Sa ramîi fericit

Am incercat sa fiu fericit si mi-a placut senzatia: era precum o muzica de atit timp uitata si regasita in sfirsit intr-un colt de suflet. Iti parea ca i-ai uitat deja ritmul, dar de la primul acord i-ai regasit in memorie cuvintele si circumstantele locului unde pentru prima data ai indragit-o. Si ea rasuna: acea extraordinara melodie ce te face sa ramii fericit. "... sa ramîi fericit" - ce frumos suna.
Si anume atunci am inteles ca zimbetul exista cu adevarat doar in suflet. Si cind stii a zimbi cu adevarat, o faci anume cu el, nu cu buzele. Ele nu vin decit sa finalizez acea pornire sincera a launtricului tau, o raza de lumina se aseaza apoi pe buze... Mi-am reamintit de tine acum, anume asa zimbeai tu: cu o raza de Soare, un strop din rai, o adiere de vint primavaratic...
A venit de undeva din interior, l-am simtit sincer, acel suris si stiam ca anume in acel moment eram cu adevarat fericit. Nu stiu cum am reusit: imi parea ca nu sunt eu, ca lumea din jur m-a schimbat pentru a-mi reda ceva speranta in viitor, sincer nu mai conta. Zimbeam si voiam sa fiu asa, asa as fi fost daca nu eram sa te pierd. Probabil asa si ar fi fost. Insa nu am reusit sa-mi pun aceasta intrebare pentru a nu ma mai pierde in atitea raspunsuri, atita durere in jur, atita suferinta... Nu erau acolo si continuam sa ma stiu asa precum ar fi trebuit sa fiu intotdeauna. Imi placea sa ma pot bucura de viata si sa-i admir fiece senzatie. Traiam cu adevarat!..
Puterea muzicii m-a fascinat dintotdeauna. Nu credeam ca as mai fi putut simti asa ceva, dar am reusit sa-ti zimbesc cu sufletul. Sper ca i-ai simtit atingerea si ai strecurat si tu un suris in aceasta noapte... 

Ma simt

M-am pierdut undeva la mijloc de aceasta vreme. Nu mai stiu unde ma aflu, ma simt presurat si strecurat printre mîniile unui trecator indiferent si curg... crurg undeva in tacerea timpului. Ma simt abandonat intr-o mare de timp ce a fost uitata de Cronos si ce circula haotic printre continentele stabile. Nu inteleg unde merg si de ce ar trebui sa fie totul anume asa precum este, am pierdut notiunea de spatiu, dar si pe cea a timpului... Nu mai stiu cind, unde si ce sunt... Mi-e frica: realizez ca incep sa-mi uit si identitatea...
M-am topit intr-o vîscozitate neagra si amorfa ce ma tine ostatec in bratele sale molesitoare, ba mai bine zis sunt intemnitat undeva si nu pot fugi: cum poti evada de nu cunosti unde te afli.
Am obosit de aceasta caldura ce vine sa ma apese inca o data pentru a-mi reaminti cit sunt de singur si pierdut...

Am visat ca-mi dadeai mina si-mi zimbeai. :-) Stiai ca voiam sa ti-o sarut... Zimbeam si eu si te sarutam. Apoi, imi aratai cu mina unde trebuie sa merg, deoarece voiai cu adevarat sa fug din intunericul ce ma cuprindea. Dar m-ai mintit: mi-ai spus ca vii si tu apoi, iar eu trebuie sa merg primul. Am mersi si iata-ma aici, scriind acest post si asteptindu-ma sa vii... M-am pierdut undeva intre doua lumi: cea far de tine si cea cu tine si nu mai pot intelege ce ar trebui sa fac pentru a te face sa vii si tu linga mine... 

Iarasi dor...

Stiu ca intr-o zi ai citit ceea ce am scris aici. Ai zimbit, ai simtit dragostea mea si ai lasat un comentariu. Undeva, in adincul inimii mele s-a aprins o luminita si i-am simtit caldura sau, mai bine zis, ti-am simtit caldura ta peste mii de realitati. Te-am simtit pe o clipa datorita acelui comentariu, datorita acelei sclipiri de sinceritate ce mi-ai daruit. Si am continuat sa scriu anume atunci cind credeam ca nu mai merita sa spun prin acest blog unei lumi indiferente cit de mult te iubesc. Am scris si am iubit...
Acum vreau sa cred ca inca mai esti aici si inca mai citesti. Nu pot sa-ti cer nimic, nu am acest drept, deoarece cindva, demult ne-am pierdut in doua lumi diferite: tu in a ta si eu in a mea. Doua lumi ce nu ne-au permis sa fim impreuna si ce ne-au aratat cu degetul in semn de negare. De aceea nu-ti cer nimic decit doar sa citesti si sa-mi spui ca inca nu ai uitat si ca inca mai doresti sa-mi auzi vocea sinceritatii. Nu vreau sa-ti cersesc nimic, dar aproape in fice noapte vii pentru a-mi reaminti cit de frumos zimbesti si cit esti de atragatoare... iar eu ma trezesc fara a sti nimic din realitatea lumii tale, ma simt pustiit de visele in care te vad atit de aproape.
Nu stiu ce-as putea exact face acum pentru a continua sa cred ca inca mai esti undeva, intr-o lume paralela alaturi de mine si ca inca mai zimbesti asa pecum o faceai atunci pentru mine. Te iubesc la nebunie si nu-nteleg de ce apari in vose. Sunt fericit sa te vad atit de des, insa dimineata realizez din nou cit sunt de singur si cit e de trist sa te vad intr-o alta lume: acolo unde nu pot sa-ti marturisesc ceea ce simt acum si unde nu pot sa te sarut...

Dragoste si durere

Am adunat durerea mea in pumn si am strins-o atit de tare, incit am crezut ca singele ce-mi picura din palma nu era decit senzatia placuta de zdrobire, de sfisiere a acestei infinte suferinte ce ma chinuie de atita timp: viata far de tine. Am scrisnit din dinti si am zimbit precum ar faceo cel mai salbatic criminal. Era zimbetul unei victorii. Credeam ca am invins si de acum inainte voi putea exista far de tine si fara a mai sti de durere. Am vrut sa fiu fericit, ma poti condamna sau judeca pentru aceasta? Am vrut pur si simplu sa pot rasufla adinc in fiece dimineata si sa pot zimbi cu adevarat Soarelui. Am vrut sa-nteleg de ce pot fi fericit fara a te vedea si fara a-ti auzi pasii. Am vrut sa stiu cum e sa nu te doara in piept. Cum poti sa respiri fara a simti acea pustietate, acel gol care ar trebui sa fie umplut cu prezenta ta, cu vocea si zimbetul tau...
Am adunat totul intr-un pumn de durere si am vrut sa-o strivesc, am vrut sa plece acea tristete si sa ma lase stapina pe viata mea, pe destinul meu. Iar eu sa pot trai fericit si sa pot continua viata fara a-mi reaminti cit de mult te iubesc. Oare pot fi judecat pentru a incerca de a simti ceva, ce nu am mai simtit de atita timp?.. un secol, un mileniu sau o vesnicie intreaga.
Dar unicul lucru ce-mi reuseste sa fac este sa-ncerc. Sa-ncerc sa traiesc fara tine: sa sper, sa iubesc, sa zimbesc, sa fiu eu-insumi... Nu-mi reuseste intotdeauna, ba dimpotriva: cred ca dau esec mult prea des de la o vreme incoace si nu mai pot fi asa precum eram.
...Stau cu durerea-n pumn, incerc s-o strivesc si unicul lucru ce-mi reuseste e sa simt picaturile singelui meu ce cad cadentat pe podea. Cobor ochii in jos, ma uit la lichidul prelins si ridic ochii. Te vad pe tine si zimbesc. In acel moment nu mai inteleg daca te vad cu-adevarat sau e doar corpul meu (slabit de atita pierdere de singe) ce-ncearca sa-si protejeze sufletul...
Astazi am hotarit sa-ncerc si altceva: sa-ti spun acum cit de mult te iubesc si cit de mult as dori sa stiu ca ti-e dor... Grabeste-te, te rog, sa-mi raspunzi. Singele se prelinge... 

Ieri si azi

Ieri am cautat printre vise acele clipe ce ne uneau si nu am putut deslusi decit lacrimile vintului de toamna... stii de ce anume toamna plingea...
Ieri am incercat sa citesc in cartea amintirii pasajele ce ne uneau pe veci, dar am gasit doar melodia despartirii si refrenul tristetii mele... nu te vedeam acolo.
Ieri am revazut filmele ce le indrageam, anume acele momente in care ne regaseam noi doi: dar nu te-am vazut alaturi si nu am inteles unde ai fi putut sa te pierzi, in film sau in realitate.
Ieri am stiut ca inca te mai iubesc si te-am strigat in miez de noapte asa precum o faceam atunci cind ne iubeam sub plapuma intunericului. Dar nu ai raspuns si am adormit purtat de durerea singuratatii.
Ieri am stiut ca nu mai esti linga mine si am inteles cit sunt de trist si de nefericit.

Azi vreau sa cred ca nu mai exista ieri si ca l-am lasat undeva pierdut in bezna trecutului singuratic.
Te rog, spune-mi ca am dreptate... De nu, trecutul si prezentul isi vor pierde rostul, iar viata mea nu va fi decit un vesnic amalgam de pareri de rau imigrate in prezentul trist... atit de pustiu far de tine. 

Intrebare

Unde as putea gasi raspuns la aceasta intrebare?
In ochii tai? Nu i-am vazut de o vesnicie si nu mai cred ca as putea recunoaste acum adevarul raspunsului tau sau minciuna ascunsa in ei. Imi e rusine sa marturisesc, dar nu te mai vad asa precum mi-as dori si nu mai pot sa-nteleg unde te ascunzi... si de ce...
Si daca ar fi sa caut in inima ta? Ce as putea gasi? Ai fi inca sincera cu mine asa precum sunt si eu acum? Ai putea intoarce privirea inapoi pentru a-ti reaminti de adevarata si unica fericire ce ne unea? Ai putea?.. Nu stiu, trebuie sa mi-o spui tu si sa revii cu-adevarat la ceea ce ne unea cindva, la ceea ce ne uneste inca, la ceea ce pastram undeva ascuns in suflet... Mai crezi in ea?.. Spune-mi...
Iar de as cauta in scrisori? In miile de cuvinte si mesaje asternute undeva intre doi abonati: abonatii unei si aceeasi iubiri. Cum crezi? As gasi raspunsul meu?.. O legatura infinta si plina de iubire, o vesnicie de conexiune si adevar ce plutea intre noi doi... Zimbesc, imi reamintesc ce imi scriai... ce zici daca as cauta acolo raspunsul?..
As dori sa-l gasesc in fotografii, dar am mult prea putine pentru a spune cu-adevarat cit de mult te recunosc in ele... pari departe si imi sufoc si mai mult inima vazindu-te undeva pierduta pe ele... Nu mai stiu daca imi zimbesti asa precum o faceai in ele. Nu mai stiu daca-mi zimbesti doar mie... de fapt, stiu ca nu, si aceasta ma apasa lin pe suflet... doare.

...te regasesc in muzica. Si stiu ca te iubesc. Dar acolo nu-mi poti raspunde si ramin mut in fata splendorii unui cintec ratacit pe undeva intre secundele ce ne despart. Sa fie doar ele sau si altceva la mijloc?.. Nu stiu, caut raspunsuri si nu le gasesc si apoi cad din nou in abisul tristetii far de tine, o prapastie intunecata de unde vreau sa ies...

Conditional Trecut

Mi-as fi dorit sa-mi scrii. Da, as fi preferat sa fie un mesaj lung, plin de dor si tristete. As fi citit acest ravas pierdut printre gindurile mele si l-as fi apreciat aidoma unei bauturi ce vine sa-ti umple viata de inca un strop de rabdare racoritoare. As fi zimbit o saptamina intreaga, pronuntind in gind mesajul tau de dor...
Mi-as fi dorit sa ma intrebi de ce nu-ti scriu sau de ce nu-ti mai spun nimic pe acest blog. M-as fi bucurat undeva launtric, stiind ca, totusi, inca mai citesti si nu ai uitat... As fi raspuns ca sunt foarte ocupat, dar voi scrie, numaidecit o voi face intr-o zi. Si asa as fi facut.
Mi-as fi dorit sa te vad. Imi este atit de dor, incit nu mai inteleg adeseori de unde ar putea veni atita tristete, durere si singuratate. As fi cautat sa-ti spun ca ramii cea mai frumoasa iubita de pe acest pamint, ca continui sa zimbesti precum nimeni nu a reusit sa o faca vreodata. Si in acel moment mi-ai fi daruit din nou un zimbet de lumina, o sclipire de Soare, o raza de fericire ti-ar fi luminat chipul. Iar eu as fi admirat gingasia ta.
Mi-as dori sa-ti vorbesc. De fapt, sa te aud si sa te ascult... As fi dorit sa-mi spui ca nu m-ai uitat si ca esti fericita, dar nu asa precum ai fi fost de erai acum cu mine... As fi inteles mult prea mult regret in vocea ta si as fi lacrimat o picatura ascunsa in bratele inimii... Insa tu ai fi simtit-o. Atunci as fi spus cit de mult imi doresc sa fiu cu tine. Iar tu ai fi tacut pentru a nu repeta ecoul vorbelor mele. Am fi simtit dragostea noastra, chiar si de ar fi fost prafuita de timp. As fi incercat pe o clipa sa fiu fericit...

Dar nu mi-ai scris acea scrisoare plina de tristete. Nu m-ai intrebat nimic. Nu ti-am vazut ochii de o vesnicie si nu ti-am auzit suflarea plina de dorinta. Ma simt un copil abandonat. Uitat. Parasit. Aruncat. Respins... doare... Ramin sa scriu la un conditional pierdut, abandonat intr-un trecut intunecat far de tine.

Mi-as dori acum... citeste mai sus. Ah, da... am uitat: tu nu mai citesti... 

Intuneric

Acum, cind stau singur in acest intuneric imens, in aceasta bezna far de margini incerc sa-mi amintesc surisul tau... Erai atit de frumoasa in acele momente incit undeva acolo, sus ingerul tau pazitor era cel mai mindru printre semenii sai, iar lumea se oprea in jurul tau pentru a-ti fura cu privirea acel unic si adevarat suris din viata mea: te vad anume asa, zimbind doar pentru mine.
Dar in jurul meu acum se asterne o liniste infioratoare si plina de durere, de desertaciune... Simt un gol in suflet, undeva nu mai esti doar pentru mine si aceasta liniste din jurul meu vine acum pentru a-mi stringe timpanele si pentru a-mi reaminti: sunt singur pierdut undeva in abisul singuratatii mele. Iar tu esti undeva departe. Esti pentru altcineva si nu-ti pasa de durerea mea, intunericul ma apasa din nou si tu ramîi undeva nu pentru mine.
Mi-am luat inima-n dinti si ti-am scris cit de mult te iubesc, cit de mult am nevoie de tine in aceasta bezna far de tine. Insa flacara inimii mele este mult prea slaba, mi-e frica ca s-a pierdut undeva in bezna ce ne desparte. Luminita sinceritatii mele te cauta printre umbrele acestei lumi si doreste din rasputeri sa-ti spuna adevarul acestei primaveri: imi lipsesti. Dar nu mai stiu daca doresti cu-adevarat sa-ti deschizi inima  in fata luminii iubirii mele precum ai facut-o cindva si nu mai inteleg daca mai vrei sa asculti chemarea unui suflet indragostit de acel unic suris, capabil sa-i readuca linistea si impacarea de sine...
Vreau lumina in viata mea si mult soare. Te rog, raspunde...

Nunta

Eram la nunta ta si nu-intelegeam de ce atita lume este fericita. Unde putea sa-ncapa atita veselie si de ce cu totii credeau ca fericirea tinerilor depindea exact de cheful invitatilor... Ma simteam strain intr-o lume atit de cunoscuta pina nu demult. De fapt, asa ma simt mereu de cind nu mai suntem impreuna, dar acolo erai si tu. Si nu erai cu mine. Si nu erai a mea fiind gata de a declara in fata tuturor cit de mult pretinzi de a-l iubi pe altul. Ce eram sa fac?.. Sufeream. Si nu puteam intelege ce fac eu acolo, de ce am fost aruncat de cineva in acest clavar unde toti vor sa fie fericiti, chiar de nu sunt cu adevarat. Era un infern pe pamint: lumea nu voia sa recunoasca o realitate dureroasa si, in asa fel, incerca din rasputeri intr-o pornire salbatica si instinctiva sa stearga toate greselile vietii participind la o nunta absurda. De parca acele dansuri, bauturi si bucate ar putea sa stearga esecurile sutelor de oameni prezenti la o ceremonie lipsita de sens. Doresti sa uiti toate durerile tale? Vrei sa crezi ca esti fericit? Si, in fine, doresti sa crezi ca viata e frumoasa far de ea, unica ta iubire? Atunci pur si simplu participa la desfriul spiritual comun de la aceasta nunta si mai ajuta un pic de alcool cu dans timpit si toate visele tale vor deveni realitate... Sun a o publicitate prost platita de sponsor unde unicul scop era atragerea unei clientele putin scolarizate care nu mai reuseste sa tina piept problemelor vietii...
Mai mult ca atit: cei din jur simteau prezenta mea absurda si incercau sa ma evite: eram unicul purtator al cuvintului unei adevarate iubiri, unei alte lumi pe care ei nu voiau s-o accepte atunci.
Ma pierdeam in acea multitudine de suflete uscate, in acel virtej de euforie alterata, nu ma puteam regasi si nu-ntelegeam cum am ajuns aici. Te-am vazut de mai multe ori si nu-ndrazneam sa-ti privesc ochii: ai fi citit in ei deznadejdea si strigatul sufletului meu. Te iubesc si-ti ceream doar un pic de intelegere. Si stii care este faza cea mai stranie? In acea nunta nu te vedem decit pe tine: el nu a existat pentru mine nici pentru cea mai mica clipa permisa de Cronos, era doar o prezenta stearsa. De parca privesti un film vechi unde o fantoma (jucata evident de un actor) este radiata de pe ecran si-i vezi prezenta doar prin deplasarea obiectelor. O remarci doar pentru ca ar trebui s-o remarci, nu pentru ca filmul e bun sau pentru ca personajul isi joaca bine rolul... Deci, era un actor mediocru intr-un film de doi bani. Asa am vazut eu...
Intr-un sfirsit am luat celularul in mina si mi-am zis sa sun pe cineva. Nu stiam la cine sa apelez si nu stiam ce voi spune, dar aveam nevoia sa-i vorbesc cuiva... dar, ce asi fi putut intreba: "Salut, spune, te rog, tu ai fost vreodata la nunta sufletului tau pereche?..." sau "Ce sa fac daca sunt la nunta iubitei mele?"... mai raminea sa ii mai dau un premiu daca imi raspundea corect la intrebare si asi fi putu fi animator la un canal de televeziune... ce sa fac?..
*****

Sfirsit 1.
Degetele mele au decis pentru mine: te iubeau inca si nu aveau nevoie de decizia creierului... Au format numarul tau de telefon, iar dupa cite tonuri ti-am auzit vocea. Era robotul: pareai bucuroasa si-mi spuneai ca ai dori sa ne vedem... Atunci am inteles ca realitatea din jur nu este decit o farsa si am zimbit...

Sfirsit 2.
Am deschis ochii si am inteles ca este un vis. Ma durea inima si simteam un gust amar, o pustietate se asternea undeva in mine. Si stii ce am mai remarcat inca? Degetele mele jucau un dans linistit, un automatism venit inca de pe atunci pe cind ne iubeam si eram impreuna: ele incercau sa formeze numarul tau de telefon, deoarece mai credeau ca sunt cu celularul in mina.
Acum ma intreb ce mi-ai fi raspuns daca asi fi reusit sa te sun... in vis sau in realitate...

Sfirsit 3.
...nu-mi raminea decit sa te privesc in ochi: sa-nteleg de ce faceai acest lucru si apoi sa ma pierd undeva intr-un infinit de durere si pareri de rau. Ti-am gasit privirea si te-am intrebat mut de ce. Ai zimbit si am simtit ceva iesit din comun: incepeam sa te-nteleg in acel dialog lipsit de cuvinte. Am dat usot din cap si am plecat crezind ca voi putea pleca pe veci din viata ta. Nu pentru ca voiam cu-adevarat s-o fac, ci pentru ca doream sa fii fericita cu altcineva, sa-i acord o sansa...
Dar n-am putut si, de fapt, cred ca nici tu nu ti-ai fi dorit vreodata sa te fi lasat cu adevarat plecind atunci din lumea ta.

Stii de ce?

Stii de ce-ti scriu acum aceste rinduri? Pentru ca te iubesc, pentru ca vreau sa cred ca inca mai doresti cu-adevarat sa fim impreuna. Si, acum, zimbesc. Stii de ce? Pentru ca incerc sa cred cu-adevarat ca-ti ghicesc zimbetul ascuns de dupa mii de semne, undeva la capatul acestei lumi, acolo unde imi zimbesti doar mie si nu-ti ascunzi adevaratele sentimente, acolo unde ne mai intilnim inca. Si stii de ce mai cred in tine? Pentru ca nu pot explica logic ceea ce s-a petrecut intre noi cindva si astfel nu cred ca o poti face tu, si de aceea stiu ca inca ma mai iubesti... doar dragostea adevarata nu poate fi explicata, ea trebuie traita, simtita si consumata din plin...
Stii de ce vreau sa fiu fericit azi? Pentru te regasesc in orice raza de soare, in fiece soapta de vint si in cele mai mici detalii vazute in jur: surisul unui indragostit, bataia vintului, zgomotul inimii mele... Vreau sa te revad si... imi reuseste :-) Zimbesc si stiu ca si tu, undeva, poate zimbesti acum. Te-ai gindit oare si tu la mine? Sper...
Si stii de ce acum vreau sa citesti aceste rinduri? Pentru ca traiesc in ele impreuna cu tine si anume aici simt cu-adevarat acea unica iubire ce ne urmareste inca. Si mai stii ce mi-asi dori acum cel mai mult? Sa pot inlocui aceasta lume cu postarea mea: sa te simt cu-adevarat in viata mea si sa existe doar una singura, viata noastra. Iar in asteptarea acelui moment vreau acum mai mult ca oricind sa crezi inca in posibilitatea unei vieti unice si pline de acel sentiment ce ma face acum sa scriu aceste rinduri.
...imi lipsesti, dar vreau sa fiu fericit azi. Te rog, permite-mi aceasta si spune-mi ce faci acum...