Intrebare

Unde as putea gasi raspuns la aceasta intrebare?
In ochii tai? Nu i-am vazut de o vesnicie si nu mai cred ca as putea recunoaste acum adevarul raspunsului tau sau minciuna ascunsa in ei. Imi e rusine sa marturisesc, dar nu te mai vad asa precum mi-as dori si nu mai pot sa-nteleg unde te ascunzi... si de ce...
Si daca ar fi sa caut in inima ta? Ce as putea gasi? Ai fi inca sincera cu mine asa precum sunt si eu acum? Ai putea intoarce privirea inapoi pentru a-ti reaminti de adevarata si unica fericire ce ne unea? Ai putea?.. Nu stiu, trebuie sa mi-o spui tu si sa revii cu-adevarat la ceea ce ne unea cindva, la ceea ce ne uneste inca, la ceea ce pastram undeva ascuns in suflet... Mai crezi in ea?.. Spune-mi...
Iar de as cauta in scrisori? In miile de cuvinte si mesaje asternute undeva intre doi abonati: abonatii unei si aceeasi iubiri. Cum crezi? As gasi raspunsul meu?.. O legatura infinta si plina de iubire, o vesnicie de conexiune si adevar ce plutea intre noi doi... Zimbesc, imi reamintesc ce imi scriai... ce zici daca as cauta acolo raspunsul?..
As dori sa-l gasesc in fotografii, dar am mult prea putine pentru a spune cu-adevarat cit de mult te recunosc in ele... pari departe si imi sufoc si mai mult inima vazindu-te undeva pierduta pe ele... Nu mai stiu daca imi zimbesti asa precum o faceai in ele. Nu mai stiu daca-mi zimbesti doar mie... de fapt, stiu ca nu, si aceasta ma apasa lin pe suflet... doare.

...te regasesc in muzica. Si stiu ca te iubesc. Dar acolo nu-mi poti raspunde si ramin mut in fata splendorii unui cintec ratacit pe undeva intre secundele ce ne despart. Sa fie doar ele sau si altceva la mijloc?.. Nu stiu, caut raspunsuri si nu le gasesc si apoi cad din nou in abisul tristetii far de tine, o prapastie intunecata de unde vreau sa ies...

Conditional Trecut

Mi-as fi dorit sa-mi scrii. Da, as fi preferat sa fie un mesaj lung, plin de dor si tristete. As fi citit acest ravas pierdut printre gindurile mele si l-as fi apreciat aidoma unei bauturi ce vine sa-ti umple viata de inca un strop de rabdare racoritoare. As fi zimbit o saptamina intreaga, pronuntind in gind mesajul tau de dor...
Mi-as fi dorit sa ma intrebi de ce nu-ti scriu sau de ce nu-ti mai spun nimic pe acest blog. M-as fi bucurat undeva launtric, stiind ca, totusi, inca mai citesti si nu ai uitat... As fi raspuns ca sunt foarte ocupat, dar voi scrie, numaidecit o voi face intr-o zi. Si asa as fi facut.
Mi-as fi dorit sa te vad. Imi este atit de dor, incit nu mai inteleg adeseori de unde ar putea veni atita tristete, durere si singuratate. As fi cautat sa-ti spun ca ramii cea mai frumoasa iubita de pe acest pamint, ca continui sa zimbesti precum nimeni nu a reusit sa o faca vreodata. Si in acel moment mi-ai fi daruit din nou un zimbet de lumina, o sclipire de Soare, o raza de fericire ti-ar fi luminat chipul. Iar eu as fi admirat gingasia ta.
Mi-as dori sa-ti vorbesc. De fapt, sa te aud si sa te ascult... As fi dorit sa-mi spui ca nu m-ai uitat si ca esti fericita, dar nu asa precum ai fi fost de erai acum cu mine... As fi inteles mult prea mult regret in vocea ta si as fi lacrimat o picatura ascunsa in bratele inimii... Insa tu ai fi simtit-o. Atunci as fi spus cit de mult imi doresc sa fiu cu tine. Iar tu ai fi tacut pentru a nu repeta ecoul vorbelor mele. Am fi simtit dragostea noastra, chiar si de ar fi fost prafuita de timp. As fi incercat pe o clipa sa fiu fericit...

Dar nu mi-ai scris acea scrisoare plina de tristete. Nu m-ai intrebat nimic. Nu ti-am vazut ochii de o vesnicie si nu ti-am auzit suflarea plina de dorinta. Ma simt un copil abandonat. Uitat. Parasit. Aruncat. Respins... doare... Ramin sa scriu la un conditional pierdut, abandonat intr-un trecut intunecat far de tine.

Mi-as dori acum... citeste mai sus. Ah, da... am uitat: tu nu mai citesti... 

Intuneric

Acum, cind stau singur in acest intuneric imens, in aceasta bezna far de margini incerc sa-mi amintesc surisul tau... Erai atit de frumoasa in acele momente incit undeva acolo, sus ingerul tau pazitor era cel mai mindru printre semenii sai, iar lumea se oprea in jurul tau pentru a-ti fura cu privirea acel unic si adevarat suris din viata mea: te vad anume asa, zimbind doar pentru mine.
Dar in jurul meu acum se asterne o liniste infioratoare si plina de durere, de desertaciune... Simt un gol in suflet, undeva nu mai esti doar pentru mine si aceasta liniste din jurul meu vine acum pentru a-mi stringe timpanele si pentru a-mi reaminti: sunt singur pierdut undeva in abisul singuratatii mele. Iar tu esti undeva departe. Esti pentru altcineva si nu-ti pasa de durerea mea, intunericul ma apasa din nou si tu ramîi undeva nu pentru mine.
Mi-am luat inima-n dinti si ti-am scris cit de mult te iubesc, cit de mult am nevoie de tine in aceasta bezna far de tine. Insa flacara inimii mele este mult prea slaba, mi-e frica ca s-a pierdut undeva in bezna ce ne desparte. Luminita sinceritatii mele te cauta printre umbrele acestei lumi si doreste din rasputeri sa-ti spuna adevarul acestei primaveri: imi lipsesti. Dar nu mai stiu daca doresti cu-adevarat sa-ti deschizi inima  in fata luminii iubirii mele precum ai facut-o cindva si nu mai inteleg daca mai vrei sa asculti chemarea unui suflet indragostit de acel unic suris, capabil sa-i readuca linistea si impacarea de sine...
Vreau lumina in viata mea si mult soare. Te rog, raspunde...

Nunta

Eram la nunta ta si nu-intelegeam de ce atita lume este fericita. Unde putea sa-ncapa atita veselie si de ce cu totii credeau ca fericirea tinerilor depindea exact de cheful invitatilor... Ma simteam strain intr-o lume atit de cunoscuta pina nu demult. De fapt, asa ma simt mereu de cind nu mai suntem impreuna, dar acolo erai si tu. Si nu erai cu mine. Si nu erai a mea fiind gata de a declara in fata tuturor cit de mult pretinzi de a-l iubi pe altul. Ce eram sa fac?.. Sufeream. Si nu puteam intelege ce fac eu acolo, de ce am fost aruncat de cineva in acest clavar unde toti vor sa fie fericiti, chiar de nu sunt cu adevarat. Era un infern pe pamint: lumea nu voia sa recunoasca o realitate dureroasa si, in asa fel, incerca din rasputeri intr-o pornire salbatica si instinctiva sa stearga toate greselile vietii participind la o nunta absurda. De parca acele dansuri, bauturi si bucate ar putea sa stearga esecurile sutelor de oameni prezenti la o ceremonie lipsita de sens. Doresti sa uiti toate durerile tale? Vrei sa crezi ca esti fericit? Si, in fine, doresti sa crezi ca viata e frumoasa far de ea, unica ta iubire? Atunci pur si simplu participa la desfriul spiritual comun de la aceasta nunta si mai ajuta un pic de alcool cu dans timpit si toate visele tale vor deveni realitate... Sun a o publicitate prost platita de sponsor unde unicul scop era atragerea unei clientele putin scolarizate care nu mai reuseste sa tina piept problemelor vietii...
Mai mult ca atit: cei din jur simteau prezenta mea absurda si incercau sa ma evite: eram unicul purtator al cuvintului unei adevarate iubiri, unei alte lumi pe care ei nu voiau s-o accepte atunci.
Ma pierdeam in acea multitudine de suflete uscate, in acel virtej de euforie alterata, nu ma puteam regasi si nu-ntelegeam cum am ajuns aici. Te-am vazut de mai multe ori si nu-ndrazneam sa-ti privesc ochii: ai fi citit in ei deznadejdea si strigatul sufletului meu. Te iubesc si-ti ceream doar un pic de intelegere. Si stii care este faza cea mai stranie? In acea nunta nu te vedem decit pe tine: el nu a existat pentru mine nici pentru cea mai mica clipa permisa de Cronos, era doar o prezenta stearsa. De parca privesti un film vechi unde o fantoma (jucata evident de un actor) este radiata de pe ecran si-i vezi prezenta doar prin deplasarea obiectelor. O remarci doar pentru ca ar trebui s-o remarci, nu pentru ca filmul e bun sau pentru ca personajul isi joaca bine rolul... Deci, era un actor mediocru intr-un film de doi bani. Asa am vazut eu...
Intr-un sfirsit am luat celularul in mina si mi-am zis sa sun pe cineva. Nu stiam la cine sa apelez si nu stiam ce voi spune, dar aveam nevoia sa-i vorbesc cuiva... dar, ce asi fi putut intreba: "Salut, spune, te rog, tu ai fost vreodata la nunta sufletului tau pereche?..." sau "Ce sa fac daca sunt la nunta iubitei mele?"... mai raminea sa ii mai dau un premiu daca imi raspundea corect la intrebare si asi fi putu fi animator la un canal de televeziune... ce sa fac?..
*****

Sfirsit 1.
Degetele mele au decis pentru mine: te iubeau inca si nu aveau nevoie de decizia creierului... Au format numarul tau de telefon, iar dupa cite tonuri ti-am auzit vocea. Era robotul: pareai bucuroasa si-mi spuneai ca ai dori sa ne vedem... Atunci am inteles ca realitatea din jur nu este decit o farsa si am zimbit...

Sfirsit 2.
Am deschis ochii si am inteles ca este un vis. Ma durea inima si simteam un gust amar, o pustietate se asternea undeva in mine. Si stii ce am mai remarcat inca? Degetele mele jucau un dans linistit, un automatism venit inca de pe atunci pe cind ne iubeam si eram impreuna: ele incercau sa formeze numarul tau de telefon, deoarece mai credeau ca sunt cu celularul in mina.
Acum ma intreb ce mi-ai fi raspuns daca asi fi reusit sa te sun... in vis sau in realitate...

Sfirsit 3.
...nu-mi raminea decit sa te privesc in ochi: sa-nteleg de ce faceai acest lucru si apoi sa ma pierd undeva intr-un infinit de durere si pareri de rau. Ti-am gasit privirea si te-am intrebat mut de ce. Ai zimbit si am simtit ceva iesit din comun: incepeam sa te-nteleg in acel dialog lipsit de cuvinte. Am dat usot din cap si am plecat crezind ca voi putea pleca pe veci din viata ta. Nu pentru ca voiam cu-adevarat s-o fac, ci pentru ca doream sa fii fericita cu altcineva, sa-i acord o sansa...
Dar n-am putut si, de fapt, cred ca nici tu nu ti-ai fi dorit vreodata sa te fi lasat cu adevarat plecind atunci din lumea ta.

Stii de ce?

Stii de ce-ti scriu acum aceste rinduri? Pentru ca te iubesc, pentru ca vreau sa cred ca inca mai doresti cu-adevarat sa fim impreuna. Si, acum, zimbesc. Stii de ce? Pentru ca incerc sa cred cu-adevarat ca-ti ghicesc zimbetul ascuns de dupa mii de semne, undeva la capatul acestei lumi, acolo unde imi zimbesti doar mie si nu-ti ascunzi adevaratele sentimente, acolo unde ne mai intilnim inca. Si stii de ce mai cred in tine? Pentru ca nu pot explica logic ceea ce s-a petrecut intre noi cindva si astfel nu cred ca o poti face tu, si de aceea stiu ca inca ma mai iubesti... doar dragostea adevarata nu poate fi explicata, ea trebuie traita, simtita si consumata din plin...
Stii de ce vreau sa fiu fericit azi? Pentru te regasesc in orice raza de soare, in fiece soapta de vint si in cele mai mici detalii vazute in jur: surisul unui indragostit, bataia vintului, zgomotul inimii mele... Vreau sa te revad si... imi reuseste :-) Zimbesc si stiu ca si tu, undeva, poate zimbesti acum. Te-ai gindit oare si tu la mine? Sper...
Si stii de ce acum vreau sa citesti aceste rinduri? Pentru ca traiesc in ele impreuna cu tine si anume aici simt cu-adevarat acea unica iubire ce ne urmareste inca. Si mai stii ce mi-asi dori acum cel mai mult? Sa pot inlocui aceasta lume cu postarea mea: sa te simt cu-adevarat in viata mea si sa existe doar una singura, viata noastra. Iar in asteptarea acelui moment vreau acum mai mult ca oricind sa crezi inca in posibilitatea unei vieti unice si pline de acel sentiment ce ma face acum sa scriu aceste rinduri.
...imi lipsesti, dar vreau sa fiu fericit azi. Te rog, permite-mi aceasta si spune-mi ce faci acum... 

Gara

Cineva m-a intrebat de ce inca mai continui sa cred. Nu am stiut ce sa-i raspund: am fost surprins eu-insumi de starea mea - o vesnica asteptare. Ti-am mai spus-o o data: viata mea pare a fi o gara. Multa lume trece prin ea fara sa lase cel putin un pic de nuanta sau de atasament, nu au nevoie de aceasta, pur si simplu trebuie sa-si schimbe calea si asta tot. Iar eu ramin undeva ghemuit intr-un colt si astept: te vreau pe tine in ea si nu pot intelege unde esti. E atita lume in jur, invalmaseala si graba incit nu mai inteleg citeodata de ce anume mai cred ca vei veni. De aceea si nu am stiut ce sa raspund atunci, am fost surprins de intrebare. Te astept de atita timp, incit nu mai tin minte unde ar trebui sa cobori: poate nici nu doresti sa te opresti in gara mea, poate nici nu vei dori sa treci pe la mine pentru a bea o ceasca de cafea si pentru a-mi reaminti cit de frumoasa esti cind zimbesti...
Imi lipseste zimbetul tau, acel colt de buze ce se ridica leger pentru a ma lasa sa ghicesc ce anume doresti sa spui prin el. Este unicul zimbet din viata mea, este ceea ce te caracterizeaza si ceea ce m-a facut sa te iubesc cindva atit de mult. O asa dragoste nu a putut fi lasata deoparte: ea continua sa traiasca in inima mea si deaceea acum te astept: ... dar tu nu vii. Si gara mea ramine pustie, far de suflet chiar si de intimpina/petrece sute de oameni zilnic. Ii vad in jurul meu in fiece zi, dar TU nu esti printre ei...
O viata petrecuta in gara, o asteptare vesnica a unei minuni, o tristete launtrica ce se asterne peste aceasta lume, o durere ratacita si o intrebare... de ce nu vii?..
Azi voi incerca sa cred ca ai citit aceasta postare si ai fluturat de undeva, din fereastra unui tren o batista rosie pentru a-mi spune ca inca ma iubesti. Ca nu ai putut sa cobori acum, ca esti foarte ocupata si ca numaidecit, auzi, iubito?.. numaidecit o vei face curind... 

Ianuarie. 2012. Citeste, te rog

Esti departe. Nu mai inteleg de ce ai hotarit sa ma uiti. Probabil, ai o alta viata ce-ti convine si care te face mai fericita acum. Iar iubirea mea o lasi undeva dupa geam, aruncata impreuna cu lucrurile vechi in podul casei sau prafuita in garaj. Stii de ea, te faci a nu o vedea de fiecare data cind treci pe-alaturi si... continui sa te minti ca ai uitat totul. Imi reamintesc vorba cintecului "dragostea, precum o pereche veche de pantofi", ai aruncat-o, deoarece ti-ai procurat alta. Nu te-ai intrebat cit cu-adevarat ai platit pentru ea, deaceea nici nu ai observat valoarea sentimentelor mele. Sau poate ai uitat, sau nu mai vrei sa stii de mine, fiind confortabila in lumea ta...
Iar eu sufar si incerc sa-ti strig dragostea mea. Vreau s-o auzi, pentru a-ntelege cit de sincer sunt acum si cita speranta mi-am pus in tine. Nu cred ca aceasta postare va schimba viata mea sau a ta: vei spune ca e prea tirziu si, cred, vei avea dreptate. Dar, mi-asi dori sa crezi, cel putin pe-o clipa, ca inca nu este totul pierdut, ca am putea fi impreuna si anume atunci sa-mi spui cit de mult ma mai iubesti...

Vieti paralele

Ridic privirea si nu te vad aici. Ma intorc, vreau sa cred ca nu sunt singur... Insa in zadar: iarasi sunt doar eu si linistea ce sfarima acum o absurditate din jur, aud cum imi infige ascutisul in inima si-n eterna tacere din jur se aude doar zgomotul rotirii cutitului-n rana... Desigur, ma doare. Dar nu zic nimic. Nu ma auzi si nu cred ca altcuiva i-ar pasa de durerea mea...
Sunt atit de singur, incit o viata-ntreaga nu mi-ar ajunge pentru a crede ca sunt cu tine... As trai intr-o vesnica iubire si cautare de sens: asi incerca in fiece zi sa gasesc rostul acestei vesnicii, iubirii noastre. Asi descoperi rostul fericirii noastre pe pamint impreuna cu tine. L-am gasi si am trai impliniti toata viata. Doi. Impreuna.
Ultimele cuvinte se infig adinc in inima "doi", "impreuna"... Nu mai cred in ele: acum stiu doar "unu" si ... Ma doare, nu vreau sa recunosc cite lacrimi se opresc undeva dupa aceasta postare, intr-o alta viata pentru a nu raminea decit doar niste umbre ce se vor aseza pe sensul celor scrise...
...intr-o viata paralela stiu ca suntem impreuna! Sunt un alt eu si o alta tu, dar ACEEASI dragoste îi uneste pe ei si acelasi zimbet il vede pe buzele alteia tu. Sunt impreuna. Se iubesc, se doresc, sunt puternici, traiesc viata din plin si-nteleg cu adevarat ce inseamna a fi fericit.
Privesc cerul in fiece seara si vorbesc despre stele, viata, viitor, iubire... Citeodata imi pare ca le aud soaptele, le simt dorinta, îi intrevad undeva la mijloc de vis, intr-o realitate schitata de inima mea... Citeodata imi pare ca suntem noi doi cu-adevarat si nu mai doresc sa ma trezesc.
Deschid ochii: buna, draga Durere si Singuratate...

Tacere repetata

Nu am avut ce spune: ma prelingeam lin pe marginea vietii si nu aveam cind sa-ti spun ca-mi lipsesti. De fapt, voiam s-o fac, dar vedeam ca nu ai nevoie de sinceritatea mea. Erai mult prea ocupata de o alta viata, o viata falsa far de tine si mine, far de noi doi. Atunci am hotarit sa nu mai spun nimic. M-a durut, am rabdat si am tacut. Nu mai credeam ca avea rost. De ce? Pentru ce?..
Am inchis fereastra, am stins lumina, am tras perdeaua si am fost singur in intuneric. De fapt, in esesnta, cred ca asa a fost intotdeauna. Dar imi parea cindva ca mai bati la usa si-mi strecori cite o scrisoare in vis. O gaseam a doua zi si ma bucuram aidoma unui copil de cadourile lui Mos Craciun lasate-n miez de noapte. Credeam in tine si ceea ce ar putea fi intre noi doi. Dar acum iarasi nu doresti sa recunosti ceea ce am trait impreuna, ceea ce ne-a unit atunci si continua inca sa ne uneasca, ceea ce a devenit blestemul nostru, dar si fericirea, in acelasi timp. O dragoste nemaivazuta se asterne intre noi doi, oare nu o simti? Oare nu vrei sa recunosti cit de mult ne iubime, oare ai uitat?..
Anume in astfel de clipe ma gindesc ca poate totul e in zadar, ca nu mai este capat suferentei mele si ca... nu mai crezi, ca nu mai ai nevoie de mine... Aceste cuvinte mi se infig adinc in inima si ma doare, imi picura singele pe haine, pe mini si cade pe podeaua rece. Incerc sa-l opresc punind minile la rana, dar in zadar: se strecoare fierbinte printre degete si murdareste totul in calea sa. Simt caldura mea, sinceritatea unui sentiment adevarat, durerea unui inceput de dezamagire si rasuflu adinc. Incep a pierde aceste sentimente, ma indoiesc, ezit... Ma doare tacerea ta, deoarece ar pute insemna ca am dreptate si nu mai iubesc decit doar o imaginea spalacita a aceleia pe care cindva o credeam unica mea iubire, unicul meu refugiu... mai esti? 

Iarna

Iarna a intrat pe neasteptate si s-a asezal linga mine. Eram atit de ocupat incit nici nu am avut timp pentru a o remarca, pentru a o intimpina sau pentru a-i propune dragostea mea...
S-a instalat rapid la locul potrivit pe care-l ocupa in fiece an si m-a privit in ochi. Am ramas fara cuvinte, nu stiam ce sa-i spun, dar simteam intrebarea muta din ochii ei: voia sa stie daca te mai iubesc.
Ce sa-i spun? Ce asi putea rosti acum, cind nu mai stiu daca vei dori sa vorbesti cu o Iarna impertinenta ce apare pe neasteptate in viata noastra? Am tacut. Am continuat sa lucrez si am pretins ca am uitat sa-i raspund la intrebare...
Insa Iarna abai a sosit. 3 luni... o interogare muta ramine sa se aseze intre mine si ea: o iarna ce se va dori mult prea pretentioasa si plina de mistere. Stiu ca nu voi putea rezista prea mult si intr-o zi va trebui sa-i marturisesc totul. Va trebui sa fiu eu-insumi si sa-i asezi totul pe altarul sinceritatii. In acea zi voi fi doar eu, ea si adevarul asezat pe albeata acestui anotimp. Totul va fi mult prea evident pentru a fi voalat. Evidenta sentimentului meu va rasari pentru a straluci cu si o mai mare forta. Stiu ca asa va fi totul anume asa, dar nu mi-e frica de acea zi. Stii ce ma-nfioara cu-adevarat? Ca voi fi de unul singur asezat in fata celui mai infiorator, rece si ucigator anotimp cunoscut de omenire vorbindu-i despre adevaratele sentimente unui simplu romantic. Si nu vei fi alaturi pentru a-mi incalzi sinceritatea, imi va fi frig si nu voi rezista unui nou An far de tine...