Am nevoie de tine. Sunt singur intr-o imposibilitatea de a iti vorbi si de a te revedea... dar, adeseori, vad cum imi zimbesti. Imi imaginez cum o faci si acum... Esti deosebita, diferita si zimbetul iti este unic. Unul, de multe ori, nevazut pentru ceilalti: enigmatic, gingas, vesel, special si atit de natural! O sinceritate si o adiere de iubire vine odata cu el: te simt in acel moment de parca ai fi linga mine... Dar nu esti, ma vad trist si obosit... Atunci zimbesc si eu, undeva in firea mea, stiind ca aceasta imi va ajuta sa depasesc aceasta clipa fara tine... si apoi inca una, si inca... sa iti vorbesc, vreau sa iti vorbesc: ti-as povesti despre toate: durere, tristete, singuratate si chiar nebunie. Dar, m-ai asculta oare? Si, cel mai important, m-ai auzi asa precum se aud doi muti indragostiti? Ai dori sa intelegi marea taina a existentei umane: taina unei iubiri nemarginite, infinite si, in acelasi timp, ce incape intr-o simpla inima umana?.. Iar tu, cum te simti? Cui ii daruiesti acum prezenta ta? Merita surisul tau de a fi daruit acum?.. Zimbesti asa precum atunci?.. Esti fericita? Sunt atitea semne de intrebare, atit de mult si atita durere in jurul meu ce nu doreste sa plece, ramine linga mine...
Probabil nu ai timp. Te grbesti spre intilnirea unei alte zile, un nou inceput apare la orizont: soarele nu poate sa-si opreasca mersul sau firesc, iar ploaia nu poate sa plinga vesnic. Ramin doar eu la marginea noptii, te astept acolo si iti simt lipsa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Poti adauga un comentariu aici