v=Te11UaHOHMQ'}]}" >

sâmbătă, 24 octombrie 2009

Ploaia


Ploaia imi aduce aminte de tine, ea se asterne pe timpanele mele ca o stofa fina adusa de undeva din Orient. Ii simt chemarea, strigatul inabusit ce vine de undeva din ceruri. Ma cheama. Unde? Sa fie acolo unde stai acum tu sau acolo unde ar trebui sa fim noi impreuna?... Nu mai stiu, dar o aud de fiecare data cind vine la mine la fereastra. Incearca sa imi sopteasca de fiecare dat ceva ascuns, un secret ce il stie doar ea. Incerc sa nu ii acord importanta, continuu sa pretind a fi ocupat cu ceva. Ea insista si daca nu ii atrag atentia cuvenita incepe sa plinga. Atunci mi se face deodata trist - incerc sa o potolesc, dar, de fapt, imi dau seama cit de zadarnice imi sunt incercarile: ea plinge in unison cu sufletul meu. Ea plinge tot asa precum o face el cind realizeaza ca nu esti linga mine...
Ploaia imi reaminteste de tine: erai atunci cea mai frumoasa femeie de pe Terra si erai doar a mea! Iar ploaia a ramas pe veci complicele iubirii noastre impartasite in acea zi!... Cum as putea sa nu o inteleg: ea plinge pentru a regreta inca o data despartirea celor doua suflete menite sa fie impreuna. Cum pot sa ii explic ei acum ca nu esti linga mine?.. Cum as mai reusi sa o fac?...
Ploaia imi bocaneste la fereastra: se cere inauntru, vrea sa imi vorbeasca despre tine. Nu pot sa o refuz, chiar daca stiu ca o sa ma doara... mult. Ii simt racoarea - vrea sa imi reaminteasca de suflul tau, ii simt sinceritatea - vrea sa imi indice loialitatea ta, ii simt picaturile reci - vrea sa imi readuca lacrimile noastre, apoi iti simt parfumul tau, iti aud vocea si ma pierd in chipul tau... ploaia a stiut sa te readuca la mine si sa-ti sculpteze chipul, il vad stropit de aceste picaturi...
... Ma doare, dar trebuie sa inchid fereastra. Nu pot sa traiesc cu imaginea ta, proiectata de ploaie - as suferi prea mult. Odaia devine brusc trista si intunecata, iar ploaia continua sa te cheme...
Intr-un sfirsit ea ma pareseste, mai insista un pic, dar stie ca e timpul sa plece. Eu ii zimbesc la plecare si ii intind mina: poate aceste picaturi vor ajunge la tine, si tu, ca si mine, vei zimbi acum la auzul vocii triste a ploii - vocii iubirii mele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Poti adauga un comentariu aici