Romane, cintece si filme

Ma simt trist fara tine: iubirea vine sa imi sopteasca numele tau in fiece clipa ce o traiesc nestiindu-te alaturi! Ma stringa inima, te cere pentru a-ti marturisi cit de mult te iubeste. Iar tu nu esti aici si dormi acum undeva, probabil, leganata de razele iubirii mele. Da, te iubesc si tu nu vrei sa ma auzi deoarece preferi sa te stii izolata in palatul tau casnic, intr-o realitate cotidiana ce nu-ti permite sa te stii iubita de mine. De ce? Pentru ca ai suferi mai mult: ai realiza ca o asa iubire nu exista decit doar in romane, cintece sau filme... O iubire ca-n filme, vorba cintecului.
Imi lipsesti pentru ca vreau sa fiu cu tine. Cit de banal suna! Dar este adevarat, acum va trebui sa crezi cuvintelor mele: sunt mesagerii dragostei mele, anume acelei pasiuni ce rezista timpului si nu este decit doar in... romane, cintece si filme! :-) Vreau sa fac un pic de haz, sa iti spun aceleasi lucruri insa fiind mai vesel. Dar nu pot. Nu reusesc decit sa iti spun cit te iubesc si cit de departe te simt. Pacat. Vreau sa pling, dar nu o fac pentru ca mine, cind ma voi trezi, doresc sa iti pot spune cit de mult te iubesc si tu sa nu banuiesti cit de mult traiesc doar cu tine... exact ca-n romane, cintece si filme! 

Te iubesc

Bună, iubito!

De multe ori mă gândesc la tine. Întotdeauna mă gândeam, chiar și când ne-am rătăcit ambii în această lume. Și undeva, în adâncul inimii, mă durea. Dar știi că zâmbeam. Sincer. Îmi aduceam aminte de tine, de noi, de ploaie. Și zâmbeam. Apoi ascultam "M..." sau "Ч.." și din nou zâmbeam.  :-)

Nu am avut timp să avem certuri, neînțelegeri sau probleme între noi: am trăit ambii o veșnică iubire, pură și unică. O iubire ce nu a avut timp să se păteze de grijile cotidiene, o iubire ideală. Am trait-o doar cu tine, iar tu ai simțit-o doar cu mine. Am fost un tot întreg ce nu a putut fi mult timp împreună, dar a fost! Scriu acum si zâmbesc. Îmi e dor de surâsul tău. Doar tu știi de care. Mi-aș dori acum să-l revăd... și să te revăd. 

Te iubesc, scumpo!.. Mereu te-am iubit și numele tău îl repetam acolo, undeva în adâncul inimii pentru a-l rima cu o veșnică iubire, acea iubire ce o trăiești, probabil, o dată în viață. 

Am vrut să-ți vorbesc. Și să te sărut. Să îți spun acest adevăr. Meriți să îl știi. Pentru că ești iubită, admirată și dorită. Ai fost și vei fi. Zâmbește, te rog, acum pentru mine: vreau să citești și să adaugi la această declarație picătura prezentului ce ne lipsește atât de mult. 

Te iubesc, Soare. 

Oceanul ne desparte

goodfon.ru

Cind simt ca imi lipsesti atiti de mult incit nu mai pot respira, incep a scrie... Si nu mai pot rabda fara a-ti spune ca te iubesc, te doresc si te pling in toate insomniile mele. Iar cele ramase fara gindurile despre tine imi reamintesc aceea ploaie sau acea noapte... tu stii care. Si imi imaginezi cum surizi citind cuvintele mele si surizi cu coltul buzelor: asa precum o faci doar tu. Da, anume doar tu. Si vreau sa imi imaginezi ca inca o mai faci, tot asa precum te vad in vise si precum ai ramas in memoria mea.
Te voi iubi vesnic si aceasta dragoste va fi mereu, da, mereu mai puternica decit totul ce ti-a fost dat sa traiesti si sa simti. Va fi anume acea iubire despre care se cinta si despre care, se zice, ca nu poate dura mult timp. Paradox. :-) Zimbesc, sper o faci si tu.

Imi este dor de zimbetul tau, de tine si de acea privire ce ma iubea. Vreau sa o gasesc si sa aprind acea lumina ce ma facea sa-ti vad sufletul. Deveneam doi nebuni impreuna, tii minte? Si imi este dor de acea nebunie smulsa dintr-un infinit, eternul nostru refugiu in lumea dragostei. Te vreau acolo si acum nu pot decit sa iti scriu aici cit de des ma gindesc la tine.
Te sarut si te astept in visele mele. De fapt nu. Deja stiu ca nu vei veni precum o faceai cindva. Sau, mai bine zis, chiar si de vei veni, zimbetul tau il voi putea mereu auzi ...chiar si de ar fi oceanul sa ne desparta. 

Ploaia si vesnicia

goodfon.ru

Probabil, cel mai mult imi lipseste ploaia. Anume acea ploaie ce nu-ti permitea sa pleci intr-o seara tirzie... o ploaie ce ar veni, totusi, de data aceasta, pentru a ne uni. Nu stiu unde s-ar intimpla, dar stiu ca va fi o ploaie pentru noi doi, va fi un refugiu daruit sufletelor noastre pentru a regasi vesnicia. Stii cum? Prin iubire. Doar ea va putea face eterna dragostea noastra si incrusta numele peste puterea uriasa a timpului. Te voi admira si ma vei aprecia, te voi pretui si ma vei privi cu acelasi suris imaginea caruia a ramas in inima mea pe veci : te voi iubi si ma vei iubi.
Va fi istoria eternitatii noastre, vom depasi frontierile timpului si ploaia nu va fi decit un fundal ce ne va insoti. Iti voi auzi respiratia si voi simti caldura ta, iubirea ne va invalui intr-o plapuma invizibila ochilor, va crea un nimb de tacere. Ne vom privi in ochi si vom vedea fericirea. Anume acea fericire despre care inca nu s-a cintat in cintece si nu s-a scris in poezii... O dragoste ce depaseste frontierile realului si posibilului... Una ce nu poate exista alaturi de noi, in aceasta lume. Ea va pleca undeva departe, intr-un alt real, o alta lume si dimensiune unde tu si eu suntem impreuna si unde ne iubim pentru ca am ales de a fi un tot intreg. Acolo suntem noi-insine si lumea din jur nu exista decit doar privita prin ochelarii acestei iubiri ce ne urmareste inca aici...

Vreau sa te simt aproape, mult prea aproape de mine... imi e dor de ochii tai, nu i-am vazut de o vesnicie. Probabil i-a furat impreuna cu dragostea... ochii tai vor aduce sclipiri de fericire, nu stiu cum voi reusi sa te privesc, dar voi simti aceeasi caldura ce ne insotea cindva. Era, probabil, caldura vesnicei primaveri, schimbarea inevitabila a vietii, destinelor noastre. Vei fi tu tu. Punct. Iubire. Pasiune. Extaz. Vesnicie... 
     

Fericit

goodfon.ru 

Stii cum ma simt acum... Zimbesc. :-))) mai mult ca atit, stii de ce o fac si asta ma face sa ma simt fericit. Stiu ca este imposibil, stiu ca esti departe si stiu ca nu... gata, stop! nu mai trec in negativ...
Dimpotriva, voi fi fericit si vreau sa cred ca si tu esti, fie chiar doar un pic, doar cu un cuvint mai mult (anume acela ce mi l-ai scris in mesaj cindva... iubite), fie doar prin acea privire ce era doar pentru mine sau doar prin acele cuvinte unde ma rugai sa (nu?) mai scriu... Sunt fericit regasind privirea ta, cuvintele tale, ochii tai si vocea... cit de mult mi-as dori sa o reaud! Stiind ca, cu-adevarat esti aici, te-as ruga sa imi vorbesti, as sta la marginea noptii si te-as asculta! Ar fi vesnica melodie de iubire ce mi-as dori-o mereu alaturi, mereu, mereu...
Nu cred in povesti... mint, cred! Si vreau sa ramii povestea mea! Am scris ca vreau sa fiu fericit... si incerc din rasputeri sa fiu fara tine, dar e atit de dificil si ...dureros.
Scumpa mea, sunt fericit! Stii de ce... si-mi doresc sa nu uiti acea ploaie ce ne unea strins pe marginea scaritelor unei cladiri... caldura sufletului tau inca traieste in memoria inimii...
Te sarut, mult mai dulce decit Carla's... si sper ca inca mai esti pentru mine.

Te iubesc

goodfon.ru

Daca as vorbi acum cu tine ti-as spune cit de mult te iubesc. Cuvintele mele ar luneca lin pe corpul tau aidoma picaturilor de ploaie ce te imbratisau in ziua ceea. Mai tii minte cum priveai acei stropi? Cuvintele mele ar taia acea tacere ce se asternuse intre noi pentru a aduce... nu mai stiu daca imi permiti sa rostesc cuvintul "dragoste"... Te rog, permite-mi sa-ti spun ca inca te mai iubesc. Vreau sa-ti impartasesc sentimentul meu ce l-am purtat atitia ani ascuns undeva adinc, prea departe de lumea din jur. Stii ce ascult? Enrique... da, anume pe el si totul in jur redevine "tu": te vad, te simt si te admir.
Mi se fringe inima cind stiu ca nu pot sa te sarut si ca totul ce va urma nu va fi decit un vis, caci nu esti alaturi si nu sunt eu acel norocos ce impartaseste o seara de familie impreuna cu tine. Nu sunt gelos, cred ca mai degraba este doar un sentiment de tristete profunda ce se asterne peste inima mea. Atit de mult as dori sa fii alaturi!
Viata far de tine m-a invatat multe. Am invatat sa traiesc altfel, sa fiu diferit pentru a trece peste toate: nu reprosesz si incerc, da, anume incerc sa nu mai mor de durere precum o faceam cindva. Cred ca am reusit, cred ca ai reusit si tu.
Insa acum totul ce conteaza se opreste pe marginea buzelor mele: e un sincer te iubesc si un sarut ce doreste atit de mult sa-ti aporte gingasia unei lungi taceri, unei adevarate iubiri ce inca mai traieste.

Prezent

Mi-as fi dorit sa-mi scrii ca ma iubesti. Cuvintele tale de amor ar fi lunecat lin peste inima mea invelind-o precum o plapuma in miez de iarna. As fi crezut sinceritatea vocalelor si certitudonea consoanelor. As fi crezut ca fericitea este acolo, linga tine, ca totusi am putea sa fim. As fi devenit o stea pe o bolta cereasca unde as fi luminat doar pentru tine. 

Insa... daca mi-ai fi scris ca ma iubesti... nu pot sa stiu ce ar fi facut inima mea. Suferinta unei posibile vieti comune ar fi distrus realitatea inconjuratoare si m-as fi pierdut din nou in acest blog. M-as fi strecurat intre acele doua lumi: reala si posibila. Iar urmarile le-ai fi citit aici, asternute undeva intr-un spatiu virtual. As fi fost aici, din nou, singur pentru a te striga. 

...am redevenit public si contactabil, am redevenit real si nu virtual. Am obosit sa traiesc printre fantome. Am decis sa fiu aici si acum, vreau atit de mult sa fiu fericit. Si chiar de-mi vei scrie "te iubesc" voi incerca sa fiu real asa precum esti si tu, asa precum te-am cunoscut cindva si precum te-am iubit. Si chiar de te mai iubesc inca vreau sa o fac public, real si sa-mi traiesc sentimentele nu doar pe acest blog. Salut, iubire :-) 

Acel ce te iubeşte încă

www.goodfon.ru/

Probabil durerea s-a născut undeva alături de inimă. A venit brusc şi a strâns cu o mână de fier totul ce se mai vedea în jur. Iar respirația s-a oprit pe o clipă pentru a continua apoi într-un ritm grăbit. Însă nu era o respirație ordinară sau una ce aparținea unei persoane grăbite sau obosite. A devenit o respirație întretăiată, plină de anomalii si dureri lăuntrece. Nu o poți controla. Doar ştii ca te depăşeşte şi te impune să fii altul. Unul mai nefericit şi mai singur. Şi, în acel moment, aceeaşi mână te apucă undeva in regiunea gâtului. Începi a răsufla altfel, mai adânc şi ai impresia ca devine şi mai rar. Dar e ceva fals. Răsuflarea devine una dificilă, căci te doare inima deja prinsă în cleştele deznădejdii. Vreau să te strig, să-ți spun cât de mult îmi lipseşti şi să-ți vorbesc. Te doresc acum mai mult ca oricând şi starea mea vine din acea dorință eternă de a fi cu tine. Simt acum cât de departe eşti, iar... inima şi răsuflarea mă trădează şi mă împiedică să pot fiu eu-însumi: acel ce te iubeşte încă. 

Nu pot decât să rămân sa răsuflu greu, sa simt o durere in înimă şi să încerc să cred că încă mai citeşti acest blog... şi că mă vei suna. Îmi e dor de vocea ta. Nu vreau să o uit. Îmi e dor de ochii tăi şi de acel surâs. Da, anume de el. Ştii doar tu de care. Şi ştii cum să mă găseşti...

Din nou tu

Ochii tai i-am vazut azi si am vrut sa-ti spun ca te iubesc. Am dorit sa cred ca esti tu si, pe o clipa, am fost gata sa uit totul. Am ajuns atit de aproape de acea stare numita "fericire" incit am crezut ca sunt alaturi de tine... Ti-am vazut parul rebel in ritmul acelei melodii, dansai si te vedeam fericita impreuna cu mine. Iar apoi am realizat ca nu esti tu... sau erai?
Ma intreb daca ai avut aceeasi senzatie... Sunt sigur ca da. Si ma mai intreb daca a fost sa fie in acelasi moment. Caci de a coincis, sa stii ca ne-am vazut din nou peste miile de clipe si kilometri ce ne despart. Nu te-am auzit, dar stiu ca erai tu si ca imi sopteai melodia buzelor indragostite. Acelor buze ce se lasa sarutate cu dorinta pacatului ascuns, tainuit de aceasta lume imperfecta.
Ai fost tu si eu. Si din nou muzica, multa muzica ce ne unea si ce incerca sa ne ameteasca intr-un iures de dans, dorinta si multa iubire. Prea multa iubire ce nu doreste sa plece. Imi zimbeai si nu voiam decit sa stiu ca esti fericita anume acum, anume cu mine, pe veci. Eram, si cuvintul "noi" era de prisos.

Si mi-am zis sa nu inchid acest blog. Am decis sa il las abandonat, uitat de propriul stapin, precum cel mai mare las ce se ascundea de propria-i oglindire. Si asa si am facut. Dar iata ca stafiile trecutului ma urmaresc inca si inca nu pot sa fiu eu-insumi, si inca mai scriu... 

Sunt aici

Şi daca aş dori acum să ştiu adevărul, cred că aş întreba inima ceea ce simte ea cu-adevărat. Dar nu vreau să o fac, căci raspunsul nu-mi va permite să fiu ceea cu sunt eu. Iar dacă nu îmi pun această întrebare, ajung să scriu aici aceste rânduri cu speranța că le vei citi şi că nu mă voi simți singur şi uitat. Da, recunosc că-mi lipseşti atât de mult, încât acele întrebari şi răspunsuri nu doresc sa le pronunț nicicând.
De ce nu pot să mă exprim prntr-un cântec? Să fiu un Carla's dream ce le spune lucrurilor pe nume, dar ştie, în acelaşi timp, să păstreze şi un mister în piesele sale? Aş face un cântec unde aş putea să-ți spun ceea ce simt. Iar tu l-ai auzi la radiou sau pe youtube şi ai pricepe că te cânt şi te întreb dacă încă mai eşti aşa precum erai când ne iubeam... dacă încă nu ai dorit să uiți... şi dacă nu ai reuşit.
Te simt adeseori în vis. Dar începe să fie penibilă trezirea. Cred că merităm cu toții o realitate plăcută, confortabilă cel puțin. Şi dacă nu e să fie, de ce atunci să nu ne vedem altfel în vis? Şi dacă este mai bine acolo, de ce continuăm să ne trezim? Cred cu-adevărat că încă merită să nu rămânem acolo, precum nişte prizonieri, ba dimpotrivă: să fim aici fericiți.
Cred ca undeva mă contrazic pentru că continui să scriu. Dar vreau să ştii ca încă mai contezi pentru mine şi că încă iubesc ploaia. Şi dacă o iubeşti şi tu, atunci când cad picăturile, există cel puțin doi oameni ce continuă totuşi să fie fericiți din amintiri si ce zâmbesc.

P.S. Am dorit nebuneşte să te fac să surâzi. Îmi lipseşte acel surâs al tău. Sper am reuşit, chiar şi de nu plouă acum.