Somn

Dormeam si nu te visam. Nu voiam sa o fac si imi reusea. Pe cit timp? Nu stiu, dar imi reusea si voiam sa traiesc in vis fara tine.
Ma trezeam si incercam sa nu ma gindesc la tine. Deschideam ochii si le spuneam sa nu te caute, caci nu voiam. Imi reusea. Alungam somnul (in care nu te visam) si ma trezeam fara a te cauta. Bun inceput pentru a incerca sa traiesc fara tine, nu?..
Existam. Evident, fara a ma gindi prea mult tine. De fapt, fara a ma gindi deloc. Era o continuare logica si fireasca de ceea ce faceam mai inainte:nu te visam, nu te cautam si nu existam pentru a te cauta. Imi reusea. Cum? Nici eu nu mai stiu. O existenta fara de tine, deci fara de durere. Mai bine zis o existenta fara de cautarea ta insemna o existenta fara durere, simpla, banala, obisnuita.
Dar venea seara, penibila perioada pentru a fi fara tine. Atunci imi ziceam: ma culc acum si adorm fara a ma gindi la tine, voi chema somnul cela care ar putea sa vina fara a te aduce alaturi. Voi dormi linistit pina dimineata si iarasi voi sti a ma trezi fara tine. Si... reuseam?..
Nu! Irasi apareai tu si distrugeai absolut totul: somnul, trezirea, existenta si seara! Ma durea! Apareai in fata mea si imi dadeam seama ca totul ce am incercat sa fac si totul ce am scris mai sus nu este decit o aparenta, o minciuna nascuta din durere: durerea unei Incercari de a trai fara tine...
Ma doare totul fara tine. De ce nu esti alaturi, de ce?

Tirziu

Era prea tirziu pentru a mai schimba ceva. Si ne urmaream ca doua pasari indepartate de valul de nori gata de a stirni o furtuna.
Imi era trist, stiam ca nu se va mai repeta. Realizam imposibilitatea existentei noastre impreuna, asa precum ne-am fi dorit-o intr-o zi... Cind? Demult, cred. Mult prea demult pentru a putea schimba destinul nostru din prezent.
O melancolie dulce, suava, dar si atit de dureroasa m-a coplesit. Cit de departe suntem acum! Cit de puternici am fost cindva impreuna. Sufletul imi este ravasit si as vrea sa cred ca si tu simti la fel. Nu cred ca ar putea schimba prea multe, dar gindul de a nu fi singur, de a imparti un regret comun mi-ar da, cred, puteri mai mari. Si atunci as incerca sa schimb durera mea (a noastra) intr-o poezie, un vers sau un cintec. Ar avea un mare succes si ar calatori prin intreaga lume. Multi ar incerca sa descifreze mesajul real, ascuns al acestei dureri, al acestui plins inabusit, al acestei tristeti ce parca ar veni din Valea Regretelor aparent uitate... Dar putini vor fi acei ce vor gasi adevaratul sens a celor scrise si cintate. In acest moment ar exista cel putin un vers, un cintec, o fraza ce va fi a noastra si nu s-ar supune realitatii crude care ne desparte. Am suride launtric la auzirea acestei opere si am sti ca este doar a noastra, doar noi o intelegem...
Dar acum imi este trist si nu stiu daca mai sunt capabil de a face asa ceva. Nu cunosc daca mai simti ceea ce simt acum. Esti departe si gindul acesta nu imi permite de a mai crede in ceva. Regretul unei fericiri posibile nu imi permite sa judec rational. Sunt trist, mult prea trist poate, pentru a putea recunoaste ca te iubesc.

De ce-asi fi trist?

De ce-asi fi trist?.. In jur este atita soare si lumea pare atit de fericita! Acum ca niciodata totul se (re)trezeste la viata si pare ca Soarele iti suride doar tie! O raza de speranta si de bunavointa cade, parca, in fiecare zi pe sufletul tau... Nu, nu sunt trist. E doar o picatura din ploaia ratacita ce s-a asezat pe obrazul meu, o amintire a nostalgicei zine primavaratice ce si-a uitat o perla sclipitoare.
De ce? Nu stiu, dar nu sunt trist, nu trebuie sa fiu.
E atita primavra in jur! Atita veselie ce asteapta sa fie trezita intr-o zi cu mai mult soare, o avalansa de bucurie si fericire ce trebuie sa vina si sa se aseze aici,linga noi, oamenii...
E deja tirziu si stiu ca nu poti citi acum aceste rinduri. Daca le-ai citi, ai putea, cred, intelege tristetea mea, o tristete lina, pura, gingasa si atit de timida incit nu indrazneste sa depaseasca acest spatiu mic, atit de diferit de primavara de afara. Daca ai fi alaturi de mine, ai dizolva aceasta tristete ce ma cuprinde aidoma unui nor de ceata. Da, anume asa - un nor de ceata.
... Dar esti departe, nu poti sa fii acum alaturi. Atunci ce fac eu?... Ma dizolv in aceasta tristete launtrica si inexplicabila in aparenta, caci nu pot altfel sa o depasesc...
De ce-asi fi trist? Stiu ca undeva existi, si chiar de nu pentru mine, existi! ..Dar, "strunele chitarei-s rupte si romanta s-a sfirsit" ? Nu, nu vreau sa fie acest sfirsit al meu, sa ramina doar ... de ce asi fi trist? In jur este atita soare si bucurie, iar lumea pare sa fie mult prea fericita acum, la inceputul acestei primaveri! Mult prea fericita ca sa poata observa un suflet trist si disperat de absenta ta! De ce nu vii sa faci sa dispara acest sentiment la inceput de primavara? Unde esti?...

... Imi era trist si nu mai stiam ce sa fac. Stiam ca te pierd. Da, anume acum te pierdeam pentru totdeauna... Nu, nu e adevarat, imi ziceam. E imposibil de a te pierde. Oricum, intr-o zi, te voi revedea, te voi reauzi, te voi atinge din nou. Dar, cind?.. Oare vom fi tot asa, doua suflete ce se doresc atit de mult precum ne dorim acum? Oare se va repeta aceasta istorie din nou: cea mai frumoasa si trista istorie cunoscuta pina acum?...
Nu stiam, nici tu nu stiai, nu stia nimeni. Am oftat, trebuia sa se opreasca aici, acum. Ma durea... ce? Totul. Nu percepeam nimic cum ar fi trebuit sa percep in jurul meu: oameni, cladiri, strazi. Eram pierdut intr-un vis ce parea sa nu fie unul benefic. Poate un cosmar? Nu mai stiam. Ma trezeam noaptea si nu puteam intelege unde ma aflu - nu erai alaturi si aceasta ma indeparta de realitatea incojuratoare... Visurile deveneau insuportabile - nu mai intelegeam unde e realitatea, acolo sau aici... Dar traiam... Nu aveam de ales. Anume datorita lor, citeodata, puteam sa imi mentin calmul: te visam pe tine...

Sa fi fost un vis?

De data aceasta erai iarasi tu. Te-am recunoscut. Nu stiu cum am facut-o, ce indiciu m-a facut sa te recunosc. Dar stiu: ai fost anume tu. Aveai un aer hollywoodian de actrisa un pic uitata de admiratori, dar, ce, inca, isi pastreaza reputatia si valoarea datorita rolurilor de altadata. Erai tu: am simtit-o si asta a fost suficient. Nu erai nici blonda nici bruneta: ceva intermediar probabil. Sunt surprins, dar nu asi putea spune ca erai frumoasa: simpla mai degraba, dar in acelasi timp atit de demna de tine... Am intrat usor in discutie cu tine... Ce mai conteaza ce am vorbit?.. Ceva interesant, extrem de interesant ce a putut sa ma faca sa ma simt alaturi de cineva cu care ar trebui sa imi petrec toata viata: anume acea unica fiinta...

Pur si simplu am simtit acest lucru: cum? Nu pot explica. Cum poti explica dragostea? Nicicum. Stiu ca erai tu, aceea, cu care, cel putin, ar fi trebuit sa incerc sa fiu impreuna. Ce putin... Cel mult: imi e frica sa-mi imaginez ce ar fi putut sa se intimple... poate o izbucnire, niste focuri de artificii, o uitare si o dedare de sine, cadere in bezna, zbucium, sfirsit, punct, renastere. Am incercat sa ramin cu tine. Cum? Banal, dar am incercat sa gasesc o scuza pentru a nu ramine cu familia, doar pentru a te revedea. Era o sarbatoare mare! Ce indrazneala! Dar, paradoxal, nimeni din familie nu a protestat propunerii de a reveni la prieteni (unde asi fi putu sa te revad) si de a sarbatori cu ei... Totul doar pentru a te revedea...
Si de ce anume o sarbatoare mare? Sa fi fost doar o simpla coincidenta, o alegere la intimplare sau sa fi insemnat ceva... Probabil a fost o simpla si banal intimplare: o alegere spontana a visului.
Dar nu am reusit sa te revad cu toate ca-mi doream cel mai mult anume acest lucru. Planul de a te invita pentru a petrece cel mai frumos Paste impreuna (asta, cred, era marea sarbatoare) nu a reusit... A trebuit sa revin brutal la alta dimensiune a vietii mele - viata banala. Reala sa-i zic? Nu stiu. Sincer, nu mai stiu daca acolo sau aici este mai reala existenta.... Unde existi mai real: acolo unde esti fericit sau unde, in cel mai bun caz, ai impresia ca esti fericit? Care ar fi barometrul determinarii existentei reale?.. "Unde?" ar fi intrebarea reala la care as cauta raspunsul.
Sa fi fost doar un vis? Te-as dezamagi: ai zice ca ai citit "fanteziile bolnavicioase" ale unui individ. Si, atunci, ce a fost?
O realitate visata sau un vis ce-si dorea sa devina realitate? Aidoma unui inger ce nu mai poate redeveni ceea ce a fost si incearca sa ajunga pe piedestalul ceresc, Visul, poate patrunde in esenta umana in fiece noapte pentru a... incerca. Dar ce?...

Poezia celei ce-i departe

Stii, mi-am adus aminte acum ca ti-am scris o poezie. Stiu ca nu mai ai nevoie de ea, acolo unde esti acum. Nu esti singura, esti fericita si nu ai nevoie de ea - poezia mea ce este trista si ce incearca sa te gaseasca. Am scris-o vreo 3 ani in urma. Eram atit de trist si singur... Imi lipseai si incercam sa te caut pe undeva, nu reuseam sa te aflu si atunci am scris aceasta poezie. A venit ca o adiere de vint, ca o adevarata poveste ce pare atit de reala... Te doream atunci linga mine si... te cautam. Nu stiam unde esti, de aceea tin minte ca poezia se numea "Celei ce-i departe". Stii ce imi imaginam? Credeam ca rindurile mele vor putea zbura peste sutele de kilometri ce ne despart, iar tu, ca si iubita in poezia lui Minulescu, "uitind ca m-ai uitat", iti vei aduce aminte de mine. Poezia iti va sopti cit de mult te doresc si, atunci, o minune!... vei veni la mine in vis spunindu-mi ca mai ai nevoie de mine si ca, evident, nu m-ai uitat... Dar nu a fost sa fie... Poezia a ramas sa straluceasca doar pe foaia mea de hirtie... si stii de ce? Pentru ca tu nu mai aveai nevoie de ea.
Stiu ca am scris o poezie pentru tine, dar stiu ca nu iti trebuie. Atunci, la ce bun sa o mai scriu?...

iata si eu

Buna, nu stiu sincer ce vreau sa scriu: poate vreau sa fiu foarte entuziasmat, caci am creat bloggul meu. Poate vreau sa fiu dezamagit: demult ar fi trebuit sa fac acest lucru pentru a putea scrie ceea ce gindesc. Acum imi pare ca totul ce am scris s-a pierdut pe undeva pe niste hirtii...
In fine vreau sa spun ca sunt un pic uimit: am reusit relativ repede sa fac ceea ce am vrut sa fac deja demult - sa ma pot impartasi cu sentimentele mele...
Ma bucur mult, un sentiment de satisfactie launtrica ma cuprinde acum! Salut tie, celui care citesti: ma bucur ca esti cu mine...