Imi lipsesti

Imi lipsesti acum...
Daca ai putea sa-ti imaginezi cita durere incape in aceste rinduri acum, ai plinge o saptamina in sir si nu ai putea vedea capatul tristetii mele. Ai rasufla adinc si ai simti cutitul despartirii noastre infipt in muschiul viu, ai tresari de atita durere si m-ai intreba unde sunt, de ce nu vin... Daca asi putea spune cita deznadejde se scurge lin in fiece zi din acea rana, asi irosi toate cuvintele Pamintului, as incerca sa ma opresc acolo unde nu mai sunt cuvinte si durerea s-ar exprima doar prin privire... dar stiu bine ca nu asi mai putea... de ce nu ma crezi? De ce doresti sa ajung acum sa sufar atit doar pentru a-ti confirma dragostea mea? De ce nu mai ai nevoie de ea, de acea iubire ce ne-a unit cindva pe veci... credeam ca mai tii minte...
Daca asi incerca sa-ti traduc toata tristetea mea, mi-ar trebui veacuri. As cauta cele mai dureroase slove, fraze, texte... dar sunt sigur cu nu asi gasi: adevarata durere nu poate fi tradusa!... De aceea acum mi-i frica. Stii de ce? Ca nu vei dori sa-ntelegi adevaratul sens al acestor cuvinte ce vin sa-ti vorbeasca despre tristetea mea...
Daca as dori sa-ti cint cit imi lipsesti, as muri undeva la mijloc de acel cintec, anume asa asi putea exprima adevarul sentimentului meu. Nu asi putea minti in cintec cit de mult te iubesc si cit de mult sufar acum, nu asi putea fi altcineva si sa-ti spun un simplu "te iubesc"... As fi eu-insumi si m-asi identifica in acel cintec cu trup si suflet si, evident, asi spune ceea ce simt acum cu-adevarat si ceea ce sper sa poti deslusi dupa plapuma acestor cuvinte: nu pot trai far de tine... 

0.00

0.00 inseamna ca ma iubesti?... Sau e pur si simplu tacerea surda a celor trei cifre... Miezul noptii ar trebui sa ma gaseasca linga tine, sa te vad si sa-mi zimbesti.
E superba aceasta senzatie de nesinguratate, cind te trezesti stiind ca nu esti absolut singur si ca este totusi cineva alaturi de tine, il simti si te incalzeste gindul unei vieti in doi.
Ai simtit si tu atunci aceasta caldura? Ai dorit sa deschizi inima ta pentru a-i spune ca o primesti? Mai tii minte?..
Ideea de a trai impreuna cu tine ma bintuie ades. Stiu ca nu trebuie s-o accept, nu am voie sa traiesc stiind ca am fi putut sa ne iubim ca-n filme... dar, totusi, si daca... Si daca ar fi fost, iti imaginezi cita fericire am fi impartit la doi?.. O imensitate, un vesnic continuu, un prezent infinit, o eternitate, un viitor... Si am fi putut sa scrim o carte, romanta vesnica a iubirii noastre, o idila, o continuitate.
Si ma intreb ades cum ai fi dormit, ce asi fi putut citi pe chipul tau: o liniste sufleteasca sau un zimbet nevinovat al fericirii?.. Ce asi fi admirat intr-o dimineata la tine: sinceritatea ochilor tai sau dorinta sincera de iubire?.. Cum ai fi fost intr-o alta viata, in acea viata in care ai fi trait cu mine?..
Sincer, te vad adeseori dimineata si-ti ghicesc gesturile pe care le-ai fi facut alaturi. Si imi pare, citeodata, ca chiar esti acum linga mine si traiesc un vis real...
Am vrut azi sa-ti spun cit de mult te doresc in diminetile mele si cit de departe esti acum de ele, dar ma regasesc intr-un miez de noape continuu din care nu gasesc nici o iesire spre dimineata, spre o dimineata alaturi de tine...

Luni

Mâine voi incepe o noua zi in care nu te voi gasi. Voi incerca sa cred ca nu este o zi obisnuita far de tine, ci una in care te vei gindi la mine. Si atunci voi zimbi: acest gind imi va da putere sa cred ca iubirea noastra nu-i pierduta, ca inca mai pot trai si spera far de tine.
Mâine voi uita ca este luni si nu voi putea evita dorinta de a-ti vorbi despre inventia mea: sa traiesti o zi de luni de parca ar fi una de vineri. Imi va lipsi vocea ta si zimbetul cu care ma incurajai... insa voi incerca sa presupun ca ma auzi atunci si voi simti, poate, aprobarea ta muta...
Mâine voi fi foarte obosit. Si voi dori nespus de mult sa te intreb cum te simti azi, esti si tu istovita sau ai reusit sa crezi ca e o alta zi?.. Dar nu voi putea vorbi cu tine, voi incerca sa cred ca ma vei auzi printre zecile de voci ce te vor striga in acea zi. Voi fi gelos pentru ca nu sunt si eu printre ele, voi rasufla adinc si voi continua sa fiu obosit...
Mâine voi incepe o noua zi, un alt inceput, o noua saptamina si o alta luna. O realitate apasatoare ce se va declara existenta din nou far de tine... imi va fi iarasi greu sa cred in singuratatea mea, dar va trebui.
Mâine voi dori sa citesti acest blog, voi spera ca nu te va lasa indiferenta si vei dori sa-ncepem aceasta zi impreuna de parca am fi inceput din nou o alta viata...  

Obosit

Eram atit de obosit incit am uitat sa-ti scriu. Nu mai intelegeam daca am facut-o sau ba. Eram cuprins de viltoare evenimentelor futile, lipsite de importanta pentru noi si am uitat sa-ti spun cit de mult te iubesc. Nu mai stiam unde ma aflu atunci, eram pierdut undeva inte serviciu si somn, undeva intre noi doi... iarta-mi sinceritatea, dar nu am stiut cum sa reactionez: in aceasta lume rapida am uitat sa-mi reamintesc de ochii tai. Apoi, cautind ceva in trecut, am redescoperit flacara dragostei noastre: lumina undeva ascunsa dupa perdeaua tacerii...
...era un vis urit ce-mi inclestase inima, credeam ca nu te mai vad si am inteles ca nu a fost totul decit doar un vis pierdut cind am citit in indiferenta ta o picatura de speranta: o speranta ce-mi soptea ca inca am putea fi impreuna. Atunci am deschis acest blog si am scris ca te iubesc. Nu mai stiam de vei citi sau nu, dar am dorit sa-ti strecor acest sincer sentiment in pofida tuturor celor ce ne despart. Am deschis inima pentru a-ti darui adevarul ascuns ce-l pastreaza doar pentru tine. Nu am sperat sa-l citesti vreodata aici, dar gindul ca poate il vei intelege si-l vei accepta ma incalzea in acel moment. Eram doar tu si eu, doar adevarul iubirii noastre presarat printre cele mii de iubiri ce cuprind si mentin lumea.
Acum zimbesc. Stiu ca nu esti alaturi, dar zimbesc deoarece stii ca te iubesc. Iar tu, de ai permis sa se aseze un suris pe buzele tale, ai acceptat acel strop de caldura ce vine acum sa coboare direct in inima ta. Zimbesti?.. Sper ca da si atunci stelele vor straluce in noapte mai puternic, iar tu si eu (doua luminite pierdute undeva in viltoarea acestei lumi nebune) vom ghici de ce in aceasta noapte lumea este mai buna, mai linistita si mai luminata. Te vei ghindi la mine, iar eu voi incerca sa te pastrez cit mai mult in visul meu pentru a-ti spune cit de mult imi lipsesti si cita durere se asterne intre noi. Nu vei auzi, caci vei fi doar in visul meu, dar stiu ca te vei gindi la mine: nu vei putea uita...
Acum scriu aceste rinduri pentru a-ti spune ca nu te pot uita, nu vreau, dar si nu pot. Umbra ta ma urmareste mereu si nu pot crede ca exista o lume far de tine, chiar si de nu esti a mea acum.
Ascult pianul si ma gindesc la tine, la mine, la noi doi si la ceea ce am fi putut sa fim intr-o zi. La ceea ce am fi vrut sa fim si la ceea ce am vista dintotdeauna sa devenim impreuna. ...ma doare inima, sunt sigur ca voi muri intr-o zi de prea multa sensibilitate, de prea multa suferinta, de prea multa singuratate impartita la unu.
Am rasuflat si am inteles acum un secret: nu poti trai decit doar atunci, cind simti cu adevarat suferinta si bucuria persoanei iubite... si acum ma intreb daca ai simtit si tu cu adevarat pustietatea ce ma-nconjoara far de tine...
M-am asezat cuminte la marginea noptii, stii ca te astept acolo de mult timp. Am asternut plapuma amintirii si mi-am deschis inima. Astept sa ma simti acum si sa-mi spui ca inca ma mai iubesti...

Acum ploua (doare)

Am vrut sa-ti spun ca acum ploua. Iar eu sunt fericit, caci in ploaie este mai usor sa-ti ascunzi durerea. Lacrimile par a fi niste picaturi uitate undeva intr-un colt de pleoapa si nimeni nu va putea banui cit de mult sufera un cineva...
Era un timpl ploios, maii tii minte? Stiu ca acum citesti aceste rinduri si zimbesti, iti reamintesti si privesti pe fereastra, te gindesti cum ar fi daca ne-am iubi intr-o ploaie calda de fericire, o ploaie ce ne-ar uni asa precum ne unea cindva dragostea intr-un sfirsit de acel anotimp...
Vreau sa stii ca mi-asi dori sa-mi scrii receta: as fi un elev exemplar, asi cauta o hirtie, un creion si asi astepta sa-mi spui receta existentei tale far de mine. Asi nota fiece litera, acord si simbol. Stii de ce? Pentru ca nu pot trai far de tine si nu-nteleg cum ti-ar reusi tie sa crezi de a fi fericita. De fapt, chiar si de ai fi, nu cred ca ai simti cu-adevarat fericirea noastra, acea unica si datatoare de viata.
Dar stii ce-nteleg acum? Ploaia nu poate fi vesnica, dupa ea va rasari soarele, iar eu va trebui sa continui sa-mi ascund durerea si tristetea unei vieti far de tine. Ce sa fac? Spune-mi, cum sa rezist?.. Unde este remediul?
...azi am vrut sa-ti vorbesc. Te-am cautat in fiece picatura de ploaie ce cadea usor pe geam. Am incercat  sa-ti spun cit de mult imi lipsesti si cita durere se ascunde in jur. Am vrut sa ma simti, caci durerea mea nu mai incape in limitele lacrimilor ce cad...

Spune-mi, vis sau realitate

Am visat ca ma iubeai :-) Era multa lumina in jur, te vedeam si te admiram. Am visat cit de mult tii la mine, am simtit in vis dorina ta nebuna de a ma avea alaturi. Ti-am strins mina si te-am privit in ochi: erau anume acei ochi ce i-am iubit cindva, demult, intr-un infinit din trecut... Ah, din nou zimbeai si ma priveai: am realizat atunci cit de aproape esti, cit de aproape te visez acum.
Am fost fericit in noaptea ceea: am trait un vis comun, o iubire ce inca nu a murit, o sansa de un nou inceput.
Am vorbit cu tine: nu mai stiu ce spuneam, dar tu ma priveai si zimbeai. Erai linistita, iar eu vorbeam despre noi, despre cit de mult te asteptatm, despre problemele ce imi pareau depasite caci te vedeam alaturi, despre un viitor ce ne apartine, despre cit de mult am suferit... Iar tu ma priveai si imi zimbeai: imi spuneai ca esti fericita alaturi de mine si sa nu mai vorbesc atita despre durere si tristete. Voiai sa te sarut si nu mai conta nimic altceva atunci.
Stii, citeodata, cred ca stiai ca e un vis. De aceea si zimbeai indulgent la ceea ce-ti spuneam: stiai ca nu e decit un vis si in zori vom realiza cit de departe suntem unul de celalat... cit de mult suferim. Si atunci cind eram aproape nu mai conta nimic altceva, voiam sa pretindem la fericire.
Iar nu am inteles: continuam sa cred ca e un adevar si ca vom fi din nou impreuna.

Acum ma intreb daca tu ai stiut ca va fi totul un vis ce va continua sa ne urmareasca toata viata si daca mai doresti cu-adevarat sa-l prefaci in realitate?..

Aminteste-ti

Lacrima mea se va stinge in globul mare de lumina ce se va naste maine dimineata. Va disparea aidoma unui vis trist ce l-ai alungat azi in zori. Nu vei avea nevoie de ea si o vei topi in fierbinteala unei alte zi. Unei alte zi far de tine...
Melodia noastra va disparea in zgomotele strazii. Vuetul unei noi zile va stinga notele ce-ti amintesc de mine. Voi fredona in fiece noapte un cintec pentru a te simti alaturi, dar vai!.. Nu va rezista unei noi zile pline de atite sunete desarte, de atita zgomot... Iar tu, probabil, nu o vei dori sa o asculti, sa-ti reamintesti...
Numele tau il voi sopti la un miez de noapte, te voi chema. Oare ma vei auzi?.. Sau vei crede ca e doar un simplu vis revarsat dincolo de inconstient...
Durerea mea te va cuprinde ades, nu vei intelege ce este cu adevarat: racoarea unei toamne tirzii sau raceala unui inceput de iarna... nu vei dori sa simti cu-adevarat cit de mult doare... cit de frig e far de tine...
Tristetea unei clipe va trece neobservata. Nu vei dori sa-ntelegi cit de mult inseamna ea pentru mine, nu vei dori sa o alungi din sufletul meu. Stiu, vei crede ca e doar o melancolie neintemeiata...
Atingerile mele le vei uita, probabil, alinata de un alt barbat. Vei incerca sa crezi ca le-ai uitat si, poate, cine stie, vei reusi s-o faci crezind ca sunt la fel.

Iubirea mea nu o vei uita niciodata si atunci vei simti lacrima mea pe obrazul tau, vei auzi muzica soptita impreuna cu numele tau si vei suferi durerea noastra comuna, topita in amintirea atingerilor mele: vei simti atunci cit de mult te iubesc acum...
Ma intreb doar daca mai ai nevoie de ea...

Voi veni

Intr-o zi voi veni la tine si-ti voi spune cit de mult te iubesc, ma voi aseza la marginea dragostei noastre pentru a-ti vedea mai bine ochii si-ti voi repeta refrenul vesnicei noastre iubiri.
Voi sti ca nu ma vei astepta, vei fi pierduta in lacrima falsei tale fericiri si vei creder o efemera declaratie de dragoste ce te-a orbit, probabil, cindva, intr-un desert far de mine si rostita de un cineva... vei crede sa traiesti o viata plina de ceea ce ti-ai fi cindva dorit sa traiesti cu mine, o viata ce ti-as fi daruit-o doar eu, un viitor ce l-am fi avut doar impreuna. Dar nu a fost ca-n povesti si sfirsitul acestei istorii nu a fost sa fie atit de romantic.
Iar eu voi veni si tu o stii. Vei incerca zadarnic sa crezi intr-o viata feerica unde nu ar fi loc pentru mine. Vei incerca sa crezi ca m-ai uitat, dar nu vei reusi...
Iar eu continuu sa te iubesc si aceasta imi da aripi. Stiu ce am simtit: am trait o clipa unica cu tine aidoma unei vieti si aceasta amintire nestinsa imi lumineaza viata. Focul ei ma mistuie, dar si ma incalzeste mereu. Este o durere eterna, o cruce pusa pe umeri ce nu-ti permite sa dispari, sa te topeste intr-o lume sura si palida far de inteles. Anume aceasta iubire te ridica in slavi si te face sa vezi si sa simti lumea din jur altfel: asa precum o faceam noi doi cindva.
...voi veni pentru a-ti spune cit de mult te iubesc. Vei auzi vocea mea si inima-ti va sopti acel unic refren... refrenul meu, refrenul tau, melodia iubirii noastre. Pe ea nu o vei putea minti, va continua din nou sa-ti spuna ceea ce ti-e frica sa recunosti tu-insati: ar fi trebuit sa fim impreuna.

Greu

Stii de ce mi-e frica acum? Ca nu vei citi aceasta postare. Iar eu voi continua sa sper... sa sper ca inca ma mai iubesti, ca inca mai doresti sa fii cu mine si ca inca mai crezi intr-o viata cu noi doi, intr-o viata in care suntem fericiti.
Si stii de ce mi-e frica acum? Ca nu vei intelege cit de mult imi doresc sa fim impreuna si cita dragoste se asterne intre noi doi: chiar nu o vezi? Este in fiece raza de Soare si-n fiece freamat de vint, in fiece cuvint ce-l rostesc acum.
Stii de ce mi-e frica acum? Ca vei fi undeva mult prea departe de cuvintele mele si nu vei avea nevoie de sinceritatea marturisirii mele asternute undeva intr-un tirziu de noapte. Nu vei dori sa-ntelegi dragostea mea revarsata in sute de cuvinte de amor. Vei fi mult prea indiferenta la cele scrise de mine si nu vei dori sa stii ca sunt si vreau sa fiu cu tine  mereu... ca inca te mai iubesc.
Stii de ce mi-e frica acum? De tacerea ta. O liniste infioratoare se asterne si nu-mi da puteri sa mai cred in tine, in mine si-n noi... te rog, nu tacea... vorbeste, spune cit de mult iti lipsesc.
Si stii de ce acum iti scriu? Pentru ca te iubesc mult mai mult decit credeam ca as fi putut-o face vreodata si pentru ca vreau sa cred in dragostea noastra asa precum credeam pretutindeni si pentru ca-mi lipsesti acum mult mai mult decit mi-asi fi putut imagina...
Te rog, spune-mi ca inca nu ti-e frica si ca inca ma mai iubesti. Ma doare tacerea, ma sufoca aceasta liniste prevestitoare de ceva... vreau sa sper de un lucru bun, cald si sincer - asa precum este dragostea mea.
Imi e greu sa rasuflu acum, vreau doar sa te aud si sa-mi reamintesc acea voce ce mi-a dat un sens vietii mele cindva si ce-mi lipseste atit de mult acum...


Nu cred sa pot reda durerea unui suflet singuratic ce doreste sa-ti vorbeasca la mijloc de noapte. Dar sper sa auzi vocea iubirii noastre si sa-i intinzi mina. Sa nu o lasi abandonata aidoma unui copil orfan... Am nevoie de tine acum mai mult ca oricind. Te rog, nu ma uita...

Durere, lacrimi si iubire

Inima mea e plina de lacrimi. Stau ascunse undeva dupa perdeaua tacerii. Le simt, insa nu pot face nimic pentru a le spune "plecati"... Mi-as dori sa pot trece peste dragostea mea si sa le fac sa cedeze. Dar nu reusesc.
Imi lipsesti si nu mai pot sa rezist de atita singuratate si dor. Inima mi se umple cu mii de lacrimi ce nu vor sa se revarse, nu le permit, caci stiu ca trebuie sa vii tu si astfel vei seca durerea ce ne desparte. Vreau sa pot crede in aceasta si sa stiu ca inca nu mai traiesc in zadar, ca inca nu sunt singur, ca inca ma mai iubesti... Iar acum sunt asezat linga durerea mea si astept sa-ti vorbesc, astept sa-ti aud marturisirea ta. Stiu ca inca mai existi si cel mai mult acum asi vrea sa-mi spui ca doresti sa fii cu mine.
O durere ascunsa, tupilata pe linga suflet ma apasa acum. Nu pot respira asa cum o faceam cindva, nu pot zimbi asa precum mi-asi dori si nu pot sa mai cred asa cum te credeam cindva. Dar stiu: pot sa iubesc ca si mai inainte. Atita timp cit gasesc forte pentru a o face, voi continua sa te astept.
Dar imi este greu. Atit de greu sa traiesc fara vocea ta incit incerc sa o  ghicesc pretudindeni: in soapta vintului, plinsul ploii sau chiar in tacere... Am inceput sa urasc aceasta tacere ce se asterne intre noi! Dar ce sa fac?.. Tu nu spui nimic. Iar mie nu-mi ramine decit sa te "caut" in aceasta singuratate. Ma simt un calator singuratic pierdut intr-o bezna far de tine. Am nevoie de un strop de lumina, o raza de Soare incalzita de iubirea ta.