Am obosit

Am obosit. Nu vreau sa fiu trist, dar oboseala aduce cu sine si tristetea... De ce?.. Probabil, sufletul realizeaza imposibilitatea infaptuirii anumitor dorinte si, ca urmare, vine si tristetea... Deci, ce spuneam? Ah, da: sunt epuizat. Acum ma regasesc in poezia lui George Bacovia:ne mai vreau nimic decit sa ma lasati sa ma odihnesc, nu pot sa vreau altceva... Secundele trec foarte incet, ele se preling aidoma unpor picaturi lipicioase de nu mai stiu ce substanta intunecata... Unu... doi... trei... E o miscare cadentata, bolnavicioasa a timpului ce curge incet si apasator. Nu vrei nimic sa stii si sa auzi acum: vrei doar liniste, pace, repaos si ... multa tacere. Esti obosit, privesti in jur in imposibilitatea de a schimba ceva: nu vrei sa depui inca un efort, e suficient ceea ce deja ai facut pina acum. Vrei multa Liniste si tacere... nu crezi sa iti poti reaminti cind ultima data te simteai astfel. Nici nu vrei, caci esti obosit. La extrem. Nu vrei sa gindesti. Frazele si gindurile tale devin tot mai scurte. Iata si in sfirsit o pauza atit de dorita... te las sa te odihnesti, stiu ca nu mai poti continua asa... sper sa te revad in vis si... adorm.