Acum m-am trezit?

L-am rugat pe Dumnezeu sa imi daruiasca un vis. Eram atit de nefericit si trist, incit imi parea ca nu voi mai putea intelege de ce mai traiesc. Aveam nevoie de un vis, te rog, Doamne, ajuta-ma acum, ii spuneam. M-a auzit. Mi-a dat un vis. Era atit de frumos incit imi parea ca nu era adresat mie. Il traiam din plin si vedeam cit de fericit si iubit as fi putut fi. Iubeam si simteam dragostea ta aidoma parfumului fin al celei mai stranii, dar si frumoase flori de pe pamint... Traim un vis ce nu mai vroiam sa se termine. Dar nu intelegeam ca este un vis, la un moment dat mi-a parut ca aceasta si este viata, ca anume acum traiesc, ca nu mai visez. M-am pierdut atit de mult in placerea de a fi fericit impreuna cu tine, incit nu mai realizam si nu mai reactionam la viata din jur. Eram fericit.
L-am rugat pe Dumnezeu sa imi daruiasca un vis, dar nu credeam ca visul poate sa existe in prezent, intr-o realitate de care voiam sa fug. Trebuie sa ii spun multumesc. Stiu ca mi-a aratat ce ar insemna o alta viata si un alt destin.
Acum m-am trezit?...

De ce scriu

Ma intreb citeodata de ce continuu sa scriu... Stiu ca nu voi putea niciodata sa traiesc ceea ce as fi putut trai cu tine, iar regretele intirziate nu aduc nimic decit o durere amara. Stiu cit de mult te iubesc si realizez cit de fericit as fi fost cu tine. Stiu ca, de fapt, nu as putea trai fara tine prea mult, ma tin in viata datorita anume acestor cuvinte ce le scriu pentru tine... 
Te iubesc atit de mult, incit nu pot fi fericit chiar scriind aceste rinduri, chiar stiind ca le vei citi nu pot simti pe deplin acea fericire ce mi-ai daruit-o cindva demult, cind am fost impreuna si cind ne-am cunoscut. Si iata de fiecare data cind scriu ceva pentru tine ma gindesc cit de fericit am fost, cit de fericit as fi putut fi si cit de mult te iubesc acum. Apoi incerc sa ma gindesc ca vei citi aceste rinduri si vei intelege ca iti scriu anume tie si te vei intoarce pentru a imi spune ca nu m-ai uitat, ca inca existi pentru mine.
Ma intreb ce as putea face pentru a te face sa intelegi ca am nevoie de tine, ca continuu sa traiesc deoarece scriu aceste rinduri pentru tine... oare intelegi cit de mult vreu sa fiu cu tine?... intelegi ce inseamna aceasta durere launtrica ce vine in fiece seara pentru a imi spune inca o data ca nu esti linga mine?... Simti oare disperarea sufetului meu ce te striga in fiece noapte?.. Unde esti acum? Ce faci?.. Mai exist oare pentru tine asa cum am existat cindva?.. Cine te stringe in brate acum?.. Il iubesti?.. Il iubesti asa cum ma iubeai pe mine?
Pot sa cred in tine asa cum am crezut cindva?.. Ma vei intelege asa cum stiai sa o faci cindva?...
Te iubesc. Am vrut sa iti scriu azi aceste cuvinte de mai multe ori, le simt atit de puternice in noaptea aceasta!... As dori sa fii linga mine, sa le auzi valoare. Nu am putut sa tac, am pronuntat azi ceea ce ma tine in viata si ceea ce ma face inca sa traiesc, sa scriu si sa sper... Ma doare fara tine.

Vis sau realitate?

Straniu, dar erai bruneta. Nu te mai vazusem asa, dar erai cea mai frumoasa bruneta pe care as fi cunoscut-o vreodata... si ma priveai. Ne cunosteam de o vesnicie si, in acelasi timp, stiam ca nu puteam exista separat, aveam nevoie unul de celalalt... ne iubeam. Simteam dragostea ta, o vedeam in privirea ta, o ghiceam in gesturi, in comportament, era in tot. Te vedeam si te admiram. Asa cum un barbat poate admira unica femeie adevarata din viata sa, unica raza de luminaintr-o iarna glaciala lipsita de sens, unica speranta la mijloc de viata. In ochii tai ardea pasiunea, stiam sau, mai bine zis, simteam cit de mult ma iubesti... si-mi era trist. In acelasi timp, realizam ca nu putem fi impreuna, erai aidoma unui vis frumos, irepetabil, sensibil, dar, totusi, atit de sincer! Atit de real! Imi parea chiar ca esti mult mai vie decit sutele de femei ce le vedeam zilnic in jur... te simteam... iti citeam scrisorile. Erau cele mai frumoase scrisori de dragoste scrise vreodata, erau vii!.. Le intelegeam doar prin atingere, degetele mele descopereau deja sensul celor scrise, te vedeam in ele si, a cita oara (!) iti simteam dragostea... 
Voiam sa fiu cu tine, dar realizam imposibilitatea acestei unice dorinte din viata mea, dorintei de a fi fericit. Stiam ca acusi ma voi trezi si unicul lucru ce-l voi putea face e sa-ti scriu acum cit de mult te iubesc. Sper sa citesti aceste rinduri... iar dragostea mea sa te cuprinda lin aidoma unei adieri de vint... Ai simtit-o?...

Dialog (doare)

Am realizat intr-o zi ca nu voi fi niciodata cu tine. Fiecare cuvint din aceasta fraza mi s-a infipt in inima. Am pierdut echilibrul existentei si am crezut ca nu mai traiesc. Am incercat sa cred ca nu este adevarat... - Ba da, stiu ca nu voi fi cu tine... Nu mai inteleg, am nevoie de o pauza, de un pic de liniste si intelegere... - Asa: respira... unu... doi, incet, lin de tot... Te rog! Respira, nu te opri, te rog NU TE GINDI ACUM... ci doar respira, mai am nevoie de tine... te rog. Nu acum!.. Nu ai dreptul sa te gindesti mai mult decit doar la faptul ca... ea va fi cu tine!... - Cind?... -Intr-o zi, atunci cind Soarele va straluci doar pentru voi doi, iar tu si ea veti fi acei doi atei ce nu cred decit doar in dragostea lor - unica religie intr-o lume blestemata. Apoi, vei fi cu ea - doar aceasta conteaza, nu?... - Da, desigur... - Vei sti atunci ca viata adevarata e traita anume in acele clipe de iubire petrecute linga ea. Anume atunci vei simti cu adevarat ce inseamna sa fii fericit!... - Iti multumesc, ma simt mai bine acum, mult mai bine. Iarta-ma, dar acel gind blestemat nu mi-a dat pace, a navalit peste mine si ma sugruma... - Uita, te rog, nu te gindi la aceasta acum. Nu merita, chiar si de este adevarat... te rog, nu trebuie sa redevii trist acum, anume acum cind esti atit de singur si trist, atit de trist! Am nevoie de tine acum, te rog, mai rezista un pic... oare cita durere poate incapea intr-un suflet?... - Multa,foarte muta, nici nu poti sa-ti imaginezi cita tristete pot acumula eu... -Dar fericire? Tot atita ?.. -Si mai multa, mult mai multa... dar, imi e frica ca nu voi putea s-o fac niciodata...

Ma doare lipsa ta

Am vrut sa inchid inima (pe veci?). Am obosit sa sufar si sa nu pot trai far de tine. Am obosit sa incerc sa demonstrez lumii intregi cit sunt de nefericit si cit de departe esti. Am vrut sa uit ca existi si sa incep a pretinde ca sunt fericit. Am smuls pagina tristetii din inima mea si mi-am zis sa incep un alt roman: romanul unei vieti noi, istoria unui barbat fericit. Eram cit pe ce sa reusesc sa ma gindesc cit de fericit asi putea fi far de tine si fara tristetea ce ma copleseste atunci cind ma gindesc la noi. Am sperat sa pot darui lumii un alt zimbet: un zimbet prevestitor de primavara si de o noua viata, de un nou destin...
Inima mea se simte aidoma unei pasari ratacite intr-un desert, desertul crud al unei vieti incomplete, lipsite de sens si de scop. Vreau sa am grija de ea, imi este mila de suferinta ei. O lipsa perpetua a acelui sens al vietii, ce ar exista impreuna cu tine, o coplesete si o invaluie intr-o ceata rece. E singura. Sufera, plinge, respira insa fara tine... Doamne, cita durere in jurul ei!...  

Ma doare lipsa ta. Am vrut sa incerc sa uit ceea ce nu voi putea niciodata alunga din inima mea - dragostea mea pentru tine.

O particica

Am vrut sa-ti spun ca te iubesc. Am simtit virtejul imbatator al dragostei si am vrut sa-l impart cu tine. O particica din inima mea ramase atunci cu tine. Pentru totdeauna. Am lasat o parte din mine undeva acolo, ascunsa dupa armura ta. Nu intelegeam valoarea adevarata a celor intimplate. Ai acceptat adevarul nostru: ne iubeam... Si am vrut sa-ti raspund la dialogul de priviri: am vrut sa-ti spun cit te iubesc... Dar nu am spus. De ce? Erai atit de fericita, incit imi era frica sa sparg cristalul dragostei noastre... Dar sunt sigur ca ai auzit privirea mea si ti-a vorbit acea parte din inima ce ti-am lasat-o adineaori. Ai simtit iubirea mea. Ai stiut cit de mult te iubesc, ai zimbit si ai fost a mea...
Acum am inteles ceea ce s-a intimplat: ti-am lasat inima mea si am pastrat doar o particica din ea pentru mine... Imi este greu sa traiesc fara inima, imi este imposibil sa exist fara tine, iubire... 

Extaz

...Fierbinte, multa pasiune, bataii de inima, te string si iarasi te simt linga mine... secundele se scurg intr-o uitare deplina si ingerii ne invidiaza vazindu-ne atit de fericiti. Ne oprim si ne privim in ochi: o lume intreaga a disparut in acea noapte, existam doar noi doi si dorinta ne strapunge din nou. Ne invelim in placerea corpurilor noastre, ele simt dorinta noastra interminabila, ne ghicesc orice intentie,... ne iubim... iarasi totul arde in jur, o bezna de placere ne inconjoara, ochii tai ma cheama din nou si ne cufundam din nou in extazul dragostei noastre... E ceva incomparabil, indescriptibil: scrieti ADRENALINA cu litere mari, porniti focurile de artificii, aprindeti un rug, scufundati-va intr-o mare de iubire - sunt doar niste senzatii minore ce ar putea sa reflecte ceea ce simteam impreuna... Pasiune dusa pina la extrem, inflacarare infricosatoare, ardoare nesabuita, voluptate ... tu si eu - doua suflete neprihanite in dansul dulcei si salbaticei iubiri!... Miniile nu pot uita conturul corpului tau, iar atingerile sufletelor noastre au lasat o senzatie (deja, parca, uitata) de extaz ceresc... Te caut in visul meu, asa te tin minte si asa te voi dori intotdeauna.
Sper simti acum sarutul meu...

Minciuna primului rind

Azi am vrut sa mor, nu mai merita sa traiesc.
Sensul pierdut de mai multi zeci de ani era de pierdut pe veci. L-am ingropat sub teancul de pareri de rau si tristeti acumulate de secole... nu erau secole, stiu asta, dar trecuse atita timp incit nu mai puteam sa-mi gasesc ceasul pentru a realiza cite lacrimi uscate s-au prelins de atunci. O lunga si nemarturisita durere zacea de atita timp... Am ravasit sufletul, iar el nu imi mai poate ierta trecutul, am incercat sa il impac cu realitatea stearsa. Nu am reusit. As fi vrut sa incerc sa pling. Dar nu puteam, ma stiai puternic si nu as fi indraznit. Atunci am scris aceste rinduri si mi s-a facut rusine: sa vrei sa mori este un pacat. Atunci am sters primul rind, dar conturul literelor a ramas acolo si acum e prea tirziu...
Te rog, nu citi primul rind.

Pentru tine

Am vrut sa iti scriu in versuri cit de mult te iubesc. Am vrut sa astern aceste cuvinte intr-o logica fireasca, asa incit sa simti dragostea mea in versuri. Am incercat sa imi imaginez cum as putea crea asa ceva pentru tine - poezia unei iubiri adevarate, lipsite de artificiul lumii noastre imperfecte. Am adunat totul ce cunosteam despre poezie si iubire: dar, vai... nu am putut sa fiu poet. Sentimentele mele nu voiau sa se aseze pe logica fireasca a poeziei, dragostea adevarata nu putea incapea in versuri...
Atunci mi-am zis sa asez totul in proza - as fi scris cit de mult doream sa ma poti simti intr-o poezie si, apoi, cit de mult te iubesc. Am asezat totul intr-o gramada de cuvinte fierbinti si sincere - am incercat sa inteleg cum as putea sa iti scriu cit de mult imi lipsesti acum si azi... dar, vai, ... iarasi nu am reusit. Gindurile mele nu puteau aseza totul intr-o logica construita a unei proze: are si ea regulile sale de construire...
Te doream atit de mult, incit nu am renuntat: mi-am zis sa iti dedic un cintec, cuvintele caruia sa le compun tot eu, iar melodia dragostei mele sa o asez pe note muzicale. Am inceput sa compun, dar, vai... nu reuseam sa imbrac in doar sapte note muzicale ceea ce simteam... era atita dragoste in ele, cum as fi putut reusi?...
Si atunci am devenit trist. Tristetea mea a preluat-o vintul si a ridicat-o in nori. Ploaia a plins-o peste vai, iar Soarele a uscat-o... Niste pasari au preluat-o din nou si asa ea a continuat sa calatoreasca in lume... Acum, o aud in fiecare noapte - melodia tristetei mele, o dulce si melancolica cintare dusa de Vint, Ploaie, Soare si Pasari.
Te rog, daca o auzi acum, vreau sa stii - este Melodia dedicata tie: este dragostea vietii mele, esti tu.  

Am vorbit cu Mos Craciun

Am vorbit cu Mos Craciun. Era obosit si foarte trist. Ma compatimea, voia sa imi aduca in cadou ceea ce, spunea el, meritam deja demult. Nu mi-a spus ce anume. Dar era trist, foarte trist. Incerca sa-mi zimbeasca, sa imi zica cit de mult as fi meritat acel cadou... dar, in acelasi timp, imi promisese sa treaca si pe la anu. Stiam ca nu voi fi cumpatat si iarasi nu voi merita cadou din partea lui, dar el imi zimbise. Pur si simplu imi zimbise si a plecat. Am ramas sa il privesc mut si sa il vad cum se inalta spre Tara Nordului, spre casa. Avea nevoie si el de odihna.
Iar eu am ramas sa ghicesc ce cadou imi pregateste pentru anul viitor. Incercam sa cred ca imi va aduce linistea cea dorita si ... pe tine. Insa stiam ca nu este posibil: nu e cazul sa speri ceva, ce nu poate sa se intimple vreodata... Dar, totusi, Mos Craciun are puteri magice. Poate, atunci, ar fi totusi posibil sa pot primi acel cadou unic si atit de dorit, acea liniste unica ce ai aduce-o tu la mine-n suflet si ce m-ar face sa nu-l mai vad niciodata atit de trist pe Mos Craciun.