Fugim

Fugim?.. Unde?.. Adeseori nici noi nu putem raspunde la aceasta intrebare. Ne grabim si depasim atitea lucruri frumoase, pur si simplu nu reusim sa le observam, nu vrem sa o facem! De ce?.. La ce bun sa le observam...
Ne grabim si nu mai dorim sa reusim sa vedem ceea ce este evident si frumos, ceea ce trebuie de observat: o adiere de vint, un cuvint frumos sau o privire binevoitoare. Vai de  noi si de dorinta noastra nesabuita de a avea totul si de a cauta noi senzatii in reusita.
Nu vrem sa facem nici o cedare, nu mai avem timp sa ne oprim si sa incercam sa ne privim in ochi: am descoperi acolo mult mai multe taine... si atitea lucruri frumoase, nu?
...Apoi iarasi vine o noua saptamina si incepem din nou acelasi drum spre pierzanie si spre uitare de omenesc, de banalizare a unei dragoste ce era sa se nasca o zi in urma... Cui ii mai trebuie ea? La ce bun sa o cultivam daca nu avem timp sa o ocrotim si sa o pastram. Vai de ea! Mai bine nici nu s-ar nastea, nu?
Depasim o depresie mintind-o si mintindu-ne pe noi insine. Apoi va veni alta si istoria se va repeta. Cit vom rezista oare?
... Un soare rasare deasupra noastra si iarasi se pierde intr-un orizont grabit, prea grabit. Si, in fine, ne intrebam, la ce bun acel soare daca avem lumina electrica... Si totul se invirte, se incepe, continua, revine, trece, zboara si iarasi incepe... Miscare, atita miscare in jur! Nu mai avem timp sa facem altceva decit doar sa ne miscam! Fugim, ne agitam, sarim, zburam si nu ne mai oprim... La ce bun sa ne oprim? De ce sa o facem, nu mai avem nevoie de pauze, doar inainte si iarsi inainte... Dar, spre ce?...
Cineva se va opri intr-o zi si va descoperi ca nu ne mai putem opri. In ziua aceea va fi prea tirziu. Sau deja este?... Apropo, nu uita sa il suni, el are nevoie de tine. Asteapta sa te opresti.