Spune-mi tu

Era un timp bolnavicios. O caldura nefireasca a cuprins orasul, era ziua cind ai plecat. Anume atunci am realizat ce inseamna sa fiu fara tine. De fapt, abia atunci incepeam sa realizezi ce ar insemna aceasta. "Am inceput sa invat sa traiesc fara tine", spunea cineva. Eu nu puteam invata, nu imi reusea. Ma impiedicam zilnic de un semn de intrebare. Nu puteam gasi raspunsul: cum sa continui fara tine? Si anume atunci o caldura bolnavicioasa se asternea deasupra noastra; eram cuprinsi de naduful greutatii din jur. Totul a devenit ireal, virtual, ceva fantasmagoric exista in jur. Nu parea sa fie o realitate. Acum stiu raspunsul: nu puteam percepe realitatea fara de tine. Iar reactia fireasca a organismului era de a se apara, de aceea si a "uitat" sa inteleaga o realite dureroasa din jurul sau. Visu a devenit realitate si vice-versa, realitatea avea culori pale, totul se amesteca... apoi un caleidoscop intreg de evenimente reale/ireale s-a succedat. Nu mai tin minte sa fi putut descifra ce a existat cu adevarat si unde era hotarul subtire, fragil: existenta sau fictiune...
Acum sunt obosit: o stabilitate aparentapare pare sa se fi instaurat. Timpul nu mai este bolnavicios, iar tu revii in vis mai des... sau in realitate? Te rog, spune-mi tu...