...te-am intilnit si am stiut ca esti tu

Cind te-am intilnit am stiut ca esti tu. Nu ma intreba cum: am simtit, am trait, am gasit raspunsul intrebarii mele, stiam ca tu esti anume Ea, acea unica. Iubirea noastra am vazut-o in vise, am cintat-o in melodii si am scris-o de mii de ori in acele balade de amor. Ea este vesnica, unica si pura. O iubire ce nu se gaseste oriunde, o poveste de dragoste irepetata, veridica, unica, acea ce se da drept exemplu. 

Cind te-am intilnit am stiut ca esti tu. Si chiar de nu te-am sarutat in aceeasi clipa, gustul acelui sarut l-am simtit ambii mult mai inainte. Stiam ambii ca deja a mai fost sa fie. Sufletele noastre se cunosteau de undeva si se regaseau in acea zi... sa fi fost o alta zi, un alt timp, o alta lume... nu conteaza. Stiam ca esti tu. O forta mult mai puternica decit ceea ar incapea in cuvintele mele ma facea sa simt ca esti tu.

Simt si acum cit de gingasa erai. Emanai un tot intreg de feminitate si pasiune! Ma priveai atit de dulce!... cit de mult as dori sa te resimt acum!.. Iar muzica continua sa rasune, tu ma privesti si eu iti vorbesc chiar si daca cuvintele sunt de prisos. Ne intelegem fara de a vorbi. Suntem undeva mai sus de banalitatile verbale, nu avem nevoie de ele. Noi suntem impreuna si vorbim, ne iubim, ne simtim doar privindu-ne. E atita energie in jur, incit nimic, absolut nimic nu mai conteaza atunci. Tu si eu - un univers infinit se ascunde undeva si el cuprinde aceasta nemaivazuta poveste de amor.

Stiu cum te numesti, numele tau l-am visat de mii de ori: ne e nevoie sa mi-l spui. Iti soptesc doar "Te cunosc, deja te-am visat"... Nu e cazul sa continui. Zimbesti si imi spui acelasi lucru. Si atunci realizez ca este totul reciproc si ca intotdeauna a fost asa, mereu va fi. Nu pot sa-mi explic, insa adevarata Dragoste nu cere explicatii. Nu le cauta, doar traiesti-o! Simte-o!

Cind inteleg ca nu esti linga mine, inima mea se umple de amaraciune. Nu credeam ca ar putea cuprinde atita durere si singuratate. Imi este greu sa o impac cu amintiri. Doreste sa retraiasca acele clipe cind te-am intilnit si am stiut ca esti tu.  

La doi

Am visat fericirea.
Semăna cintecului fredonat de tine, parea sa fie foarte luminoasa, plina de caldura si sinceritate. Erai tu si lumea din jur, acea părticica de lumina furata Soarelui, o clipa de vesnicie ce se asterne pe pamint. Era o fericire posibila, uitata undeva sub miile de pagini de durere scrise intr-un sfirsit de saptamina, o particică de lumina asezata la marginea unei nopti. Era. Şi am simtit ca esti si tu, cumva, o parte a ei. Si am vrut sa te strig, sa o strig pe nume. Am vrut sa o retin.
Evident, nu am reusit. Am dorit sa cuprind o lume in care nu-mi gaseam locul, o lume căreia îi paream mereu strain. Un fior mi-a reamintit ca, totusi, inca mai traiesc. Am inchis ochii. I-am deschis. Nu mai stiu unde eram, dar stiu ca simțisem ca traiesc fericit.
...Erai atit de departe, dar totusi ti-am simtit emotiile. Nu stiu ce ai avut de trait, nici evenimentul ce te-a marcat. Dar sunt sigur ca a fost ceva important. Sper sa-ti fi adus doar emotii pozitive si vise colorate in roz. Nu uita ca impartasim, adeseori, aceleasi sentimente. Fii atenta la ceea ce simti: ar putea sa ma bucure sau sa ma doara si pe mine.

Din miile de lumi

Cred ca din miile de lumi as alege din nou acea in care te-as intilni. Iar din acele sute de cuvinte ce as putea sa ti le spun as alege doar un... zimbet. Va fi suficient pentru ca tu, acea adevarata si unică, sa ma recunosti. Si chiar de nu o vei face, vei simti o caldura launtrica ce-ti va incalzi sufletul. E anume acea caldura ce o simti cind ma visezi. E situata undeva adinc, dar in acelasi timp cuprinde tot corpul.
Si din sutele de saruturi, as alege acel unic ce ne-a unit pe veci in acea seara... ar fi un sarut lung si atit de dorit. Îl mai simti acum pe buze? L-ai uitat? Crede-ma, ai sti la sigur ca sunt eu si nu vei mai putea uita.
Din toate cadourile nu as alege ciocolata. Stiu ca nu ti-ar plăcea sa ti-o ofer. Si as fi cuminte, nu voi indrazni sa te fac sa ma refuzi, as dori sa aud mereu "da". As crede ca nu exişti decit tu pentru mine. Şi as avea dreptate.
Si din toate cele scrise pe acest blog... nu as alege nimic. Nimic. Caci totul doare si totul ma face sa vad ca NU sunt in stare sa aleg acum.
Sunt sigur ca ne vom intilni in alta lume, sa fie ea oare acea "unde vom fi cu toții pisici?"..

P.S. 3.

Am vrut sa-mi promit ca nu voi mai scrie. Inteleg clar ca nu trebuie sa o mai fac. Mi-a placut cum mi-ai spus cindva: nu poți trăi așa viața: caci viața ori o trăiești ori o visezi... E atita adevar in ceea ce ai marturisit incit... sunt mut. Cred ca e pentru prima oara din viata mea cind recunosc o infringere totala. O capitulare absoluta fara drept la revansa. O decizie irevocabila a judecatorului, un drept la o pierzanie, o alinare incurabila, un vis furat, o viata stearsa... o uitare. Si apoi ma intreb daca nu ma consideri un laş. Ce ai prefera: sa nu mai scriu sau sa continui sa recunosc dragostea noastra? (fii atenta: anume a noastra) In ambele cazuri voi fi nu eu, va fi o umbra, un pribeag, un "pierdut" strapuns de adevarul far de tine. 

Cred ca o parte din mine ramine sa fie ea-insăşi atunci cind scrie. Posibil, de aceea inca o mai fac si nu pot sa ma opresc din asternut cuvinte ce dor in acest blog. Scriu si simt ca traiesc, simt ca esti linga mine cel putin doar cind citesti aceste cuvinte scrise doar pentru tine, le pronunti in gind si acest lucru ma face sa cred ca... zimbesc, o faci si tu, iar lumea devine iarasi colorata. Iarasi remarc ironia pseudo-conincidentei: uite ce titluri de cintece s-au perindat cit am scris pin-aici postarea mea "Summertime sadness" (Lana del Rey), "Dreams" (Nana), "Sunkissed" (Sunlounger)... sunt curios ce va urma. Crezi ca e din nou o coincidenta? :-) Stii ca nu este. Stii ca inca iubim si ca inca mai merita de trait, cel putin pentru a mai scrie/citi o postare, pentru a mai auzi zimbetul lor sau a asculta acel cintec si... pentru mii de lucruri ce ne face sa ne simtim inca noi-înșine! 

P.S. Urmatorul cintec a fost "Hazard" (de Richard Marx). 

P.S 2. Crezi ca ar merita sa incerc sa nu mai scriu?    

P.S. 3. Am ales acea fotografie de linga titlu, deoarece te vad urcind in acel autobus. Acea tînără pare atit de calma, impacata cu sine-însăși si sigura de a fi luat o decizie justa. Nu stiu de ce, dar mi-am imaginat ca ai luat autobusul, precum a facut-o ea si vei ajunge la mine. Un gind nebun, stiu, dar te văd in acea foto. Si acum sufletul meu se umple de caldura, o simt cum imi cuprinde corpul. Ma opresc din scris, vreau sa o simti si tu si sa fim fericiti impreuna. 

Intrebari

Foaia alba din fata mea pare infricosatoare. Ea ascunde un gol, un nimic si o pustietate. Nu stiu ce sa ghicesc in spatele ei: impacare, adevar, pustietate, singuratate, liniste ... Nu stiu ce va rasari cind vei asterne cuvintele mele. Voi crede ca este un adevar, dar stiu ca va fi doar o disperare, un regret si multa durere. Ai dreptate. Dar cum as putea sa cred ca am uitat totul? Chiar as vrea sa o fac? As fi eu-insumi daca as fi in stare? As raminea tot acel eu ce eram cindva? As putea sa stiu cu-adevarat ca aici e adevarata lume? Ca aici totul este real... Cum ar putea, daca nu mai sunt eu-insumi acel adevarat. Ar putea sa existe un personaj fictif intr-o lume adevarata? Este doar o inchipuire atunci totul ce te inconjoara sau esti tu o inchipuire intr-un univers real? Unde se ascunde adevarul? Unde esti, unde sunt? Unde suntem noi impreuna? Spune-mi, te rog, acolo imi voi gasi alinarea si voi sti ca traiesc, ca este totul adevarat, fara falsitate si fara dor.

Am scris aceasta postare ascultind Nadia Aly "Fantasy" (Album Edit)-anume versiunea slow... am cautat textul si inca o data m-am convins ca putine lucruri coincid pur si simplu in aceasta viata. Dragostea noastra nu face parte din ele. La sigur. :-) 

Vreau sa zimbesti la sfirsitul acestei postari si sa te mai gindesti inca o data la noi. :-) 

Noapte

Am schimbat fundalul acestui blog. Am vrut sa incerc sa ma simți alaturi: anume noaptea am scris majoritatea postarilor in care te cînt, te chem, te vreau si te iubesc. Si nu cred ca voi inceta sa-ti spun cit de mult te iubesc. O voi face mereu, chiar de va raminea doar aceasta poza de pe fundal sa-mi aminteasca de fericirea noastra nocturna, chiar de va fi doar unul din noi doi ce va raminea sa simta acea caldura indescriptibila a iubirii. O adevarata si sincera dragoste ce ma face acum sa zimbesc, chiar daca stiu ca ma doare absenta ta.
Probabil, ma vad precum acest personaj de pe fotografie: incerc sa privesc intr-o noapte far de tine si sa te zaresc ascunsa undeva printre miile de lumini indepartate. Stiu ca nu ma vei incalzi pe mine, insa lumina ta mi-ar da forțe pentru a crede înca in noi doi, pentru a crede ca inca totul e posibil. Iarasi revin la niste fraze banale ce se repeta pe acest blog. Insa nu pot evita evidentul. Acest evident ce ma face sa sufar acum, acest evident ce inca ma face sa scriu dupa atita timp si atîția kilometri ce ne despart.
Tacerea ta o inteleg. Dar nu o pot accepta fara suferinta. Si stiu ca suferi si tu, e o durere impartita la doi ce nu-si pierde intensitatea. O simt precum te simteam atunci fericita. Si stii ca nu a mai fost sa fie asa precum cindva si vrei sa uiti, dar nu resusesti. Si chiar de-ti pare ca ai pierdut undeva ceea ce ai simtiti cu mine, chiar de crezi ca ai reusit sa devii fericita, stiu ca intr-un vis, o melodie sau un vers te vei revedea din nou linga mine... Recunosc, simt acelasi lucru. Si continui sa traiesc...
...Azi te-am vazut intr-o fotografie. Erai tu. Stii, citeodata cred ca imaginea ta nu este decit ceva vizibil doar de mine si exagerez crezind ca esti tu. Ar fi posibil, dar, oricum, pentru mine erai tu. Mi-am zis sa te caut... stiu unde, suntem intr-un secol mult prea avansat pentru sentimentele noastre pure si naive, dar iarasi ma intreb daca vei dori sa-mi asculti bataia mea la usa. Nu-ti cer sa-mi deschizi accum, dar stiu ca intr-o zi o voi dori.
Comentariile de la sfirsitul acestei postari le vad doar eu inainte de a fi publicate - am vrut doar sa ma asigur ca o stii si ca imi vei raspunde la bătaia mea de la usa inimii...

White flag

La inceput nu intelegi ce se intimpla. Apoi incepe sa se prelinga printre degete: îi simti caldura si este lipicios. Apoi caldura devine molateca. Iti pare ca vrei sa adormi si nu te mai intereseaza nimic. Vrei sa deschizi ochii, dar nu poti. De fapt, nici nu prea doresti sa o faci: e bine anume asa. Si te cufunzi, te cuprinde o apa in jur. Cazi, te adincesti tot mai mult, nu intelegi unde se va termina totul, doar stii ca acum te afli tot mai adinc si mai adinc si ca nu vei mai avea scapare, te-a cuprins in iuresul sau si nu vei mai dori sa revii... si nici nu mai poti. Nu vrei.
Te simti de parca nu ai mai trait precum cindva: stii ca viata este alta fara ea si nu mai poti raspunde cerintelor din jur. Nu esti precum ei. Intelegi aceasta dupa ce ai pierdut-o. De fapt, nu e adevarat. Intelegi abia cind incepi a trai cu-adevarat singur. Abia atunci te cufunzi adinc in prapastia marianelor: in acel pseudo-lichid ce-l simti initial pe mâini. Iar apoi iarasi te doare inima si... vrei sa plingi. Vrei, insa nu mai crezi in ele: iti par lase aceste lacrimi ce cad totusi undeva si se sfarima in mii de cristale... cristalele se vor infige in tine. Te va durea... Va fi o melodie de nesfirsit, ceva ce va sta vesnic pe "repeat", nu o vei putea ocoli. Va rasuna iarasi. Mereu.
Am ascultat din intimplare piesa "White flag" de Dido. Am gasit traducerea : nu as fi fost capabil s-o inteleg pe deplin inainte de a te fi pierdut.
..."pierdut"... nu, nu vreau sa cred. Nu... simt bezna... cad... 

Vanilla Sky

Nu cred sa pot adormi in aceasta noapte. E o energie nebuna ce-mi strapunge inima, o durere taie adinc undeva in ea si arunca o Tristete spre tine. Te cauta si te gaseste. Poti sa crezi ca sunt dement, dar imi pare ca te simt in aceasta noapte. Iti simt durerea de parca ar fi a mea. Stii, cel mai mult imi e frica acum sa nu fie decit doar propria-mi durere ce se reflecta undeva.
Nu vreau sa presupun ca ar fi asa. As dori sa fiu alaturi, stiu ca nu ai mai putea sa negi evidentul: am fost creati pentru a fi impreuna. Nu suntem acum, dar stiu ca te voi cauta in cealalta viata si stiu ca ma vei astepta. Ba mai mult ca atit: acolo vom fi un tot intreg, caci legile cosmice nu permit durerii sa se repete acelorasi suflete. Ar fi prea multa durere pentru noi doi. Prea multa durere pentru acest univers infinit. Prea mult.
Dar mai este si altceva: citeodata cred ca acolo va fi aici. Si cind scriu aceasta, zimbesc. Si vreau si tu sa crezi. Crede si... traieste! Traieste asa precum ar trebui: simte cu inima si scrie-mi ca ma vei astepta, chiar si de va fi doar in viata urmatoare. Voi zimbi atunci si voi asculta muzica. Iti voi auzi vocea, voi inchide ochii pentru a-ti revedea zimbetul si voi continua sa scriu cit de mult te iubesc. 

Foto nu cu tine

Stiu ca nu esti tu, dar ma uit la ea si te vad pe tine. Vreau sa fii tu. Zimbesc atunci, caci te vad pe tine in acea fotografie. E o poza precum ar fi una banala, uitata undeva intr-un studiou foto parasit de toata lumea. Insa pentru mine conteaza ca te vad, pe tine, doar pe tine si nimeni altcineva.
Chiar si acum scriu aceste cuvinte si iti zimbesc pe acea poza...
Stii, inca mai revin la zimbetul tau, nu am uitat cum mi-l daruiai. Era o marturisire a dragostei tale, il priveam si simteam cum ma incalzea. Iar tu ramineai sa ma privesti si toata splendoarea ta o completai cu acel suris. Cit de mult as vrea acum sa-l revad...
Nici nu banuiam ca poza aceasta cu un zimbet si zimbetul tau ma vor face sa revin azi la tine.
Dar nu esti acolo, pe poza. Tu nu esti cu mine. 

Din nou

Si iarasi te revad in ea, acea interpreta, actrisa sau pur si simplu o trecatoare... vine, reapare in viata mea  pentru a-mi revasi sentimentele. Stim ambii ca este aproape imposibil, dar credem. Stiu ca mai crezi si tu. Acel "aproape" ne chinuie, ne sfîsie si nu ne permite sa uitam totul. Stii de ce? Pentru ca nu putem. Si chiar de am fi putut, cred ca iubirea noastra ne-ar fi regasit iarasi. Ne-ar fi urmarit si am fi fost ajunsi de acest dulceag blestem.
Cred ca este ceva mai mult decit pare. Este aidoma unui aisberg, nu îi vedem decit virful. Adevarata dragoste se ascunde de ochii nostri si multa lume nu percepe decit aparentele de la suprafata. Poate de aceea si ai vrut sa pleci, ai crezut sa poti uita cele vizibile. Ai uitat de ceea ce ramine sa se ascunda de vazul tuturor, ceea ce se adaposteste mult in profunzime ...ceea ce conteaza cu adevarat.
Iarta-mi cuvintele, dar doare. Doare ceea ce faci, doare absenta ta, decizia de a nu mai fi precum cindva. Poate ai avut dreptate, poate... insa doare.

O noua primavara si o noua speranta

Am pierdut probabil ceea ce nu ar fi trebuit sa pierdem niciodata: speranta. Anume dupa aceasta ai incetat sa mai crezi in noi, in tine... Imi este greu sa ma pronunt acum: ar fi dificil sa pot da un raspuns inteligent, plin de intelepciune si unul care ar putea sa cuprinda totul. Nimeni nu ar putea, caci ceea ce ne inconjoara se numeste viata, iar viata este plina de surprize si vreau sa cred ca sunt mai mult placute decit nu prea. Este dur de a vorbi despre ceea ce doare, se amesteca sentimentele ce nu mai vor sa-ti permita sa judeci. Dar, voi repeta din nou, aceasta e viata.
Incerci probabil sa te ascunzi si te inteleg. Nu te judec, demult am acceptat ca oamenii au dreptul de a fi liberi si de a decide ei-insisi ce vor cu adevarat de la aceasta viata. Dar nu pot spune ca nu ma doare anumite decizii ce schimba prezentul si viitorul.
Te accept asa cum esti tu si te iubesc pentru ceea ce am gasit cel mai bun in tine. Si asa te tin minte si pentru aceasta iti spun multumesc pentru ca ai fost in viata mea. Dar nu vreau sa pun punct, voi adaposti pe acea, care a fugit recent de la tine si care se simte atit de singura acum: Speranta.
Zimbetul tau ma urmareste in vise. Acolo imi vorbesti, ma saruti si ne iubim asa precum o faceam cindva. Iarasi revin in ele pentru a te regasi. E un blestem ce ma urmareste inca si de care nu pot scapa. Insa trebuie sa recunosc ca e ceea ce-mi ramine acum si e ceea ce se cere in suflet fara a bate la usa. Tu vii si din nou cred, pe un moment, ca sunt fericit.
Voi schimba fundalul acestui blog pentru a crede ca vine, totusi, primavara si-n sufletul tau. 

Ciclu

Ne-am nascut intr-o lume in care nu am putut fi impreuna. Sunt cuvinte ce dor, taie adinc in muschi si se opresc linga os... e o durere atit de sfisietoare incit iti pierzi cunostinta si nu mai poti citi...

Iar apoi revine acel plins de durere, de deznadejde si de... singuratate. Doar tu si vocea ta. Doar tu singur si nimeni alaturi. Esti pierdut. Doresti sa adormi, sa uiti, sa te topesti in ceva pentru a nu mai revedea ceea ce inseamna o viata fara ea. Dar nu reusesti, stii ca nu trebuie sa o faci, stii ca e un pacat si stii ca nu vei rezolva nimic, durerea e mult mai puternica decit viata. Apoi din nou traiesti si din nou te minti pentru a reusi sa supravietuiesti si iarasi o viata fara... o viata fara nimic, caci acolo unde e ea se afla totul. Dar rezisti, stii ca trebuie sa o faci si stii ca vei rezista in acel ultim efort de disperare, acel efort ce il fac caii de curse la ultima suta de metri...
Cuvintele se amesteca in creieri si ramin acolo pentru a forma un paianjen ce seamana cu cu o ceata ce se asterne peste un oras adormit, un oras in care voi v-ati iubit si unde ai vazut-o atitea ori. Iarasi ea, incerci sa dai din cap, tresari si te regasesti undeva in alta dimensiune, crezi ca ai adormit, iti pare ca te-ai trezit. Te uiti in jur. Nu. Esti tot tu si tot fara ea. Dai din mina, vrei sa pleci. Unde? Nu stii, dar nu cred ca vei fugi de tine, de ceea ce te framina.
Te asezi, aprinzi calculatorul si scrii aceste rinduri. Te linistesti, stii ca asa si trebuia sa fie, ca a fost o decizie luata cindva demult. Poate una ce nu era dintre cele mai proaste la moment. Si intelegi ca acum nu e momentul de a lua decizii, ele au fost luate mult prea demult si, poate, nu doar de tine. Iar viata ce ti-o imaginezi nu este ceea ce este ea cu adevarat. Reprezentarea ei nu este adevarata. Proiectia nu corespunde adevarului si ajungi sa te linistesti intelegind acest adevar. Te doare, dar este o durere justificata, logica, explicabila. Probabil, pentru prima data doresti sa ii vorbesti cu o inima lucida sau, mai bine zis, linistita, dar plina de serenitate. O chemi, doresti sa te auda, sa iti raspunda... Dar nu te aude si revii la acel pins de durere..., la al doilea alineat din postarea mea...

Undeva

Si iarasi te caut undeva in amintiri. Te gasesc si incerc sa te retin. Evident, imi luneci printre ginduri si te indepartezi, nu poti fi aproape, caci sunt doar niste amintiri. Si atunci inima mea se umple de lacrimi. Si atunci incep a te cauta in viata de aici si inteleg unde, de fapt, traiesc. Nu te gasesc nici in aceasta viata, nici in acest univers. Si-mi doresc sa ma trezesc, sa evadez din acest vis. Si ajung sa nu mai inteleg care este adevarata viata, unde suntem noi, unde esti tu, unde...
Ai disparut, te-ai evaporat undeva printre aceste doua lumi. Nu mai stiu unde sa te regasesc. Si acel roman ce-l scriam in doi a ramas abandonat, fara sfirsit. Un roman contemporan unde cititorului i se lasa dreptul de a pune punctul final oriunde va dori.
Vreau sa te stiu alaturi si realizez imposibilul acestui gind: nu esti in lumea aceasta cu mine, iar in alta viata nu pot patrunde deoarece acolo, undeva un alt eu si tu ar trebui sa fie impreuna si sa realizeze visul nostru de pretutindeni de a fi fericiti.

Despre noi

Despre noi se va scrie o carte. Va fi numaidecit un poet, un romancier, un scenarist sau un compozitor ce va descoperi undeva aceasta istorie de amor, aceasta capodopera, acest imn al dragostei. Va publica cartea sa sau va compune acea melodie crezind in zadar ca va face bani. Nu va fi sa fie, dar, in schimb, o puritate de nedescris va raminea asternuta in acea carte, in acel film sau melodie; o sinceritate a sentimentelor va persista mai multe generatii si exemplul acelei iubiri va fi citat in literatura universala. Sunt sigur ca anume asa se nasc adevaratele opere de arte: sunt niste trairi intense, pline de suflet si sinceritate. Nu poate fi altfel, caci am pierde increderea in arta, increderea in iubire si-n frumos.
As dori sa pot scrie asa precum o va face poetul, poate as dori chiar s-o fac si mai frumos si mai reusit. Dar nu as putea, nu as reusi sa redau asa precum o va face el in opera sa, fie ea un cintec, o poezie, un roman sau un film.
Voi sti ca te voi recunoaste in acea opera, ma voi revedea si voi retrai din nou acea dragoste surprinzatoare ce se nastea cindva intre noi. Voi revedea fericirea noastra si voi cinta impreuna cu cele doua personaje: tu si eu. Va fi frumos, va fi irepetabil, va fi de neuitat. Si voi astepta cu sufletul la gura finalul. Cit de mult imi voi dori sa fie unul fericit! Cit de mult voi avea nevoie in acel moment de o poveste cu final ca-n filme. Voi spera cu-adevarat ca inca nu totul va fi pierdut. Voi spera precum sper inca acum ca ne va fi dat sa fim impreuna fericiti.

Viata in ritmul acelei melodii

Anume cind aud aceasta melodie imi pare ca inima mi se va opri si nu va mai dori sa continua sa bata. Suna banal de parca as citi un roman de dragoste cumparat intr-o gara trista de un calator plictisit. Dar asa este. Realizezi ceea ce scriu? Acesta e adevarul. Si el doare precum si inima.
Dar ma bucur in acelasi timp. Doar eu simt cu-adevarat acest ritm si doar mie se deschide adevaratul sens al acestor ritmuri.
Apoi imi imaginezi ca tu esti alaturi in acel cintec si ca ambii suntem creatorii unui destin - destinul melodiei vietii noastre comune. Si atunci realizez cit este de frumoasa viata-n doi si cit de minunata e acea melodie, melodia ce rasuna acum. O ascult, o înghin, o admir si cred in tine. Apoi ma dezamagesc, stiu ca n-o asculti si esti undeva departe, atit de departe incit nu te pot gasi nici chiar cu inima... te pierd si ma doare. Si anume atunci mi-e frica ca ea nu va mai dori sa revina, imi pare ca-i pierd undeva ritmul asa precum as pierde vocea mea intr-un ecou surd.
As dori sa scriu in final ca totul va fi bine si ca undeva, cindva vom fi impreuna asa precum ne este sortit. Si chiar de sunt sigur de acest lucru astept sa mi-o spui tu si atunci inima va continua sa bata in ritmul acestei melodii...