v=Te11UaHOHMQ'}]}" >

miercuri, 16 septembrie 2009

Femeia din trecut

Nu eram aici, ci in trecut. Acolo erai tu si aveam posibilitatea de a te regasi si de a-ti vorbi din nou. De ce? Nu mai stiu si nu imi era dat sa stiu de ce mi se acorda o a dou sansa, dar eram constient ca ma regaseam in trecutul in care tu puteai fi din nou linga mine... Eram confuz: nu realizam unde si cind eram... Am pierdut ceva timp pentru a intelege totul: unde ma aflu, ce fac, cine era in jurul meu, de ce sunt aici si, ce ar trebui sa fac.
Am inceput sa te caut, imi dadeam seama de importanta sansei acordate: mi se daduse posibilitatea de a te regasi si de a repara greseala (poate) unei vieti intregi, comisa cindva: greseala ce a costat prea scump. Posibil, anume acest lucru a fost hotaritor in a ne uni din nou, in a ne da posibilitatea unica de a vorbi si de a crea ceva unic si irepetabil, ceva ce s-a pierdut, iar acum, prin aceasta minune, putea fi recreat... trebuia sa te caut si sa te gasesc pentru a incerca sa repar totul, sa fiu din nou linga tine...
Bizar, insa nu imi amintem numele tau, acest lucru imi ingreuna cautarile: oamenii sunt deprinsi sa se caute cunoscindu-si numele. Imi parea straniu: nu ai nevoie de un nume pentru a recunoaste dragostea unei vieti intregi, anume acea a doua jumatate... Dar eram sigur: de indata ce te revedeam, as fi stiut indata ca esti tu. Deci, te cautam fara nume si incercam sa te gasesc. I-am vazut pe multi: prieteni, cunscuti, amici, oameni deja parca uitati ce reapareau si ma resalutatu asa cum facuse cindva si carora trebuia sa le raspund ceva, niste fraze, banalitati, ceva lipsit de sens.. te cautam fara a-ti cunoaste numele, dar, in acelasi timp, cunoscindu-te cel mai bine, stiindu-te unica si iubindu-te atit de mult!... Aveam nevoie de tine si realizam ca trebuia acum sa te gasesc, o alta sansa de a intregi totul nu as fi avut-o niciodata. Cit de mult voiam sa te gasesc!..
Cred ca eram aproape de a te afla, imi parea ca sunt la doi pasi de a te revedea... Cel putin, asa mi se parea mie. Dar nu a fost sa fie si am revenit in lumea mea, eram in prezent... Am incercat sa realizezi unde esti acum... A inceput sa ma doara: stii de ce? Pentru ca nu as fi putut sa ta gasesc niciodata in trecut, in prezent sau sa fim in doi intr-un viitor... eram intr-un labirint omenesc si abia acum am constientizat ca nu ai existat niciodata, ai fost doar o fantasma de care aveam nevoie in trecut, ma doare lipsa ta din prezent si esti doar o inchipuire cu care as fi putut sa construiesc o viata in viitor, sa creez un destin si sa fiu fericit...
Dar ma intreb atunci: de ce am revenit sa te caut in trecut?... sa fie oare un semn pentru un alt viitor?...

2 comentarii:

  1. "...ca nu ai existat niciodata, ai fost doar o fantasma de care aveam nevoie in trecut, ma doare lipsa ta din prezent si esti doar o inchipuire cu care as fi putut sa construiesc o viata in viitor, sa creez un destin si sa fiu fericit..." - si ce-a insemnat asta? ca nu mai vrei sa lupti si esti gata sa renunti la fericirea ta? ce ti s-a intimplat?

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu renunt, doar ma indoiesc de existenta ei...

    RăspundețiȘtergere

Poti adauga un comentariu aici