marți, 28 decembrie 2010

Citeste, te rog...

Ma doare tacerea ta. Ai hotarit sa nu mai stii de mine pentru a incerca sa uiti ceea ce ne uneste pe veci: adevarata dragoste. Si nu pot intelege de ce crezi ca asa va fi mai bine, de ce?.. Doar stii, iubito, ca am cunoscut impreuna ceea ce se poate fi simtit doar o data in viata, o singura si irepetabila fericire. Si ea nu apare oricui, doar stii asta, nu?.. Putini cunosc adevaratul gust al fericirii...
Atunci de ce ai crezut ca asa va fi mai bine pentru noi? De ce ai crezut clipa trecatoare si i-ai incredintat viitorul nostru?.. revino, te rog, la ceea ce ai gindit si ai crezut cindva pentru a realiza ce greseala faci acum. Nu te grabesc, dar pur si simplu incearca sa-ntelegi ca saracesti acum acest pamint printr-o dragoste... si nu una simpla, ci una adeavarata si plina de inteles, de adevar si de pura iubire. De ce trebuie sa suferim pentru ca stim a iubi? De ce ne faci sa suferim atit de mult in acest sfirsit de an, de ce?...
Mai tii minte cind ma intrebai daca te voi uita vreodata?... Mai tii minte ce iti raspundeam?.. De ce acum faci ceea ce nu voiai niciodata sa auzi de la mine: de ce incerci sa pleci din viata mea?.. De ce ma sfisii acum?..
Suntem in toiul sarbatorilor de iarna si lumea asteapta minuni si cadouri. Incearcam cu totii sa ne amintim de faptele bune si rele ce le-am facut pe parcursul unui an intreg... revin cu gindul la cele facute si cred ca stiu ce vreau sa-mi aduca mosul. Stii si tu. Stie si el. Si mai stiu ceva: am si eu dreptul la o minune, chiar si de nu am fost atit de bun in anul ce a trecut, am si eu o dorinta si un drept la o minune.

Nu poti lasa totul asa si nu vei indrazni sa contrazici adevarul Dragostei noastre, adevarul ce-l strig in fiece litera pe acest blog: Am nevoie de tine, revino, te rog, si spune-mi ca ma iubesti.

luni, 27 decembrie 2010

Durere

As dori sa pot renunta la durerea ce ma sufoca acum. As dori mult de tot sa-i spun "Pleaca, nu mai am nevoie de tine"... As dori sa fiu fericit acum si sa stiu a trai far de ea. Dar nu pot. Tu nu esti linga mine si nici nu mai vreai sa-ntelegi ceea ce simt eu. Asta ma ucide, pur si simplu ma face sa nu mai stiu cum sa traiesc fara durere.
S-a lipit de mine aidoma unui copil orfan ce si-a gasit parintele si nu mai doreste sa-l piarda. Vreau cu adevarat sa scap de ea, dar nu-mi sta in puteri sa o alung. NU POT FARA TINE. Si atita timp cit vei continua sa fii departe si far de mine, voi invata a trai impreuna cu ea: ma voi trezi in fiece dimineata stiind ca este alaturi, voi merge la serviciu auzindu-i rasuflarea si voi reveni asurzit de strigatul disperat al ei. Dar stii cind imi va fi cel ma greu? Noaptea. Anume in vis puterea ei este cea mai diabolica, anume atunci ea stie cel mai bine cum sa joace cu inconstientul meu... si din nou te voi visa si din nou voi fi eu insumi, dar, in acelasi timp, fara tine...
Stii cind voi incerca sa uit de aceasta viata? Dimineata, atunci cind ma voi trezi dupa o noapte petrecuta cu tine-n vis, atunci cind voi intelege a nu stiu cita oara ca nu sunt fericit si ca nu ma mai doresti.
Visez acum sau m-am trezit?..

vineri, 10 decembrie 2010

Un strigat si o ninsoare

Strigatul meu a zburat aidoma unei pasari. Incerca sa te urmareasca si sa te ajunga pentru a-ti umple de dor inima. Incerca sa se aseze pe umerele tale pentru a-ti spune cit de mult as vrea sa-ti vorbesc acum. Durerea ce era inlantuita in el nu putea sa fie exprimata altfel decit doar prin acel unic strigat de disperare... zbura anume spre tine, voiam sa-l poti auzi si sa stii ca inca te mai iubesc. Era ciudat, dar anume acea muzica, parca, il purta mai repede spre tine, anume acea melodie ce o auzeam atunci cind eram in doi, acel cintec trist venea sa poarte acea unica deznadejde spre tine, venea sa-ti marturiseasca dragostea mea.
Dar stii ce s-a intimplat?... Chemarea mea s-a inecat undeva intr-un strat puhav de albeata din preajma ta... era zapada? Da, cred ca era zapada despartirii noastre ce se asternuse deja de atita timp intre noi: o ninsoare magica, plina de frig si uitare s-a strecurat intre noi de ceva timp. Voiam s-o alung dar nu puteam, caci nu te vedeam pe tine si singur nu eram capabil s-o opresc... Mi-am reamintit ceea ce s-a intimplat: te cautam pentru a alunga acea ninsoare ce era intre noi... nu te gaseam si atunci am stiut ca pot sa te aflu undeva doar eliberind durerea mea intr-un strigat, o chemare de deznadejde sincera si plina de iubire adevarata... si atunci am trimis tie acest ravas, atunci te-am chemat alaturi...
Dar era prea puternica acea ninsoare la un inceput de iarna solitar, eram singur in fata acestei unice ninsori din viata mea ce m-a facut sa te chem si sa-ti spun ca te iubesc.
Stii ce-mi doresc acum cel mai mult? Sa citesti aceste rinduri si sa stergi fulgii de pe obrajii mei. Te rog, apari acum din nou asa cum ai stiut sa o faci mai inainte in viata mea, asa cum ai stiut sa ma faci fericit. Doar cu tine.

joi, 25 noiembrie 2010

Luminite in suflet

Te-am vazut azi. Erai tu!!! Am ridicat ochii pentru a cauta nu mai stiu ce pe masa si te-am intrezarit trecind in fata usii... erai la 2 metri de mine: fericirea mea, sensul vietii mele se afla la doi metri de mine. erai tu, ti-am vazut ochii si... Stii ce s-a intimplat mai intii?... A tresarit inima: ea nu se astepta sa te vada. Nu mai stiam unde ma aflam si nu mai puteam sa controlez inima... tresarea si te chema. Te doream. Apoi mii de luminite m-au strapuns. Era aidoma unui cer plin de artificiile unei sarbatori. Era atita lumina in suflet, incit a trebuit sa ma asez pentru a intelege ce se intimpla. Eram tulburat: te vazusem si te cautam din nou...
Evident a fost doar o iluzie: cineva imbracata ca tine si avind o aparenta vaga de ceea ce esti tu trecuse prin fata biuroului meu... Am crezut ca esti tu. Asta tot. As fi vrut acum sa scriu ca erai anume tu sau ca te-am visat si astfel as fi putut sa continui de fi fericit. Chiar si de erai vis: as fi putut sa-ti vorbesc si sa-ti merturisesc dragostea mea. Dar nu a fost sa fie: era REALITATEA... era doar cineva ce indraznise involuntar sa se asemene tie. Tu esti unica si incomparabila si asa va fi mereu. Nu poti compara adevarata dragoste. Ea este unica si sincera.
...M-am asezat si am continuat sa incerc sa prind acelel luminite de fericire ce-mi strapungeau adineaori sufletul... Le vedeam doar umbra si puteam doar sa presupun cita fericire si impacare de sine aduceau cu ele. Puteam doar sa presupun cit de mult mi-as fi dorit sa am o viata plina de aceasta lumina zilnic: o viata plina de tine si de zimbetul tau. Plina de bucuria de a sti sa te regasesc in fiece zi alaturi, de a imparti cu tine cel mai mare si scump dar de pe acest pamint. Mi-as fi dorit doar sa pot resimti acel sentiment cind ai aparut in fata mea si cind ai incercat sa-mi spui involuntar ca nu ma uiti.
Iti multumesc pentru ceea ca ai stiut sa uiti in adincul inimii mele - un strop de lumina, un zimbet al dragostei.
..acum incerc sa resimt emotiile aduse de luminitele colorate din sufletul meu.

luni, 22 noiembrie 2010

Vorbind cu tine

In aceasta noapte ma voi gindi la tine. Voi inchide usa sufletului meu pentru a o deschide doar in fata amintirilor mele, doar in fata sentimentelor mele fata de tine. Voi sta cuminte si voi astepta sa se asterne noaptea... O noapte plina de mistere si atit de intunecata incit nici cele mai puternice felinare nu vor putea deslusi ceea ce se va ascunde acolo, undeva departe, dincolo de acel intuneric. Un intuneric infiorator si straniu ce nu este inteles de nimeni... In acea bezdna imi voi gasi un loc pentru a sta fata-n fata cu tine, mai bine zis cu amintirea ta. Vei fi doar tu si eu si acel intunerci ce ne va inconjura. Dar, te rog, sa nu-ti fie frica: vom fi impreuna cuprinsi de marea taina a dragostei noastre ce ne-a incalzit atita timp. Vom iubi acele momente pasnice ce ne vor inconjura pentru a ne proteja de lumea din jur.
Apoi vei vorbi. Da, te voi auzi pentru ca voi dori atit de mult sa-ti stiu vocea alaturi!  Voi spera atit de mult sa stiu ca esti bine si inca ma iubesti, incit voi sti ca te voi auzi... Tu vei spune lucruri sincere si ascunse de lumea-ntrega, ascunse in acea noapte in care noi ne-am iubit si ne-am aflat fericiti... Vei spune cit de mult imi lipsesti si vei incerca sa ma linistesti, chiar daca de voi sti ca vorbesc doar cu amintirea ta. Dar vei fi atit de convingatoare incit nici nu voi putea accepta ideea ca nu mai esti acum linga mine si vorbesc, de fapt, cu mine insumi...
Voi uita acest lucru, caci voi spera sa te aud anume pe tine: azi seara voi cuprinde noapte-ntunecata cu gindul de a te auzi. Stiu ca vei veni in vis si vom vorbi din nou, si ne vom spune cit de mult ne iubim. Stiu ca vei fi tu, anume tu, acea unica dragoste din viata mea, acel unic simbol al vesniciei unei iubiri, acel unic suport ce ma mai tine in viata, vei fi tu...
Te visez.

vineri, 19 noiembrie 2010

Dialog

Scriu, iar sufletul ma roaga sa ma opresc, imi spune sa nu mai fac asta, sa ma opresc. Ma implora sa uit totul pentru a putea continua sa traiesc si sa nu ma mai gindesc la tine... ma roaga sa nu mai fac acest lucru, el  nu mai poate sa reziste de a trai cu gindul la tine, nu mai poate sa inteleaga cum ar fi daca ai... nu... nu, nu mai pot.

- ...Draga suflete, te rog, rezista. Fara ea nu as mai sti cum sa continui sa fiu eu insumi si sa inteleg ca nu traiesc in zadar. Fara ea nu as fi eu insumi si fara ea nu as intelege cu adevarat ce inseamna viata. Fara ea culorile ar disparea si as fi sortitit unei vieti sumbre, cenusii si sterse de culori. Dar viata nu este asa, ea e mult mai frumoasa si adevarata.
- De ce atunci nu-i spui, de ce atunci nu vrei sa ii marturisesti ceea ce simti, ea trebuie sa stie pentru a putea simti dragostea ta... 
- Ce as schimba prin aceasta?... Si, de fapt, poate nici nu mai are nevoie de iubirea mea, nu mai are nevoie de mine...  si...
- De unde o stii? Cred ca ar trebui sa incerci. 
- Uite acum ma intelegi si probabil realizezi de ce acum scriu aceste rinduri...
- Nu, nu vreau asa, ma doare atiti de mult incit nu mai cred sa pot suporta mult timp. De ce ma faci sa sufar atit?... Gaseste o alta modalitate, nu mai stiu cum, dar nu asa, te rog... 
 - Si atunci ce imi ramine? Cum as putea altfel sa fiu sincer cu mine insumi si cu ea?... Nu-mi lua ceea ce este perla vietii mele, nu-mi lua dragostea mea si posibilitatea de a o marturisi.
- Dar cu mine cum ramine? La mine cine se va gindi atunci?
- Sper intr-o zi se va gindi anume ea...
- Dar cit timp sa mai astept oare?.. Cit va dura aceasta asteptare plina de spini si durere, cit?...


Nu am mai stiut ce sa-i raspund si am inceput sa scriu aceste rinduri.

Cealalta viata

Vreau acum sa-ti spun cit de mult te iubesc. Da, stiu c-ar trebui s-o fac, poate, undeva la sfirsitul scrisorii mele, ar trebui, poate, magicele cuvinte Te iubesc sa rasara ca o concluzie, undeva la sfirsitul unei lungi si frumoase confesiuni... stiu ca ar trebui sa fac anume asa, dar... Imi lipsesti atit de mult si vreau atiti de mult sa te vad acum in viata mea incit nu mai stiu cum trebuie anume sa fac pentru a fi auzit. Si nu vreau sa tin cont de nici o regula, niciu un principiu ce ar putea sa ma-ndeparteze de tine, iubirea mea. Da, te iubesc atit de mult incit nu mai vreau sa scriu acum nimic altceva decit te iubesc. Asa a fost mereu si asa va fi. Nu voi putea nicicind scapa de acest dulceag blestem al vietii: esti acel unic suport ce ma poate inca pastra vertical intr-o lume ce se roteste mereu si nu doreste sa recunoasca adevarata dragoste. Anume acea adevarata iubire ce se-ntimpla o data la o mie... ba nu, o data la o suta de mii de cazuri...
De aceea acum vreau sa citesti aceste rinduri si sa-ncerci sa-ntelegi cit de mult te iubesc. Nu stiu daca o vei face. Posibil, ca nu vei mai recunoaste in aceste rinduri acea unica dragoste ce ai simtit-o cindva impreuna cu mine. Sau, poate, vei ramine muta la strigatul meu de disperare ce il vei citi printre rinduri, ce il vei simti in fiecare literea. Sau, poate, vei uita ca mai exist pentru tine si vei continua sa imparti cu altcineva acest sentiment unic si irepetabil... vei crede ca il simti din nou cu altcineva, dar nu vei sti daca e adevarat sau ba... Crede-ma, nu va fi la fel.
Imi ravasesc acum sufletul si revin de sute de mii de ori la sentimentul ce-l simt si la amintirile iubirii noastre... As dori sa pot reveni in trecut doar pentru a-ti vedea din nou ochii ce ma priveau atunci, in acea noapte si pentru a auzi din nou acel sincer si tainic te iubesc ce-l pronuntai doar pentru mine... mai tii minte?..
Nu mai stiu cum as putea trai acum, daca nu as avea in memoria inimii mele dragostea ta si afectiunea ce ne unea. A fost ceva veridic, indescriptibil si atit de frumos si pur incit este imposibil de a mai fi repetat, de a mai fi retrait... In schimb, e ceva ce as vrea sa pot continua doar cu tine, fie chiar de ar trebui sa te-ntilnesc in cealalta viata, atunci cind va fi sortit sa te cunosc din nou si sa te iubesc cu aceeasi sinceritate si pasiune.

marți, 2 noiembrie 2010

Spune-mi

Am vrut sa-ti scriu o scrisoare. Dar nu am putut. Ma durea atit de mult incit nu am vrut sa-ntelegi cum incerc sa rezist fara tine.
...Te-am visat si-n lumina stranie a fantasmei erai atit de aproape sufleteste de mine incit nu mai puteam sa fac altceva decit sa te admir si sa-ti spun cit de mult te iubesc. Si o faceam: te priveam cu ochii unicului indragostit de pe Terra, incecam sa fiu cel mai cuminte suflet nu se-ncumeta de a mai face sau zice ceva de teama de a nu pierde acea unica speranta in viata sa: pe tine. Dar erai departe. O realitate ascunsa se tainuia in acel vis de ieri si se strecura printre toate cele imaginate si create de biata inima. Nu puteam sa te strig si nici sa-ti spun cu glas tare cit de mult te iubesc si cit de mult mai tin la tine... cit de mult imi lipsesti acum, iubire, adevarata si unica iubire din viata mea... cit de mult te doresc acum alaturi... am reusit daor sa-ti vad chipul imaginat de memoria obosita si sa-ncerc sa cred ca esti acolo, alaturi de mine. Continuam sa te iubesc chiar fiind undeva aruncat pe marginea unui vis plin de suferinta, imi lipseai.
...incercam sa te gasesc printre miile de capitole ale unui roman ce nu voiam sa cred ca este deja demult abandonat de autor. Ce banal suna! Dar era adevarat: nu te puteam gasi in lumina palidului vis si nu intelegeam de ce esti atit de departe... te strigam si ma regaseam singur in fata durerii mele: se reflecta in oglinda aceluiasi vis pentru a reveni din nou asuprea mea, pentru a ma coplesi din nou.
Iti cautam ochii si nu te vedeam, nu gaseam nimic ce ar fi putut sa ma-ncurajeze. ERAM SINGUR... doar gindul si amintirea de te fi iubit mai trai in mine. Datorita lor inca se mai zbatea inima si nu puteam sa las totul balta pentru a nu ma mai trezi niciodata... Voiam sa te gasesc si nu mai intelegeam unde sunt...

Acum m-am trezit oare sau inca continui sa visez?.. Nu mai inteleg. Spune-mi, te rog, tu... nu ma lasa sa traiesc in acest cosmar.

joi, 28 octombrie 2010

Tacerea ta

Acum stiu ca am ramas singur in fata Tacerii. Ma priveste si nu-mi spune nimic. Tace. Stau in fata unei porti mari si nu vad nimic. Nu deslusec nimic de dupa birnele mari de lemn si fier ce ii ascund ochii. Dar stiu ca ma priveste, este acolo, dupa poarta enorma ce ii pazeste linistea, o liniste ce se asterne in jur si cuprinde totul. Iar eu continui sa stau in fata ei si nu mai intleg nimic... am ramas sa incerc sa-nteleg ceea ce nimeni nu poate sa traduca in nici o limba: sa-nteleg ce spune Tacerea, sa deslusesc dragostea ta... Incerc sa cred ca se ascunde dupa aceasta usa imensa ce-ti acopera adevaratele sentimente; vreau sa cred ca acolo, undeva in adincurile castelului muteniei ramine sa traiasca acel frumos si vesnic "te iubesc" de care am nevoie acum atit de mult.
Stau si astept. Nu mai stiu ce sa fac: sunt obosit de atita durere, nu mai cred sa pot suferi din nou. Am asteptat atit de mult incit imi pare ca o vesnicie s-a scurs intre noi doi, o adiere seculara mi-a fluturat parul. Lacrimile ramin demult moarte undeva la inceput de cale, acum nu mai ramine decit asteptarea: sunt singur aici si acum si privesc Tacerea. O implor sa cedeze si sa spuna ceea ce vreau sa aud de la tine, ceea ce sper ca inca mai gindesti... Dar nu deslusesc nimic, cum as putea auzi? Caci stau de vorba cu Tacerea: ea stie ca nimeni altcineva sa pastreze secretele cele mai ascunse...
Sunt obosit. Stiu ca nu mai am puteri pentru a reveni inapoi. De aceea si nu vreau sa pier in zadar: vreau sa stiu adevarul, sa-mi vorbesti asa cum era cindva, vreau sa aud vocea ta si sa-ti simt dragostea in rasuflarea exstazului nocturn... Tin minte cum ne iubeam atunci si-ntelegeam dragostea ta in orcie gest, miscare, atingere si rasuflare... te auzeam in "necuvinte" si stiam cit de mult ne iubim. Simteam cit ne iubeam si auzeam vocea ta oriunde nu as fi plecat. Dar te auzeam!...
Acum ma simt un las. Nu pot convinge Tacerea sa-mi vorbeasca si nu mai am puteri sa te aud, ai disparut intr-o bezna a indiferentei ce ma face sa cred ca nu mai tiii minte, ca nu mai vrei sa-mi spui ceea ce simteai cindva, ceea ce dadea sens vietilor noastre : te iubesc...

miercuri, 13 octombrie 2010

Durerea vintului

Imi lipsesti tot mai mult. Am incercat sa alung acest gind de-a lungul mai multor luni in sir... nu-mi reuseste. Revin (a cita oara!) la tine si la imaginea dragostei noastre asternute undeva in miez de vara... sau sa fi fost toamna?... Nu, nu vreau sa cred ca era toamna, caci m-as imbolnavi iarasi de durerea despartirii noastre. In schimb, imi amintesc parfumul ce l-am simtit atunci cind te iubeam si cind erai doar a mea! Iti mai aduci aminte?.. O noapte plina de iubire venea sa se asterne, iar noi asteptam momentul marii iubiri, marii dedari de sine, un inceput nemarturisit de o Dragoste adevarata, una la un milion, una ce nu se repta decit doar o data in viata.
Am incercat sa uit ca-mi lipsesti. Dar, vai! Am uitat ca te uitam si iarasi te visez in noapte... nu doresti sa pleci din gindul meu si revii atunci cind devin eu-insumi, atunci cind imi permit sa te vad din nou: in vis.
Acum ma intreb daca si tu simti la fel; daca mai simti la fel, daca mai esti asa cum erai cindva.
Ieri am auzit cum plingea nocturn si am incercat sa-i inteleg durerea. Am fost atent sa aud orice adiere de vint: voiam sa-nteleg de ce este atit de trist. Nu am deslusit nimic la-nceput. Dar apoi am inteles ca el prelua suferinta ultimului romantic furata intr-un miez de noapte, furata dintr-un vis... Te-am recunoscut in acel cintec, am zimbit si am rasuflat adinc... Sper sa-l auzi si tu atunci cind crezi ca am uitat de tine, atunci cind crezi ca esti singura.