Fericit la perfectul compus

Am stiut sa fiu fericit. Cum? Nu ma intreba, doar stii raspunsul: am uitat cine esti si unde te afli. Am uitat de totul ce ne unea cindva, am sters din minte sarutul tau si am dat focul cuvintelor tale scrise atunci, la marginea noptii... Am vrut sa fiu fericit si am extras din minte ceea ce ar fi putut sa ma faca sa te iubesc doar pe tine. Am ars totul in interiorul sentimental de cristal, ce pastra dragostea mea. Am recalculat formula iubirii noastre de odinioara si am egalat-o cu zero. Am inteles cit de mult sufar fara de tine si am uitat, pentru a fi fericit. Am sters, am ars, am taiat, am smuls, am ucis... Am ramas doar eu, singur si inconsolabil. Am revenit la ceea ce eram cindva - atunci cind nu mai simteam ca traiesc si cind ma intrebam ce ar fi daca te-as intilni. Era demult.
Acum: am fost fericit. Cit timp? O saptamina? O zi? Sau, poate, o ora?...
Am fost fericit, dar nu mai sunt, caci, de fapt, niciodata nu mai eram fericit far de tine.
Stii cind am fost fericit? Atunci cind existai pentru mine!
Acum nu mai stiu cum ar trebui sa fiu. Dar, la sigur, nu mai sunt asa cu am fost cindva...