Stiu cà-n inima ta s-au ascuns ochii mei...

Te urmaresc in fiece zi, dar stiu ca nu reusesc si nu pot sa ma plictisesc. Nu ma pot satura de tine si continui sa te visez. Incerc sa compensez absenta ta prin tot: un vis, un cintec, o silueta vazuta din intimplare, o poezie, ba chiar si un suris... In zimbet incerc sa te regasesc pentru a te pierde si a te revedea din nou intr-un gest, intr-o silaba sau intr-o adiere de vint. Imi aduc aminte de cuvintele din filmul cela de dragoste: adierea de vint se aseamana cu dragostea mea - o vei simti intotdeauna, dar nu o vei putea retine prea mult linga tine.
Te vei mira stiind cum zimbesc Soarelui dimineata si cum incerc sa-ti revad chipul in oglinda Lunii si a stelelor. Te urmaresc de multe ori fara a realiza ca acum, poate, iti reamintesti de mine: posibil incerci sa ma revezi si tu undeva, si, posibil, asculti aceeasi melodie ca si mine... ea se strecoara lin in suflet, readuce niste amintiri, renaste niste iluzii si ramine petru a pastra un pic de caldura... e doar un strop de caldura ce pe neasteptate s-a nascut in suflet. Dar simti ceva, vezi atit de limpede totul incit ti se face dor... Nu vrei si nu poti sa alungi acest sentiment. Dimpotriva, incerci sa-l mai gazduiesti un pic. Ti-a lipsit atit de mult! nu intelegeai ce anume iti lipsea si acum, pe citeva clipe, realizezi cit de trista poti fi... Dar nu dureaza mult, intelegi cit de departe esti de adevarata viata si cit ti-ai dori sa SIMTI cu adevarat ca traiesti... si atunci distrugi totul printr-o revenire la o existenta banala.
Iar eu ramin sa pastrez acea caldura. Stiu ca intr-o zi vei reveni la ea. O vei gazdui doar pentru citeva clipe, iti vei aminit de noi si apoi din nou vei reveni la existenta ordinara. Dar anume pentru acele scurte momente continuu sa te iubesc pentru a retine acea caldura... Altfel, la ce bun as mai trai?...                                                      

Straniu

Nu intelegeam ce se intimpla. Era totul obisnuit, o zi ordinara si lipsita de sens deoarece o traiam fara tine... dar totusi ceva era diferit. Incercam sa inteleg ce este diferit. Nu reuseam. Apoi am oftat si mi-am zis: continua sa mergi  mai departe cu sau fara ea. Altfel nu mai rezisti si s-ar putea sa nu mi poti trece peste alta durere. Am reusit, cu toate ca continuam sa ma intreb ceea ce era diferit.
Nu mai tin minte cit a continuat, dar cert e ca la un moment dat am realizat ca totul a revenit la normal, eram in apele mele, imi parea ca totul s-a normalizat. Dar nu a fost sa fie si peste ceva timp iarasi am simtit schimbarea: lumea era diferita, parca mai linistita si mai insorita. Incercam sa inteleg de ce si iarasi nu reuseam.
Apoi te-am visat si am inteles. Am zimbit si am incercat sa ma acomodez cu noua situatie: era mult mai usor sa traiesc fara suferinta. Totul a revenit la normal cind am continuat sa ma gindesc la tine, atunci inima-mi suferea in tacere si nu mai voia sa afle un alt adevar, o alta realitate, suferinta era perceputa ca un lucru firesc. Iar ziua redevenea stranie cind incercam sa te uit: atunci nu mai incapea durere in ea si ma simteam atit de straniu...
Azi am realizat cit de frumoasa ar fi fost viata cu tine fara dorul inimii mele.

Am vrut sa-ti spun ca te iubesc

Am vrut sa-ti spun ca te iubesc. Am cautat in zadar cuvintele, nu reuseam sa o fac... te vedeam straina si eram sigur ca nu vei mai auzi disperarea dragostei mele: unica si adevarat declaratie de dragoste din viata mea... M-am simtit iarasi singur, cu toate ca stiam ca acum te gindesti si tu la mine...
Am incercat atunci sa iti spun orice: nu contau cuvintele, doar voiam sa-ti spun ceva ce te-ar face sa iti opresti privirea si sa-ntelegi cu adevarat secretul celor spuse de mine: te iubesc atit de mult! Dar nu ai inteles ceea ce am scris, nu ai descifrat adevaratul sens al cuvintelor mele, ai crezut ca au fost doar niste cuvinte banale...

Am incercat atunci sa iti vorbesc: si sa-ti spun ca, de fapt, inca te mai iubesc iar tu nici nu banuiesti despre dragostea mea... Mi-am luat inima-n dinti si... nu am spus nimic. Am inteles ca este prea tirziu si nu mai pot schimba ceea ce s-a intimplat deja: nu mai vrei sa ma auzi... sau nu mai poti?... si esti deja intr-o alta lume far de mine.
Atunci am simtit ceva straniu: o durere launtrica s-a strecurat printre lacrimi si a ramas in interior, alaturi de inima... m-am simtit slabit si am incercat sa iti aud vocea... sa te ascult. Doar aceasta imi raminea. Am reusit: vorbeai despre atitea lucruri! Erai fericita! Am inteles ca nu ar trebui sa-ti spun acum nimic, riscam sa fac nefericti doua suflete: pe tine si pe mine. De fapt, eu deja eram nefericit, dar mai traiam cu sperante unei noi vieti cu tine.
Nu a fost sa fie si am inceput sa scriu aceste rinduri...

Singur

Ma simt singur. Si, de fapt, nu trebuie sa ma simt asa... stiu ca existi si ar trebui sa realizez ca nu sunt singur: te am pe tine. Dar, esti oare pentru mine? Sau esti si pentru altcineva? Gindul de a te sti alaturi ar trebui sa ma faca fericit si sa imi dea puteri pentru a nu fi singur... dar nu esti alaturi. Si atunci incep sa ma simt singur. Asa precum sunt acum si precum ma simt acum: singur. Fiecare litera se aseaza incet deasupra mea si imi tine de urit cite o clipa. Doar o clipa, pentru a reveni din nou in urmatoarea. Iar eu zimbesc si imi aduc aminte cit de mult te iubesc si cit de mult te doream atunci cind eram doar noi doi si lumea inceta se existe din jurul nostru. Sau, mai bine zis, noi incetam de a exista pentru lumea din jur: eram singuri, insa eram impreuna. :-)
Te-am vazut ieri intr-o femeie. Pe o clipa mi-am permis sa cred ca esti tu, iarta-mi ochii: te cauta de atita timp!.. Au obosit si te-au intrevazut in altcineva. Mi-a tresarit inima si pe o clipa mi-a parut ca nu va reveni la locul ei, acolo, linga dragostea mea... nu erai tu si iarasi am inteles cit de singur am ramas.
Intr-o zi te-am simtit. Te-am visat si degetele iti atingeau obrazul. Dar nu erai tu, era doar o imagine palida a senzatiei mele din vis. M-am trezit obosit de aceasta viata unde sunt singur si trist fara tine.
In alta zi am vrut sa iti vorbesc, dar nu puteam caci nu erai linga mine. Am inceput sa vorbesc cu fotografia ta si apoi am realizat din nou cit de singur sunt. Sa vezi, vorbeam cu mine insumi... de parca tu ai fi putut sa imi raspunzi vreodata.
Apoi am auzit vocea ta. Era atit de fina si ma chemai... Am inteles cit de singur sunt cind mi-am dat seama ca ascult piesa noastra.
Nu cred ca as dori acum sa inteleg de ce scriu aceste rinduri. Sper sa le citesti si sa mi-o spui chiar tu: atunci, poate, imi voi dai seama ca nu mai sunt atit de singur.

:-)

Zimbesc acum... ce faci? Te gindesti la mine? Sper ca da. Eu am o noutate pentru tine: incep a invata de a fi fericit. Incep sa inteleg ca asi putea incerca sa fiu fericit. E din cauza primaverii?... Posibil, insa sa stii ca par de a fi mult mai diferit. Pur si simplu diferit.
Stii ceva? Am inceput sa zimbesc :-) iata asa... :-) , apoi inca o data, si apoi iarasi zimbesc. Ma gindesc acum la tine si zimbesc: inteleg, de fapt, cit de mult te iubesc si aceasta imi este suficient. Te iubesc mult de tot - asta imi da puteri sa incerc sa fiu fericit. Straniu, dar nu ma doare acum inima. Sta cuminte si asculta glasul tau. E anume acea voce ce a auzit-o printre miile si sutele de glasuri ce ma inconjura. Imi aduc aminte cum te-am auzit pentru prima data... si zimbesc, caci stiu ca acum citesti si tu aceste rinduri si schitezi un zimbet. :-) Incerc sa imi controlez dragostea mea... Vai! Cit de fals suna "controlez dragostea"... desigur, este imposibil sa o faci. Dar stiu ca pot acum zimbi si asta fac. Nu sunt sigur ca va dura mult, asa ca incerc sa iti scriu acum cit de mult te iubesc si cum incerc sa invat de fi fericit stiindu-te departe. Evident, nu voi reusi niciodata, dar ideea aceasta imi da puteri sa ma simt bine si sa iti scriu acum aceste rinduri: vreau sa citesti si sa iti reamintesti vocea mea, respiratia si atingerea...
Cit de mult as dori sa fiu cu adevarat fericit si sa zimbim atunci cu inima impreuna ...

Primavara

Vreau sa vina primavara in sufletul meu. O astept de prea mult timp, am nevoie de ea. Vino, te rog, draga primavara. Iti deschid inima si iti spun ca te astept. Te rog, intra si la mine in casa. Nu trece pe alaturi si adu-mi zimbetul la mine in casa. Vreau sa intri si in suflet, sa daruiesti multe flori si sa colorezi totul in roz. Vreau sa incerc sa iubesc viata asa cum te iubeam pe tine cindva: inocent, dar pasional. Am nevoie de aceasta schimbare, draga Primavara, deci vino, te rog... Stim ambii ca am depasit iarna noastra - cea mai dificila iarna dintre noi. Si asteptam acum primavara pentru a spera de a fi fericiti.
...Voi incerca sa zimbesc azi si apoi sa primesc primavara. Stiu ca va trece si pe la mine si imi va darui ceea ce i-am cerut: multa liniste si impacare de sine. Am meritat acest lucru: prea mult timp am suferit si am existat in iarna... Alunga, draga primavara, aceasta iarna vesnica ce m-a cuprins de atita timp. Am nevoie de ajutorul tau pentru a raminea cu tine si pentru a spera de a fi iubit asa cum te iubesc pe tine.
Acum zimbesc, este straniu sa simti acesta crispare a buzelor si a muschilor, e atit de straniu sa zimbesti.
Azi nu voi putea dormi: voi astepta sa vina Primavara dragostei mele, o primavara atit de asteptat si atit de dorita de sufletul meu. Voi astepta. Vii si tu?..
Vreau sa adorm fericit, te rog, vino, iubire...           

Acum m-am trezit?

L-am rugat pe Dumnezeu sa imi daruiasca un vis. Eram atit de nefericit si trist, incit imi parea ca nu voi mai putea intelege de ce mai traiesc. Aveam nevoie de un vis, te rog, Doamne, ajuta-ma acum, ii spuneam. M-a auzit. Mi-a dat un vis. Era atit de frumos incit imi parea ca nu era adresat mie. Il traiam din plin si vedeam cit de fericit si iubit as fi putut fi. Iubeam si simteam dragostea ta aidoma parfumului fin al celei mai stranii, dar si frumoase flori de pe pamint... Traim un vis ce nu mai vroiam sa se termine. Dar nu intelegeam ca este un vis, la un moment dat mi-a parut ca aceasta si este viata, ca anume acum traiesc, ca nu mai visez. M-am pierdut atit de mult in placerea de a fi fericit impreuna cu tine, incit nu mai realizam si nu mai reactionam la viata din jur. Eram fericit.
L-am rugat pe Dumnezeu sa imi daruiasca un vis, dar nu credeam ca visul poate sa existe in prezent, intr-o realitate de care voiam sa fug. Trebuie sa ii spun multumesc. Stiu ca mi-a aratat ce ar insemna o alta viata si un alt destin.
Acum m-am trezit?...

De ce scriu

Ma intreb citeodata de ce continuu sa scriu... Stiu ca nu voi putea niciodata sa traiesc ceea ce as fi putut trai cu tine, iar regretele intirziate nu aduc nimic decit o durere amara. Stiu cit de mult te iubesc si realizez cit de fericit as fi fost cu tine. Stiu ca, de fapt, nu as putea trai fara tine prea mult, ma tin in viata datorita anume acestor cuvinte ce le scriu pentru tine... 
Te iubesc atit de mult, incit nu pot fi fericit chiar scriind aceste rinduri, chiar stiind ca le vei citi nu pot simti pe deplin acea fericire ce mi-ai daruit-o cindva demult, cind am fost impreuna si cind ne-am cunoscut. Si iata de fiecare data cind scriu ceva pentru tine ma gindesc cit de fericit am fost, cit de fericit as fi putut fi si cit de mult te iubesc acum. Apoi incerc sa ma gindesc ca vei citi aceste rinduri si vei intelege ca iti scriu anume tie si te vei intoarce pentru a imi spune ca nu m-ai uitat, ca inca existi pentru mine.
Ma intreb ce as putea face pentru a te face sa intelegi ca am nevoie de tine, ca continuu sa traiesc deoarece scriu aceste rinduri pentru tine... oare intelegi cit de mult vreu sa fiu cu tine?... intelegi ce inseamna aceasta durere launtrica ce vine in fiece seara pentru a imi spune inca o data ca nu esti linga mine?... Simti oare disperarea sufetului meu ce te striga in fiece noapte?.. Unde esti acum? Ce faci?.. Mai exist oare pentru tine asa cum am existat cindva?.. Cine te stringe in brate acum?.. Il iubesti?.. Il iubesti asa cum ma iubeai pe mine?
Pot sa cred in tine asa cum am crezut cindva?.. Ma vei intelege asa cum stiai sa o faci cindva?...
Te iubesc. Am vrut sa iti scriu azi aceste cuvinte de mai multe ori, le simt atit de puternice in noaptea aceasta!... As dori sa fii linga mine, sa le auzi valoare. Nu am putut sa tac, am pronuntat azi ceea ce ma tine in viata si ceea ce ma face inca sa traiesc, sa scriu si sa sper... Ma doare fara tine.

Vis sau realitate?

Straniu, dar erai bruneta. Nu te mai vazusem asa, dar erai cea mai frumoasa bruneta pe care as fi cunoscut-o vreodata... si ma priveai. Ne cunosteam de o vesnicie si, in acelasi timp, stiam ca nu puteam exista separat, aveam nevoie unul de celalalt... ne iubeam. Simteam dragostea ta, o vedeam in privirea ta, o ghiceam in gesturi, in comportament, era in tot. Te vedeam si te admiram. Asa cum un barbat poate admira unica femeie adevarata din viata sa, unica raza de luminaintr-o iarna glaciala lipsita de sens, unica speranta la mijloc de viata. In ochii tai ardea pasiunea, stiam sau, mai bine zis, simteam cit de mult ma iubesti... si-mi era trist. In acelasi timp, realizam ca nu putem fi impreuna, erai aidoma unui vis frumos, irepetabil, sensibil, dar, totusi, atit de sincer! Atit de real! Imi parea chiar ca esti mult mai vie decit sutele de femei ce le vedeam zilnic in jur... te simteam... iti citeam scrisorile. Erau cele mai frumoase scrisori de dragoste scrise vreodata, erau vii!.. Le intelegeam doar prin atingere, degetele mele descopereau deja sensul celor scrise, te vedeam in ele si, a cita oara (!) iti simteam dragostea... 
Voiam sa fiu cu tine, dar realizam imposibilitatea acestei unice dorinte din viata mea, dorintei de a fi fericit. Stiam ca acusi ma voi trezi si unicul lucru ce-l voi putea face e sa-ti scriu acum cit de mult te iubesc. Sper sa citesti aceste rinduri... iar dragostea mea sa te cuprinda lin aidoma unei adieri de vint... Ai simtit-o?...

Dialog (doare)

Am realizat intr-o zi ca nu voi fi niciodata cu tine. Fiecare cuvint din aceasta fraza mi s-a infipt in inima. Am pierdut echilibrul existentei si am crezut ca nu mai traiesc. Am incercat sa cred ca nu este adevarat... - Ba da, stiu ca nu voi fi cu tine... Nu mai inteleg, am nevoie de o pauza, de un pic de liniste si intelegere... - Asa: respira... unu... doi, incet, lin de tot... Te rog! Respira, nu te opri, te rog NU TE GINDI ACUM... ci doar respira, mai am nevoie de tine... te rog. Nu acum!.. Nu ai dreptul sa te gindesti mai mult decit doar la faptul ca... ea va fi cu tine!... - Cind?... -Intr-o zi, atunci cind Soarele va straluci doar pentru voi doi, iar tu si ea veti fi acei doi atei ce nu cred decit doar in dragostea lor - unica religie intr-o lume blestemata. Apoi, vei fi cu ea - doar aceasta conteaza, nu?... - Da, desigur... - Vei sti atunci ca viata adevarata e traita anume in acele clipe de iubire petrecute linga ea. Anume atunci vei simti cu adevarat ce inseamna sa fii fericit!... - Iti multumesc, ma simt mai bine acum, mult mai bine. Iarta-ma, dar acel gind blestemat nu mi-a dat pace, a navalit peste mine si ma sugruma... - Uita, te rog, nu te gindi la aceasta acum. Nu merita, chiar si de este adevarat... te rog, nu trebuie sa redevii trist acum, anume acum cind esti atit de singur si trist, atit de trist! Am nevoie de tine acum, te rog, mai rezista un pic... oare cita durere poate incapea intr-un suflet?... - Multa,foarte muta, nici nu poti sa-ti imaginezi cita tristete pot acumula eu... -Dar fericire? Tot atita ?.. -Si mai multa, mult mai multa... dar, imi e frica ca nu voi putea s-o fac niciodata...