Nu?.. Chiar de nu era toamna, anume acest anotimp pusese stapinire pe mine: ma aflam in toamna existentei mele fara de tine. Dar ai venit tu si totul a inflorit. Da, anume asa: flori de toamna. Erau multe si frumoase, atit de promitatoare, dar si indiferente fata de timpul calendaristic. Erau albe, sa fi fost un semn?.. Am simtit ca am depasit o noua toamna din viata mea si nu mai urma acea iarna atit de friguroasa si de cumplita... urma sa sfidam regulile naturei si sa revenim intr-o primavara unica: primavara noastra. Evident, am reusit: a fost cea mai stranie si fericita primavara din vietile noastre! Totul era primavaratic: vintul, soarele, florile, viata, totul se nastea si doar calendarul trada realitatea.
Nu aveam timp sa-l observam: melodia dragostei noastre isi dezvaluia acordurile - eram noi doi si acest lucru era suficient. Zburam in acea primavara si nu aveam nevoie de nimeni: matematica existentei noastre era dublata si, odata cu ea, fericirea noastra.
Scriu si zimbesc, caci nu pot sa nu imi reamintesc de acea fericire infinita, de puterea ce ne unea impreuna si de ochii tai ce imi zimbeau in acea primavara... Vrei sa stii cu ce as putea compara acel anotimp? Frinturi de imagini, senzatii se grabesc sa imi ajute sa construiesc o comparatie: era precum... un foc de artificiu, adierea unui zbor de fluturas, o lumina cumplita in miez de noapte, o imbratisare ascunsa, un zimbet sincer, o atingere senzuala, o caldura launtrica ce o simti doar atunci cind esti cu sufletul tau pereche alaturi...
Acum sunt prea obosit pentru a incerca sa gasesc o comparatie mai reusita: dar a fost ceva ce ne apartine si ce nu vreau sa pierd in viltoarea unui nou inceput de toamna, in care sper sa gasesc primavara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Poti adauga un comentariu aici