Sper sa citesti

Te iubesc: asa cum nu am mai iubit. Stiu ca nu ma auzi acum si nu poti citi aceste rinduri. Nu cred ca ai putea sa le gasesti si sa le citesti. Si chiar de o vei face, vei crede ca le scriu alteia - nu tie. Te vei insela, dar vei putea accepta aceasta minciuna mai usor decit adevarul pe care ti-l declar acum: te iubesc.
Si stii cum te iubesc? Ascund totul, de parca mi-ar fi frica sa nu distrug dragostea mea odata ce o voi dezlantui din sufletul meu.
Si ma doare: vrei sa stii de ce? Deoarece nu stii ca iti scriu tie aceste rinduri si anume tu ar trebui sa accepti dragostea mea.
Si o vei accepta oare?.. Dupa atita timp, ai putea spune si tu: te iubesc ?.. Ai putea sa intelegi cu adevarat cui ii scriu aceste rinduri si cit de multe am incercat sa invesnicesc prin aceste cuvinte?...
Te iubesc si zimbesc acum. O fac atunci cind ma gindesc la tine. Zimbetul incearca sa raspunda amintirilor ce imi apar. Esti tu si eu - suntem noi.
Realizez un lucru extraordinar de dureros in esenta - anume atunci a fost timpul cel mai fericit din viata noastra, anum atunci cind eram tu si eu, cind eram noi doi. Doar atunci am trait, am avut parte de sentimentele cele mai deosebite, cele mai diferite, incomparabile cu celelalte senzatii trecatoare.
O amintire nu poate sa o inlocuiasca pe alta - ele vin, se succeda lin in constiinta mea. Te vad adeseori, te vad fericita, iubita si atit de frumoasa! Esti fina si atit de aproape de mine! Asa, precum nu ai mai fost niciodata de cineva. Si acel cineva sunt eu. Ma simt cel mai fericit printre paminteni, esti cu mine. Punct...
As dori sa pun punct aici, dar mi se primesc doar trei. De ce?
Sper sa citesti aceste rinduri si sa stii cit de mult te iubesc.