Prietenul si cele doua lumi

Am vorbit cu un om destept. Mi-a zis ca ma iubeste. Prieteneste. A spus-o in felul sau: tacut, dar sincer, printre cuvintele banale am ghicit caldura prieteniei sincere. Am ascultat si am inteles ca este sincer. Poate nu voia sa fie, dar vocea i-a tradat intentiile. Am zimbit si i-am multumit. A lasat o usa deschisa pe unde a intrat un pic de caldura in interior si mi-a dat un sfat pretios. L-am urmat si am inteles ca are dreptate. Si am inteles ca inca merita sa mai scriu. A soptit o incurajare tacuta si m-am simtit diferit.

As fi vrut sa te aud pe tine, dar intelegeam ca te-am pierdut atunci cind am inceput sa scriu. Incurajarea ta ar fi confirmat infringerea iubirii noastre si ai fi confirmat ca inca ma iubesti. Si, probabil, nu ti-o doreai. Iti era frica si iubeai asa precum o mai faci acum. Iar eu sunt inca aici, iar tu acolo si aceste doua lumi sufera distantate de atita durere intre ele. Dar traim si intelegem ca suntem departe si ca inca ne mai iubim si ca inca... poate oare sa mai fie posibil? Nu. Ambii clatinam din cap, ne retragem dupa perdeaua realitatii si incercam sa credem ca inca ar fi posibil... Ce? Nu stim sa explicam, dar credem. Si in acea nadejde nebuna si absurda ne punem toata speranta si inca mai traim, inca un pic, inca o zi si inca o posibilitate ca poate, totusi, ar fi sa fie...
Apoi aud incurajarea prietenului meu. Este surda, caci nu este a ta, dar este. Si atunci ma gindesc ca as fi putut sa te aud pe tine si am fi putut sa ne trezim impreuna... si atunci nu ar fi existat aceasta postare unde incercam sa ascund durerea noastra comuna - suferinta celor doua lumi ce nu au reusit sa devina una singura. 

Muzica

Sincer, mi-am zis ca nu voi scrie azi nimic. Maine e o alta zi: trebuie sa ma trezesc dis-de-dimineata, sa fug undeva si sa ramina acolo inca o zi fara tine. Si iarasi ma va durea nebuneste capul si va trebui sa rezist fara de a-mi cumpara pastile...
Dar acea melodie s-a strecurat pe furis in playlist-ul meu pentru a deschide usa si a patrunde undeva in suflet. A ochit negresit si acum scriu... nu ma pot opri, vreau sa-ti spun ca imi lipsesti si ma cufund in sunet, in ritm, in acea melodie. Iar zimbetul, paradoxal, vine pentru a schimba starea sufletului meu: ma bucur pentru ca inca simt si ca inca pot sa scriu. De fapt, inca mai vreau sa o fac. Inca ma reprezint prin ceea ce fac acum.
Si ele sunt multe, aceste cintece ce ma fac sa traiesc. Si le admir pe fiecare in parte gasind ceva frumos, ceva nou, original si spectacular in fiece melodie. Si, undeva, in adincuri, te revad ascultindu-le impreuna cu mine si bucurindu-te de cele auzite: iar apoi iti fac o recomandare, o asculti si-mi raspunzi cu alta. In sfirsit, gasim ceva diferit si incercam sa aratam frumosul piesei preferate celuilalt pentru a continua, din nou, sa ne apropiem sufletele. Si reusim. Si, iarasi, auzim o melodie si istoria dragostei noastre se repeta, continua si devine mai bogata. Te iubesc pentru ceea ce esti si pentru ceea ce simti, cinti, asculti si impartasesti cu mine. Iar muzica continua sa rasune, ea face parte acum din decorul nostru, nu mai putem fara ea si fara noi. Ne iubim si gasim clipe pentru a o face ascultind acea melodie, acel ritm si acele cuvinte. Existam in spatiul nostru plin de armonie si de amor... asa ne vad in rimul acestui cintec acum...

Zimbetul tau

Mi-am promis ca voi scrie o poezie. Probabil, eram naiv cind am facut-o... credeam ca voi putea s-o fac asa incit tu o vei citi si te vei gindi negresit la mine. As fi utilizat niste simboluri demne de Beaudelaire, insa doar tu le-ai fi putut citi intelesul. As fi dorit sa o cinti, acea poezie, precum ti-as fi cintat-o eu dupa o seara de amor, culcat linga tine si privindu-te in ochi. Mi-ai fi zimbit asa precum o face acea cintareata (stii tu care) ce-ti seaman tie :-) Ai fi facut-o asa, incit ingerii ne-ar fi invidiat neintelegind unde incape atit-amor. Si am fi auzit ambii pianul, un ritm lent ne-ar fi leganat in acea noapte. Am fi vorbit ore in sir, apoi ne-am fi iubit... si, din nou, am fi vorbit, apoi dormit... si, iarasi... O poveste de nesfirsit ne-ar fi cuprins si tu te-ai fi simtit cea mai iubita si cea mai dorita femeie de pe pamint.
Acea poezie asa si nu am scris-o. Mi-ai lipsit tu. Stiam ca nu ti-o voi citi si ea a ramas undeva sus, pierduta printre acei ingeri ce ne-invidiau cindva si ce se bucura acum ca n-o vor mai face din nou. Dar stiu ca ea isi asteapta ceasul. Stiu ca o voi scrie si atunci nu vei mai putea sa ma eviti, vei fi nevoita sa ma intilnesti si sa-mi zimbesti asa precum o faceai cind te iubeam. 

...te-am intilnit si am stiut ca esti tu

Cind te-am intilnit am stiut ca esti tu. Nu ma intreba cum: am simtit, am trait, am gasit raspunsul intrebarii mele, stiam ca tu esti anume Ea, acea unica. Iubirea noastra am vazut-o in vise, am cintat-o in melodii si am scris-o de mii de ori in acele balade de amor. Ea este vesnica, unica si pura. O iubire ce nu se gaseste oriunde, o poveste de dragoste irepetata, veridica, unica, acea ce se da drept exemplu. 

Cind te-am intilnit am stiut ca esti tu. Si chiar de nu te-am sarutat in aceeasi clipa, gustul acelui sarut l-am simtit ambii mult mai inainte. Stiam ambii ca deja a mai fost sa fie. Sufletele noastre se cunosteau de undeva si se regaseau in acea zi... sa fi fost o alta zi, un alt timp, o alta lume... nu conteaza. Stiam ca esti tu. O forta mult mai puternica decit ceea ar incapea in cuvintele mele ma facea sa simt ca esti tu.

Simt si acum cit de gingasa erai. Emanai un tot intreg de feminitate si pasiune! Ma priveai atit de dulce!... cit de mult as dori sa te resimt acum!.. Iar muzica continua sa rasune, tu ma privesti si eu iti vorbesc chiar si daca cuvintele sunt de prisos. Ne intelegem fara de a vorbi. Suntem undeva mai sus de banalitatile verbale, nu avem nevoie de ele. Noi suntem impreuna si vorbim, ne iubim, ne simtim doar privindu-ne. E atita energie in jur, incit nimic, absolut nimic nu mai conteaza atunci. Tu si eu - un univers infinit se ascunde undeva si el cuprinde aceasta nemaivazuta poveste de amor.

Stiu cum te numesti, numele tau l-am visat de mii de ori: ne e nevoie sa mi-l spui. Iti soptesc doar "Te cunosc, deja te-am visat"... Nu e cazul sa continui. Zimbesti si imi spui acelasi lucru. Si atunci realizez ca este totul reciproc si ca intotdeauna a fost asa, mereu va fi. Nu pot sa-mi explic, insa adevarata Dragoste nu cere explicatii. Nu le cauta, doar traiesti-o! Simte-o!

Cind inteleg ca nu esti linga mine, inima mea se umple de amaraciune. Nu credeam ca ar putea cuprinde atita durere si singuratate. Imi este greu sa o impac cu amintiri. Doreste sa retraiasca acele clipe cind te-am intilnit si am stiut ca esti tu.  

La doi

Am visat fericirea.
Semăna cintecului fredonat de tine, parea sa fie foarte luminoasa, plina de caldura si sinceritate. Erai tu si lumea din jur, acea părticica de lumina furata Soarelui, o clipa de vesnicie ce se asterne pe pamint. Era o fericire posibila, uitata undeva sub miile de pagini de durere scrise intr-un sfirsit de saptamina, o particică de lumina asezata la marginea unei nopti. Era. Şi am simtit ca esti si tu, cumva, o parte a ei. Si am vrut sa te strig, sa o strig pe nume. Am vrut sa o retin.
Evident, nu am reusit. Am dorit sa cuprind o lume in care nu-mi gaseam locul, o lume căreia îi paream mereu strain. Un fior mi-a reamintit ca, totusi, inca mai traiesc. Am inchis ochii. I-am deschis. Nu mai stiu unde eram, dar stiu ca simțisem ca traiesc fericit.
...Erai atit de departe, dar totusi ti-am simtit emotiile. Nu stiu ce ai avut de trait, nici evenimentul ce te-a marcat. Dar sunt sigur ca a fost ceva important. Sper sa-ti fi adus doar emotii pozitive si vise colorate in roz. Nu uita ca impartasim, adeseori, aceleasi sentimente. Fii atenta la ceea ce simti: ar putea sa ma bucure sau sa ma doara si pe mine.

Din miile de lumi

Cred ca din miile de lumi as alege din nou acea in care te-as intilni. Iar din acele sute de cuvinte ce as putea sa ti le spun as alege doar un... zimbet. Va fi suficient pentru ca tu, acea adevarata si unică, sa ma recunosti. Si chiar de nu o vei face, vei simti o caldura launtrica ce-ti va incalzi sufletul. E anume acea caldura ce o simti cind ma visezi. E situata undeva adinc, dar in acelasi timp cuprinde tot corpul.
Si din sutele de saruturi, as alege acel unic ce ne-a unit pe veci in acea seara... ar fi un sarut lung si atit de dorit. Îl mai simti acum pe buze? L-ai uitat? Crede-ma, ai sti la sigur ca sunt eu si nu vei mai putea uita.
Din toate cadourile nu as alege ciocolata. Stiu ca nu ti-ar plăcea sa ti-o ofer. Si as fi cuminte, nu voi indrazni sa te fac sa ma refuzi, as dori sa aud mereu "da". As crede ca nu exişti decit tu pentru mine. Şi as avea dreptate.
Si din toate cele scrise pe acest blog... nu as alege nimic. Nimic. Caci totul doare si totul ma face sa vad ca NU sunt in stare sa aleg acum.
Sunt sigur ca ne vom intilni in alta lume, sa fie ea oare acea "unde vom fi cu toții pisici?"..

P.S. 3.

Am vrut sa-mi promit ca nu voi mai scrie. Inteleg clar ca nu trebuie sa o mai fac. Mi-a placut cum mi-ai spus cindva: nu poți trăi așa viața: caci viața ori o trăiești ori o visezi... E atita adevar in ceea ce ai marturisit incit... sunt mut. Cred ca e pentru prima oara din viata mea cind recunosc o infringere totala. O capitulare absoluta fara drept la revansa. O decizie irevocabila a judecatorului, un drept la o pierzanie, o alinare incurabila, un vis furat, o viata stearsa... o uitare. Si apoi ma intreb daca nu ma consideri un laş. Ce ai prefera: sa nu mai scriu sau sa continui sa recunosc dragostea noastra? (fii atenta: anume a noastra) In ambele cazuri voi fi nu eu, va fi o umbra, un pribeag, un "pierdut" strapuns de adevarul far de tine. 

Cred ca o parte din mine ramine sa fie ea-insăşi atunci cind scrie. Posibil, de aceea inca o mai fac si nu pot sa ma opresc din asternut cuvinte ce dor in acest blog. Scriu si simt ca traiesc, simt ca esti linga mine cel putin doar cind citesti aceste cuvinte scrise doar pentru tine, le pronunti in gind si acest lucru ma face sa cred ca... zimbesc, o faci si tu, iar lumea devine iarasi colorata. Iarasi remarc ironia pseudo-conincidentei: uite ce titluri de cintece s-au perindat cit am scris pin-aici postarea mea "Summertime sadness" (Lana del Rey), "Dreams" (Nana), "Sunkissed" (Sunlounger)... sunt curios ce va urma. Crezi ca e din nou o coincidenta? :-) Stii ca nu este. Stii ca inca iubim si ca inca mai merita de trait, cel putin pentru a mai scrie/citi o postare, pentru a mai auzi zimbetul lor sau a asculta acel cintec si... pentru mii de lucruri ce ne face sa ne simtim inca noi-înșine! 

P.S. Urmatorul cintec a fost "Hazard" (de Richard Marx). 

P.S 2. Crezi ca ar merita sa incerc sa nu mai scriu?    

P.S. 3. Am ales acea fotografie de linga titlu, deoarece te vad urcind in acel autobus. Acea tînără pare atit de calma, impacata cu sine-însăși si sigura de a fi luat o decizie justa. Nu stiu de ce, dar mi-am imaginat ca ai luat autobusul, precum a facut-o ea si vei ajunge la mine. Un gind nebun, stiu, dar te văd in acea foto. Si acum sufletul meu se umple de caldura, o simt cum imi cuprinde corpul. Ma opresc din scris, vreau sa o simti si tu si sa fim fericiti impreuna. 

Intrebari

Foaia alba din fata mea pare infricosatoare. Ea ascunde un gol, un nimic si o pustietate. Nu stiu ce sa ghicesc in spatele ei: impacare, adevar, pustietate, singuratate, liniste ... Nu stiu ce va rasari cind vei asterne cuvintele mele. Voi crede ca este un adevar, dar stiu ca va fi doar o disperare, un regret si multa durere. Ai dreptate. Dar cum as putea sa cred ca am uitat totul? Chiar as vrea sa o fac? As fi eu-insumi daca as fi in stare? As raminea tot acel eu ce eram cindva? As putea sa stiu cu-adevarat ca aici e adevarata lume? Ca aici totul este real... Cum ar putea, daca nu mai sunt eu-insumi acel adevarat. Ar putea sa existe un personaj fictif intr-o lume adevarata? Este doar o inchipuire atunci totul ce te inconjoara sau esti tu o inchipuire intr-un univers real? Unde se ascunde adevarul? Unde esti, unde sunt? Unde suntem noi impreuna? Spune-mi, te rog, acolo imi voi gasi alinarea si voi sti ca traiesc, ca este totul adevarat, fara falsitate si fara dor.

Am scris aceasta postare ascultind Nadia Aly "Fantasy" (Album Edit)-anume versiunea slow... am cautat textul si inca o data m-am convins ca putine lucruri coincid pur si simplu in aceasta viata. Dragostea noastra nu face parte din ele. La sigur. :-) 

Vreau sa zimbesti la sfirsitul acestei postari si sa te mai gindesti inca o data la noi. :-) 

Noapte

Am schimbat fundalul acestui blog. Am vrut sa incerc sa ma simți alaturi: anume noaptea am scris majoritatea postarilor in care te cînt, te chem, te vreau si te iubesc. Si nu cred ca voi inceta sa-ti spun cit de mult te iubesc. O voi face mereu, chiar de va raminea doar aceasta poza de pe fundal sa-mi aminteasca de fericirea noastra nocturna, chiar de va fi doar unul din noi doi ce va raminea sa simta acea caldura indescriptibila a iubirii. O adevarata si sincera dragoste ce ma face acum sa zimbesc, chiar daca stiu ca ma doare absenta ta.
Probabil, ma vad precum acest personaj de pe fotografie: incerc sa privesc intr-o noapte far de tine si sa te zaresc ascunsa undeva printre miile de lumini indepartate. Stiu ca nu ma vei incalzi pe mine, insa lumina ta mi-ar da forțe pentru a crede înca in noi doi, pentru a crede ca inca totul e posibil. Iarasi revin la niste fraze banale ce se repeta pe acest blog. Insa nu pot evita evidentul. Acest evident ce ma face sa sufar acum, acest evident ce inca ma face sa scriu dupa atita timp si atîția kilometri ce ne despart.
Tacerea ta o inteleg. Dar nu o pot accepta fara suferinta. Si stiu ca suferi si tu, e o durere impartita la doi ce nu-si pierde intensitatea. O simt precum te simteam atunci fericita. Si stii ca nu a mai fost sa fie asa precum cindva si vrei sa uiti, dar nu resusesti. Si chiar de-ti pare ca ai pierdut undeva ceea ce ai simtiti cu mine, chiar de crezi ca ai reusit sa devii fericita, stiu ca intr-un vis, o melodie sau un vers te vei revedea din nou linga mine... Recunosc, simt acelasi lucru. Si continui sa traiesc...
...Azi te-am vazut intr-o fotografie. Erai tu. Stii, citeodata cred ca imaginea ta nu este decit ceva vizibil doar de mine si exagerez crezind ca esti tu. Ar fi posibil, dar, oricum, pentru mine erai tu. Mi-am zis sa te caut... stiu unde, suntem intr-un secol mult prea avansat pentru sentimentele noastre pure si naive, dar iarasi ma intreb daca vei dori sa-mi asculti bataia mea la usa. Nu-ti cer sa-mi deschizi accum, dar stiu ca intr-o zi o voi dori.
Comentariile de la sfirsitul acestei postari le vad doar eu inainte de a fi publicate - am vrut doar sa ma asigur ca o stii si ca imi vei raspunde la bătaia mea de la usa inimii...

White flag

La inceput nu intelegi ce se intimpla. Apoi incepe sa se prelinga printre degete: îi simti caldura si este lipicios. Apoi caldura devine molateca. Iti pare ca vrei sa adormi si nu te mai intereseaza nimic. Vrei sa deschizi ochii, dar nu poti. De fapt, nici nu prea doresti sa o faci: e bine anume asa. Si te cufunzi, te cuprinde o apa in jur. Cazi, te adincesti tot mai mult, nu intelegi unde se va termina totul, doar stii ca acum te afli tot mai adinc si mai adinc si ca nu vei mai avea scapare, te-a cuprins in iuresul sau si nu vei mai dori sa revii... si nici nu mai poti. Nu vrei.
Te simti de parca nu ai mai trait precum cindva: stii ca viata este alta fara ea si nu mai poti raspunde cerintelor din jur. Nu esti precum ei. Intelegi aceasta dupa ce ai pierdut-o. De fapt, nu e adevarat. Intelegi abia cind incepi a trai cu-adevarat singur. Abia atunci te cufunzi adinc in prapastia marianelor: in acel pseudo-lichid ce-l simti initial pe mâini. Iar apoi iarasi te doare inima si... vrei sa plingi. Vrei, insa nu mai crezi in ele: iti par lase aceste lacrimi ce cad totusi undeva si se sfarima in mii de cristale... cristalele se vor infige in tine. Te va durea... Va fi o melodie de nesfirsit, ceva ce va sta vesnic pe "repeat", nu o vei putea ocoli. Va rasuna iarasi. Mereu.
Am ascultat din intimplare piesa "White flag" de Dido. Am gasit traducerea : nu as fi fost capabil s-o inteleg pe deplin inainte de a te fi pierdut.
..."pierdut"... nu, nu vreau sa cred. Nu... simt bezna... cad...