Vanilla Sky

Nu cred sa pot adormi in aceasta noapte. E o energie nebuna ce-mi strapunge inima, o durere taie adinc undeva in ea si arunca o Tristete spre tine. Te cauta si te gaseste. Poti sa crezi ca sunt dement, dar imi pare ca te simt in aceasta noapte. Iti simt durerea de parca ar fi a mea. Stii, cel mai mult imi e frica acum sa nu fie decit doar propria-mi durere ce se reflecta undeva.
Nu vreau sa presupun ca ar fi asa. As dori sa fiu alaturi, stiu ca nu ai mai putea sa negi evidentul: am fost creati pentru a fi impreuna. Nu suntem acum, dar stiu ca te voi cauta in cealalta viata si stiu ca ma vei astepta. Ba mai mult ca atit: acolo vom fi un tot intreg, caci legile cosmice nu permit durerii sa se repete acelorasi suflete. Ar fi prea multa durere pentru noi doi. Prea multa durere pentru acest univers infinit. Prea mult.
Dar mai este si altceva: citeodata cred ca acolo va fi aici. Si cind scriu aceasta, zimbesc. Si vreau si tu sa crezi. Crede si... traieste! Traieste asa precum ar trebui: simte cu inima si scrie-mi ca ma vei astepta, chiar si de va fi doar in viata urmatoare. Voi zimbi atunci si voi asculta muzica. Iti voi auzi vocea, voi inchide ochii pentru a-ti revedea zimbetul si voi continua sa scriu cit de mult te iubesc. 

Foto nu cu tine

Stiu ca nu esti tu, dar ma uit la ea si te vad pe tine. Vreau sa fii tu. Zimbesc atunci, caci te vad pe tine in acea fotografie. E o poza precum ar fi una banala, uitata undeva intr-un studiou foto parasit de toata lumea. Insa pentru mine conteaza ca te vad, pe tine, doar pe tine si nimeni altcineva.
Chiar si acum scriu aceste cuvinte si iti zimbesc pe acea poza...
Stii, inca mai revin la zimbetul tau, nu am uitat cum mi-l daruiai. Era o marturisire a dragostei tale, il priveam si simteam cum ma incalzea. Iar tu ramineai sa ma privesti si toata splendoarea ta o completai cu acel suris. Cit de mult as vrea acum sa-l revad...
Nici nu banuiam ca poza aceasta cu un zimbet si zimbetul tau ma vor face sa revin azi la tine.
Dar nu esti acolo, pe poza. Tu nu esti cu mine. 

Din nou

Si iarasi te revad in ea, acea interpreta, actrisa sau pur si simplu o trecatoare... vine, reapare in viata mea  pentru a-mi revasi sentimentele. Stim ambii ca este aproape imposibil, dar credem. Stiu ca mai crezi si tu. Acel "aproape" ne chinuie, ne sfîsie si nu ne permite sa uitam totul. Stii de ce? Pentru ca nu putem. Si chiar de am fi putut, cred ca iubirea noastra ne-ar fi regasit iarasi. Ne-ar fi urmarit si am fi fost ajunsi de acest dulceag blestem.
Cred ca este ceva mai mult decit pare. Este aidoma unui aisberg, nu îi vedem decit virful. Adevarata dragoste se ascunde de ochii nostri si multa lume nu percepe decit aparentele de la suprafata. Poate de aceea si ai vrut sa pleci, ai crezut sa poti uita cele vizibile. Ai uitat de ceea ce ramine sa se ascunda de vazul tuturor, ceea ce se adaposteste mult in profunzime ...ceea ce conteaza cu adevarat.
Iarta-mi cuvintele, dar doare. Doare ceea ce faci, doare absenta ta, decizia de a nu mai fi precum cindva. Poate ai avut dreptate, poate... insa doare.

O noua primavara si o noua speranta

Am pierdut probabil ceea ce nu ar fi trebuit sa pierdem niciodata: speranta. Anume dupa aceasta ai incetat sa mai crezi in noi, in tine... Imi este greu sa ma pronunt acum: ar fi dificil sa pot da un raspuns inteligent, plin de intelepciune si unul care ar putea sa cuprinda totul. Nimeni nu ar putea, caci ceea ce ne inconjoara se numeste viata, iar viata este plina de surprize si vreau sa cred ca sunt mai mult placute decit nu prea. Este dur de a vorbi despre ceea ce doare, se amesteca sentimentele ce nu mai vor sa-ti permita sa judeci. Dar, voi repeta din nou, aceasta e viata.
Incerci probabil sa te ascunzi si te inteleg. Nu te judec, demult am acceptat ca oamenii au dreptul de a fi liberi si de a decide ei-insisi ce vor cu adevarat de la aceasta viata. Dar nu pot spune ca nu ma doare anumite decizii ce schimba prezentul si viitorul.
Te accept asa cum esti tu si te iubesc pentru ceea ce am gasit cel mai bun in tine. Si asa te tin minte si pentru aceasta iti spun multumesc pentru ca ai fost in viata mea. Dar nu vreau sa pun punct, voi adaposti pe acea, care a fugit recent de la tine si care se simte atit de singura acum: Speranta.
Zimbetul tau ma urmareste in vise. Acolo imi vorbesti, ma saruti si ne iubim asa precum o faceam cindva. Iarasi revin in ele pentru a te regasi. E un blestem ce ma urmareste inca si de care nu pot scapa. Insa trebuie sa recunosc ca e ceea ce-mi ramine acum si e ceea ce se cere in suflet fara a bate la usa. Tu vii si din nou cred, pe un moment, ca sunt fericit.
Voi schimba fundalul acestui blog pentru a crede ca vine, totusi, primavara si-n sufletul tau. 

Ciclu

Ne-am nascut intr-o lume in care nu am putut fi impreuna. Sunt cuvinte ce dor, taie adinc in muschi si se opresc linga os... e o durere atit de sfisietoare incit iti pierzi cunostinta si nu mai poti citi...

Iar apoi revine acel plins de durere, de deznadejde si de... singuratate. Doar tu si vocea ta. Doar tu singur si nimeni alaturi. Esti pierdut. Doresti sa adormi, sa uiti, sa te topesti in ceva pentru a nu mai revedea ceea ce inseamna o viata fara ea. Dar nu reusesti, stii ca nu trebuie sa o faci, stii ca e un pacat si stii ca nu vei rezolva nimic, durerea e mult mai puternica decit viata. Apoi din nou traiesti si din nou te minti pentru a reusi sa supravietuiesti si iarasi o viata fara... o viata fara nimic, caci acolo unde e ea se afla totul. Dar rezisti, stii ca trebuie sa o faci si stii ca vei rezista in acel ultim efort de disperare, acel efort ce il fac caii de curse la ultima suta de metri...
Cuvintele se amesteca in creieri si ramin acolo pentru a forma un paianjen ce seamana cu cu o ceata ce se asterne peste un oras adormit, un oras in care voi v-ati iubit si unde ai vazut-o atitea ori. Iarasi ea, incerci sa dai din cap, tresari si te regasesti undeva in alta dimensiune, crezi ca ai adormit, iti pare ca te-ai trezit. Te uiti in jur. Nu. Esti tot tu si tot fara ea. Dai din mina, vrei sa pleci. Unde? Nu stii, dar nu cred ca vei fugi de tine, de ceea ce te framina.
Te asezi, aprinzi calculatorul si scrii aceste rinduri. Te linistesti, stii ca asa si trebuia sa fie, ca a fost o decizie luata cindva demult. Poate una ce nu era dintre cele mai proaste la moment. Si intelegi ca acum nu e momentul de a lua decizii, ele au fost luate mult prea demult si, poate, nu doar de tine. Iar viata ce ti-o imaginezi nu este ceea ce este ea cu adevarat. Reprezentarea ei nu este adevarata. Proiectia nu corespunde adevarului si ajungi sa te linistesti intelegind acest adevar. Te doare, dar este o durere justificata, logica, explicabila. Probabil, pentru prima data doresti sa ii vorbesti cu o inima lucida sau, mai bine zis, linistita, dar plina de serenitate. O chemi, doresti sa te auda, sa iti raspunda... Dar nu te aude si revii la acel pins de durere..., la al doilea alineat din postarea mea...

Undeva

Si iarasi te caut undeva in amintiri. Te gasesc si incerc sa te retin. Evident, imi luneci printre ginduri si te indepartezi, nu poti fi aproape, caci sunt doar niste amintiri. Si atunci inima mea se umple de lacrimi. Si atunci incep a te cauta in viata de aici si inteleg unde, de fapt, traiesc. Nu te gasesc nici in aceasta viata, nici in acest univers. Si-mi doresc sa ma trezesc, sa evadez din acest vis. Si ajung sa nu mai inteleg care este adevarata viata, unde suntem noi, unde esti tu, unde...
Ai disparut, te-ai evaporat undeva printre aceste doua lumi. Nu mai stiu unde sa te regasesc. Si acel roman ce-l scriam in doi a ramas abandonat, fara sfirsit. Un roman contemporan unde cititorului i se lasa dreptul de a pune punctul final oriunde va dori.
Vreau sa te stiu alaturi si realizez imposibilul acestui gind: nu esti in lumea aceasta cu mine, iar in alta viata nu pot patrunde deoarece acolo, undeva un alt eu si tu ar trebui sa fie impreuna si sa realizeze visul nostru de pretutindeni de a fi fericiti.

Despre noi

Despre noi se va scrie o carte. Va fi numaidecit un poet, un romancier, un scenarist sau un compozitor ce va descoperi undeva aceasta istorie de amor, aceasta capodopera, acest imn al dragostei. Va publica cartea sa sau va compune acea melodie crezind in zadar ca va face bani. Nu va fi sa fie, dar, in schimb, o puritate de nedescris va raminea asternuta in acea carte, in acel film sau melodie; o sinceritate a sentimentelor va persista mai multe generatii si exemplul acelei iubiri va fi citat in literatura universala. Sunt sigur ca anume asa se nasc adevaratele opere de arte: sunt niste trairi intense, pline de suflet si sinceritate. Nu poate fi altfel, caci am pierde increderea in arta, increderea in iubire si-n frumos.
As dori sa pot scrie asa precum o va face poetul, poate as dori chiar s-o fac si mai frumos si mai reusit. Dar nu as putea, nu as reusi sa redau asa precum o va face el in opera sa, fie ea un cintec, o poezie, un roman sau un film.
Voi sti ca te voi recunoaste in acea opera, ma voi revedea si voi retrai din nou acea dragoste surprinzatoare ce se nastea cindva intre noi. Voi revedea fericirea noastra si voi cinta impreuna cu cele doua personaje: tu si eu. Va fi frumos, va fi irepetabil, va fi de neuitat. Si voi astepta cu sufletul la gura finalul. Cit de mult imi voi dori sa fie unul fericit! Cit de mult voi avea nevoie in acel moment de o poveste cu final ca-n filme. Voi spera cu-adevarat ca inca nu totul va fi pierdut. Voi spera precum sper inca acum ca ne va fi dat sa fim impreuna fericiti.

Viata in ritmul acelei melodii

Anume cind aud aceasta melodie imi pare ca inima mi se va opri si nu va mai dori sa continua sa bata. Suna banal de parca as citi un roman de dragoste cumparat intr-o gara trista de un calator plictisit. Dar asa este. Realizezi ceea ce scriu? Acesta e adevarul. Si el doare precum si inima.
Dar ma bucur in acelasi timp. Doar eu simt cu-adevarat acest ritm si doar mie se deschide adevaratul sens al acestor ritmuri.
Apoi imi imaginezi ca tu esti alaturi in acel cintec si ca ambii suntem creatorii unui destin - destinul melodiei vietii noastre comune. Si atunci realizez cit este de frumoasa viata-n doi si cit de minunata e acea melodie, melodia ce rasuna acum. O ascult, o înghin, o admir si cred in tine. Apoi ma dezamagesc, stiu ca n-o asculti si esti undeva departe, atit de departe incit nu te pot gasi nici chiar cu inima... te pierd si ma doare. Si anume atunci mi-e frica ca ea nu va mai dori sa revina, imi pare ca-i pierd undeva ritmul asa precum as pierde vocea mea intr-un ecou surd.
As dori sa scriu in final ca totul va fi bine si ca undeva, cindva vom fi impreuna asa precum ne este sortit. Si chiar de sunt sigur de acest lucru astept sa mi-o spui tu si atunci inima va continua sa bata in ritmul acestei melodii...

In largul marii

Si stii de ce ma doare sa scriu de sarbatori? Pentru ca stiu ca nu vei citi decit doar dupa toate evenimentele de iarna si doar dupa ce vei obosi de el, prieteni si nenumaratul sirag de rude ce persista de sarbatori. Si doar dupa ce vei obosi de suita de voarbe goale, pronuntate in vid de sarbatori, doar atunci vei reveni la blogul meu. Dar, vai, stii cit va dura aceasta?... Mult, mult prea mult pentru mine. Probabil vei regasi ceva bizar in cele scrise de mine, dar ma grabesc sa ma bucur de sarbatori pentru a nu intra prea mult in detalii - odata intrat in ele voi incepe sa pling. De aceea si nu doresc sa scriu de sarbatori: te vad mereu si stiu ca acum te vad doar eu. Tu te bucuri undeva de gloata de petreceri, de prieteni, rude, cunoscuti, colegi, etc.
Iar eu totusi scriu. Ti-am mai spus-o: scriu pentru ca te caut. Mi-as dori sa te vad pe tine in aceste sarbatori, sa fiu alaturi de vesnicie, alaturi de iubirea noastra. Si aceasta dorinta nebuna vine sa predomine peste durerea unei postari citite abia undeva la sfirsitul lunii ianuarie si... scriu. Scriu din nou pentru tine, pentru noi.
Si stii ce mai fac? Ma uit la statistici, la comentarii, la mesaje... Si, iarasi, ma conving ca esti undeva fericita de sarbatori, asa precum ai fi putut sa fii cu mine. Stiu ca ceea ce scriu acum si ceea ce simt in aceste clipe va rasuna in sufletul tau mai tirziu aidoma unei sticle aruncate de un naufragiat in mare: cine stie cit va calatori ea, pina cind mesajul va fi citit: o ora, o zi, o luna, un an sau o vesnicie.

Un nou An

De sarbatori obisnuiam sa iti scriu ca te iubesc si ca imi e trist sa "trec" de aceste sarbatori far de tine. Scriam, ma intristam si oftam... iar tu, posibil, in viltoarea sarbatorilor de iarna nu reuseai sa remarci sincera lacrima ce se prelingea din textul meu. Deveneam si mai trist si atunci intelegeam cit de singur am ramas de feeria sarbatorilor. Acum ajung sa-nteleg ca nu mai doresc sa repet durerea anilor trecuti, ca vreau cu-adevarat sa nu mai sufar. E straniu ca acum, la sfirsit de an si la un nou inceput revin iarasi la trecut. Ar trebui, probabil, sa privesc inainte fara de a revedea cenusa sentimentelor arse. Dar nu pot sa fiu nepasator si las fata de iubirea noastra, nu pot sa uit si cred ca niciodata nu voi fi in stare. Ajung sa constat, paradoxal, ca ma bucur sa pasesc intr-un nou an sperind ca totusi citesti acest blog.
Cindva am crezut ca nu mai tii minte si ca totul s-a uitat, iar eu ramin singur sa sper ca inca mai iubim... Dar m-am inselat, am simtit prezenta ta aici in vocea ta - si acum doresc sa-mi amintesc de tine anume atunci cind mi-ai marturisit ca inca mai citesti si ca inca nu ai uitat. Si daca inca o mai faci, atunci as simti caldura inimii tale la acest miez de noapte glacial. Si as dori sa sfirsesc aceasta postare zimbind si gindindu-ma la tine de sarbatori...