Ploaia

Ploaia imi aduce aminte de tine, ea se asterne pe timpanele mele ca o stofa fina adusa de undeva din Orient. Ii simt chemarea, strigatul inabusit ce vine de undeva din ceruri. Ma cheama. Unde? Sa fie acolo unde stai acum tu sau acolo unde ar trebui sa fim noi impreuna?... Nu mai stiu, dar o aud de fiecare data cind vine la mine la fereastra. Incearca sa imi sopteasca de fiecare dat ceva ascuns, un secret ce il stie doar ea. Incerc sa nu ii acord importanta, continuu sa pretind a fi ocupat cu ceva. Ea insista si daca nu ii atrag atentia cuvenita incepe sa plinga. Atunci mi se face deodata trist - incerc sa o potolesc, dar, de fapt, imi dau seama cit de zadarnice imi sunt incercarile: ea plinge in unison cu sufletul meu. Ea plinge tot asa precum o face el cind realizeaza ca nu esti linga mine...
Ploaia imi reaminteste de tine: erai atunci cea mai frumoasa femeie de pe Terra si erai doar a mea! Iar ploaia a ramas pe veci complicele iubirii noastre impartasite in acea zi!... Cum as putea sa nu o inteleg: ea plinge pentru a regreta inca o data despartirea celor doua suflete menite sa fie impreuna. Cum pot sa ii explic ei acum ca nu esti linga mine?.. Cum as mai reusi sa o fac?...
Ploaia imi bocaneste la fereastra: se cere inauntru, vrea sa imi vorbeasca despre tine. Nu pot sa o refuz, chiar daca stiu ca o sa ma doara... mult. Ii simt racoarea - vrea sa imi reaminteasca de suflul tau, ii simt sinceritatea - vrea sa imi indice loialitatea ta, ii simt picaturile reci - vrea sa imi readuca lacrimile noastre, apoi iti simt parfumul tau, iti aud vocea si ma pierd in chipul tau... ploaia a stiut sa te readuca la mine si sa-ti sculpteze chipul, il vad stropit de aceste picaturi...
... Ma doare, dar trebuie sa inchid fereastra. Nu pot sa traiesc cu imaginea ta, proiectata de ploaie - as suferi prea mult. Odaia devine brusc trista si intunecata, iar ploaia continua sa te cheme...
Intr-un sfirsit ea ma pareseste, mai insista un pic, dar stie ca e timpul sa plece. Eu ii zimbesc la plecare si ii intind mina: poate aceste picaturi vor ajunge la tine, si tu, ca si mine, vei zimbi acum la auzul vocii triste a ploii - vocii iubirii mele.

De ce te iubesc

De ce te iubesc? Poate de acee ca esti ca vintul: pot sa te simt oriunde nu m-as ascunde. Iar acolo unde nu poate ajunge el, tu stii sa patrunzi in mintea mea si ma scuturi usor, lin, amintindu-mi clipele petrecute in doi...
Dar poate te iubesc pentru ca esti ca Soarele?... Ma incalzesti cu vorba ta si nu uiti niciodata sa rasari in fiecare dimineata cit de obosita nu ai fi. Si chiar de nu est linga mine, iti simt razele tale de parca ma atingi usor anume tu, anume acum... si esti atit de fina!
Sa fie pentru faptul ca stii a ma asculta?... Devii cel mai tacut mut din lume si ma faci sa inteleg cit de mult insemni pentru mine. Ma asculti, ma intrebi si apoi... zimbesti pentru a ma sustine.
Te iubesc pentru grija ta. Devii cea mai atenta si cea mai grijulie pasarica ce isi ingrijeste cuibul, esti ca ea - la fel de usoara si organizata.
Te iubesc pentru ca esti ca nimeni altcineva. Un exemplu unic de frumusete si gingasie, de intelegere si atentie, de inteligenta si curiozitate... doar tu.
Dar, stii pentru ce as mai dori sa te iubesc?...
As vrea sa te iubesc pentru ca esti linga mine, pentru ca stiu ca esti a mea si pentru ca intelegi cu adevarat cit de mult te iubesc...

O perla trimisa pe blogg

De Ce-As fi Trist? da e Tirziu
Amurgu-i mut si-am Sa te Pierd
Si Flori De Toamna in pustiu
Si o Durere mare-n piept,
Femeia Din Trekut apare
Si iar e Rasarit de soare
O lakrima pe-o geana-n Somn
De Ce-As Fi Trist? nu-i monoton.....


Azi vreau Sa Fiu Fericit.
Cind M-a Pierdut?cind m-a iubit?
Cind TE-am Visat eram Departe
Sper Sa Citesti macar in soapta
Si poate Sa Fi fost Un Vis
Eram in doi in paradis.
Fugim. Ne-ndepartam nespus
Si ramin etern
Fericit la Perfektul kompus

Fericit la perfectul compus

Am stiut sa fiu fericit. Cum? Nu ma intreba, doar stii raspunsul: am uitat cine esti si unde te afli. Am uitat de totul ce ne unea cindva, am sters din minte sarutul tau si am dat focul cuvintelor tale scrise atunci, la marginea noptii... Am vrut sa fiu fericit si am extras din minte ceea ce ar fi putut sa ma faca sa te iubesc doar pe tine. Am ars totul in interiorul sentimental de cristal, ce pastra dragostea mea. Am recalculat formula iubirii noastre de odinioara si am egalat-o cu zero. Am inteles cit de mult sufar fara de tine si am uitat, pentru a fi fericit. Am sters, am ars, am taiat, am smuls, am ucis... Am ramas doar eu, singur si inconsolabil. Am revenit la ceea ce eram cindva - atunci cind nu mai simteam ca traiesc si cind ma intrebam ce ar fi daca te-as intilni. Era demult.
Acum: am fost fericit. Cit timp? O saptamina? O zi? Sau, poate, o ora?...
Am fost fericit, dar nu mai sunt, caci, de fapt, niciodata nu mai eram fericit far de tine.
Stii cind am fost fericit? Atunci cind existai pentru mine!
Acum nu mai stiu cum ar trebui sa fiu. Dar, la sigur, nu mai sunt asa cu am fost cindva...

Durere

...Am rasuflat adinc... apoi inca o data... si inca. Paradoxal, dar imi reusea: citeam incredere in ochii tai si asta ma ajuta. Apoi din nou: o scurta privire, si, iarasi, reuseam sa rasuflu. Ma durea: simteam singele fierbinte ce imi parasea corpul. Imi parea ca este fierbinte, nu il vedeam, dar simteam cum slabesc. Si fiecare clipa aducea cu sine pierzania: incercam sa inteleg unde imi este rana, dar nu o gaseam... Te vedeam insa pe tine si reuseam sa uit de ceea ce mi se intimpla. Nu mai era o durere, ci doar o mica slabiciune. Ochii tai ma linisteau si imi dadeau puteri...
M-am trezit: am privit in jur pentru a-ti gasi privirea. Nu erai. Am inteles ca a fost totul doar o durere inventata de un vis: nu eram rinit.
Atunci de ce ma doare?...

Rasarit

In dimineata aceasta am simtit rasaritul. Da, anume Rasaritul unei noi vieti, dimineata unei zile ce se voia diferita de altele si plina de lumina, caldura si intelegere... Apoi a aparut lumina si caldura sufleteasca. Stiu ca nu poate fi asa - un Soare nu ar putea aduce o caldura omeneasca, dar, totodata, am simtit acel rasarit si, odata cu el, o noua zi si o caldura sufleteasca. Am incercat sa prelungesc aceasta clipa, dar nu mi-a reusit. Mi-a fost dat sa simt nasterea unei noi zile si a unei alte realitati. Apoi, putin cite putin, un nou inceput se impunea si o noua viata aparea - in jur se trezea o atitudine diferita si era loc si pentru Speranta... De cind as fi vrut sa pronunt acest cuvint crezind cu adevarat in puterea si esenta intelesului sau: speranta. Intr-un sfirsit am simtit ceva straniu: mi s-a parut pe o clipa ca fata nu-mi mai apartine. Un sentiment ciudat pusese stapinire pe mine, ma intrebam ce mi se intimpla. Era ceva demult uitat, dar atit de placut... eram confuz. M-am oprit brusc si am cautat o oglinda: zimbeam...

Cintec

Muzica ma cuprinde usor, pe neprins de veste ma cufund in valul ei usor si revin, din nou, la suprafata... Zimbesc, ma scald in melodia ce imi aduce aminte de tine. Apoi, iarasi urmeaza acordul crucial - anume acela care ne-a unit pe veci... pe veci?... Atunci de ce nu esti alaturi?.. Incerc sa alung acest gind, caci acum sunt impreuna cu tine, da, anume acum cind ascult acest cintec. Te simt din nou linga mine si te cuprind asa, precum o faceam cind ne iubeam. Mai tii minte?.. Inchid ochii si recreez imaginea ta - dansai pentru mine... nu, nu e adevarat. Imaginatia imi joaca feste! Dar, ai fi fost cea mai frumoasa dansatoare daca ai fi dansat... oricum, imi aduc aminte de tine... Si iarasi aceasta melodie... nu mai pot lupta cu ea: vine si se aseaza la masa, imi zimbeste si ma face sa retraiesc clipele ce le-am petrecut cu tine. Imi suride, apoi ma avinta in viltoarea acordurilor. Nu mai pot sa ma impotrivesc: sunt dus de ea, pornit in lumea muzicii, neputincios de a face ceva. Si , acolo, iarasi sunt cu tine: tu esti a mea si lumea din nou ne apartine... Cit de frumoasa esti aici si acum!
Apoi melodia pleaca, ma aduce inapoi, sunt iarsi singur. Un gust amar de singuratate ma cuprinde si vreau din nou sa ascult acea melodie, anume acel unci imn al nostru ce mi-ar aduce un cadou: pe tine.
Stiu ca nu e posibil, revin la un prezent sur si trist. Dar, stii ceva? Acum zimbesc caci stiu un secret: de fiecare data cind vei auzi aceasta piesa te vei gindi la mine si la noi... si cel putin doar pentru acest lucru merita sa continui sa traiesc.

Sa te pierd

Nu vreau sa te pierd! In fiecare zi ma ciocnesc de acest gind, iar repetarea lui ma innebuneste. E de ajuns sa imi imaginez cum as putea privi lumea din jur fara a te sti constienta de dragostea mea si inima mi se umple de lacrimi. O durerea launtrica ma sfisie in acea clipa si nu mai cred sa pot fugi de ea. Un univers palid si lipsit de sens imi apare in jur. Lumea devine limitata de un alb-negru, culorile isi pierd nuanta, se sterg si... nu vreau sa te pierd.
Am devenit demult un ateu: cred doar in tine, in noi doi si in ceea ce ar putea exista atita timp cit vom fi impreuna. Oare nu simti dragostea mea? Nu te intrebai niciodata ce te insoteste mereu si ramine, totodata, intotdeauna in umbra? Nu ai simtit acea adierea usoara ce te saruta dulce in fiecare dimineata? E patima mea, e sufletul meu: te protejeaza... Iar raza cea de Soare ce iti atinge obrazul? Nu ti-ai dat seama ca este un complice de al meu?... Un cintec ce il fredonez acum l-am fredonat si eu... Si, atunci cind zimbesti, nu crezi ca zimbesc si eu?... Chiar poti trai fara a remarca acest sentiment straniu si inexplicabil?... Nu ti-a soptit Ploaia cite lacrimi au ramas neplinse, inabusite si nemarturisite nimanui?...
Apoi incerc sa presupun unde esti acum. Te gindesti la mine? Mai exist pentru tine asa cum existi si tu pentru mine?.. Ai uitat? 
Vreau sa iti vorbesc, vocea ta m-ar linisti. Stiu ca ma vei asculta.
Dar... ma vei intelege oare?...

Spune-mi tu

Era un timp bolnavicios. O caldura nefireasca a cuprins orasul, era ziua cind ai plecat. Anume atunci am realizat ce inseamna sa fiu fara tine. De fapt, abia atunci incepeam sa realizezi ce ar insemna aceasta. "Am inceput sa invat sa traiesc fara tine", spunea cineva. Eu nu puteam invata, nu imi reusea. Ma impiedicam zilnic de un semn de intrebare. Nu puteam gasi raspunsul: cum sa continui fara tine? Si anume atunci o caldura bolnavicioasa se asternea deasupra noastra; eram cuprinsi de naduful greutatii din jur. Totul a devenit ireal, virtual, ceva fantasmagoric exista in jur. Nu parea sa fie o realitate. Acum stiu raspunsul: nu puteam percepe realitatea fara de tine. Iar reactia fireasca a organismului era de a se apara, de aceea si a "uitat" sa inteleaga o realite dureroasa din jurul sau. Visu a devenit realitate si vice-versa, realitatea avea culori pale, totul se amesteca... apoi un caleidoscop intreg de evenimente reale/ireale s-a succedat. Nu mai tin minte sa fi putut descifra ce a existat cu adevarat si unde era hotarul subtire, fragil: existenta sau fictiune...
Acum sunt obosit: o stabilitate aparentapare pare sa se fi instaurat. Timpul nu mai este bolnavicios, iar tu revii in vis mai des... sau in realitate? Te rog, spune-mi tu...

Te-am visat

In noaptea aceasta te-am visat. O melancolie dulce, usoara, abia sesizabila m-a cuprins. Nu mai stiam unde eram si ce faceam. Eram  noi doi, asa precum era cindva. Era o lume creata de doi vesnic indragostiti, de doi romantici incurabili, de doua suflete indragostite. Era o melodie cintata de un batrin si renumit artisit - cintecul vesniciei pretinse, un sentiment pierdut. Era o durere ce strapunge inima si nu mai lasa loc de altceva decit un regret ce te face sa pierzi perceptia realitatii fara de tine, un plins inabusit ce te face sa tresari in mijlocul noptii...Cit de mult ma durea si ma doare. Vorba cintecului "Imi e dor si doare".
Dar era si o fericire de a te revedea - da a-ti putea cinta melodia dragostei noastre, de a iti vorbi si de a te simti atit de aproape, atit de fericita impreuna cu mine, de a iti citi in ochi placerea ascunsa de a ma revedea. Era si un sarut, un sarut adevarat ce ne-a unit pe veci, ce a facut posibil aparitia acestui sentiment ce ne-a unit si ce a trezit atitea emotii incomparabile, atita fericire.

Si as vrea sa pastrez acum doar aceasta fericire de a te fi revazut si de a te fi iubit atit de mult... Dar, nu imi reuseste, caci inca te mai iubesc. Iar tu?.. Ma doare.