duminică, 4 octombrie 2009

Rasarit


In dimineata aceasta am simtit rasaritul. Da, anume Rasaritul unei noi vieti, dimineata unei zile ce se voia diferita de altele si plina de lumina, caldura si intelegere... Apoi a aparut lumina si caldura sufleteasca. Stiu ca nu poate fi asa - un Soare nu ar putea aduce o caldura omeneasca, dar, totodata, am simtit acel rasarit si, odata cu el, o noua zi si o caldura sufleteasca. Am incercat sa prelungesc aceasta clipa, dar nu mi-a reusit. Mi-a fost dat sa simt nasterea unei noi zile si a unei alte realitati. Apoi, putin cite putin, un nou inceput se impunea si o noua viata aparea - in jur se trezea o atitudine diferita si era loc si pentru Speranta... De cind as fi vrut sa pronunt acest cuvint crezind cu adevarat in puterea si esenta intelesului sau: speranta. Intr-un sfirsit am simtit ceva straniu: mi s-a parut pe o clipa ca fata nu-mi mai apartine. Un sentiment ciudat pusese stapinire pe mine, ma intrebam ce mi se intimpla. Era ceva demult uitat, dar atit de placut... eram confuz. M-am oprit brusc si am cautat o oglinda: zimbeam...

Un comentariu:

  1. este cu adevarat frumos...sa simti rasaritul de soare alaturi de iubire...

    RăspundețiȘtergere

Poti adauga un comentariu aici