Te-am revazut

Astazi te-am revazut. Erai in acel suris, strecurat de acea unica si incomparabila femeie ce-mi reaminteste mereu de tine. Erai tu, din nou tu pentru a-mi spune ca inca nu te-am uitat, pentru a confirma cit de mult te iubesc.
Ma doare. Anume astfel inteleg din nou cit de mult te doresc alaturi si cit de indiferenta esti tu. Nu este un joc onest: de fiece data cind te revad inima-mi cere un raspuns, iar el nu poate veni deoarece tu nu mai doresti sa fii pentru mine.
Nu mai stiu unde m-am pierdut printre miile de cuvinte ce doresc sa ti le soptesc. Undeva, la un inceput de "te" rasari tu si apoi te pierd in acel "iubesc" infinit si far de margini. Iar acolo ramin singur.
Tii minte cind imi zimbeai si caldura noastra topea universe intregi de gheata? Si atunci, mai tii minte cit eram de fericiti? Credeam ambii ca traim un vis neimplinit de miile de generatii nefericite si speram sa fie asa mereu, chiar si de intelegeam ca nu se va mai repeta nicicind... dar continuam sa credem ca poate va fi... 
Cit a durat? Nici noi nu mai stim, dar posibil ca aume acele momente au fost acele unice si adevaratele clipe ce au lasat ceva scris in inimile noastre. Si chiar de nu a fost asa, atunci voi sti ca am trait anume atunci, cu tine, cind ma priveai zimbind si cind buzele tale imi sopteau acel "te iubesc" in care ne pierdeam ca doi amanti.

... fara titlu

Nu mai stiu ce sa-ti spun: te iubesc, te doresc sau nu mai pot trai far de tine. Oricum, te iubesc si vreau sa iti vorbesc. Dar tu nu spui nimic si acest nimic absurd si linistit ma face sa-mi pierd fiinta... nu mai stiu unde esti si daca mai esti pentru mine asa precum era cindva, mai tii minte?...
Imi este dor de vocea ta precum imi era dor atunci cind am vorbit prentru prima data in acel parc. Dar tu nu intelegi nimic, pretinzi de a fi fericita cu altcineva pentru a-mi reprosa lipsa mea. Dar stii prea bine ca te iubesc acum asa precum te iubeam atunci, cindva, alaturi de un rasarit de soare ce ne gasea impreuna. Dar stiu ca imi vei spune ca a trecut prea mult timp. Si atunci te voi intreba daca s-a schimbat ceva... Cu adevarat, s-a schimbat ceva sau totul a ramas exacat asa precum era cu citiva ani in urma... Stiu ce imi vei raspunde, dar voi uita raspunsul tau intr-un sarut. Acest sarut te va face sa uiti de toate durerile despartirii pentru a ne regasi impreuna. Atunci te vai aseza pe marginea durerii noastre pentru a recunoaste cit de mult ne iubim si cit de mult dorim sa fim impreuna... Simti si tu tristetea mea?...
Nu voi sti niciodata raspunsul tau, deoarece vei fi prea mindra pentru a recunoaste ca inca ma mai iubesti...
Iar eu voi ramine sa te astept pe acest blog precum ramin sa te astept in viata mea... Sper sa vii pentru a-mi spune acele cuvinte magice ce le astept rostite de prea mult timp...

Sa-mi vorbesti

Ti-am scris cit de mult te iubesc. Nu mi-a fost frica sa recunosc acum, dupa mii de clipe traite far de tine acest adevar.
Ti-am spus-o prin zimbet, prin sopata si prin acest mesaj. Zimbetul l-a sters timpul, sopata a furat-o vintul, iar aceasta scrisoare nu vei citi-o niciodata. Asa mi-am explicat tacerea ta, nu am dorit sa accept o alta posibla justificare a linistii... doar ca ma doare atiti de mult aceasta tacere incit undeva, in adincul inimii mele, se intilnesc toate trei: zimbetul, soapta si acest ravas pentru a se intreba unde esti. Doare.

Am cautat cea mai frumoasa poezie pentru a te minti ca am scris-o pentru tine. Am vrut sa te aduc inapoi in viata mea, chiar si de ar fi fost doar pentru o clipa, chiar si de ar fi doar pentru a-ti spune ca inca te mai iubesc. Dar am scris aceasta marturisire si nu am mai putut cauta, m-am oprit linga textul acestui mesaj pentru a suspina si a-mi linisti inima: atit de sincere sunt aceste cuvinte ce le-am asternut doar pentru tine. Si acum ma intreb daca ai inteles sinceritatea mea. Poate ar fi trebuit sa copii acea poezie?.. Si de ai intles, atunci de ce continui sa nu-mi raspunzi?.. 

Am vrut sa-ti dedic un cintec: melodia iubirii noastre o mai fredonez adeseori. Dar nu sunt compozitor si nu am putut sa o asez pe note. Unicul lucru ce am reusit sa-l realizez e sa fi scris acest mesaj fredonind, bineinteles, acel ritm ce ne-a unit cindva pe veci.
Si m-am oprit aici, linga aceasta melodie si linga aceasta scrisoare pentru a te intreba daca inca ma mai iubesti si daca zimbetul, soapta, poezia si cintecul ar putea sa te faca sa-mi vorbesti despre dragostea noastra. Anume acea dragoste ce inca ne urmareste aidoma unei fantome ce niciodata nu-si va gasi linistea aici, pe pamint. 

Vieti paralele

Traim in doua lumi paralele. Aceeasi dragoste ne inconjoara, insa nu ne este dat sa ne intersectam dorintele si inimile, suntem condamnati de a trai intr-o viata paralela si inimile noastre nu se vor uni nicicind. Ma doare aceasta realitate ce nu doreste sa ne uneasca pe noi si ce continua sa ne impuna regulile sale de existenta. Intr-o lume paralela nu ne este dat sa fim in doi si eu nu continui decit doar sa te iubesc asa precum as iubi o vesnicie, un paralel absolut de frumos, o frumusete ce nu poti sa o admiri decit doar de la distanta. Intr-o lume trista si plina de netine voi incerca sa gasesc un motiv pentru a-ti vorbi. Voi dori din rasputeri sa-ti vad ochii: doar asa voi sti ca nu m-ai uitat in lumea ta paralela. Voi dori sa-ti vorbesc, dar si mai mult as prefera sa-ti aud inima si sa stiu ca inca ar mai putea sa-mi mai vorbeasca... Citeodata mi-e frica ca te-am pierdut pe veci si ca acolo, in realitatea ta ai putut sa uiti de ceea ce am trait in doi in aceeasi lume si de cum ne-am iubit intr-un univers comun.

Ca-n filme

Am vrut sa fie ca-n filme si nu a fost. Te iubeam si de aceea credeam ca ar fi posibil. Iar apoi te-am pierdut, exact ca-n filme. Si am realizat ca aici scenariul s-a repetat exact ca intr-un film holywoodian cu o singura diferenta: nu te-ai mai intors. Si atunci am inceput sa pling. Am crezut ca astfel ma voi simti mai bine, dar nu a fost, adica nu a fost sa pling... Lacrimile au ramas undeva in inima si nu au mai dorit sa plece de acolo...
Si am continuat sa sper precum spera personajul principal din acele filme. Credeam ca ceva se schimba, caci asa vazusem in filme. Speram, caci te iubeam si credeam cu adevarat ca vei reveni intr-o zi, imi vei spune ca esti cu mine si ca vei fi cu adevarat. Nu a fost sa fie si am ramas in afara scenariului, undeva uitat pe o margine de hirtie, aidoma unui personaj ce nu si-a gasit rostul si locul lui in acel film. Si stii ce este cel mai trist? Nimeni nu are nevoie de asa oameni in acele filme de dragoste, dorim cu totii sa avem un happy end...
Te-am pierdut anume atunci cind am continuat sa sper. Si nu am vrut sa fie asa, caci anume atunci te iubeam cel mai mult si chiar credeam ca va fi totul bine. Zimbesc, caci imi reamintesc de noi, dar ma doare acum, deoarece anume tu imi lipsesti cel mai mult in aceasta viata. Ai fi elementul lipsa din acest puzzle ce se numeste viata. Ma uit in jur si nu te vad, dar stiu ca in filme intotdeauna eroul este urmarit de ochii iubirii si ades i se intimpla o minune... si as vrea sa cred ca traiesc acum int-un film si mergind pe drum intr-o zi obisnuita te voi intilni pe tine. Iar tu vei zimbi...
Stiu ca-n filme totul e altfel, insa mai continui sa sper si sa cred ca scenariul istoriei inca nu s-a scris, iar filmul nu este inca terminat. Si sfirsitul nu mai este atit de aproape precum pare, iar eu te voi intilni intr-o zi, intr-o alta viata, intr-un alt episod unde nu te voi pierde niciodata. Imi este greu sa respir acum, atit de mult imi doresc cu adevarat sa mi se intimple aceasta, chiar si de va fi doar intr-o alta viata...

Vorbe

Daca ar fi sa-ti vorbesc acum, ti-as povesti cum te-am visat. :-) Ti-as zimbi din nou pentru a reda acea bucurie de a te fi revazut in visul meu crezind ca esti alaturi. Ti-as intinde mina pentru a te invita in placerea existentei noastre comune, pline de nopti fierbinti si de zile insorite in care ne regasim mereu impreuna. Daca ar fi sa-ti pot rosti citeva cuvinte, ar fi acelea de amor pe care ti le-am spus pentru prima oara in acea seara plina de farmece, atunci cind inimile nostre si-au vobit pentru prima oara fara sa fi avut nevoie de traducator: eram noi doi, un tot intreg. Si daca ar fi sa-ti spun adevarul ce zace adinc ascuns de dupa atita timp, ar fi unul simplu si plin de intelepciune: nu pot trai pe deplin far de tine...
Dar nu-ti pot vorbi acum. Si aceste mii de cuvinte mor undeva in inima mea. Se astern peste ea si nu-mi permit sa simt cu adevarat lumea far de tine, imi este greu, rasuflu si continui sa le depozitez undeva in mine, aceste cuvinte ce-as dori sa ti le spun doar tie... Si timpul trece, eu te caut si cuvintele mor...
Am vrut sa-ti sun, sa fiu sincer in ceea ce simt si sa te intreb unde esti acum? Cit de departe ai ajuns de mine?.. Dar nu stiu daca as vrea sa aud adevarul. Daca ar fi mult prea crud pentru mine, nu as mai gasi ce sa fac cu atitea cuvinte uitate in mine si as ramine trist... iar de mi-ai spune ca esti inca acolo, alaturi de dragostea mea, as zimbi fara a-ti marturisi cit de mult te iubesc. Si stii de ce? Pentru ca o stii deja citind aceste rinduri...

P.S. Vocea ta im lipseste mult mai mult decit ai putea sa-ti imaginezi. Mai mult ca oricind imi doresc sa ai curajul sa-ti privesti inima si sa vezi ce gasesti in ea. A ramas un loc si pentru mine?..

Am obosit

Am obosit sa ma stiu nefericit. Si daca as putea schimba ceva acum, as dori sa te stiu fericita. As putea crede ca anume asa voi disparea de pe harta Tristetii fiind drept un punct de popas prielnic. As sti atunci ca nu mai exista singuratate in jurul meu si as putea fi cu tine.
Am obosit sa te stiu departe de mine. De fiece data te caut pe orizontul vizibilului meu si nu te gasesc. Iar tu, crezind ca am uitat, te scalzi in atentia altcuiva ce, stii prea bine, nu te merita si nu te iubeste asa precum ti-ai dori tu. Ar fi o lume mai mica daca te-as regasi in fiece dimineata linga mine, o lume mai binevoitoare, lipsita de atita pustiitate.
Am obosit sa nu te mai aud. Esti undeva peste miile de glasuri ce rasuna zilnic si nu reusesc sa te deslusesc. Te aude doar inima, insa nu si urechile. Si, iarasi, nu esti alaturi. Imi lipsesc buzele tale, caldura inimii si flacara unirii noastre.
Am obosit sa traiesc fara iubirea ta. Citeodata, imi pare ca ai devenit atit de rece, incit mi-ar fi frica sa te aud, sa te vad si sa te sarut. Mi-e frica ca te-as pierde in aceasta lume mare si nu ai dori sa-ti aduci aminte cit de mult ne iubim.
In asa clipe realizez ca am obosit atit de mult, incit nu mai stiu de ce as mai trai fara iubirea ta.  

A crede

Citeodata imi pare ca nu ma mai iubesti si anume atunci incerc sa cred ca cuvintele "cred" sunt anume acelea pe care ar trebui sa le utilizez in aceasta fraza. Vreu sa cred cu disperare ca exista doar cuvintul "cred" si nu altul ce ar putea sa-l înlocuiasca. "Vreau sa cred ca nu ma mai iubesti", deoarece daca as sti ca nu ma mai iubesti cu adevarat lumea din jur si-ar pierde culorile si as ramine un sur pe linga miile de alb-negru din jurul meu...
Nu vreau sa ajung la acest gind, dar totul din jurul meu ma face sa ma gindesc cit de departe sunt acum pentru tine si cit de mult as dori sa gresesc... dar cred ca ai uitat de  mine. Nu mai simt ceea ce simteam cindva, imi pare ca te-ai indepart undeva in adinc, departe de lumea mea. Probabil, doar imi lipsesti mai mult ca oricind si acest gind ma turmenteaza intr-atit, incit nu mai stiu unde sa caut un refugiu, un inteles: sa fie in ploaia ce ne privea cindva de sub stresina sau in ultimul straluci de un Soare lenes... undeva, te mai vad inca, o stii prea bine si doresc din adincul departarii mele sa te stiu inca prezentā pentru mine. Stiu ce imi vei spune - a trecut mult prea mult timp pentru a-ti reprosa absenta si atunci iti voi aduce in dar aceasta scrisoare pentru a-ti marturisi dragostea mea. Iar tu vei zimbi si in al tau suris va incapea durerea despartirii noastre precum si lacrima unui viitor neimplinit, unei fericiri posibile, dar uitate in mijloc de acea vara...
A fost un vis disparut, uitat la un mijloc de iubire, la un posibil etern ce nu am stiut sa-l pastram... si ma doare, ma doare aceasta eterna posibilitate de fericire ce am lasat sa plece de linga noi, ce am pierdut-o undeva in cintecul acelei interprete (stii tu care), ce am lasat sa se prelinga lin prin cuvintele unui poet... Mi-e dor de iubirea noastra deoarece anume ea putea sa schimbe ceva in aceasta lume, sa spuna sus si tare  cit de frumoasa ar putea fi viata in doi, in aceasta ecuatie ce nu se cere rezolvata si rezultatul careia este evident. Asi fi vrut sa cred mereu ca am reusit, deoarece aceasta iubire nu ar trebui uitata precum si acel prim sarut plin de dorinta ce ne-a unit atunci, demult pe cind eram alaturi si te doream mai mult ca oricind... mai tii minte?
Dorul meu este nemarginit si aceasta nu poate fi schitat sau asezat undeva intr-un mesaj ca acesta. Niciodata. Insa unicul lucru care as putea face acum este sa-ti spun ca imi lipsesti si sa ma ierti... pentru ce? Pentru a crede acum ca ai uitat de mine si pentru a-ti cere sa-mi spui ca nu este adevarat...

Gol

Azi s-a prabusit ceva in mine. M-am simtit la un moment dat pustiu. Era un gol ce se cerea umplut si ce aparuse din senin, fara a putea fi prevenit si completat cu ceva anume. Era acolo si... ma golea de ceea ce as fi putut sa am in suflet. Nu intelegeam de unde venise si ce anume voia sa insemne. Nu puteam determina originea acestui desert. Dar ma ardea si ma macina... Imi lipsea o picatura ce ar fi incercat sa-i potoleasca setea si sa-mi crute sufletul, as fi incercat cel putin sa mai taraganez ceva din timp, as fi avut mai multe sanse. Insa nu era nimic in jur ce ar fi putut incapea in acea picatura de apa, totul era departe precum si tu...

Stii ce a fost? Un vis. Un vis in care te pierdusem din nou si in care nu eram cu tine. M-am trezit, am zimbit si apoi am incercat sa ma bucur: a fost totul doar un vis si golul ar trebui sa dispara... dar cred ca am ramas un naiv, un inocent ce mai crede inca in povesti. Te-am cautat alaturi, am incercat sa-ti gasesc lucrurile si chiar sa te strig pe nume. Insa nu erai. Iar golul din vis nu voia sa plece, ba dimpotriva, se statornicise in interior si apasa... Am deschis fereastra crezind ca ai iesit undeva in curte... vintul de dimineata m-a facut sa-mi reamintesc totul: noi doi, iubirea, despartirea si dorul, tristetea far de tine... Am oftat si am inteles ca golul din mine nu disparuse niciodata, pur si simplu il luai pe el in vis si nu reusisem sa-l las acolo deoarece tu nu mai esti cu mine: nici in realitate si nici in acest vis.
Nu mai inteleg unde traiesc acum: in acel vis sau in acea realitate - in ambele nu te mai gasesc...

Sa ramîi fericit

Am incercat sa fiu fericit si mi-a placut senzatia: era precum o muzica de atit timp uitata si regasita in sfirsit intr-un colt de suflet. Iti parea ca i-ai uitat deja ritmul, dar de la primul acord i-ai regasit in memorie cuvintele si circumstantele locului unde pentru prima data ai indragit-o. Si ea rasuna: acea extraordinara melodie ce te face sa ramii fericit. "... sa ramîi fericit" - ce frumos suna.
Si anume atunci am inteles ca zimbetul exista cu adevarat doar in suflet. Si cind stii a zimbi cu adevarat, o faci anume cu el, nu cu buzele. Ele nu vin decit sa finalizez acea pornire sincera a launtricului tau, o raza de lumina se aseaza apoi pe buze... Mi-am reamintit de tine acum, anume asa zimbeai tu: cu o raza de Soare, un strop din rai, o adiere de vint primavaratic...
A venit de undeva din interior, l-am simtit sincer, acel suris si stiam ca anume in acel moment eram cu adevarat fericit. Nu stiu cum am reusit: imi parea ca nu sunt eu, ca lumea din jur m-a schimbat pentru a-mi reda ceva speranta in viitor, sincer nu mai conta. Zimbeam si voiam sa fiu asa, asa as fi fost daca nu eram sa te pierd. Probabil asa si ar fi fost. Insa nu am reusit sa-mi pun aceasta intrebare pentru a nu ma mai pierde in atitea raspunsuri, atita durere in jur, atita suferinta... Nu erau acolo si continuam sa ma stiu asa precum ar fi trebuit sa fiu intotdeauna. Imi placea sa ma pot bucura de viata si sa-i admir fiece senzatie. Traiam cu adevarat!..
Puterea muzicii m-a fascinat dintotdeauna. Nu credeam ca as mai fi putut simti asa ceva, dar am reusit sa-ti zimbesc cu sufletul. Sper ca i-ai simtit atingerea si ai strecurat si tu un suris in aceasta noapte...