Incrustatie

Te aud acum, iti simt fiecare cuvint, fiecare litera, fiice sunet ce se rostogolieste lin si incet patrunzind in suflet. Cuvintele tale isi cauta locul lor si se opresc in inima mea. Acolo le simt si acolo se aseaza aidoma copiilor cuminti ce revin acasa la parinti. Incerc sa le recitesc, dar nu imi reuseste sa redau accentul tau, nu pot sa le readuc la viata lor, doar tu stiai cum si ce sa pronunti. Privesc literele, ma joc cu ele si incerc sa astern un alt cuvint in inima mea: dar nu mi se primeste. Doar tu ai dreptul si puterea de a o face: cuvintele au fost spuse de tine. Au fost sincere, venite din inima ta, deci veridicitatea lor nu se lasa manipulata. Ramin asa, precum le-ai pronuntat tu cindva. Vor sta vesnic in asteptarea stapinei lor, in asteptarea ta. Nu voi putea si nu voi dori sa le schimb: voi astepta sa o faci tu, daca va fi sa te vad vreodata...
Si atunci, stii atunci ce te voi ruga?... Sa nu schimbi nimic si sa lasi incrustate pe veci cuvintele Te iubesc... Dar, vei veni oare?...