Luminite in suflet

Te-am vazut azi. Erai tu!!! Am ridicat ochii pentru a cauta nu mai stiu ce pe masa si te-am intrezarit trecind in fata usii... erai la 2 metri de mine: fericirea mea, sensul vietii mele se afla la doi metri de mine. erai tu, ti-am vazut ochii si... Stii ce s-a intimplat mai intii?... A tresarit inima: ea nu se astepta sa te vada. Nu mai stiam unde ma aflam si nu mai puteam sa controlez inima... tresarea si te chema. Te doream. Apoi mii de luminite m-au strapuns. Era aidoma unui cer plin de artificiile unei sarbatori. Era atita lumina in suflet, incit a trebuit sa ma asez pentru a intelege ce se intimpla. Eram tulburat: te vazusem si te cautam din nou...
Evident a fost doar o iluzie: cineva imbracata ca tine si avind o aparenta vaga de ceea ce esti tu trecuse prin fata biuroului meu... Am crezut ca esti tu. Asta tot. As fi vrut acum sa scriu ca erai anume tu sau ca te-am visat si astfel as fi putut sa continui de fi fericit. Chiar si de erai vis: as fi putut sa-ti vorbesc si sa-ti merturisesc dragostea mea. Dar nu a fost sa fie: era REALITATEA... era doar cineva ce indraznise involuntar sa se asemene tie. Tu esti unica si incomparabila si asa va fi mereu. Nu poti compara adevarata dragoste. Ea este unica si sincera.
...M-am asezat si am continuat sa incerc sa prind acelel luminite de fericire ce-mi strapungeau adineaori sufletul... Le vedeam doar umbra si puteam doar sa presupun cita fericire si impacare de sine aduceau cu ele. Puteam doar sa presupun cit de mult mi-as fi dorit sa am o viata plina de aceasta lumina zilnic: o viata plina de tine si de zimbetul tau. Plina de bucuria de a sti sa te regasesc in fiece zi alaturi, de a imparti cu tine cel mai mare si scump dar de pe acest pamint. Mi-as fi dorit doar sa pot resimti acel sentiment cind ai aparut in fata mea si cind ai incercat sa-mi spui involuntar ca nu ma uiti.
Iti multumesc pentru ceea ca ai stiut sa uiti in adincul inimii mele - un strop de lumina, un zimbet al dragostei.
..acum incerc sa resimt emotiile aduse de luminitele colorate din sufletul meu.

Vorbind cu tine

In aceasta noapte ma voi gindi la tine. Voi inchide usa sufletului meu pentru a o deschide doar in fata amintirilor mele, doar in fata sentimentelor mele fata de tine. Voi sta cuminte si voi astepta sa se asterne noaptea... O noapte plina de mistere si atit de intunecata incit nici cele mai puternice felinare nu vor putea deslusi ceea ce se va ascunde acolo, undeva departe, dincolo de acel intuneric. Un intuneric infiorator si straniu ce nu este inteles de nimeni... In acea bezdna imi voi gasi un loc pentru a sta fata-n fata cu tine, mai bine zis cu amintirea ta. Vei fi doar tu si eu si acel intunerci ce ne va inconjura. Dar, te rog, sa nu-ti fie frica: vom fi impreuna cuprinsi de marea taina a dragostei noastre ce ne-a incalzit atita timp. Vom iubi acele momente pasnice ce ne vor inconjura pentru a ne proteja de lumea din jur.
Apoi vei vorbi. Da, te voi auzi pentru ca voi dori atit de mult sa-ti stiu vocea alaturi!  Voi spera atit de mult sa stiu ca esti bine si inca ma iubesti, incit voi sti ca te voi auzi... Tu vei spune lucruri sincere si ascunse de lumea-ntrega, ascunse in acea noapte in care noi ne-am iubit si ne-am aflat fericiti... Vei spune cit de mult imi lipsesti si vei incerca sa ma linistesti, chiar daca de voi sti ca vorbesc doar cu amintirea ta. Dar vei fi atit de convingatoare incit nici nu voi putea accepta ideea ca nu mai esti acum linga mine si vorbesc, de fapt, cu mine insumi...
Voi uita acest lucru, caci voi spera sa te aud anume pe tine: azi seara voi cuprinde noapte-ntunecata cu gindul de a te auzi. Stiu ca vei veni in vis si vom vorbi din nou, si ne vom spune cit de mult ne iubim. Stiu ca vei fi tu, anume tu, acea unica dragoste din viata mea, acel unic simbol al vesniciei unei iubiri, acel unic suport ce ma mai tine in viata, vei fi tu...
Te visez.

Dialog

Scriu, iar sufletul ma roaga sa ma opresc, imi spune sa nu mai fac asta, sa ma opresc. Ma implora sa uit totul pentru a putea continua sa traiesc si sa nu ma mai gindesc la tine... ma roaga sa nu mai fac acest lucru, el  nu mai poate sa reziste de a trai cu gindul la tine, nu mai poate sa inteleaga cum ar fi daca ai... nu... nu, nu mai pot.

- ...Draga suflete, te rog, rezista. Fara ea nu as mai sti cum sa continui sa fiu eu insumi si sa inteleg ca nu traiesc in zadar. Fara ea nu as fi eu insumi si fara ea nu as intelege cu adevarat ce inseamna viata. Fara ea culorile ar disparea si as fi sortitit unei vieti sumbre, cenusii si sterse de culori. Dar viata nu este asa, ea e mult mai frumoasa si adevarata.
- De ce atunci nu-i spui, de ce atunci nu vrei sa ii marturisesti ceea ce simti, ea trebuie sa stie pentru a putea simti dragostea ta... 
- Ce as schimba prin aceasta?... Si, de fapt, poate nici nu mai are nevoie de iubirea mea, nu mai are nevoie de mine...  si...
- De unde o stii? Cred ca ar trebui sa incerci. 
- Uite acum ma intelegi si probabil realizezi de ce acum scriu aceste rinduri...
- Nu, nu vreau asa, ma doare atiti de mult incit nu mai cred sa pot suporta mult timp. De ce ma faci sa sufar atit?... Gaseste o alta modalitate, nu mai stiu cum, dar nu asa, te rog... 
 - Si atunci ce imi ramine? Cum as putea altfel sa fiu sincer cu mine insumi si cu ea?... Nu-mi lua ceea ce este perla vietii mele, nu-mi lua dragostea mea si posibilitatea de a o marturisi.
- Dar cu mine cum ramine? La mine cine se va gindi atunci?
- Sper intr-o zi se va gindi anume ea...
- Dar cit timp sa mai astept oare?.. Cit va dura aceasta asteptare plina de spini si durere, cit?...


Nu am mai stiut ce sa-i raspund si am inceput sa scriu aceste rinduri.

Cealalta viata

Vreau acum sa-ti spun cit de mult te iubesc. Da, stiu c-ar trebui s-o fac, poate, undeva la sfirsitul scrisorii mele, ar trebui, poate, magicele cuvinte Te iubesc sa rasara ca o concluzie, undeva la sfirsitul unei lungi si frumoase confesiuni... stiu ca ar trebui sa fac anume asa, dar... Imi lipsesti atit de mult si vreau atiti de mult sa te vad acum in viata mea incit nu mai stiu cum trebuie anume sa fac pentru a fi auzit. Si nu vreau sa tin cont de nici o regula, niciu un principiu ce ar putea sa ma-ndeparteze de tine, iubirea mea. Da, te iubesc atit de mult incit nu mai vreau sa scriu acum nimic altceva decit te iubesc. Asa a fost mereu si asa va fi. Nu voi putea nicicind scapa de acest dulceag blestem al vietii: esti acel unic suport ce ma poate inca pastra vertical intr-o lume ce se roteste mereu si nu doreste sa recunoasca adevarata dragoste. Anume acea adevarata iubire ce se-ntimpla o data la o mie... ba nu, o data la o suta de mii de cazuri...
De aceea acum vreau sa citesti aceste rinduri si sa-ncerci sa-ntelegi cit de mult te iubesc. Nu stiu daca o vei face. Posibil, ca nu vei mai recunoaste in aceste rinduri acea unica dragoste ce ai simtit-o cindva impreuna cu mine. Sau, poate, vei ramine muta la strigatul meu de disperare ce il vei citi printre rinduri, ce il vei simti in fiecare literea. Sau, poate, vei uita ca mai exist pentru tine si vei continua sa imparti cu altcineva acest sentiment unic si irepetabil... vei crede ca il simti din nou cu altcineva, dar nu vei sti daca e adevarat sau ba... Crede-ma, nu va fi la fel.
Imi ravasesc acum sufletul si revin de sute de mii de ori la sentimentul ce-l simt si la amintirile iubirii noastre... As dori sa pot reveni in trecut doar pentru a-ti vedea din nou ochii ce ma priveau atunci, in acea noapte si pentru a auzi din nou acel sincer si tainic te iubesc ce-l pronuntai doar pentru mine... mai tii minte?..
Nu mai stiu cum as putea trai acum, daca nu as avea in memoria inimii mele dragostea ta si afectiunea ce ne unea. A fost ceva veridic, indescriptibil si atit de frumos si pur incit este imposibil de a mai fi repetat, de a mai fi retrait... In schimb, e ceva ce as vrea sa pot continua doar cu tine, fie chiar de ar trebui sa te-ntilnesc in cealalta viata, atunci cind va fi sortit sa te cunosc din nou si sa te iubesc cu aceeasi sinceritate si pasiune.

Spune-mi

Am vrut sa-ti scriu o scrisoare. Dar nu am putut. Ma durea atit de mult incit nu am vrut sa-ntelegi cum incerc sa rezist fara tine.
...Te-am visat si-n lumina stranie a fantasmei erai atit de aproape sufleteste de mine incit nu mai puteam sa fac altceva decit sa te admir si sa-ti spun cit de mult te iubesc. Si o faceam: te priveam cu ochii unicului indragostit de pe Terra, incecam sa fiu cel mai cuminte suflet nu se-ncumeta de a mai face sau zice ceva de teama de a nu pierde acea unica speranta in viata sa: pe tine. Dar erai departe. O realitate ascunsa se tainuia in acel vis de ieri si se strecura printre toate cele imaginate si create de biata inima. Nu puteam sa te strig si nici sa-ti spun cu glas tare cit de mult te iubesc si cit de mult mai tin la tine... cit de mult imi lipsesti acum, iubire, adevarata si unica iubire din viata mea... cit de mult te doresc acum alaturi... am reusit daor sa-ti vad chipul imaginat de memoria obosita si sa-ncerc sa cred ca esti acolo, alaturi de mine. Continuam sa te iubesc chiar fiind undeva aruncat pe marginea unui vis plin de suferinta, imi lipseai.
...incercam sa te gasesc printre miile de capitole ale unui roman ce nu voiam sa cred ca este deja demult abandonat de autor. Ce banal suna! Dar era adevarat: nu te puteam gasi in lumina palidului vis si nu intelegeam de ce esti atit de departe... te strigam si ma regaseam singur in fata durerii mele: se reflecta in oglinda aceluiasi vis pentru a reveni din nou asuprea mea, pentru a ma coplesi din nou.
Iti cautam ochii si nu te vedeam, nu gaseam nimic ce ar fi putut sa ma-ncurajeze. ERAM SINGUR... doar gindul si amintirea de te fi iubit mai trai in mine. Datorita lor inca se mai zbatea inima si nu puteam sa las totul balta pentru a nu ma mai trezi niciodata... Voiam sa te gasesc si nu mai intelegeam unde sunt...

Acum m-am trezit oare sau inca continui sa visez?.. Nu mai inteleg. Spune-mi, te rog, tu... nu ma lasa sa traiesc in acest cosmar.

Tacerea ta

Acum stiu ca am ramas singur in fata Tacerii. Ma priveste si nu-mi spune nimic. Tace. Stau in fata unei porti mari si nu vad nimic. Nu deslusec nimic de dupa birnele mari de lemn si fier ce ii ascund ochii. Dar stiu ca ma priveste, este acolo, dupa poarta enorma ce ii pazeste linistea, o liniste ce se asterne in jur si cuprinde totul. Iar eu continui sa stau in fata ei si nu mai intleg nimic... am ramas sa incerc sa-nteleg ceea ce nimeni nu poate sa traduca in nici o limba: sa-nteleg ce spune Tacerea, sa deslusesc dragostea ta... Incerc sa cred ca se ascunde dupa aceasta usa imensa ce-ti acopera adevaratele sentimente; vreau sa cred ca acolo, undeva in adincurile castelului muteniei ramine sa traiasca acel frumos si vesnic "te iubesc" de care am nevoie acum atit de mult.
Stau si astept. Nu mai stiu ce sa fac: sunt obosit de atita durere, nu mai cred sa pot suferi din nou. Am asteptat atit de mult incit imi pare ca o vesnicie s-a scurs intre noi doi, o adiere seculara mi-a fluturat parul. Lacrimile ramin demult moarte undeva la inceput de cale, acum nu mai ramine decit asteptarea: sunt singur aici si acum si privesc Tacerea. O implor sa cedeze si sa spuna ceea ce vreau sa aud de la tine, ceea ce sper ca inca mai gindesti... Dar nu deslusesc nimic, cum as putea auzi? Caci stau de vorba cu Tacerea: ea stie ca nimeni altcineva sa pastreze secretele cele mai ascunse...
Sunt obosit. Stiu ca nu mai am puteri pentru a reveni inapoi. De aceea si nu vreau sa pier in zadar: vreau sa stiu adevarul, sa-mi vorbesti asa cum era cindva, vreau sa aud vocea ta si sa-ti simt dragostea in rasuflarea exstazului nocturn... Tin minte cum ne iubeam atunci si-ntelegeam dragostea ta in orcie gest, miscare, atingere si rasuflare... te auzeam in "necuvinte" si stiam cit de mult ne iubim. Simteam cit ne iubeam si auzeam vocea ta oriunde nu as fi plecat. Dar te auzeam!...
Acum ma simt un las. Nu pot convinge Tacerea sa-mi vorbeasca si nu mai am puteri sa te aud, ai disparut intr-o bezna a indiferentei ce ma face sa cred ca nu mai tiii minte, ca nu mai vrei sa-mi spui ceea ce simteai cindva, ceea ce dadea sens vietilor noastre : te iubesc...

Durerea vintului

Imi lipsesti tot mai mult. Am incercat sa alung acest gind de-a lungul mai multor luni in sir... nu-mi reuseste. Revin (a cita oara!) la tine si la imaginea dragostei noastre asternute undeva in miez de vara... sau sa fi fost toamna?... Nu, nu vreau sa cred ca era toamna, caci m-as imbolnavi iarasi de durerea despartirii noastre. In schimb, imi amintesc parfumul ce l-am simtit atunci cind te iubeam si cind erai doar a mea! Iti mai aduci aminte?.. O noapte plina de iubire venea sa se asterne, iar noi asteptam momentul marii iubiri, marii dedari de sine, un inceput nemarturisit de o Dragoste adevarata, una la un milion, una ce nu se repta decit doar o data in viata.
Am incercat sa uit ca-mi lipsesti. Dar, vai! Am uitat ca te uitam si iarasi te visez in noapte... nu doresti sa pleci din gindul meu si revii atunci cind devin eu-insumi, atunci cind imi permit sa te vad din nou: in vis.
Acum ma intreb daca si tu simti la fel; daca mai simti la fel, daca mai esti asa cum erai cindva.
Ieri am auzit cum plingea nocturn si am incercat sa-i inteleg durerea. Am fost atent sa aud orice adiere de vint: voiam sa-nteleg de ce este atit de trist. Nu am deslusit nimic la-nceput. Dar apoi am inteles ca el prelua suferinta ultimului romantic furata intr-un miez de noapte, furata dintr-un vis... Te-am recunoscut in acel cintec, am zimbit si am rasuflat adinc... Sper sa-l auzi si tu atunci cind crezi ca am uitat de tine, atunci cind crezi ca esti singura.

Nu uita

De-as sti ca zimbesti acum pentru mine, as fi mai fericit cu o secunda. Stii de ce? Deoarece anume atit imi trebuie pentru a-mi reaminti cit esti de frumoasa. O secunda si imi apari in fata: simpla, gingasa si atit de naturala!.. Esti doar tu si, in acelasi timp, vad in tine tot Universul, toata dragostea mea, intreg viitorul.
Dar stii ce ma deranjeaza? Chiar si daca zimbesti acum, voi fi fericit doar o secunda, poate un pic mai mult si atita tot. Zimbetul tau este in acelasi timp acel izvor de nostalgie ce imi umple sufletul dupa ce realizez ca nu esti alaturi, ca imi apari in fata doar pe o clipa si dispari incet, te evaporezi lin precum roua diminetii sub razele unui soare matinal.
Ma incalzeste gindul ca-mi surizi din nou: este o forta ascunsa ce-mi da puteri. Stiu ca acum te gindesti la mine si asta imi da aripi... iti fur in fiece zi acest suris: nu ai observat?.. Tii minte, atunci cind ai privit acel film... ai zimbit... ai stiut exact ce a simtit acea indragostita,nu?... Iar dimineata, cind te uitai in oglinda, ai auzit piesa noastra... da, da anume acea piesa care ne unea pe veci, acele cuvinte si acea melodie ce ne faceau sa tresarim de placere si sa ne pierdem in strinsoarea bratelor noastre. Si, in sfirsit, chiar acum ai zimbit pentru a spune inca o data inimii ca nu m-ai uitat...
Iti multumesc pentru ca nu uiti. Daca ai uita, nu ai mai zimbi cu acel suris fermecator, ce nimeni nu-l poate intelege pin la capat. Daca nu ai mai zimbi, eu m-as pierde in aceasta viata, as pierde acel unci punct de reper ce mai ramine inca sa persiste si sa-mi dea forte: pe tine. Te rog, nu uita... acum zimbesti?..

... iar chiar si de nu mai zimbesti, voi continua sa ma mint ca inca o faci pentru a incerca sa conving inima mea ca inca traiesc...

Critic

Am aruncat o privire fugara asupra cuvintelor asezate in fraze logice. Erau diverse si adeseori imi pareau aranjate un pic ciudat, dar imi placea ceea ce citesc. Am incercat sa ma uit cu un ochi indiferent, arbitrar, lipsit de sentimente si dorinte... dar nu am putut. Am inteles cit de multa durere se acunde in spatele celor scrise. Si, in acea clipa, aproape ca mi s-a facut mila de el, autorul si poetul neprihanit. Am incercat sa-nteleg ce se ascunde dupa acele rinduri. In umbra literelor am presups un inceput de o dragoste neimplinita si o despartire dureroasa. Am ghicit multa dragoste adevarata, anume Dragostea ce unii nu o pot afla toata viata si traiesc in acea tristete ce te face sa-ngheti in miez de vara...
Am incercat sa-nteleg de ce. De ce este atit de trist si singur, de ce scrie doar despre durerea vesnicii singuratati. Am vrut sa-nteleg, dar nu am putut. Nu a incaput atita suferinta in inima mea si, posibil, ea s-a revarsat undeva mult mai departe de aceste rinduri. Dar am simtit placerea ascunsa de a constata ca nu sunt singur, nu ma mai simt un ultim romantic din secolul acesta. Am gasit pe cineva ce mai crede si mai traieste ca mine. Am zimbit si, iarasi, mi-am aminti cit de mult te iubesc si cit as da pentru a te revedea alaturi...
Posibil, in asa caz, as citi acele rinduri si as intelege ca nu mai sunt asa cum am fost cindva. Si l-as lasa pe autorul acelor rinduri singur in fata celor scrise. As fi fericit cu tine.

...am recitit citeva postari, am inchis ochii. Am oftat si am inteles ceea ce nu puteam nicidecum realiza anterior: citeam blogul meu.

Curcubeu

Astazi am vazut curcubeul si m-am gindit la tine... Nu ma intreba de ce, nu stiu nici eu. Dar odata cu el te-am vazut si pe tine: culorile vii ale corpului sau mi-au reamintit de zimbetul tau, de vocea ta. Era atit de frumos, acel curcubeu in miez de zi! Stropi de ploaie imi jucau pe obraz si Soarele imi incalzea spinarea: curcubeul il priveai impreuna cu mine. Te vedeam alaturi si-ti simteam caldura sufletului tau obosit de lipsa mea. Cel putin asa mi se parea mie: eram doi fericiti ce urmarea o taina a naturii: frumusetea si splendoarea curcubeului ne unea atunci.
Te priveam si parca simteam frumusetea ta reflectata in acel curcubeu: uite aici, linga acel verde iti vedeam faptura in miez de vara, acolo, linga portocaliu imi zimbeai din toamna, iar acolo, linga rosu eram doar noi doi in extazul noptii fierbinti...
Priveam curcubeul si-mi imaginam cum ai sta alaturi si mi-ai sopti cit de mult iti lipsesc acum: mi-ai spune ca de atita timp astepti sa vin si sa stam impreuna... Mi-ai povesti cum ma visai si tu in noptile plini de dor si de lipsa mea, mi-ai marturisi ca inca ma mai iubesti si ca niciodata nu ai incetat s-o faci... Mi-ai spune atita, incit curcubeului i se va face mila de noi si ar intinde culorile sale in intimpinarea noastra. Iar noi ne-am aseza pe bratele lui si ne-am iubi ca doi indragostiti prinsi in viltoarea adevaratului sentiment ce face atitea minuni pe Pamint.
...Mi-a zimbit in final cu culorile sale inainte de a ceda cerul Soarelui ce venea sa asterne o lumina placuta in jur. I-am spus "la revedere" si m-am gindit iarasi la tine. Am oftat si am incercat sa cred ca si tu acum, acolo, undeva far de mine, iti mai aduci aminte de iubirea noastra si simti ceea ce simt si eu acum.
Imi lipsesti.