindul la mine. Am crezut sa pot spunea aceasta printre miile de cuvinte postate pe blog. Am incercat din rasputeri sa fie asa. Sa-mi spui daca ai simtit...

Am vrut sa continui sa te iubesc si am reusit sa o fac. Stiu aceasta fara a te intreba. Dar ma intreb daca mai am cui darui dragostea mea, daca mai ai nevoie de ea... unde esti?

Departe

Ma simt atit de aproape de tine incit nu mai stiu ce cu adevarat asi fi in stare sa-ti daruiesc: un zimbet, o petala din trandafirul dragostei mele sau o vesnica promisiune de amor... As dori sa ti le dau pe toate si sa te vad din nou, sa stiu iarasi ca esti doar a mea si ca impartim aceeasi dorinta de a trai impreuna. Te simt alaturi azi si nu mai vreau sa privesc lumea din jur: nu vreau sa pierd timpul vazind ceea ce remarcam atunci cind eram singur, vreau sa te admir doar pe tine si sa te iubesc. Sa o fac cu pasiune si sinceritate, sa te simt iubita de mine. Stiu ca vei zimbi si vei intinde mainile pentru a ma cuprinde, vei suride si imi vei sopti la ureche melodia asteptarii tale, o melodie ce o cunosc si eu prea bine...
Te simt chiar linga mine si imi imaginez ca acum traim in doi, iar experienta zilnica o impart la noi doi: te vreau atit de mult linga mine incit simt de parca ai fi cu adevarat alaturi.
Simt prezenta ta in ceea ce ma inconjoara: un vis, un strop de lumina, o raza de infinit, o soapata de vint sau o picatura din ploaia ce a trecut. Te simt si te chem alaturi: azi stiu ca vei veni si vom fi doar noi doi! Cred in visul meu si continui sa zimbesc asteptarii mele: vreau sa cred ca nu este zadarnica. 

Ma simt atit de aproape de tine incit nu vreau sa-mi reamintesc cit de departe esti cu-adevarat si cit de singur sunt acum.