Zimbesc

Ma trezesc, te-am visat.. ce dulce erai acolo, in vis... Si erai doar a mea... Dar trebuie sa ma grabesc, o noua zi incearca sa intre cu realitatea ei la mine in casa. Incearca sa te alunge, dar nu ii reuseste. Imi aduc aminte de zimbetul tau, zimbesc si eu... Intru in autobus, ma asez si, brusc, iti vad ochii!.. Iarasi zimbesc, iar autobusul isi continua miscarea somnoroasa... Metrou, autobus, si din nou fug undeva. Nu prea am timp sa reanalizez visul, dar stiu ca undeva, acolo, ai fost tu... Merg la dreapta, apoi la stinga, si iarasi la dreapta. In sfirsit, am ajuns, ma asez... lucrez... uit de totul si de toate caci lucrez, dar, totusi, zimbesc (mi-am reamintit de tine). Ma asez din nou, lucrez, fug, ma asez, la dreapta, la stinga, mai jos, iarasi lucrez... ramin prizonierul propriului serviciu si infinitatea de timp ce se scurge trece, parca, pe alaturi. Iarasi fug undeva, iarasi caut ceva si, in sfirsit, gasesc putere pentru a mai lucra... Sunt obosit, revin acasa: autobus, metrou, autobus, iarasi caut ceva... obosit, foarte obosit.
Dar stii ceva? Din nou zimbesc, caci imi aduc aminte de dragostea noastra si de tine...
Cit de mult te iubesc!

Incrustatie

Te aud acum, iti simt fiecare cuvint, fiecare litera, fiice sunet ce se rostogolieste lin si incet patrunzind in suflet. Cuvintele tale isi cauta locul lor si se opresc in inima mea. Acolo le simt si acolo se aseaza aidoma copiilor cuminti ce revin acasa la parinti. Incerc sa le recitesc, dar nu imi reuseste sa redau accentul tau, nu pot sa le readuc la viata lor, doar tu stiai cum si ce sa pronunti. Privesc literele, ma joc cu ele si incerc sa astern un alt cuvint in inima mea: dar nu mi se primeste. Doar tu ai dreptul si puterea de a o face: cuvintele au fost spuse de tine. Au fost sincere, venite din inima ta, deci veridicitatea lor nu se lasa manipulata. Ramin asa, precum le-ai pronuntat tu cindva. Vor sta vesnic in asteptarea stapinei lor, in asteptarea ta. Nu voi putea si nu voi dori sa le schimb: voi astepta sa o faci tu, daca va fi sa te vad vreodata...
Si atunci, stii atunci ce te voi ruga?... Sa nu schimbi nimic si sa lasi incrustate pe veci cuvintele Te iubesc... Dar, vei veni oare?... 

Daruieste Soarelui un zambet

As vrea sa-ti fiu mereu alaturi, sa-ti ascult soaptele tacute ce uneori spun atat de multe, sa-ti privesc ochii care ascund in tine o mare a IUBIRII, sa-ti sarut buzele care ami soptesc in noapte,sa-ti simt caldura trupului tau atunci cind mi-e frig...
As vrea sa-ti alung tristetea prin prezenta mea si sa-ti darui tot cei mai bun : Zambetul,Dragostea si pe mine . Stiu ca te inndoiesti de Iubirea mea,de sentimentele mele , dar vreau sa stii ca insemni pentru mine mult mai mult decit ti-as putea spune. Ai rabdare si nu dispera: anume acel unic moment al vietii noastre se va repeta cu mai multa pasiune si dorinta. Nu fi trist... Zambeste... Daruieste Soarelui un zambet...

Nebunie frumoasa

Nu mai stiu cum sa-ti mai spun ca am nevoie de tine in fiecare zi... Uneori am impresia ca ma respingi, alteori ca ma iubesti...(?) Simt incertitudine atunci cind nu esti disponibil , simt gelozie atunci cind nu-mi vorbesti , simt ca ami lipsesti tot mai mult si asta ma inebuneste... Da , sunt nebuna dupa tine , dar este nebunie frumoasa... Sper doar sa ma intelegi corect

Trist si batrin

Am devenit trist. Si atunci cind sunt trist ma simt foarte batrin, o povara nevazuta se asterne pe spinarea si bratele mele: imi pare ca imbatrinesc cu vreo 100 de ani... Imi pare totul atit de indepartat, atit de ireal si trist... Nu mai pot schimba nimic din cele intimplate, iar timp pentru a intoarce totul inapoi nu ma am. Pur si simplu sunt prea batrin si trist. Dar, in schimb, stiu a zimbi: imi aduc aminte de cele intimplate, de toti anii de fericire si tinerete traiti cu tine si realizez cit de mult ne-am iubit. Apoi iarasi zimbesc, cu toate ca sunt trist. Un gind nu imi da pace: sa fi fost acel timp anume acel unic si irepetabil moment al vietii pentru care a meritat sa traiesc?... Un altul nu va mai fi niciodata?.. Acest gind ma sfisie, simt o lama rece de cutit, un fior de teama. Si de ce sunt atit de batrin acum? De ce sunt atit de trist? Si de ce, totusi, zimbesc?.. Amintirile se amesteca, nu-mi dau pace, dau cu toate navala si ma lasa intr-o stare dulce, dar si bolnavicioasa de unul singur. Daca ai fi alatri, m-ai ajuta sa le asez in ordinea cuvenita si sa la admir, sa le admir doar si dar cu tine!.. Singur nu reusesc sa o fac: ma pierd, devin trist si batrin, atit de batrin fara tine...

La marginea noptii

Am nevoie de tine. Sunt singur intr-o imposibilitatea de a iti vorbi si de a te revedea... dar, adeseori, vad cum imi zimbesti. Imi imaginez cum o faci si acum...  Esti deosebita, diferita si zimbetul iti este unic. Unul, de multe ori, nevazut pentru ceilalti: enigmatic, gingas, vesel, special si atit de natural! O sinceritate si o adiere de iubire vine odata cu el: te simt in acel moment de parca ai fi linga mine... Dar nu esti, ma vad trist si obosit... Atunci zimbesc si eu, undeva in firea mea, stiind ca aceasta imi va ajuta sa depasesc aceasta clipa fara tine... si apoi inca una, si inca... sa iti vorbesc, vreau sa iti vorbesc: ti-as povesti despre toate: durere, tristete, singuratate si chiar nebunie. Dar, m-ai asculta oare? Si, cel mai important, m-ai auzi asa precum se aud doi muti indragostiti? Ai dori sa intelegi marea taina a existentei umane: taina unei iubiri nemarginite, infinite si, in acelasi timp, ce incape intr-o simpla inima umana?.. Iar tu, cum te simti? Cui ii daruiesti acum prezenta ta? Merita surisul tau de a fi daruit acum?.. Zimbesti asa precum atunci?.. Esti fericita? Sunt atitea semne de intrebare, atit de mult si atita durere in jurul meu ce nu doreste sa plece, ramine linga mine...
Probabil nu ai timp. Te grbesti spre intilnirea unei alte zile, un nou inceput apare la orizont: soarele nu poate sa-si opreasca mersul sau firesc, iar ploaia nu poate sa plinga vesnic. Ramin doar eu la marginea noptii, te astept acolo si iti simt lipsa.

Am obosit

Am obosit. Nu vreau sa fiu trist, dar oboseala aduce cu sine si tristetea... De ce?.. Probabil, sufletul realizeaza imposibilitatea infaptuirii anumitor dorinte si, ca urmare, vine si tristetea... Deci, ce spuneam? Ah, da: sunt epuizat. Acum ma regasesc in poezia lui George Bacovia:ne mai vreau nimic decit sa ma lasati sa ma odihnesc, nu pot sa vreau altceva... Secundele trec foarte incet, ele se preling aidoma unpor picaturi lipicioase de nu mai stiu ce substanta intunecata... Unu... doi... trei... E o miscare cadentata, bolnavicioasa a timpului ce curge incet si apasator. Nu vrei nimic sa stii si sa auzi acum: vrei doar liniste, pace, repaos si ... multa tacere. Esti obosit, privesti in jur in imposibilitatea de a schimba ceva: nu vrei sa depui inca un efort, e suficient ceea ce deja ai facut pina acum. Vrei multa Liniste si tacere... nu crezi sa iti poti reaminti cind ultima data te simteai astfel. Nici nu vrei, caci esti obosit. La extrem. Nu vrei sa gindesti. Frazele si gindurile tale devin tot mai scurte. Iata si in sfirsit o pauza atit de dorita... te las sa te odihnesti, stiu ca nu mai poti continua asa... sper sa te revad in vis si... adorm.

Am desenat inima ta

Am desenat inima ta. Era mare si plina de viata. I-am adaugat multa culoare rosie - voiam sa fii si mai puternica. Apoi am mai pus si un pic de tristete: doar un pic, atit, cit sa iti ajunga pentru a fi sensibila la ceea ce iti spun eu. Astfel vei intelege tristetea mea. Apoi am incercuit-o de cuvintele mele: voiam sa ma intelegi si sa ma poti asculta. Cuvintele mele merg direct spre inima ta, nu le ignora! Am adaugat si un vers linga ea: in asa fel vei citi poezia ce ti-o scriu. Versurile le vei auzi cu inima si anume ea iti va traduce sensul adinc al cuvintelor mele... sensul iubirii nu-l auzi decit doar cu inima. Am desenat si multa muzica: nu exista sentimente fara muzica. Ea te insoteste mereu, atit timp cit continui sa traiesti cu adevarat niste sentimente adevarate. Nu am uitat nici de flori - fara ele nu te-as putea imagina. Mereu te-am privit ca o floare: gratia unei frumuseti naturale nu as putea sa o redau altfel. Am incercat sa iti desenez si zimbetul tau acolo: vreau sa te vad fericita, surisul tau il compar cu zgomotul vesel al unui izvoras nou-aparut. Are atita putere si gratie in el!
In sfirsit am desenat inima ta. Imi parea ca am reusit sa o fac bine. Am vrut sa iti vorbesc pentru a-ti arata toate cele reusite pe hirtie. Dar nu am reusit caci ai plecat... Iar eu am ramas doar cu inima ta desenata. O tin acum linga mine si incerc sa cred ca nu s-a schimbat de atunci. E la fel?..