Obosit

Acum imi este dor de tine. E banal, nu?... Dar este adevarat si nu mai pot gasi alte cuvinte pentru a explica ceea ce simt acum. Le iau la intimplare din vocabularul meu obosit si le arunc aici, pe blog. Sunt obosit... Am cautat sa incerc sa-ti spun cit te de mult imi lipsesti, dar... imi pare ca nu vrei sa ma auzi. Ti-am scris si iarasi am repetat in gura mare: te doresc... Dar, imi e frica ca nu ai inteles. Si acum ramin obosit de speranta de a fi inteles de tine.

Stii de ce avem nevoie cel mai mult in aceasta viata: sa fim intelesi de cineva. Suna banal si stupid la prima vedere, dar stai: gindeste-te un pic, ce inseamna a fi inteles cu adevarat? Ar fi oare sa fii sigur de a putea spune totul ce crezi fara a cauta cai alese? Ar fi oare sa stii sa vorbesti asa cum ti-ai dorit fara a incerca sa ascunzi ceva? Ar fi oare sa fii sigur de a nu minti niciodata, fiind sigur ca esti inteles pe deplin?... Ti-ai imagina o viata unde ai fi sigur de a fi inteles la 100 %, uitind de murdaria vicleana a cuvintelor amagitoare? Uitind de cautarile interminabile de cuvinte potrivite pentru a nu fi "gresit inteles de cineva"?... Ar fi o lume ideala ce nu ar putea exista niciodata... Inteleg acest lucru si, poate, de aceea sunt atit de obosit acum.

Imi lipsesti la nebunie si nu mai stiu ce sa zic pentru a fi sigur de a fi inteles de tine. Iarta-mi oboseala: voi incerca sa uit totul mine, cind voi avea mai multa energie si cind, sper, voi primi un raspuns de la tine... Stiu ca nu-l voi primi, poate, niciodata si voi continua sa fiu un vesnic si neprihanit obosit in aceasta lume... obosit de dragostea pentru tine.

Pe malul unei mari

In noaptea aceasta nu voi putea sa adorm. Ma voi gindi la tine si te voi chema alaturi. Stiu ca nu vei putea veni, dar gindul la tine imi va mentine speranta de a te revedea intr-o zi. Unde esti acum? Ce faci, te gindesti la mine?.. Imi lipsesti, te doresc alaturi si nu mai pot intelege de ce mai pot exista fara tine. Fiecare respiratie ma face sa ma gindesc cit de mult te doresc acum...
Ieri te-am vazut in surisul cuiva... am tresarit si am inteles ca, de fapt, niciodata nu te-am uitat: ai continuat intotdeauna sa traiesti in sufletul meu si ai continuat sa fii alaturi chiar si de nu erai. Te iubeam in fiece zi, continuam sa inteleg cit de departe esti chiar si atunci cind nu mai intelegeam eu-insumi unde ma aflu si ce fac. Imi lipsesti acum atit de mult, incerc sa menti totul in interiorul unui univers... dar ma sfisie aceasta dorinta de a te sti alaturi...
O durere infernala ma apasa cind realizez totul ce numai ce am asternut aici... Am plasat aceste cuvinte alaturi fara a incerca de a cauta forma lor atragatoare, am scris doar pentru a marturisi ceea ce simt acum... si imi dau seama cit de mult doare inca... Dar incerc sa zimbesc. Da, incerc sa zimbesc incercind sa sper ca, inca, te mai gindesti la mine... ma doare, sunt trist si inima-mi cere sa te simta alaturi, dar nu pot face nimic si incep a asterne aceste ginduri aici, pe acest blog. Rasuflu adinc si continui sa scriu. Iar tu ramii undeva departe sa traiesti fara a intelege cit de mult te mai iubesc... cit de mult imi lipsesti.
Si atunci ma intreb: cum voi putea sa continui sa mai traiesc?.. Cit timp?... Nu gasesc un raspuns logic (as putea vreodata oare?), aplec capul si... incerc sa zimbesc. Hm... e straniu - sa incerci sa zimbesti atunci cind esti trist si cind intelegi ca iubesti... Un suris dureros se aseaza pe buzele mele: este ceva indescriptibil, acest suris singuratic ratacit undeva pe buzele mele la mijloc de durere... dar el exista acolo, tupilat parca in spatele unei mari dureri si singuratati... Incerc sa continui sa zimbesc, si stii la ce ma gindesc?.. La un rasarit de soare petrecut pe malul unei mari cu tine... iar tu sa fii unicul Soare din viata mea, unica iubire, unica speranta.

Zimbetul tau (2)

...Zimbesti si imi aduc aminte cit de mult ne iubeam atunci... te vad si imi strecor o lacrima ascunsa de speranta. Ma gindesc ca, poate, te voi revedea iar si voi putea sa simt caldura acestui zimbet pe bratele mele. Imi doresc la nebunie sa te vad zimbind linga mine, asa cum se intimpla atunci... Mai tii minte? Era zimbetul ce ma facea fericit. Stiai sa surizi doar cu un gest, doar cu o atingere si doar cu o privire.
Acum cind te privesc, stiu cit de mult ne iubeam. Inteleg cit de puternic era acel sentiment ce ne-a facut sa traim doar pentru a ne vedea si a ne atinge sufletele. viata avea sens atita timp cit stiam ca mai traiesc pentru a te vedea alatuti... si erai atit de frumoasa si fericita!... Nu as crede ca as fi putut intelege valoarea celor scrise de nu era sa simt dragostea adevarata impreuna cu tine. Cita finete era in jurul tau si cite energie se simtea in aer... Ne iubeam si nu mai intelegeam nimic... dar voiam oare?... Eram fereciti. Punct.
Acum astept. Ce anume?.. Vreau sa simt din nou ca traiesc, sa stiu ca Soarele rasare atunci cind te sarut si apune stiindu-te in bratele mele. Vreau sa adorm cu gindul ca ma visezi si sa simt caldura ta. Vreau sa revin la punctul nostru de fericire si sa-l transform intr-un sentiment continuu... Vreau sa fiu din nou cu tine.

Zimbetul tau

Am primit azi o Scrisoare de la tine. Mia- adus-o vintul si mi-a asezat-o pe fereastra. M-am trezit dimineata si am gasit-o in fata ochilor mei: era prima veste din ziua mea, o frunza de artar ce mi-ai trimis-o tu. Stiam ca era pentru mine si am devenit fericit. Mi-ai scris cit de mult ma iubesti si lumea din jur s-a colorat si a devenit, brusc, binevoitoare si plina de viata. Am citi de asemenea ca acum stai undeva departe si imi zimbesti pentru a-ti reaminti cum ne iubeam in acea vara sufocanta si plina de mistere... Am vazut cum m-ai privit inainte de a-mi trimite acest ravas: era o privire indragostita si plina de afectiune, ceva ce nu poate sa se repete vreodata si ce, de regula, exista doar o data in viata. Am simtit buzele tale: ai stiut sa saruti foaia de copac inainte de a o trimite: sunt calde si pastreaza amprenta dragostei noastre... asta am simtit cind am primit scrisoare ta adusa de vint.
...intr-o dimineata vei gasi raspunsul meu linga perna ta. Te vei trezi si vei zimbi indata, stiind ca vine de la mine. Apoi il vei citi asa, precum l-am citit si eu astazi pe al tau... iar apoi vei zimbi doar pentru mine. Te rog, nu uita sa zimbesti, caci datorita zimbetului tau eu mai continui sa sper si sa traiesc.

O inima far de tine

Imi era dor de tine. Am cautat sa te gasesc intr-o poza. Erai tu, insa imi lipsea prezenta ta... erai frumoasa, dar nu linga mine. Te-am cautat printre obiecte: da, incercam sa te gasesc in ceva ce ai atins cu degetele tale... Am inchis ochii: mi-am reamintit cum ma atingeai si am incercat sa resimt caldura buzelor tale... Imi lipseai oricum... Am incercat sa-mi calmez inima: te cerea linga mine si nu mai puteam nimic sa fac pentru a o linisti. Pentru a evita suferinta, am incercat sa te uit... crezi ca am reusit?... Dimpotriva.
...te-am visat. Ai venit in vis pentru a-mi linisti inima, stiu aceasta. M-ai privit si mi-ai zimbit sincer. Ai pus mina pe inima mea si i-ai zis: nu suferi, ma gindesc la tine si nu te voi uita niciodata. Apoi te-ai uitat din nou la mine si ai disparut pentru a continua sa traiesti in totul ce ma inconjoara: poze, obiecte, gesturi si, evident, vise.
Azi am vrut sa-ti scriu o scrisoare. Nu pot sa ti-o trimit prin posta, de aceea voi astepta sa vii in vis. Vreau sa-ti las o amintire de la mine si sper aceasta foaie te va face sa-ti amintesti mai des de inima mea.

Stiu cà-n inima ta s-au ascuns ochii mei...

Te urmaresc in fiece zi, dar stiu ca nu reusesc si nu pot sa ma plictisesc. Nu ma pot satura de tine si continui sa te visez. Incerc sa compensez absenta ta prin tot: un vis, un cintec, o silueta vazuta din intimplare, o poezie, ba chiar si un suris... In zimbet incerc sa te regasesc pentru a te pierde si a te revedea din nou intr-un gest, intr-o silaba sau intr-o adiere de vint. Imi aduc aminte de cuvintele din filmul cela de dragoste: adierea de vint se aseamana cu dragostea mea - o vei simti intotdeauna, dar nu o vei putea retine prea mult linga tine.
Te vei mira stiind cum zimbesc Soarelui dimineata si cum incerc sa-ti revad chipul in oglinda Lunii si a stelelor. Te urmaresc de multe ori fara a realiza ca acum, poate, iti reamintesti de mine: posibil incerci sa ma revezi si tu undeva, si, posibil, asculti aceeasi melodie ca si mine... ea se strecoara lin in suflet, readuce niste amintiri, renaste niste iluzii si ramine petru a pastra un pic de caldura... e doar un strop de caldura ce pe neasteptate s-a nascut in suflet. Dar simti ceva, vezi atit de limpede totul incit ti se face dor... Nu vrei si nu poti sa alungi acest sentiment. Dimpotriva, incerci sa-l mai gazduiesti un pic. Ti-a lipsit atit de mult! nu intelegeai ce anume iti lipsea si acum, pe citeva clipe, realizezi cit de trista poti fi... Dar nu dureaza mult, intelegi cit de departe esti de adevarata viata si cit ti-ai dori sa SIMTI cu adevarat ca traiesti... si atunci distrugi totul printr-o revenire la o existenta banala.
Iar eu ramin sa pastrez acea caldura. Stiu ca intr-o zi vei reveni la ea. O vei gazdui doar pentru citeva clipe, iti vei aminit de noi si apoi din nou vei reveni la existenta ordinara. Dar anume pentru acele scurte momente continuu sa te iubesc pentru a retine acea caldura... Altfel, la ce bun as mai trai?...                                                      

Straniu

Nu intelegeam ce se intimpla. Era totul obisnuit, o zi ordinara si lipsita de sens deoarece o traiam fara tine... dar totusi ceva era diferit. Incercam sa inteleg ce este diferit. Nu reuseam. Apoi am oftat si mi-am zis: continua sa mergi  mai departe cu sau fara ea. Altfel nu mai rezisti si s-ar putea sa nu mi poti trece peste alta durere. Am reusit, cu toate ca continuam sa ma intreb ceea ce era diferit.
Nu mai tin minte cit a continuat, dar cert e ca la un moment dat am realizat ca totul a revenit la normal, eram in apele mele, imi parea ca totul s-a normalizat. Dar nu a fost sa fie si peste ceva timp iarasi am simtit schimbarea: lumea era diferita, parca mai linistita si mai insorita. Incercam sa inteleg de ce si iarasi nu reuseam.
Apoi te-am visat si am inteles. Am zimbit si am incercat sa ma acomodez cu noua situatie: era mult mai usor sa traiesc fara suferinta. Totul a revenit la normal cind am continuat sa ma gindesc la tine, atunci inima-mi suferea in tacere si nu mai voia sa afle un alt adevar, o alta realitate, suferinta era perceputa ca un lucru firesc. Iar ziua redevenea stranie cind incercam sa te uit: atunci nu mai incapea durere in ea si ma simteam atit de straniu...
Azi am realizat cit de frumoasa ar fi fost viata cu tine fara dorul inimii mele.

Am vrut sa-ti spun ca te iubesc

Am vrut sa-ti spun ca te iubesc. Am cautat in zadar cuvintele, nu reuseam sa o fac... te vedeam straina si eram sigur ca nu vei mai auzi disperarea dragostei mele: unica si adevarat declaratie de dragoste din viata mea... M-am simtit iarasi singur, cu toate ca stiam ca acum te gindesti si tu la mine...
Am incercat atunci sa iti spun orice: nu contau cuvintele, doar voiam sa-ti spun ceva ce te-ar face sa iti opresti privirea si sa-ntelegi cu adevarat secretul celor spuse de mine: te iubesc atit de mult! Dar nu ai inteles ceea ce am scris, nu ai descifrat adevaratul sens al cuvintelor mele, ai crezut ca au fost doar niste cuvinte banale...

Am incercat atunci sa iti vorbesc: si sa-ti spun ca, de fapt, inca te mai iubesc iar tu nici nu banuiesti despre dragostea mea... Mi-am luat inima-n dinti si... nu am spus nimic. Am inteles ca este prea tirziu si nu mai pot schimba ceea ce s-a intimplat deja: nu mai vrei sa ma auzi... sau nu mai poti?... si esti deja intr-o alta lume far de mine.
Atunci am simtit ceva straniu: o durere launtrica s-a strecurat printre lacrimi si a ramas in interior, alaturi de inima... m-am simtit slabit si am incercat sa iti aud vocea... sa te ascult. Doar aceasta imi raminea. Am reusit: vorbeai despre atitea lucruri! Erai fericita! Am inteles ca nu ar trebui sa-ti spun acum nimic, riscam sa fac nefericti doua suflete: pe tine si pe mine. De fapt, eu deja eram nefericit, dar mai traiam cu sperante unei noi vieti cu tine.
Nu a fost sa fie si am inceput sa scriu aceste rinduri...

Singur

Ma simt singur. Si, de fapt, nu trebuie sa ma simt asa... stiu ca existi si ar trebui sa realizez ca nu sunt singur: te am pe tine. Dar, esti oare pentru mine? Sau esti si pentru altcineva? Gindul de a te sti alaturi ar trebui sa ma faca fericit si sa imi dea puteri pentru a nu fi singur... dar nu esti alaturi. Si atunci incep sa ma simt singur. Asa precum sunt acum si precum ma simt acum: singur. Fiecare litera se aseaza incet deasupra mea si imi tine de urit cite o clipa. Doar o clipa, pentru a reveni din nou in urmatoarea. Iar eu zimbesc si imi aduc aminte cit de mult te iubesc si cit de mult te doream atunci cind eram doar noi doi si lumea inceta se existe din jurul nostru. Sau, mai bine zis, noi incetam de a exista pentru lumea din jur: eram singuri, insa eram impreuna. :-)
Te-am vazut ieri intr-o femeie. Pe o clipa mi-am permis sa cred ca esti tu, iarta-mi ochii: te cauta de atita timp!.. Au obosit si te-au intrevazut in altcineva. Mi-a tresarit inima si pe o clipa mi-a parut ca nu va reveni la locul ei, acolo, linga dragostea mea... nu erai tu si iarasi am inteles cit de singur am ramas.
Intr-o zi te-am simtit. Te-am visat si degetele iti atingeau obrazul. Dar nu erai tu, era doar o imagine palida a senzatiei mele din vis. M-am trezit obosit de aceasta viata unde sunt singur si trist fara tine.
In alta zi am vrut sa iti vorbesc, dar nu puteam caci nu erai linga mine. Am inceput sa vorbesc cu fotografia ta si apoi am realizat din nou cit de singur sunt. Sa vezi, vorbeam cu mine insumi... de parca tu ai fi putut sa imi raspunzi vreodata.
Apoi am auzit vocea ta. Era atit de fina si ma chemai... Am inteles cit de singur sunt cind mi-am dat seama ca ascult piesa noastra.
Nu cred ca as dori acum sa inteleg de ce scriu aceste rinduri. Sper sa le citesti si sa mi-o spui chiar tu: atunci, poate, imi voi dai seama ca nu mai sunt atit de singur.

:-)

Zimbesc acum... ce faci? Te gindesti la mine? Sper ca da. Eu am o noutate pentru tine: incep a invata de a fi fericit. Incep sa inteleg ca asi putea incerca sa fiu fericit. E din cauza primaverii?... Posibil, insa sa stii ca par de a fi mult mai diferit. Pur si simplu diferit.
Stii ceva? Am inceput sa zimbesc :-) iata asa... :-) , apoi inca o data, si apoi iarasi zimbesc. Ma gindesc acum la tine si zimbesc: inteleg, de fapt, cit de mult te iubesc si aceasta imi este suficient. Te iubesc mult de tot - asta imi da puteri sa incerc sa fiu fericit. Straniu, dar nu ma doare acum inima. Sta cuminte si asculta glasul tau. E anume acea voce ce a auzit-o printre miile si sutele de glasuri ce ma inconjura. Imi aduc aminte cum te-am auzit pentru prima data... si zimbesc, caci stiu ca acum citesti si tu aceste rinduri si schitezi un zimbet. :-) Incerc sa imi controlez dragostea mea... Vai! Cit de fals suna "controlez dragostea"... desigur, este imposibil sa o faci. Dar stiu ca pot acum zimbi si asta fac. Nu sunt sigur ca va dura mult, asa ca incerc sa iti scriu acum cit de mult te iubesc si cum incerc sa invat de fi fericit stiindu-te departe. Evident, nu voi reusi niciodata, dar ideea aceasta imi da puteri sa ma simt bine si sa iti scriu acum aceste rinduri: vreau sa citesti si sa iti reamintesti vocea mea, respiratia si atingerea...
Cit de mult as dori sa fiu cu adevarat fericit si sa zimbim atunci cu inima impreuna ...