Izolare

M-am inchis in cochilie. Am tras zavorul sufletului obosit, am inchuiat usa. M-am grabit sa trag perdelele pentru a nu vedea nimic, obloanele si am stins lumina. Erau atit de grele, incit am facut un efort pentru a reusi sa ma izolez de lumea din jur... cred ca mi-am zgiriat un pic pofta de viata, dar nu-i nimic, imi va trece. Am reusit sa ma retrag undeva adinc intr-un intuneric lipsit de orice culoare si miros, lipicios si inconfortabil. Stau acum si astept.
Sunt imprejmuit de gindurile mele si de dorinta de a te vedea. Mi-am luat un ragaz pentru a-mi aduna ideile si pentru a vedea ce vei face acum. Stii cit de mult vreau sa-ti vorbesc si stii cit de mult ar conta pentru noi doi o raza de Soare strecurata in aceasta sumbra si grea izolare in care ma aflu eu (ne aflam noi?) acum. As dori sa-ti vad fata pentru a realiza inca o data cit de frumoasa esti si cit as da pentru a te sti fericita. As dori sa fii anume cu mine...
Unde esti? De ce esti si tu ascunsa undeva dupa usi si ziduri? Nu sta acolo, raspunde, scrie, striga ceva pentru a sparge zidul de tacere ce se asterne intre noi doi. De ce doresti sa nu spui nimic acum, anume acum cind avem atita tristete si dor intre noi si cind stiu ca asi putea sa te pierd pentru totdeauna?..
De ce nu incerci sa salvezi ceea ce exista de milenii si ce nu s-a inteles niciodata printr-o explicatie logica: dragostea adevarata... aceasta dragoste ce ne urmareste si ce o simtim inca...

Acum in inima ta

Am ascultat azi ploaia. Iar inima a incercat sa te auda in soaptele lacrimilor. Picaturile voiau sa spuna ceva. Nu am indraznit sa deslusesc ce anume, asi fi preferat sa te aud pe tine spunindu-mi acest adevar. Dar nu erai alaturi.
Am auzit eterna chemare a vintului. Voia sa ii primesc cuvintele suflate si rupte de pe buzele tale... am zimbit, iarta-mi sinceritatea, dar mi-a reamintit de zimbetul tau si de gingasia buzelor ce le sarutam... nu am dorit sa-l aud pentru ca banuiam ce-mi va spune. Am preferat sa nu-i accept suflarea.
...am iesit in strada si am realizat ca nu mai vad Soarele: martorul iubirii noastre ratacite undeva la mijloc de mai. Sau sa fi fost toamna cind totul a inceput?.. Oricum, era linga noi si ii simteam caldura precum te simt acum undeva departe.

Revin cu gindul la un inceput de iubire ce as dori sa o derulez inca o data in viata reala si asi incerca sa-i schimb finalul. Te-asi vedea din nou asa precum te-am vazut atunci cind ne iubeam si cind ploaia, vintul si Soarele ne apartineau si ne alinau iubirea noastra unica.
Te iubesc si ma doare sa accept indiferenta ta. Nu vreau sa ascult ploaia, vintu si Soarele atita timp cit nu vei avea curajul sa ma privesti in ochi si sa-mi spui ce cu adevarat se-ntimpla acum in inima ta. 

Unde esti?

Am vrut sa scriu cit de mult imi lipsesti si sa sper ca vei citi aceste rinduri. As spera atunci ca inca ma mai iubesti si nu se prelinge in zadar atita tristete intre noi doi, ca inca mai tii minte valoarea si puterea dragostei noastre. Sa-mi spui daca inca iti amintesti...
Iar de nu vei citi, asi spera ca aceste rinduri ti le va sopti vintul, atunci cind la miez de noapte nu vei avea somn si nu vei intelege de ce el este atit de trist. Ar incerca in acea clipa sa-ti spuna despre iubirea mea si sa-ti mingâie inima asa precum am facut-o eu cindva. Il auzi?...
Am vrut sa cred ca citesti ceea ce scriu. Iarta-mi naivitatea, sunt doar un simplu romantic ce mai crede inca in dragostea eterna si adevarata. Am tins atit de mult sa incerc sa fiu sincer pentru tine si, in acelasi timp, pentru o lumea intreaga. Am vrut sa fiu eu-insumi si, in acelasi timp, sa fiu un altul, acel ce te iubeste inca. Si am sperat ca vei fi si tu acea unica, ce nu se va schimba si va fi cu gindul la mine. Am crezut sa pot spunea aceasta printre miile de cuvinte postate pe blog. Am incercat din rasputeri sa fie asa. Sa-mi spui daca ai simtit...

Am vrut sa continui sa te iubesc si am reusit sa o fac. Stiu aceasta fara a te intreba. Dar ma intreb daca mai am cui darui dragostea mea, daca mai ai nevoie de ea... unde esti?

Departe

Ma simt atit de aproape de tine incit nu mai stiu ce cu adevarat asi fi in stare sa-ti daruiesc: un zimbet, o petala din trandafirul dragostei mele sau o vesnica promisiune de amor... As dori sa ti le dau pe toate si sa te vad din nou, sa stiu iarasi ca esti doar a mea si ca impartim aceeasi dorinta de a trai impreuna. Te simt alaturi azi si nu mai vreau sa privesc lumea din jur: nu vreau sa pierd timpul vazind ceea ce remarcam atunci cind eram singur, vreau sa te admir doar pe tine si sa te iubesc. Sa o fac cu pasiune si sinceritate, sa te simt iubita de mine. Stiu ca vei zimbi si vei intinde mainile pentru a ma cuprinde, vei suride si imi vei sopti la ureche melodia asteptarii tale, o melodie ce o cunosc si eu prea bine...
Te simt chiar linga mine si imi imaginez ca acum traim in doi, iar experienta zilnica o impart la noi doi: te vreau atit de mult linga mine incit simt de parca ai fi cu adevarat alaturi.
Simt prezenta ta in ceea ce ma inconjoara: un vis, un strop de lumina, o raza de infinit, o soapata de vint sau o picatura din ploaia ce a trecut. Te simt si te chem alaturi: azi stiu ca vei veni si vom fi doar noi doi! Cred in visul meu si continui sa zimbesc asteptarii mele: vreau sa cred ca nu este zadarnica. 

Ma simt atit de aproape de tine incit nu vreau sa-mi reamintesc cit de departe esti cu-adevarat si cit de singur sunt acum.

Intuneric mut

Ma doare linistea ce s-a creat intre noi doi. O tacere plina de nelineste, de teama si de intuneric. Nu pot sa te vad dupa aceasta bezna a tristetii si a tacerii, nu pot intelege unde esti acum. Vreau sa-ti vorbesc, sa sparg aceasta tacere asurzitoare ce-mi apasa sufletul si-mi sfarima in mii de bucati inima... ma doare, chiar nu vezi? Nu simti durerea mea?.. Nu mai pot rabda aceasta liniste, acest intuneric si aceasta singuratate. Unde esti? De ce nu spui nimic, de ce taci?..
Ma doare si in fiece zi o parte din intuneric patrunde undeva in adincul meu. Incerc sa-l indepartez, insa nu am arme. Se hraneste din tacerea ta si devine tot mai puternic, nu ma mai pot opune lui. Imi lipseste vocea ta, doar citeva cuvinte ar fi suficiente pentru a-mi aduce acea lumina datatoare de viata pe care o pastrezi undeva in adincul fiintei tale pentru mine. Da, anume pentru mine, stiu ca-ntotdeauna ti-ai dorit o continuitate cu mine, un viitor cu poetul ratacit printre stele ce s-a pierdut undeva pe pamint pentru a te gasi si pentru a-si afla soarta...
...Ar fi trebuit sa ne cunoastem intr-o alta viata si intr-o alta epoca. Tu ai fi fost destinatia finala, scopul vietii mele si sursa unui nou inceput, unei vieti create in doi. Ai fi ramas cu mine pentru ca ai fi stiut ca a fi fost fericita mai mult decit o viata. Si atunci ai fi vorbit doar asa precum mi-ai vorbit atunci, cindva, cind ai crezut pe o noapte ca vei fi cu mine vesnic...
Stiu ca te voi cunoaste in alta viata si stiu ca ne va fi dat sa fim impreuna. Vreau sa cred aceasta pina cind intunericul nu a pus stapinire pe ceea ce inca imi reaminteste de tine: vise. Te rog, spune ceva...

Daca ai sti

Daca ai sti cit de mult te doresc alaturi, nu ai mai fi acolo, departe, ascunsa dupa voalul alb al indiferentei. Ai veni linga mine si mi-ai sopti la ureche misterul cintecului iubirii noastre: un mister ce inca nu i-a fost dat cuiva sa-l inteleaga, o taina ce trebuie sa o impartasim doar noi doi. Ai fi cea mai dorita femeie de pe timpul Evei si as fi alaturi pentru a te indragi si a te purta pe aripile melodiei noastre.
Daca ai sti cit de mult ma gindesc la tine, ai veni sa-mi spulberi gindurile prin prezenta ta. Te-ai aseza alaturi in miez de noapte si mi-ai oferi cel mai frumos cadou pe care l-as putea accepta de la tine: m-as trezi simtindu-te alaturi si asi zimbi. Iar tu ai raminea sa-mi povestesti eterna fabula - istoria dragostei noastre.
Daca ai sti cit de mult te visez, ai fi geloasa. Stii de ce? Pentru ca ai intelege ca incep sa te iubesc in vise, iar acolo nu esti tu, ci doar imaginea ta, o proiectare a celeia pe care am indragit-o pe veci. Si, atunci, ai veni pentru a ma ruga sa nu te uit si sa te iubesc anume pe tine: acea unica si adevarata dragoste din viata mea.
Daca ai simti suferinta mea... nu, nu vreau sa o simti, doar asa voi fi sigur ca esti fericita si, poate, nu mai are rost sa scriu aceste cuvinte.

Daca ai sti cit de mult te iubesc, nu ai mai citi aceste rinduri, ci ai fi acum linga mine....

E atita liniste intre noi

Intotdeauna am stiut ca vreau sa fiu sincer si am fost: scriiam ceea ce simt si voiam, evident, sa citesti. Voiam sa stii cit de mult te iubesc si sa intelegi valoare adevarata a celor scrise. Nu mai stiu cum, dar gaseam intotdeauna maniera potrivita de a-ti spune sincer si evident ceea ce simt pentru tine. Sa-mi spui anume tu de reuseam sa trezesc in tine acel unic si sincer sentiment ce ne-a unit cindva. Scriam si simteam cit de mult as dori sa-ti spun cele scrise simtindu-te alaturi si iubindu-te asa cum ne-am iubit atunci... voiam din rasputeri sa-mi deschid sufletul si sa-ti arat acea unica dragoste din viata mea, acel unic suspin de amor.
Ma durea, dar gindul ca vei citi cele scrise ma incalzea si ma facea sa continui sa sper. Astfel imi parea ca voi reusi sa rezist unei vieti far de tine, unei realitati in care trebuie sa ma trezesc fara a sti cine sunt eu cu adevarat si de ce nu suntem impreuna. Dar scriiam, caci te iubeam asa precum te iubesc si acum cu tot sufletul meu si cu tot ceea ce sunt si, poate, cu tot ceea ce as vrea sa fiu. Imi lipsesti si adeseori ma intreb unde incape atita tristete intr-un suflet, cum de mai rezista el si ce-ar fi daca te-ar regasi, totusi, intr-o zi...
Dar stii ce il ucide acum?.. Tacerea ta. Acest raspuns surd la ceea ce e scris pe acest blog il face sa se piarda pur si simplu intr-o bezna tacuta, atit de tacuta incit de ai cadea in ea, ai muri asurzit de caderea muta a corupului tau, ai innebuni de atita vid gol, plin doar de amintiri si tristete. Asa ma simt ai eu acum: cazut intr-un spatiu nul, gol si plin de desertaciunea unei taceri ce ma omoara-tacerea ta... Eram naiv, probabil, crezind ca ai putea cu adevarat sa-ntelegi durerea mea si ca, poate, citesti aceste rinduri. Presupun ca nu ai vrut (sau putut?) intelege ceea ce se ascunde in totul ce exista pentru tine, totul ce este scris si rostit doar pentru tine pe acest blog. Nu vreau sa cred ca nu citesti, in asa caz nu as mai stiu unde sunt si ce fac. Si, crede-ma, nu mai stiu cum as putea altfel marturisi adevaratul sentiment ce il port in sufletul meu. Speram cindva ca ma iubesti si tu, dar acum nu mai cred ca te revad in aceasta bezna a tacerii in care ma cufund in fiece zi. Imi este greu sa tac si sa ascund ca iubesc, dar si mai greu mi-ar fi sa stiu ca nu ma mai iubesti si ca ai uitat ceea ce te facea cindva sa fii fericita cu mine.
Tacerea ta ma sufoca in aceasta vara torida. Ea ma stringe intr-un infinit diabolic si nu-mi permite sa scriu... Si stii ce-as vrea acum cel mai mult? Sa-mi vorbesti nu doar in vis, ci si in realitate si sa-mi spui ca inca mai esti pentru mine.

Mai

O noua zi iti va sopti cit de mult te iubesc, lumina unei zile de mai va aluneca aidoma unei priviri admiratoare si-ti va incalzi sufletul. Luna de mai iti va sopti ca e timpul sa-ti amintesti: nu vei avea dreptul sa uiti cit de mult ne-am iubit atunci si cit de mult inca te mai iubesc, iar tu?...
Voi astepta un raspuns si eu: voi privirea razele moi ale acestei luni si voi intreba Soarele: unde esti, ma mai iubesti ca atunci?... Voi astepta sa revii la mine si sa-mi spui intr-un vis ca inca tii minte imbratisarea mea si ca nu ai uitat sarutul primei noastre iubiri: sarutul adevaratei dragoste de primavara. Apoi voi incerca sa iti vorbesc. Stiu ca nu voi reusi: in lumina acelei raze de soare nu voi putea gasi un raspuns - ele nu vor reveni pentru a-ti transmite cit imi lipsesti acum, vor fi obosite de atita deznadejde.
Dar voi incerca. Voi incerca sa-ti vorbesc acolo unde te voi intilni: in vis, in surisul unui trecator, in lumina primavarartica de mai, in inima mea... voi cauta cu disperare si tristete o cale spre inima ta, o modalitate de a te vedea... si, probabil, iarasi nu te voi gasi. Si anume atunci stiu ca voi deveni trist, iar inima mi se va umple de o dorinta nebuna de a spune tuturor cit de mult te astept, de cind te astept si cit de mult te iubesc!... Sunt ani si anii par tot mai grei, tot mai apasatori, tot mai viscosi atunci cind nu te mai vad...
Ma voi aseza atunci (a cita oara!) la marginea noptii si te voi chema. Plinsul meu il va auzi luna de mai si stelele: anume acele stele ce ne priveau cu invidie in noaptea cind ne iubeam si cind nu mai exista decit doar dragostea noastra. Iar unei din ele i se va face mila de durerea mea: ea te va trezi in vis si-ti va sclipi neobisnuit, iti va sopti dragostea mea si tu vei zimbi, vei deschide in memorie cartea iubirii noastre si vei reciti o pagina. Stiu ca te vei gindi la mine si imi vei permite sa-ti spun cit de mult te iubesc...
Asa va fi oare sau deja sunt obosit de tristete?..



Este a 100-a postare si sunt bucuros ca am ajuns impreuna la acest numar.  
Va urez tuturor o primavara plina de iubire adevarata! Lectura placuta.

Vis

Am visat dragostea mea: am visat bucuria de a te veadea si de a te auzi, placerea vietii petrecute linga tine si... multe flori!... Le tineai in brate si ma priveai de parca eram linga tine cu adevarat si ma simteai. Imi spuneai ceva. De fapt, nu te auzeam, caci in jur era doar melodia dragostei depline, adevarate si implinite, era acel unic si tainec refren pentru care traim toata viata, il cautam, il gasiml, il pierdem si din nou incercam sa-l gasim la incrucisari de drumuri si de fapte.
E atit de greu sa scriu acum despre aceasta, incit daca as fi scris cu cearneala, ar fi secat calimara incalzita de tristetea mea, tristetea unui barbat ce si-a pierdut undeva in vis unica si adevarata dragoste: o dragoste ce nu se repeta.
Acum mi-as dori cel mai mult sa citesti acste rinduri si sa te gindesti la mine. Asa voi sti ca nu m-ai uitat si voi intelege doar eu acel unic si tainic suris de iubire, ce-ti va lumina chipul in acest sfirsit de primavara.
Mine voi incepe o noua zi, dar voi continua sa pastrez cenusa unui vis ce doreste din rasputeri sa devina o parte a realitatii mele.

Minune

Nu te-am auzit de o vesnicie si nu ti-am mingiiat fata cu privirea mea de mai mult decit o viata... Imi lipsesti si incerc sa banuiesc ca inca mai insemn ceva pentru tine. Nu pot si nu vreau sa cred ca m-ai uitat. Nu-mi pot permite luxul de a continua o viata far de tine, nu vreau sa fiu din nou singur... cu toate ca iarasi sunt, si stii de ce? Pentru ca nu vrei sa ma auzi si nu mai exista acea unica si mare dragoste intre noi doi. Stii de unde o stiu? Mi-a soptit tacerea ta ieri in vis ca nu ma mai iubesti, iar inima mea s-a umplut cu mii de spini marunti ce s-au infipt adinc pentru a-mi spune ca na mai doresti sa stii de mine.
Nu te inteleg. Nu pot sa accept tacerea ta si nu vreau sa traiesc intr-un intuneric ascuns de iubirea ta. Vreau sa stiu ca te iubesc si ca mai astept... ce astept oare? O minune, o continuare si iubirea ta... Ma doare si simt ca nu mai stiu unde asi putea gasi raspuns la intrebarile mele, ele rotesc precum pasarile in jurul castelului tacerii tale... Chiar ai uitat?.. Ai putut oare?..
Vreau sa-mi vorbesti si sa-mi permiti sa te ating cu privirea mea, voi fi asa precum am fost atunci cind mi-ai permis sa o fac pentru intia oara... stiu ca inca nu ai uitat.
De fapt, stii ce vreau sa cred acum? Ca tacerea ta m-a mintit si a fugit undeva in adincul visului meu pentru a se ascunde de tine si de adevarul Iubirii noastre.

Imi lipsesti si nu vreau sa cred in nimic altceva decit tine: vreau sa fiu ateul ce nu crede decit in dragostea noastra... te rog, vino in hramul meu, fa o minune si marturiseste-ti dragostea ta.