The Words

Intotdeauna mi-am dorit sa-ti dedic o poezie, sa-ti compun o melodie sau sa filmez un film pentru tine. Stii, intotdeaun am vrut sa pot pune misterioasele tale initiale in prefata unui roman celbru sau in primele titre ale unui film de mare succes. Am dorit intotdeauna sa stie lumea-ntreaga cit de mult te iubeam atunci cind compuneam pentru tine. Ai fi vazut acele litere si ai fi zimbit de fiecare data cind reauzeai acea melodie, cind deschideai acea carte sau cind revedeai acel film. Ai fi stiut cita dorinta si pasiune se ascund in umbra celor scrise si celor simtite de mine, de noi.
As fi dorit sa descopar intotdeauna lumea cu tine: stii cum? In orisice lucru simplu, vazut in doi: un rasarit de soare, un colt de luna sau un fir de iarba. Am fi simtit si impartit cele mai banale momente impreuna si am fi reusit sa traim impreuna legati unul de celalalt prin acele mii de fire invizibile ce le-ar fi creat "descoperirile" noastre zilnice: am fi fost doar noi doi si iubirea noastra.
Am fi aflat atitea lucruri impreuna, incit nu am mai fi avut nevoie de altceva decit doar de setea de a ne regasi din nou in fiece noapte alaturi, cuprinsi de strinsoarea sentimentelor noastre. Ne-am fi iubit o viata, un secol, un mileniu, o vesnicie. Si cred ca asta ar fi foat adevarata dragoste ce ne-ar fi unit. Anume asa am fi crezut in noi doi si in adevarul sentimentelor noastre, iubirii eterne. Am fi regasit-o in stare pura.
Si, am fi fost fericiti, atit de fericiti incit nu ar mai fi putut scrie nici un poet despre dragostea noastra - nu ar fi reusit; talentul lor nu ar fi putut cuprinde imensitatea sentimentului nostru... Ar fi fost ceva pur, adevarat, sincer si vesnic. Am fi fost cei mai puternici si universul ne-ar fi apartinut, caci intensitatea sentimentelor noastre ne-ar fi ajutat sa ne regasim din nou, cit de departe nu ne-am fi aventurat unul fara celalalt. Ar fi fost anume asa, precum inca nu s-a scris in carti, nu s-a cintat in melodii si nu s-a filmat in filme.
...astazi am descoperit lumea fara tine si ma simt un las, un copil ce a gustat in ajun din tortul sau de aniversare, un indragostit ce inca mai iubeste sotia altcuiva, un romantic ce traieste in anul 2013... Daca ar fi sa aprind o lumina noaptea si sa o las pe cer de fiece data cind imi lipsesti, cerul nocturn nu ar mai exista si noaptea ar deveni ziua. 

Gara (am obosit)

Am obosit sa te astept in gara. Trenurile trec, oamenii pleaca, se intorc si nu mai pot privi acest dute-vino etern in care nu te gasesc.
Sunt intr-o gara in care am intepenit de-o vesnicie si nu mai stiu ce data e. Astept si cred ca te vei intoarce si ma vei striga de undeva, de pe acest peron. Si eu stau cuminte crezind in fiece zi ca te voi vedea si ca vei repeta acel episod din filmul de dragoste vazut de pe timpuruile cind eram adolescent si cind inca mai credeam...
Am obosit sa fiu nefericit si sa te astept. Imi este rusine sa recunosc, dar acesta este adevarul existentei. Tu apari pe o secunda in fereastra trenului grabit, imi dai din mina si... iarasi dispari pentru o vesnicie intreaga, iar eu stau si astept din nou minunea. Reusesti sa-mi insufli o doza de speranta si eu ramin pe peronul prafuit si ravasit de vint sa cred ca intr-o zi vei cobori din acel tren, in care stiu ca te afli cu el. Nu mai pot suporta aceasta vesnica taraganare de o minune ce nu mai doreste sa se produca. Ma simt aidoma unui credincios din filme, ce asteapta precum au asteptat si predecesorii sai ca minunea sa se produca. Si chiar de stie ca nu va fi sa fie in acest mileniu, el continua sa creada si sa astepte. Nu mai sunt acel credincios din romane si nu mai cred ca vei fi a mea in acest mileniu. Poate in urmatorul, dar atunci nu voi mai fi eu si tu nu vei mai fi tu. Si chiar de a fi sa fie intr-o alta viata, aceasta va fi intr-o alta lume paralela in care va fi un alt eu si o alta tu...
Imi este trist. Te iubesc. Dar si ma doare. Aceasta durere nu o pot smulge din mine asteptind sau ba in gara ceea batuta de atitea vinturi... Eram cindva in doi acolo, dar acum am ramas doar eu si in jur nu mai vad ceea ce vedeam cindva. Si aceste culori spalacite nu ma pot seduce asa precum o faceai tu atunci cind eram in doi, si eu nu mai cred sa pot rezista de a mai astepta acum. Stiu ca voi regreta publicarea acestor cuvinte, dar am vrut sa scriu acum cit de mult ma doare singuratatea mea si tacerea ta si nu ma stiu daca as mai rezista din nou atita timp fara tine...
Dar stii, am si o solutie. Flutura-mi mai des din acel vagon si, intr-un sfirsit, paseste pe peronul prafuit.
Cred ca voi dori sa ramii acolo pe veci, linga mine. Insa stiu ca nu vei putea. Oricum, cred ca aceasta ma va face cel mai fericit si cel mai rabdator indragostit de pe acest pamint... nu te-am vazut de-atita timp... 

Sincer

Am vrut sa fiu eu-insumi, dar nu am putut, deoarece m-am pierdut in imensitatea acestei lumi. Posibil, de as fi fost cu tine, nu ar fi trebuit sa scriu acum aceste rinduri. Dar nu am fost si acum realizez cit de departe am ajuns in singuratatea mea. Este o lege a vesniciei - nu trebuie sa-ti permiti o existenta mult prea indelungata departe de persoana iubita, risti sa o pierzi pe veci. Probabil ambii am realizat aceasta in debutul relatiei noastre, insa nu am dorit sa ne resemnam, am continuat sa ne iubim si sa credem. Si, hai sa recunoastem, eram fericiti! Nu ne pasa de legile lumesti, existam impreuna si ne iubeam. Asta conta. Chiar de am platit scump pentru fericirea noastra, recunoaste ca a meritat - acele clipe nu sunt date tuturor, le-am simtit cu-adevarat in iuresul relatiei noastre si, cel mai important lucru, ne iubeam.
Sunt regrete la mijloc, multa tristete si durere se asterne acum intre noi doi, dar conteaza ceea ce am putut simti impreuna cu tine. Si, cind in vis iti aud zimbetul, iti vad ochii si imi reamintesc pasiunea ce ne unea, atunci surid si stiu ca am fost cu-adevarat fericit, la 100%. Asa precum multi nu au fost si nu vor fi niciodata.
Nu sunt trist, pentru ca te iubesc si mi-ar fi mult mai greu daca as sti ca pentru tine nu a contat.
Dar, citeodata, realizez ca nu esti alaturi si atunci vreau sa scriu pe acest blog... despre tine, despre iubirea mea (noastra?) si despre noi. De aceea scriu, iubesc... si... te doresc.

Vreau o minune

Daca ar fi sa-mi simti durerea, te-ai opri din drum pe-o clipa si mi-ai scrie. Sunt sigur ca nu ai putea sa suporti atita disperare si tacere. Pieptul te-ar apasa insuportabil si te-ar stringe ceva aidoma unui lant invizibil, lasat de cineva peste corpul tau. Ai simti cum sufletul se zbate undeva in cosul pieptului si te sfisie cu fiecare zvicnire, si doare... tare.
Ai intelege cum ne-am regasit ambii in aceasta relatie intirziata, dar plina de atita pasiune. Ai realiza cit de mult te iubesc si cit adevar se ascunde dupa aceasta durere, aceasta litera si acest regret asternut pe blog. Ai incerca sa zimbesti, dar inima nu ti-ar permite, inclestata in acel lant de durere ce te sfarima. Si ai incerca si tu ceea ce am incercat si eu de infinite mii de ori: muzica, chemarea muta, scrisul, un inceput de uitare, dar nu-ti va reusi sa eviti inevitabilul: te-ar durea si ai recunoasteca inca ma mai iubesti.
Si daca ar fi sa simti cele scrise de mai sus, ar trebui sa revii si sa imi zimbesti. Apoi sa ma iai de mina si sa-mi spui simplu "Ce mai faci?"... Dar nu simti, nu poti sau nu doresti sa o faci si ma pierd in nenumaratele posibilitati de a-ti vorbi ce mi se ivesc in vis. Te vad, te sarut, iti vorbesc si ... ma trezesc fara tine.
Dar daca as sti ca simti si tu la fel si asculti aceeasi melodie, as zimbi si ti-as spune "Nu am uitat", deci inca ne mai iubim si merita sa traim, caci traim cu-adevarat.
Dar nu te-am auzit de o vesnicie si nu mai stiu daca doresti sa simti dragostea mea. Eu ramin sa o astern undeva aici, sperind ca poate vei simti si vei intelege cit de mult te doresc in viata mea.

Stii ca ai putea face azi o minune? Doar spune-mi ca inca mai doresti sa fii cu mine si ca inca mai tii minte acea ploaie ce ne unea cu fiece picatura presarata pe corpul tau...

Stele

Am crezut ca te-am pierdut pe veci. Eram trist. Nu te mai vedeam. Nu mai stiam unde esti si te-am simtit plecata pentru totdeauna. Dar stii, am privit cerul... si am vazut aceleasi stele. Aceleasi stele care ne uneau cindva imi sclipeau acum. Si ele imi sclipeau pe-ascuns, le vedeam si te simteam... Credeam ca esti linga mine, credeam ca nu ai plecat.
Am crezut pe o clipa ca inca mai sunt fericit si ca inca, poate, ma mai iubesti.
Acum privesc stelele. Vreau sa te vad alaturi si astept sa-mi sclipesti din nou precum acum imi stralucesc aceste stele. 

fara titlu

Stii pentru ce traiesc?.. Pentru a auzi iarasi de la tine "te iubesc"...
Dar tu nu spui nimic...

Singuratate, tristete, chemare.
Durere.
Chin.
Doare, inima...
Picura.
Insa taci si totul se repata: singuratate, ...

Scriu pentru ca simt

Mi-ai cerut sa nu fiu eu.
Si nu as fi crezut niciodata ca ai fi putut sa imi ceri sa fiu nu eu. Probabil, nu mai crezi in ceea ce eram noi doi si acest gind nu-mi da pace acum. Vei spune din nou ca nu trebuie sa fiu eu, insa ma doare. Si cind scriu aceste doua cuvinte undeva, in adincul entitatii mele ma strapunge durerea. As fi vrut sa aud altceva de la tine, un alt refren ce-l cintam in doi, un alt gind ce ne unea, o dorinta de a fi impreuna intrevazuta atunci cind ne iubeam... as fi vrut sa-mi spui ca inca mai poate exista acea unica legatura data noua de undeva din cer. Credeam ca inca mai continui sa crezi, sa speri, precum o mai fac si eu. As fi vrut sa stiu ca acele cintece inca iti mai aduc fiori in inima, deoarece doar noi doi stim cit au insemnat pentru noi doi acele acorduri ce ne uneau la o margine de noapte. In sfirsit, as preferat sa aud ca citesti ceea ce scriu si lasi cite o lacrima de parere de rau ascunsa in inima ta: o vei dori aratata mie la momentul unui sarut. O vei pastra pentru a-mi racori patima pentru tine si nu vei reusi...
Dar nu am auzit nimic din cele de mai sus. Nimic... Privesc acum aceste litere: N I M I C si inteleg ca am fost si sunt singur.
Ma uit in jur si ascult tacerea ta...
Oftez si simt cum doare...
Inca o data si iarasi doare...
O slabiciune indescriptibila se asterne in suflet. Nu stiu cum sa o depasesc si scriu, scriu pentru ca simt. Intotdeauna am scris pentru ca am stiut ca inca esti si ca inca te mai iubesc si ca inca mai sper... Dar acum nu mai stiu ce sa cred, sa presupun sau sa banuiesc. Incerc de a ghici care va fi urmatorul tau pas: vei tacea asa precum o faci adeseori sau ma vei ruga sa nu mai fiu eu... sau poate imi vei spune ca ai obosit si ca totul a fost cu-adevarat intre noi doi, vei dori sa revii la valoarea relatiei noastre si atunci imi vei spune ceea ce astept sa aud de la tine si ceea ce ma face sa continui sa scriu.
Te visez atit de des incit nu mai inteleg citeodata unde este limita visului si a realitatii. Si unicul mijloc de a intelge unde ma aflu ramine sa scriu. Atunci cind pot scrie, revin la o realitate trista far de tine, iar in caz contrar continui sa fiu imbatat de dulceaga aparenta a unui vis trait in doi. Acolo existi cu mine si acolo sunt fericit. Intotdeauna.  

...de sarbatori

Probabil in aceasta iarna am ramas de unul singur. Am sa fiu doar eu acela ce va dori sa tina mina deasupra luminarii, incercind sa o protejeze de frig si vint. Iar tu, fidela unui nou viitor, vei ramine sa veghez la patul unui nou rasarit, unei noi vieti si unui nou destin ce ti-l l-ai ales recent.
Nu te voi judeca. Nu cred ca as dori s-o fac acum, doar ca imi va fi trist si inima mea se va umple cu un  bot de lacrimi neplinse si nevarsate pe umarul nimanui. Voi aduna durerea mea in pumn si voi incerca sa nu te mai caut cu gindul... Stiu bine ca nu voi reusi si de aceea voi asterne mii de cuvinte pe acest blog si mii de melodii fredonate intr-o dupa-amiaza sufocatoare de vara, intr-o superba dimineata de primavara sau intr-un miez de noapte iernatic. Voi incerca sa cred ca inca ma mai auzi, precum ma auzeai cindva si ca inca mai crezi in noi doi. Si anume in acele momente, imi va fi trist tot asa precum mi-e trist acum.
Stii ce ma va incuraja? Muzica, poeziile si amintirile. Cred ca anume cu aceste fidele insotitoare voi incerca sa continuu a crede ca inca nu este totul pierdut... banal, dar suna a lupta, de parca m-as afla intr-un infinit indepartat si as incerca sa ma regasesc in acest prezent solitar.
As fi dorit sa scriu ca te iubesc si ca iti urez un Craciun fericit si plin de dragoste. As fi incercat sa insir in acest blog durerea unui adevarat indragostit lasat de unul singur de sarbatori, dar nu am putut. Nu am reusit sa fac acest lucru, deoarece sunt singur acum si te simt mult mai departe ca oricind si nu mai am puteri sa sufar... si apoi tii minte? Cel mai trist lucru e sa ramii singur de sarbatori... De ce nu esti aproape?.. 

Te-am revazut

Astazi te-am revazut. Erai in acel suris, strecurat de acea unica si incomparabila femeie ce-mi reaminteste mereu de tine. Erai tu, din nou tu pentru a-mi spune ca inca nu te-am uitat, pentru a confirma cit de mult te iubesc.
Ma doare. Anume astfel inteleg din nou cit de mult te doresc alaturi si cit de indiferenta esti tu. Nu este un joc onest: de fiece data cind te revad inima-mi cere un raspuns, iar el nu poate veni deoarece tu nu mai doresti sa fii pentru mine.
Nu mai stiu unde m-am pierdut printre miile de cuvinte ce doresc sa ti le soptesc. Undeva, la un inceput de "te" rasari tu si apoi te pierd in acel "iubesc" infinit si far de margini. Iar acolo ramin singur.
Tii minte cind imi zimbeai si caldura noastra topea universe intregi de gheata? Si atunci, mai tii minte cit eram de fericiti? Credeam ambii ca traim un vis neimplinit de miile de generatii nefericite si speram sa fie asa mereu, chiar si de intelegeam ca nu se va mai repeta nicicind... dar continuam sa credem ca poate va fi... 
Cit a durat? Nici noi nu mai stim, dar posibil ca aume acele momente au fost acele unice si adevaratele clipe ce au lasat ceva scris in inimile noastre. Si chiar de nu a fost asa, atunci voi sti ca am trait anume atunci, cu tine, cind ma priveai zimbind si cind buzele tale imi sopteau acel "te iubesc" in care ne pierdeam ca doi amanti.

... fara titlu

Nu mai stiu ce sa-ti spun: te iubesc, te doresc sau nu mai pot trai far de tine. Oricum, te iubesc si vreau sa iti vorbesc. Dar tu nu spui nimic si acest nimic absurd si linistit ma face sa-mi pierd fiinta... nu mai stiu unde esti si daca mai esti pentru mine asa precum era cindva, mai tii minte?...
Imi este dor de vocea ta precum imi era dor atunci cind am vorbit prentru prima data in acel parc. Dar tu nu intelegi nimic, pretinzi de a fi fericita cu altcineva pentru a-mi reprosa lipsa mea. Dar stii prea bine ca te iubesc acum asa precum te iubeam atunci, cindva, alaturi de un rasarit de soare ce ne gasea impreuna. Dar stiu ca imi vei spune ca a trecut prea mult timp. Si atunci te voi intreba daca s-a schimbat ceva... Cu adevarat, s-a schimbat ceva sau totul a ramas exacat asa precum era cu citiva ani in urma... Stiu ce imi vei raspunde, dar voi uita raspunsul tau intr-un sarut. Acest sarut te va face sa uiti de toate durerile despartirii pentru a ne regasi impreuna. Atunci te vai aseza pe marginea durerii noastre pentru a recunoaste cit de mult ne iubim si cit de mult dorim sa fim impreuna... Simti si tu tristetea mea?...
Nu voi sti niciodata raspunsul tau, deoarece vei fi prea mindra pentru a recunoaste ca inca ma mai iubesti...
Iar eu voi ramine sa te astept pe acest blog precum ramin sa te astept in viata mea... Sper sa vii pentru a-mi spune acele cuvinte magice ce le astept rostite de prea mult timp...