Sa te pierd

Nu vreau sa te pierd! In fiecare zi ma ciocnesc de acest gind, iar repetarea lui ma innebuneste. E de ajuns sa imi imaginez cum as putea privi lumea din jur fara a te sti constienta de dragostea mea si inima mi se umple de lacrimi. O durerea launtrica ma sfisie in acea clipa si nu mai cred sa pot fugi de ea. Un univers palid si lipsit de sens imi apare in jur. Lumea devine limitata de un alb-negru, culorile isi pierd nuanta, se sterg si... nu vreau sa te pierd.
Am devenit demult un ateu: cred doar in tine, in noi doi si in ceea ce ar putea exista atita timp cit vom fi impreuna. Oare nu simti dragostea mea? Nu te intrebai niciodata ce te insoteste mereu si ramine, totodata, intotdeauna in umbra? Nu ai simtit acea adierea usoara ce te saruta dulce in fiecare dimineata? E patima mea, e sufletul meu: te protejeaza... Iar raza cea de Soare ce iti atinge obrazul? Nu ti-ai dat seama ca este un complice de al meu?... Un cintec ce il fredonez acum l-am fredonat si eu... Si, atunci cind zimbesti, nu crezi ca zimbesc si eu?... Chiar poti trai fara a remarca acest sentiment straniu si inexplicabil?... Nu ti-a soptit Ploaia cite lacrimi au ramas neplinse, inabusite si nemarturisite nimanui?...
Apoi incerc sa presupun unde esti acum. Te gindesti la mine? Mai exist pentru tine asa cum existi si tu pentru mine?.. Ai uitat? 
Vreau sa iti vorbesc, vocea ta m-ar linisti. Stiu ca ma vei asculta.
Dar... ma vei intelege oare?...