Singur (2)

Ma simt atit de singur incit imi pare ca am ramas unica frunza in plin decembrie. Sunt purtat de bratele vintului si pirjolit de puterea gerului nocturn, dar nu imi reuseste sa cad din copac...
Sunt singur aidoma unltimului erou din filmele americane, care nu mai poate salva lumea caci aceasta lume nu mai exista. Sunt singur precum un punct de pe o foaie, ce-si cauta in zadar locul sau intr-o fraza minunata... Sunt singur si nu mai pot intelege de ce atita singuratate in jurul meu. Voi, prietenii mei, voi, parintii mei, voi, rudele mele, voi... voi... unde sunteti acum cind am nevoie de voi toti?... Tu, iubito, de ce nu esti linga mine?... De ce?
O intrebare stupida aparuta in miez de noapte adinca, o noapte ce destainuie toate cele ascunse, ce le scoate la iveala datorita luminii inselatoare a unei Luni pline, pierdute si ea de atita singuratate. Ea ma cauta si ma gaseste asezat in fata acestui blog unde se insira atita tristete si atita singuratate...
Am cautat sa vorbesc cu tine si nu te-am gasit. Am incercat sa sparg cristalul de tacere ce ne despartea... dar nu am putut si nu m-ai auzit. De ce? Poate pur si simplu nu ai vrut sa ma-ncalzesti cu privirea ta? Sau ai vazut singuratatea mea si te-ai speriat?.. Ramin sa fiu doar eu-insumi, chiar si daca sunt atit de singur acum. Si-apoi stiu ca totul se va repeta: o prezenta stupida, o existenta inutila si o viata lipsita de culori... apoi vei aparea tu si... :-) voi zimbi din nou unui Soare plin de culori si unei lumi pline de viata. Te voi gasi in ea si voi continua sa traiesc fericit.
Insa stiu ca nu va continua prea mult. Si lumea va deveni iarasi pustie si voi fi iarasi doar eu pentru a suferi fara tine. Singur. Din nou.

De ce nu vii?..

Azi te asteptam... era o lunga asteptare ce se prelingea incet aidoma unui lichid viscos si unguent. Era o asteptare milenara, uitata undeva la rascruce de secole si tupilata linga inima mea... te asteptam si nu mai intelegeam de ce stau atit linga Durerea mea. Voiam pur si simplu sa te vad, sa te aud si sa-ti vorbesc. Imi era suficient pentru a intelege daca inca ma mai iubesti... Voiam sa te stiu alaturi si realizam o imposibilitate cruda ce ma sfarima, ce imi taia in mici bucatele fierbinti si singerate inima mea... ma durea, mult de tot. Dar asteptam si lama timpului taia in continuu bucati din inima mea... Daca as fi fost medic, probabil as fi cautat un remediu pentru acest pacient, ar fi trebuit sa incerc sa-l ajut cu toate ca intelegeam zadarnicia acestui gest.
Continuam sa te astept printre aceste secunde ce se scurgeau in balanta timpului. Una, si inca una, si iarasi una, si doin nou... si tot asa. Treceau ore si nu mai simteam inima mea - a amortit de atita durere si de cautare. Tu nu erai. Iar eu continuam sa te iubesc. Si din toate cele traite cu tine, imi aparea imaginea ta zimbind pentru mine, pentru tine, pentru noi... simteam ca erai atunci fericita. Eram sigur ca acel zimbet imi apartine. Atunci l-am furat pentru a-l pastra undeva, ascuns in inima mea. Nu-l aratam nimanui, caci nu doar eu aveam dreptul de a-ntelege ce semnifica el si cui ii este, de fapt, adresat.
Am vrut sa fug undeva si sa continui sa te astept. Dar nu mai puteam. Am inteles un lucru ce ma urmarea toata viata: nu pot fugi de tine si de dragostea ta, ea intotdeauna ma va urmari oriunde nu as pleca.
De ce nu vii?..

Fericit

Intotdeauna am stiut sa fiu trist. De ce?... deoarece pot sa fiu asa: singur si trist. Am putut sa scriu cit de mult te iubesc si cit de reci sunt noptile fara tine. Asa a fost si asa este, e adevarat. M-am deprins sa port povara singuratatii si durerii ascunse, unei suferinte tainuite, pastrate cu sfintenie de mai mult timp. Nu am putut uita acel frumos sentiment ce ne-a unit pe noi. Cum as fi putut face asa ceva si sa contrazic legile naturii?.. Era si este imposibil. M-am obisnuit sa port amprenta dragostei tale: nu te poti spala de ea si nu poti sa renunti la unul dintre cele mai divine sentimente de pe acest pamint. M-am deprins sa te stiu departe si sa nu mai pot nicicind sa fiu atit de fericit precum am fost cindva, atunci, doar tu si eu - doua suflete ce si-au gasit rostul vietii - de a se iubi in veci. Asa a fost mereu: un rind de nostalgie se asternea zi cu zi pe existenta mea marunta si palida, o existenta lipsita de tine, de prezenta ta...

Dar am vorbit cu tine: nu mai stiu daca era in vis sau aievea. Si stii ce m-a pus pe ginduri?... Cum e sa fii fericit? Ce ar insemna sa traiesti viata din plin... ce ar trebui atunci sa scriu? Am vorbit cu tine si am dorit sa-ti transmit cuvinte de amor si sa-ti marturisesc, din nou, cit de mult sunt fericit de a-ti auzi vocea, de a sti ca nu sunt uitat. Am zimbit si... nu am putut scrie nimic... Si stii de ce? Eram fericit! Atit de fericit, incit nu mai stiam ce ar trebui sa scriu si cum sa ti-o spun...
Ma simt straniu si un sentiment bizar ma inconjoara acum. Iarta-mi tulburarea, dar imi este dificil de a-mi reaminti cum e sa te simti fericit, chiar si daca doar pe o clipa... e atit de straniu... si atit de placut.
...doar un gind ma infioara: am vorbit noi doi cu adevarat sau a fost din nou doar un vis fericit ce l-am smuls in aceasta noapte far de tine?...

De la draft

 Imi permit sa public un comentariu sosit pe adresa blogului, care imi place extrem de mult.

...astazi am pus capat trecutului...
Cu toata forta mi-am smuls o parte din inima si am incercat s-o incui pe veci.. undeva.. de unde sa nu mai poata iesi, iar eu sa uit pentru totdeauna ca am lasat-o acolo...
stiu ca ai sa ma intelegi, pentru ca doar tu poti sa o faci, pentru ca si tu ai trait ceea ce se numeste "la revedere, pentru totdeauna...".

De ce n-ar exista si in noi tasta "delete" ? Ar fi atit de usor de trait mai departe sau poate - de existat...
Poate ca am sa fiu egoista , dar e un picut mai usor sa simti ca nu esti singur pe lume care sufera, ca mai sunt si altii. Si acesti altii, de cele mai multe ori, pot sa te ajute sa treci prin tot greul.

Dar voi reusi, intotdeauna am fost puternica, ce-ar putea sa se schimbe de data aceasta, nu?

De ce sunt trist

Esti iarasi tu... stii sa apari acum, cind sunt atit de slabit si neputincios. Nimeni insa nu simte acest lucru, de aceea si vii pentru a ma incuraja. Esti tu, acea unica fiinta din lume, acel unic univers plin de sperante, bucurii si perspective de viata fericita... Te vad si sunt fericit. Intind mina pentru a te atinge.
Vreau sa-mi reamintesc ce inseamna a atinge un inger, ce ar insemna sa iubesti pina la pierzanie... imi este dor de aceasta atingere, ea imi va reaminti noptile petrecute cu tine. Si, apoi, stii ce vreau sa aud? Respiratia ta, suflarea cea unica si incomparabila ce venea aidoma unui suflu ceresc si ce il simteam atunci cind eram cuprinsi noi doi de exstaz - un exstaz binecuvintat de ceruri...
Vreau sa-mi vorbesti si sa zimbesti... stii a zimbi cu coltul buzelor si ai o putere magica asupra mea: ma faci fericit doar prin acest gest al buzelor, de parca imi spui doar cu ele cit de mult doresti sa fii alaturi de mine. Nu voi uita niciodata acest unic zimbet al fericirii mele, adevaratei fericiri ce poti s-o gasesti doar o data in viata, doar alaturi de persoana ce o iubesti cu adevarat... doar alaturi de tine.
...dispari leger, ca o adiere de vint. Credeam cindva ca doar ingerii pot pleca atit de usor. Intr-o clipa nu mai esti alaturi (ai fost oare?) si ma lasi din nou cu amintirea ta. Rasuflu adinc. Incerc sa cred ca inca nu s-a sfirsit. Rasuflu din nou. Inima nu doreste sa inteleaga ca nu mai esti, ca imaginatia nu poate sa invinga realitatea far de tine. O rog mult sa se calmeze. Rasuflu. Iarasi. Nu reusesc sa o conving. O rog din nou si continuu sa rasuflu. Iata asa, lin... Incet, revin la o realitate alb-negru in care nu te gasesc. Dar, ceva, totusi, ramine sa-mi aminteasca de tine... ma uit acum la cele scrise si inteleg ca ai ramas aici, ascunsa undeva dincolo de aceste litere. Te tainui dupa ele si continui sa-mi zimbesti cu coltul buzelor tale fine asa cum stii sa o faci doar tu si asa cum as dori sa te vad acum...

Unde esti

Stiu ca undeva esti tu. Esti, insa nu doar pentru mine si aceasta ma face trist. Dar stiu ca esti.
In schimb, aceasta constatare ma face sa stiu ca nu traiesc in zadara. Esti departe, nu pentru mine, dar esti.
Acum zimbesc, da, anume cind realizez faptul ca esti undeva, atunci zimbesc... De ce? Deoarece stiu ca ma gindesc la o persoana reala, nu o inchipuire palida a imaginatiei mele bolnave de durere... esti cu adevarat, si asta conteaza.
As fi fericit daca as sti ca zimbesti si tu gindindu-te la mine. Asa, fericit pe o clipa, atit cit imi permite inima, atit cit voi reusi sa o conving ca esti linga mine, chiar daca nu esti aproape... Apoi te visez. Des, foarte des. Mult mai des decit mi-as fi putut dori, mult mai des decit as fi crezut vreodata ca as putea visa pe cineva. Si, in vis, incerc sa iti vorbesc... sa te gasesc pentru a nu te pierde niciodata... Stiu unde esti mai des? In visul meu. :-) De fapt, tot nu esti aproape, dar, oricum, esti mai des.
De ce nu stai atunci linga mine si mereu dispari undeva in visul meu?... Te rog, mai stai cu mine, nu fugi... Am nevoie de prezenta ta, cel putin in vis as dori sa fiu pe deplin fericit...

Obosit

Acum imi este dor de tine. E banal, nu?... Dar este adevarat si nu mai pot gasi alte cuvinte pentru a explica ceea ce simt acum. Le iau la intimplare din vocabularul meu obosit si le arunc aici, pe blog. Sunt obosit... Am cautat sa incerc sa-ti spun cit te de mult imi lipsesti, dar... imi pare ca nu vrei sa ma auzi. Ti-am scris si iarasi am repetat in gura mare: te doresc... Dar, imi e frica ca nu ai inteles. Si acum ramin obosit de speranta de a fi inteles de tine.

Stii de ce avem nevoie cel mai mult in aceasta viata: sa fim intelesi de cineva. Suna banal si stupid la prima vedere, dar stai: gindeste-te un pic, ce inseamna a fi inteles cu adevarat? Ar fi oare sa fii sigur de a putea spune totul ce crezi fara a cauta cai alese? Ar fi oare sa stii sa vorbesti asa cum ti-ai dorit fara a incerca sa ascunzi ceva? Ar fi oare sa fii sigur de a nu minti niciodata, fiind sigur ca esti inteles pe deplin?... Ti-ai imagina o viata unde ai fi sigur de a fi inteles la 100 %, uitind de murdaria vicleana a cuvintelor amagitoare? Uitind de cautarile interminabile de cuvinte potrivite pentru a nu fi "gresit inteles de cineva"?... Ar fi o lume ideala ce nu ar putea exista niciodata... Inteleg acest lucru si, poate, de aceea sunt atit de obosit acum.

Imi lipsesti la nebunie si nu mai stiu ce sa zic pentru a fi sigur de a fi inteles de tine. Iarta-mi oboseala: voi incerca sa uit totul mine, cind voi avea mai multa energie si cind, sper, voi primi un raspuns de la tine... Stiu ca nu-l voi primi, poate, niciodata si voi continua sa fiu un vesnic si neprihanit obosit in aceasta lume... obosit de dragostea pentru tine.

Pe malul unei mari

In noaptea aceasta nu voi putea sa adorm. Ma voi gindi la tine si te voi chema alaturi. Stiu ca nu vei putea veni, dar gindul la tine imi va mentine speranta de a te revedea intr-o zi. Unde esti acum? Ce faci, te gindesti la mine?.. Imi lipsesti, te doresc alaturi si nu mai pot intelege de ce mai pot exista fara tine. Fiecare respiratie ma face sa ma gindesc cit de mult te doresc acum...
Ieri te-am vazut in surisul cuiva... am tresarit si am inteles ca, de fapt, niciodata nu te-am uitat: ai continuat intotdeauna sa traiesti in sufletul meu si ai continuat sa fii alaturi chiar si de nu erai. Te iubeam in fiece zi, continuam sa inteleg cit de departe esti chiar si atunci cind nu mai intelegeam eu-insumi unde ma aflu si ce fac. Imi lipsesti acum atit de mult, incerc sa menti totul in interiorul unui univers... dar ma sfisie aceasta dorinta de a te sti alaturi...
O durere infernala ma apasa cind realizez totul ce numai ce am asternut aici... Am plasat aceste cuvinte alaturi fara a incerca de a cauta forma lor atragatoare, am scris doar pentru a marturisi ceea ce simt acum... si imi dau seama cit de mult doare inca... Dar incerc sa zimbesc. Da, incerc sa zimbesc incercind sa sper ca, inca, te mai gindesti la mine... ma doare, sunt trist si inima-mi cere sa te simta alaturi, dar nu pot face nimic si incep a asterne aceste ginduri aici, pe acest blog. Rasuflu adinc si continui sa scriu. Iar tu ramii undeva departe sa traiesti fara a intelege cit de mult te mai iubesc... cit de mult imi lipsesti.
Si atunci ma intreb: cum voi putea sa continui sa mai traiesc?.. Cit timp?... Nu gasesc un raspuns logic (as putea vreodata oare?), aplec capul si... incerc sa zimbesc. Hm... e straniu - sa incerci sa zimbesti atunci cind esti trist si cind intelegi ca iubesti... Un suris dureros se aseaza pe buzele mele: este ceva indescriptibil, acest suris singuratic ratacit undeva pe buzele mele la mijloc de durere... dar el exista acolo, tupilat parca in spatele unei mari dureri si singuratati... Incerc sa continui sa zimbesc, si stii la ce ma gindesc?.. La un rasarit de soare petrecut pe malul unei mari cu tine... iar tu sa fii unicul Soare din viata mea, unica iubire, unica speranta.

Zimbetul tau (2)

...Zimbesti si imi aduc aminte cit de mult ne iubeam atunci... te vad si imi strecor o lacrima ascunsa de speranta. Ma gindesc ca, poate, te voi revedea iar si voi putea sa simt caldura acestui zimbet pe bratele mele. Imi doresc la nebunie sa te vad zimbind linga mine, asa cum se intimpla atunci... Mai tii minte? Era zimbetul ce ma facea fericit. Stiai sa surizi doar cu un gest, doar cu o atingere si doar cu o privire.
Acum cind te privesc, stiu cit de mult ne iubeam. Inteleg cit de puternic era acel sentiment ce ne-a facut sa traim doar pentru a ne vedea si a ne atinge sufletele. viata avea sens atita timp cit stiam ca mai traiesc pentru a te vedea alatuti... si erai atit de frumoasa si fericita!... Nu as crede ca as fi putut intelege valoarea celor scrise de nu era sa simt dragostea adevarata impreuna cu tine. Cita finete era in jurul tau si cite energie se simtea in aer... Ne iubeam si nu mai intelegeam nimic... dar voiam oare?... Eram fereciti. Punct.
Acum astept. Ce anume?.. Vreau sa simt din nou ca traiesc, sa stiu ca Soarele rasare atunci cind te sarut si apune stiindu-te in bratele mele. Vreau sa adorm cu gindul ca ma visezi si sa simt caldura ta. Vreau sa revin la punctul nostru de fericire si sa-l transform intr-un sentiment continuu... Vreau sa fiu din nou cu tine.

Zimbetul tau

Am primit azi o Scrisoare de la tine. Mia- adus-o vintul si mi-a asezat-o pe fereastra. M-am trezit dimineata si am gasit-o in fata ochilor mei: era prima veste din ziua mea, o frunza de artar ce mi-ai trimis-o tu. Stiam ca era pentru mine si am devenit fericit. Mi-ai scris cit de mult ma iubesti si lumea din jur s-a colorat si a devenit, brusc, binevoitoare si plina de viata. Am citi de asemenea ca acum stai undeva departe si imi zimbesti pentru a-ti reaminti cum ne iubeam in acea vara sufocanta si plina de mistere... Am vazut cum m-ai privit inainte de a-mi trimite acest ravas: era o privire indragostita si plina de afectiune, ceva ce nu poate sa se repete vreodata si ce, de regula, exista doar o data in viata. Am simtit buzele tale: ai stiut sa saruti foaia de copac inainte de a o trimite: sunt calde si pastreaza amprenta dragostei noastre... asta am simtit cind am primit scrisoare ta adusa de vint.
...intr-o dimineata vei gasi raspunsul meu linga perna ta. Te vei trezi si vei zimbi indata, stiind ca vine de la mine. Apoi il vei citi asa, precum l-am citit si eu astazi pe al tau... iar apoi vei zimbi doar pentru mine. Te rog, nu uita sa zimbesti, caci datorita zimbetului tau eu mai continui sa sper si sa traiesc.