Singur de sarbatori.

Stii ce ma infioara cel mai mult? Sa intilnesc sarbatorile de unul singur.
Mi-a spus cineva aces lucru si acum realizez ce inseamna cu adevarat sa fii singur si... trist. In plus, stii ce ma infioara acum? Sa privesc lista mea de prieteni si sa realizez ca nu am cu cine vorbi pentru a-i marturisi ceea ce simt cu adevarat. Sunt singur. Si aceasta idee imi strapunge toata fiinta.
Privesti in jur si nu-nteleg unde ma aflu: sunt de unul singur in fata unui imens pustiu ce se numeste viata si nu mai stiu ce mai vreu si unde s-o apuc pentru a gasi ceea ce caut de atita timp: linistea si dragostea adevarata.
Ma simt de unul singur, cu toate ca sunt inconjurat de atita lume ce se grabeste de a fi fericita la sfirsitul acestui an. Cu totii fug undeva, se precepita pentru a sarbatori ceva impreuna cu cei dragi.
Ma simt aidoma unei melodii cintate de un calator la un mijloc de desert. El a plecat, iar ritmurile fredonate de el au ramas undeva asezate la marginea drumului si se sting usor sub razele unui soare rosu. Un soare ce pare sa moara la un sfirsit de zi. Sunt aidoma acelei melodii ce nu doreste sa moara singura, abandonata la marginea soselei si incearca sa se mentina inca un pic, inca o clipa...
Stii cum ma simt acum? Ma simt asa precum ar trebui sa se simta un om ce iubeste si ce nu intelege de ce isi pierde acum dragostea. Explica-mi, de ce pleci?... De ce?..


Azi am vrut sa-i scriu un ravas tie. Mi-am zis sa-mi pun toata dragostea mea in el si sa ma asigur de a fi citit de tine, vreau sa simti durerea mea acum.
Am incercat sa-nteleg de ce nu-mi mai raspunzi si de ce vrei sa pari atit de fericita. Am pus in acea scrisoare toata dragostea mea si toata tristetea... Dar, nu ai vrut sa-l auzi, acel strigat de disperare ce ti-am trimis azi. Ai ramas rece in cochilia imaginatei tale fericiri si ai continuat de te minti pe tine insati.

Am privit din nou acest oras trist far de tine si am incercat sa zimbesc. Este unicul lucru ce imi mai poate insufla acum incredere in viitor. Si nu doresc sa cred ca va fi un viitor fara tine. Te iubesc.

Citeste, te rog...

Ma doare tacerea ta. Ai hotarit sa nu mai stii de mine pentru a incerca sa uiti ceea ce ne uneste pe veci: adevarata dragoste. Si nu pot intelege de ce crezi ca asa va fi mai bine, de ce?.. Doar stii, iubito, ca am cunoscut impreuna ceea ce se poate fi simtit doar o data in viata, o singura si irepetabila fericire. Si ea nu apare oricui, doar stii asta, nu?.. Putini cunosc adevaratul gust al fericirii...
Atunci de ce ai crezut ca asa va fi mai bine pentru noi? De ce ai crezut clipa trecatoare si i-ai incredintat viitorul nostru?.. revino, te rog, la ceea ce ai gindit si ai crezut cindva pentru a realiza ce greseala faci acum. Nu te grabesc, dar pur si simplu incearca sa-ntelegi ca saracesti acum acest pamint printr-o dragoste... si nu una simpla, ci una adeavarata si plina de inteles, de adevar si de pura iubire. De ce trebuie sa suferim pentru ca stim a iubi? De ce ne faci sa suferim atit de mult in acest sfirsit de an, de ce?...
Mai tii minte cind ma intrebai daca te voi uita vreodata?... Mai tii minte ce iti raspundeam?.. De ce acum faci ceea ce nu voiai niciodata sa auzi de la mine: de ce incerci sa pleci din viata mea?.. De ce ma sfisii acum?..
Suntem in toiul sarbatorilor de iarna si lumea asteapta minuni si cadouri. Incearcam cu totii sa ne amintim de faptele bune si rele ce le-am facut pe parcursul unui an intreg... revin cu gindul la cele facute si cred ca stiu ce vreau sa-mi aduca mosul. Stii si tu. Stie si el. Si mai stiu ceva: am si eu dreptul la o minune, chiar si de nu am fost atit de bun in anul ce a trecut, am si eu o dorinta si un drept la o minune.

Nu poti lasa totul asa si nu vei indrazni sa contrazici adevarul Dragostei noastre, adevarul ce-l strig in fiece litera pe acest blog: Am nevoie de tine, revino, te rog, si spune-mi ca ma iubesti.

Durere

As dori sa pot renunta la durerea ce ma sufoca acum. As dori mult de tot sa-i spun "Pleaca, nu mai am nevoie de tine"... As dori sa fiu fericit acum si sa stiu a trai far de ea. Dar nu pot. Tu nu esti linga mine si nici nu mai vreai sa-ntelegi ceea ce simt eu. Asta ma ucide, pur si simplu ma face sa nu mai stiu cum sa traiesc fara durere.
S-a lipit de mine aidoma unui copil orfan ce si-a gasit parintele si nu mai doreste sa-l piarda. Vreau cu adevarat sa scap de ea, dar nu-mi sta in puteri sa o alung. NU POT FARA TINE. Si atita timp cit vei continua sa fii departe si far de mine, voi invata a trai impreuna cu ea: ma voi trezi in fiece dimineata stiind ca este alaturi, voi merge la serviciu auzindu-i rasuflarea si voi reveni asurzit de strigatul disperat al ei. Dar stii cind imi va fi cel ma greu? Noaptea. Anume in vis puterea ei este cea mai diabolica, anume atunci ea stie cel mai bine cum sa joace cu inconstientul meu... si din nou te voi visa si din nou voi fi eu insumi, dar, in acelasi timp, fara tine...
Stii cind voi incerca sa uit de aceasta viata? Dimineata, atunci cind ma voi trezi dupa o noapte petrecuta cu tine-n vis, atunci cind voi intelege a nu stiu cita oara ca nu sunt fericit si ca nu ma mai doresti.
Visez acum sau m-am trezit?..

Un strigat si o ninsoare

Strigatul meu a zburat aidoma unei pasari. Incerca sa te urmareasca si sa te ajunga pentru a-ti umple de dor inima. Incerca sa se aseze pe umerele tale pentru a-ti spune cit de mult as vrea sa-ti vorbesc acum. Durerea ce era inlantuita in el nu putea sa fie exprimata altfel decit doar prin acel unic strigat de disperare... zbura anume spre tine, voiam sa-l poti auzi si sa stii ca inca te mai iubesc. Era ciudat, dar anume acea muzica, parca, il purta mai repede spre tine, anume acea melodie ce o auzeam atunci cind eram in doi, acel cintec trist venea sa poarte acea unica deznadejde spre tine, venea sa-ti marturiseasca dragostea mea.
Dar stii ce s-a intimplat?... Chemarea mea s-a inecat undeva intr-un strat puhav de albeata din preajma ta... era zapada? Da, cred ca era zapada despartirii noastre ce se asternuse deja de atita timp intre noi: o ninsoare magica, plina de frig si uitare s-a strecurat intre noi de ceva timp. Voiam s-o alung dar nu puteam, caci nu te vedeam pe tine si singur nu eram capabil s-o opresc... Mi-am reamintit ceea ce s-a intimplat: te cautam pentru a alunga acea ninsoare ce era intre noi... nu te gaseam si atunci am stiut ca pot sa te aflu undeva doar eliberind durerea mea intr-un strigat, o chemare de deznadejde sincera si plina de iubire adevarata... si atunci am trimis tie acest ravas, atunci te-am chemat alaturi...
Dar era prea puternica acea ninsoare la un inceput de iarna solitar, eram singur in fata acestei unice ninsori din viata mea ce m-a facut sa te chem si sa-ti spun ca te iubesc.
Stii ce-mi doresc acum cel mai mult? Sa citesti aceste rinduri si sa stergi fulgii de pe obrajii mei. Te rog, apari acum din nou asa cum ai stiut sa o faci mai inainte in viata mea, asa cum ai stiut sa ma faci fericit. Doar cu tine.

Luminite in suflet

Te-am vazut azi. Erai tu!!! Am ridicat ochii pentru a cauta nu mai stiu ce pe masa si te-am intrezarit trecind in fata usii... erai la 2 metri de mine: fericirea mea, sensul vietii mele se afla la doi metri de mine. erai tu, ti-am vazut ochii si... Stii ce s-a intimplat mai intii?... A tresarit inima: ea nu se astepta sa te vada. Nu mai stiam unde ma aflam si nu mai puteam sa controlez inima... tresarea si te chema. Te doream. Apoi mii de luminite m-au strapuns. Era aidoma unui cer plin de artificiile unei sarbatori. Era atita lumina in suflet, incit a trebuit sa ma asez pentru a intelege ce se intimpla. Eram tulburat: te vazusem si te cautam din nou...
Evident a fost doar o iluzie: cineva imbracata ca tine si avind o aparenta vaga de ceea ce esti tu trecuse prin fata biuroului meu... Am crezut ca esti tu. Asta tot. As fi vrut acum sa scriu ca erai anume tu sau ca te-am visat si astfel as fi putut sa continui de fi fericit. Chiar si de erai vis: as fi putut sa-ti vorbesc si sa-ti merturisesc dragostea mea. Dar nu a fost sa fie: era REALITATEA... era doar cineva ce indraznise involuntar sa se asemene tie. Tu esti unica si incomparabila si asa va fi mereu. Nu poti compara adevarata dragoste. Ea este unica si sincera.
...M-am asezat si am continuat sa incerc sa prind acelel luminite de fericire ce-mi strapungeau adineaori sufletul... Le vedeam doar umbra si puteam doar sa presupun cita fericire si impacare de sine aduceau cu ele. Puteam doar sa presupun cit de mult mi-as fi dorit sa am o viata plina de aceasta lumina zilnic: o viata plina de tine si de zimbetul tau. Plina de bucuria de a sti sa te regasesc in fiece zi alaturi, de a imparti cu tine cel mai mare si scump dar de pe acest pamint. Mi-as fi dorit doar sa pot resimti acel sentiment cind ai aparut in fata mea si cind ai incercat sa-mi spui involuntar ca nu ma uiti.
Iti multumesc pentru ceea ca ai stiut sa uiti in adincul inimii mele - un strop de lumina, un zimbet al dragostei.
..acum incerc sa resimt emotiile aduse de luminitele colorate din sufletul meu.

Vorbind cu tine

In aceasta noapte ma voi gindi la tine. Voi inchide usa sufletului meu pentru a o deschide doar in fata amintirilor mele, doar in fata sentimentelor mele fata de tine. Voi sta cuminte si voi astepta sa se asterne noaptea... O noapte plina de mistere si atit de intunecata incit nici cele mai puternice felinare nu vor putea deslusi ceea ce se va ascunde acolo, undeva departe, dincolo de acel intuneric. Un intuneric infiorator si straniu ce nu este inteles de nimeni... In acea bezdna imi voi gasi un loc pentru a sta fata-n fata cu tine, mai bine zis cu amintirea ta. Vei fi doar tu si eu si acel intunerci ce ne va inconjura. Dar, te rog, sa nu-ti fie frica: vom fi impreuna cuprinsi de marea taina a dragostei noastre ce ne-a incalzit atita timp. Vom iubi acele momente pasnice ce ne vor inconjura pentru a ne proteja de lumea din jur.
Apoi vei vorbi. Da, te voi auzi pentru ca voi dori atit de mult sa-ti stiu vocea alaturi!  Voi spera atit de mult sa stiu ca esti bine si inca ma iubesti, incit voi sti ca te voi auzi... Tu vei spune lucruri sincere si ascunse de lumea-ntrega, ascunse in acea noapte in care noi ne-am iubit si ne-am aflat fericiti... Vei spune cit de mult imi lipsesti si vei incerca sa ma linistesti, chiar daca de voi sti ca vorbesc doar cu amintirea ta. Dar vei fi atit de convingatoare incit nici nu voi putea accepta ideea ca nu mai esti acum linga mine si vorbesc, de fapt, cu mine insumi...
Voi uita acest lucru, caci voi spera sa te aud anume pe tine: azi seara voi cuprinde noapte-ntunecata cu gindul de a te auzi. Stiu ca vei veni in vis si vom vorbi din nou, si ne vom spune cit de mult ne iubim. Stiu ca vei fi tu, anume tu, acea unica dragoste din viata mea, acel unic simbol al vesniciei unei iubiri, acel unic suport ce ma mai tine in viata, vei fi tu...
Te visez.

Dialog

Scriu, iar sufletul ma roaga sa ma opresc, imi spune sa nu mai fac asta, sa ma opresc. Ma implora sa uit totul pentru a putea continua sa traiesc si sa nu ma mai gindesc la tine... ma roaga sa nu mai fac acest lucru, el  nu mai poate sa reziste de a trai cu gindul la tine, nu mai poate sa inteleaga cum ar fi daca ai... nu... nu, nu mai pot.

- ...Draga suflete, te rog, rezista. Fara ea nu as mai sti cum sa continui sa fiu eu insumi si sa inteleg ca nu traiesc in zadar. Fara ea nu as fi eu insumi si fara ea nu as intelege cu adevarat ce inseamna viata. Fara ea culorile ar disparea si as fi sortitit unei vieti sumbre, cenusii si sterse de culori. Dar viata nu este asa, ea e mult mai frumoasa si adevarata.
- De ce atunci nu-i spui, de ce atunci nu vrei sa ii marturisesti ceea ce simti, ea trebuie sa stie pentru a putea simti dragostea ta... 
- Ce as schimba prin aceasta?... Si, de fapt, poate nici nu mai are nevoie de iubirea mea, nu mai are nevoie de mine...  si...
- De unde o stii? Cred ca ar trebui sa incerci. 
- Uite acum ma intelegi si probabil realizezi de ce acum scriu aceste rinduri...
- Nu, nu vreau asa, ma doare atiti de mult incit nu mai cred sa pot suporta mult timp. De ce ma faci sa sufar atit?... Gaseste o alta modalitate, nu mai stiu cum, dar nu asa, te rog... 
 - Si atunci ce imi ramine? Cum as putea altfel sa fiu sincer cu mine insumi si cu ea?... Nu-mi lua ceea ce este perla vietii mele, nu-mi lua dragostea mea si posibilitatea de a o marturisi.
- Dar cu mine cum ramine? La mine cine se va gindi atunci?
- Sper intr-o zi se va gindi anume ea...
- Dar cit timp sa mai astept oare?.. Cit va dura aceasta asteptare plina de spini si durere, cit?...


Nu am mai stiut ce sa-i raspund si am inceput sa scriu aceste rinduri.

Cealalta viata

Vreau acum sa-ti spun cit de mult te iubesc. Da, stiu c-ar trebui s-o fac, poate, undeva la sfirsitul scrisorii mele, ar trebui, poate, magicele cuvinte Te iubesc sa rasara ca o concluzie, undeva la sfirsitul unei lungi si frumoase confesiuni... stiu ca ar trebui sa fac anume asa, dar... Imi lipsesti atit de mult si vreau atiti de mult sa te vad acum in viata mea incit nu mai stiu cum trebuie anume sa fac pentru a fi auzit. Si nu vreau sa tin cont de nici o regula, niciu un principiu ce ar putea sa ma-ndeparteze de tine, iubirea mea. Da, te iubesc atit de mult incit nu mai vreau sa scriu acum nimic altceva decit te iubesc. Asa a fost mereu si asa va fi. Nu voi putea nicicind scapa de acest dulceag blestem al vietii: esti acel unic suport ce ma poate inca pastra vertical intr-o lume ce se roteste mereu si nu doreste sa recunoasca adevarata dragoste. Anume acea adevarata iubire ce se-ntimpla o data la o mie... ba nu, o data la o suta de mii de cazuri...
De aceea acum vreau sa citesti aceste rinduri si sa-ncerci sa-ntelegi cit de mult te iubesc. Nu stiu daca o vei face. Posibil, ca nu vei mai recunoaste in aceste rinduri acea unica dragoste ce ai simtit-o cindva impreuna cu mine. Sau, poate, vei ramine muta la strigatul meu de disperare ce il vei citi printre rinduri, ce il vei simti in fiecare literea. Sau, poate, vei uita ca mai exist pentru tine si vei continua sa imparti cu altcineva acest sentiment unic si irepetabil... vei crede ca il simti din nou cu altcineva, dar nu vei sti daca e adevarat sau ba... Crede-ma, nu va fi la fel.
Imi ravasesc acum sufletul si revin de sute de mii de ori la sentimentul ce-l simt si la amintirile iubirii noastre... As dori sa pot reveni in trecut doar pentru a-ti vedea din nou ochii ce ma priveau atunci, in acea noapte si pentru a auzi din nou acel sincer si tainic te iubesc ce-l pronuntai doar pentru mine... mai tii minte?..
Nu mai stiu cum as putea trai acum, daca nu as avea in memoria inimii mele dragostea ta si afectiunea ce ne unea. A fost ceva veridic, indescriptibil si atit de frumos si pur incit este imposibil de a mai fi repetat, de a mai fi retrait... In schimb, e ceva ce as vrea sa pot continua doar cu tine, fie chiar de ar trebui sa te-ntilnesc in cealalta viata, atunci cind va fi sortit sa te cunosc din nou si sa te iubesc cu aceeasi sinceritate si pasiune.

Spune-mi

Am vrut sa-ti scriu o scrisoare. Dar nu am putut. Ma durea atit de mult incit nu am vrut sa-ntelegi cum incerc sa rezist fara tine.
...Te-am visat si-n lumina stranie a fantasmei erai atit de aproape sufleteste de mine incit nu mai puteam sa fac altceva decit sa te admir si sa-ti spun cit de mult te iubesc. Si o faceam: te priveam cu ochii unicului indragostit de pe Terra, incecam sa fiu cel mai cuminte suflet nu se-ncumeta de a mai face sau zice ceva de teama de a nu pierde acea unica speranta in viata sa: pe tine. Dar erai departe. O realitate ascunsa se tainuia in acel vis de ieri si se strecura printre toate cele imaginate si create de biata inima. Nu puteam sa te strig si nici sa-ti spun cu glas tare cit de mult te iubesc si cit de mult mai tin la tine... cit de mult imi lipsesti acum, iubire, adevarata si unica iubire din viata mea... cit de mult te doresc acum alaturi... am reusit daor sa-ti vad chipul imaginat de memoria obosita si sa-ncerc sa cred ca esti acolo, alaturi de mine. Continuam sa te iubesc chiar fiind undeva aruncat pe marginea unui vis plin de suferinta, imi lipseai.
...incercam sa te gasesc printre miile de capitole ale unui roman ce nu voiam sa cred ca este deja demult abandonat de autor. Ce banal suna! Dar era adevarat: nu te puteam gasi in lumina palidului vis si nu intelegeam de ce esti atit de departe... te strigam si ma regaseam singur in fata durerii mele: se reflecta in oglinda aceluiasi vis pentru a reveni din nou asuprea mea, pentru a ma coplesi din nou.
Iti cautam ochii si nu te vedeam, nu gaseam nimic ce ar fi putut sa ma-ncurajeze. ERAM SINGUR... doar gindul si amintirea de te fi iubit mai trai in mine. Datorita lor inca se mai zbatea inima si nu puteam sa las totul balta pentru a nu ma mai trezi niciodata... Voiam sa te gasesc si nu mai intelegeam unde sunt...

Acum m-am trezit oare sau inca continui sa visez?.. Nu mai inteleg. Spune-mi, te rog, tu... nu ma lasa sa traiesc in acest cosmar.

Tacerea ta

Acum stiu ca am ramas singur in fata Tacerii. Ma priveste si nu-mi spune nimic. Tace. Stau in fata unei porti mari si nu vad nimic. Nu deslusec nimic de dupa birnele mari de lemn si fier ce ii ascund ochii. Dar stiu ca ma priveste, este acolo, dupa poarta enorma ce ii pazeste linistea, o liniste ce se asterne in jur si cuprinde totul. Iar eu continui sa stau in fata ei si nu mai intleg nimic... am ramas sa incerc sa-nteleg ceea ce nimeni nu poate sa traduca in nici o limba: sa-nteleg ce spune Tacerea, sa deslusesc dragostea ta... Incerc sa cred ca se ascunde dupa aceasta usa imensa ce-ti acopera adevaratele sentimente; vreau sa cred ca acolo, undeva in adincurile castelului muteniei ramine sa traiasca acel frumos si vesnic "te iubesc" de care am nevoie acum atit de mult.
Stau si astept. Nu mai stiu ce sa fac: sunt obosit de atita durere, nu mai cred sa pot suferi din nou. Am asteptat atit de mult incit imi pare ca o vesnicie s-a scurs intre noi doi, o adiere seculara mi-a fluturat parul. Lacrimile ramin demult moarte undeva la inceput de cale, acum nu mai ramine decit asteptarea: sunt singur aici si acum si privesc Tacerea. O implor sa cedeze si sa spuna ceea ce vreau sa aud de la tine, ceea ce sper ca inca mai gindesti... Dar nu deslusesc nimic, cum as putea auzi? Caci stau de vorba cu Tacerea: ea stie ca nimeni altcineva sa pastreze secretele cele mai ascunse...
Sunt obosit. Stiu ca nu mai am puteri pentru a reveni inapoi. De aceea si nu vreau sa pier in zadar: vreau sa stiu adevarul, sa-mi vorbesti asa cum era cindva, vreau sa aud vocea ta si sa-ti simt dragostea in rasuflarea exstazului nocturn... Tin minte cum ne iubeam atunci si-ntelegeam dragostea ta in orcie gest, miscare, atingere si rasuflare... te auzeam in "necuvinte" si stiam cit de mult ne iubim. Simteam cit ne iubeam si auzeam vocea ta oriunde nu as fi plecat. Dar te auzeam!...
Acum ma simt un las. Nu pot convinge Tacerea sa-mi vorbeasca si nu mai am puteri sa te aud, ai disparut intr-o bezna a indiferentei ce ma face sa cred ca nu mai tiii minte, ca nu mai vrei sa-mi spui ceea ce simteai cindva, ceea ce dadea sens vietilor noastre : te iubesc...

Durerea vintului

Imi lipsesti tot mai mult. Am incercat sa alung acest gind de-a lungul mai multor luni in sir... nu-mi reuseste. Revin (a cita oara!) la tine si la imaginea dragostei noastre asternute undeva in miez de vara... sau sa fi fost toamna?... Nu, nu vreau sa cred ca era toamna, caci m-as imbolnavi iarasi de durerea despartirii noastre. In schimb, imi amintesc parfumul ce l-am simtit atunci cind te iubeam si cind erai doar a mea! Iti mai aduci aminte?.. O noapte plina de iubire venea sa se asterne, iar noi asteptam momentul marii iubiri, marii dedari de sine, un inceput nemarturisit de o Dragoste adevarata, una la un milion, una ce nu se repta decit doar o data in viata.
Am incercat sa uit ca-mi lipsesti. Dar, vai! Am uitat ca te uitam si iarasi te visez in noapte... nu doresti sa pleci din gindul meu si revii atunci cind devin eu-insumi, atunci cind imi permit sa te vad din nou: in vis.
Acum ma intreb daca si tu simti la fel; daca mai simti la fel, daca mai esti asa cum erai cindva.
Ieri am auzit cum plingea nocturn si am incercat sa-i inteleg durerea. Am fost atent sa aud orice adiere de vint: voiam sa-nteleg de ce este atit de trist. Nu am deslusit nimic la-nceput. Dar apoi am inteles ca el prelua suferinta ultimului romantic furata intr-un miez de noapte, furata dintr-un vis... Te-am recunoscut in acel cintec, am zimbit si am rasuflat adinc... Sper sa-l auzi si tu atunci cind crezi ca am uitat de tine, atunci cind crezi ca esti singura.

Nu uita

De-as sti ca zimbesti acum pentru mine, as fi mai fericit cu o secunda. Stii de ce? Deoarece anume atit imi trebuie pentru a-mi reaminti cit esti de frumoasa. O secunda si imi apari in fata: simpla, gingasa si atit de naturala!.. Esti doar tu si, in acelasi timp, vad in tine tot Universul, toata dragostea mea, intreg viitorul.
Dar stii ce ma deranjeaza? Chiar si daca zimbesti acum, voi fi fericit doar o secunda, poate un pic mai mult si atita tot. Zimbetul tau este in acelasi timp acel izvor de nostalgie ce imi umple sufletul dupa ce realizez ca nu esti alaturi, ca imi apari in fata doar pe o clipa si dispari incet, te evaporezi lin precum roua diminetii sub razele unui soare matinal.
Ma incalzeste gindul ca-mi surizi din nou: este o forta ascunsa ce-mi da puteri. Stiu ca acum te gindesti la mine si asta imi da aripi... iti fur in fiece zi acest suris: nu ai observat?.. Tii minte, atunci cind ai privit acel film... ai zimbit... ai stiut exact ce a simtit acea indragostita,nu?... Iar dimineata, cind te uitai in oglinda, ai auzit piesa noastra... da, da anume acea piesa care ne unea pe veci, acele cuvinte si acea melodie ce ne faceau sa tresarim de placere si sa ne pierdem in strinsoarea bratelor noastre. Si, in sfirsit, chiar acum ai zimbit pentru a spune inca o data inimii ca nu m-ai uitat...
Iti multumesc pentru ca nu uiti. Daca ai uita, nu ai mai zimbi cu acel suris fermecator, ce nimeni nu-l poate intelege pin la capat. Daca nu ai mai zimbi, eu m-as pierde in aceasta viata, as pierde acel unci punct de reper ce mai ramine inca sa persiste si sa-mi dea forte: pe tine. Te rog, nu uita... acum zimbesti?..

... iar chiar si de nu mai zimbesti, voi continua sa ma mint ca inca o faci pentru a incerca sa conving inima mea ca inca traiesc...

Critic

Am aruncat o privire fugara asupra cuvintelor asezate in fraze logice. Erau diverse si adeseori imi pareau aranjate un pic ciudat, dar imi placea ceea ce citesc. Am incercat sa ma uit cu un ochi indiferent, arbitrar, lipsit de sentimente si dorinte... dar nu am putut. Am inteles cit de multa durere se acunde in spatele celor scrise. Si, in acea clipa, aproape ca mi s-a facut mila de el, autorul si poetul neprihanit. Am incercat sa-nteleg ce se ascunde dupa acele rinduri. In umbra literelor am presups un inceput de o dragoste neimplinita si o despartire dureroasa. Am ghicit multa dragoste adevarata, anume Dragostea ce unii nu o pot afla toata viata si traiesc in acea tristete ce te face sa-ngheti in miez de vara...
Am incercat sa-nteleg de ce. De ce este atit de trist si singur, de ce scrie doar despre durerea vesnicii singuratati. Am vrut sa-nteleg, dar nu am putut. Nu a incaput atita suferinta in inima mea si, posibil, ea s-a revarsat undeva mult mai departe de aceste rinduri. Dar am simtit placerea ascunsa de a constata ca nu sunt singur, nu ma mai simt un ultim romantic din secolul acesta. Am gasit pe cineva ce mai crede si mai traieste ca mine. Am zimbit si, iarasi, mi-am aminti cit de mult te iubesc si cit as da pentru a te revedea alaturi...
Posibil, in asa caz, as citi acele rinduri si as intelege ca nu mai sunt asa cum am fost cindva. Si l-as lasa pe autorul acelor rinduri singur in fata celor scrise. As fi fericit cu tine.

...am recitit citeva postari, am inchis ochii. Am oftat si am inteles ceea ce nu puteam nicidecum realiza anterior: citeam blogul meu.

Curcubeu

Astazi am vazut curcubeul si m-am gindit la tine... Nu ma intreba de ce, nu stiu nici eu. Dar odata cu el te-am vazut si pe tine: culorile vii ale corpului sau mi-au reamintit de zimbetul tau, de vocea ta. Era atit de frumos, acel curcubeu in miez de zi! Stropi de ploaie imi jucau pe obraz si Soarele imi incalzea spinarea: curcubeul il priveai impreuna cu mine. Te vedeam alaturi si-ti simteam caldura sufletului tau obosit de lipsa mea. Cel putin asa mi se parea mie: eram doi fericiti ce urmarea o taina a naturii: frumusetea si splendoarea curcubeului ne unea atunci.
Te priveam si parca simteam frumusetea ta reflectata in acel curcubeu: uite aici, linga acel verde iti vedeam faptura in miez de vara, acolo, linga portocaliu imi zimbeai din toamna, iar acolo, linga rosu eram doar noi doi in extazul noptii fierbinti...
Priveam curcubeul si-mi imaginam cum ai sta alaturi si mi-ai sopti cit de mult iti lipsesc acum: mi-ai spune ca de atita timp astepti sa vin si sa stam impreuna... Mi-ai povesti cum ma visai si tu in noptile plini de dor si de lipsa mea, mi-ai marturisi ca inca ma mai iubesti si ca niciodata nu ai incetat s-o faci... Mi-ai spune atita, incit curcubeului i se va face mila de noi si ar intinde culorile sale in intimpinarea noastra. Iar noi ne-am aseza pe bratele lui si ne-am iubi ca doi indragostiti prinsi in viltoarea adevaratului sentiment ce face atitea minuni pe Pamint.
...Mi-a zimbit in final cu culorile sale inainte de a ceda cerul Soarelui ce venea sa asterne o lumina placuta in jur. I-am spus "la revedere" si m-am gindit iarasi la tine. Am oftat si am incercat sa cred ca si tu acum, acolo, undeva far de mine, iti mai aduci aminte de iubirea noastra si simti ceea ce simt si eu acum.
Imi lipsesti.

Nu pleca

Te rog, nu pleca din viata mea...
Nu m-a invrednicit creatorul cu darul cintecului, nu pot sa-ti scriu acea melodie care te-ar opri din drum, dar stii ceva?... Aceasta melodie rasuna-n sufletul meu in fiece zi... O aud si incerc sa cint si eu, incerc sa-ti spun prin ea cit de mult te iubesc si cit de mult imi lipsesti... Si, acolo, la mine-n inima ea rasuna atit de bine si sunt atit de constient de existenta ei, incit nu mai pot intelege de ce tu nu o auzi... uite ce lin rasuna, uite cit de mult te iubesc, uite aici iti soptesc cum te implor sa ramii linga mine pentru a nu mai pleca nicicind... iar aici, aici imi spun ca nu mai pot trai far de tine... Chiar nu o auzi?...  
Te rog, nu pleca... Am asternut ieri multe flori in fata ta, le-am asortat pentru tine si am scris cu petalele trandafirilor rosii Te iubesc... Nu ai vazut?... Nu ai auzit?... Am fredonat melodia dragostei mele: nu stiu cum se numeste, este atit de frumoasa incit nu pot alege titlul durerii mele... Dar o cint in fiece zi, in fiece clipa in care realizez ca ai aputea pleca... Si nu doresc sa mai stiu viata far de tine, nu mai pot intelege ce s-ar intimpla in jur... In acea melodie imi pun tot sufletul si-l incalzesc cu caldura inimii mele: uite aici se afla Dragostea mea pentru tine, o vezi?.. o simti?.. o auzi?.. In acest cintec se afla totul ce ar putea sa-si doreasca un suflet cucerit pe veci de farmecul iubiii... Stiu ca nu reusesc sa-l cint asa cum ar trebui, dar, crede-ma, il aud in fiece zi si ma gindesc la tine...
Rasuflu adinc si nu mai inteleg ce se-ntimpla... nu te vad alaturi si-nteleg ca ai plecat... ma doare... dar continuu sa cint, este unicul lucru ce-l mai pot face acum, la rascruce de sentimente si pustietate... o pustietate se aseaza acum undeva in interior si incearca sa-mi fure cintecul meu, melodia dragostei mele, viata mea... pe tine.

fara titlu

Am invatat sa fac totul fara tine. Te trezesti, mergi in baie, iti asterni patul si viata continua cu ritmul ei obisnuit... o rutina far de tine pare sa apese zilnic existenta mea... sunt doar eu si lumea din jur. Sunt doar eu.
Astept doar o minune si realizez cit de imposibila este. Te visez si ma trezesc c-un gust amar de dezamagire: nu esti linga mine. Merg la serviciu, lucrez si incep a-ntelege cit de mult imi lipsesti. Nu esti acasa cind revin si nu-ti gasesc buzele acum, cind am nevoie de ele, cind am nevoie de tine, cind te iubesc atit de mult. Dar continuu mai departe viata unui om trist si romantic. De unde atita rabdare si atita speranta? Cit imi mai ramine oare?... De ce sa nu opresc totul chiar acum si sa-ncerc cu-adevarat sa traiesc far de tine?...
Am crezut ca am invatat sa traiesc far de tine, dar m-am inselat. Continui sa traiesti in gindurile mele si nu mai pot sa nu fiu trist si singur...

O piatra

Tacerea ta ma asurzeste. Nu aud nimic decit TACEREA salbatica ce imi umple urechile. Acum nu mai simt nimic decit golul de substanta ce umple spatiul din jurul nostru. Nu te vad, nu te aud, nu te simt, dar... inca te mai iubesc.
Astept sa-nteleg unde te-ai ascuns, de ce nu mai vrei sa fii pentru mine... Sunt disperat si nimic nu mai poate sa-mi readuca speranta... o piatra aspra, plina de taisuri imi roade acum sufletul. S-a infipt adinc in esenta lui si nu mai doreste sa plece... sta acolo si taie incet totul ce este viu, taie fara a intreba, fara a dori sa stie ceva, taie fara a-i pasa de efect... pur si simplu taie... incet, lin, fara graba, dar taie...
Ma doare lipsa ta, dar ce asi putea face acum?... Tu nu mai esti si zadarnic am deschis adineaori usile dragostei mele: zadarnic am asteptat sa revii cu cel putin un suris, un cuvint sau un semn. Sa fi fost cit de mic, dar ar fi fost doar al meu si doar spus pentru mine... si as fi fost cel mai fericit indragostit de pe Terra, chiar si daca nu te-as fi vazut atunci. Dar nu a fost sa fie si ramin sa-ncerc sa-nteleg de ce ai plecat, de ce ai crezut sa fii fericita far de mine in acest sfirsit de vara...
Am crezut ca deja am invatat sa te pierd. Am crezut ca n-o sa ma mai doara... Am crezut ca ma iubesti, dar nu mai pot intelege acum ce am stiut cu adevarat si ce am crezut ca stiu. Cert e un fapt: o piatra aspra imi taie acum tot ce era cel mai frumos din mine: iubirea mea. Si stii de ce-mie frica? Ca nu va reusi s-o faca pin la capat, iar tu nu te vei mai intoarce niciodata, lasandu-mi rana deschisa si insingerata... De ce nu vii?..

Te rog, scrie...

Azi am crezut ca nu mai traiesc... si stii de ce? Pentru ca nu mai aveam vesti de la tine. Am inteles cit de departe esti de inima mea si am vrut sa pling. Dar nu puteam, se zice ca barbatii nu pling si nu aveam dreptul de a incerca sa pun la indoiala axioma.
Am crezut ca am ramas doar eu, unicul romantic eminescian ce in afara de tine nu mai crede-n nimic. Aparent, nu mai gaseam pe nimeni in jur pentru a ma-ntelege. NIMENI. Fiecare litera sa infige adinc in inima. Nimeni: rasuna aidoma unei lovituri din senin. Nimeni: doar tu si eu... insa nu te mai vad si nu mai stiu ce faci acum. Deci, ramin singur.
Apoi am realizat ca, probabil, continui sa existi, dar nu pentru mine. Poate nici nu erai constienta de aceasta si de aceea nu imi mai vorbesti. Insa nu voiam sa presupun asa ceva, nu puteam admite posibilitatea unei vieti far de tine, unei vieti sterse, palide, inodore si atit de triste...
Stii ce voi face azi? Voi astepta sa-mi scrii... voi deschide usa sufletului meu pentru a intelege fiecare semn venit de la tine, fiecare silaba, fiecare cuvint. Te rog, nu uita sa pui mult sens in cele asternute pentru mine, nu uita... Nu vreau sa cred ca nu mai traiesc. Te rog, scrie...

Un coment publicat

Imi permit sa public o poezie sosita pe adresa blogului ce mi-a placut mult de tot.

Stiu cà-n inima ta
S-au ascuns ochii mei
Cea verdeatà din ei
ìncà si-azi te-nfioarà
Si-i citesti zi de zi
Nu cumva ca sà piarà
De pe fila memoriei tale.

La vale,tot la vale
Se preling lacrimi grele de toamnà
Din izvorul cel verde;
Dar cine le vede?!

Sìntem douà lumi despàrtite
Douà vieti cu-n perete-ntre ele
Iar fereastra comunà de la care luàm noi luminà
E acel IDEAL ce sìnt eu pentru tine
ìar tu pentru mine.

Reflectii nocturne

Intotdeauna ai fost perfectuinea dragostei mele, stiam ca nu exista ideal in aceasta lume, dar credeam in tine si in dragostea noastra.
Privirea ta e cea mai sincera si calda privire din lume. Esti ceva deosebit si doar atingerea buzelor tale ar putea sa ma vindece de aceasta fierbinteala nebuna... imi lipsesti. Tin minte corpul tau: dar nu pot pronunta nimic, nu pot gasi cuvintele potrivite pentru a reda amintirile mele... fericit - acesta e primul cuvint care-mi trece acum prin minte, eram fericit: noi amindoi si multa dragoste-n jur.
Si stii ce ma face sa fiu mindru de mine: atunci erai doar pentru mine si totul ce-mi aduceai era doar sinceritatea ta: ma iubeai si te iubeam. Eram fericiti, caci ne-am gasit intr-un sfirsit - doua suflete obosite de atita cautare si atita falsitate-n jur. Eram noi doi si ... multa dragoste-n jur! Era perfectiunea-ntruchipata ceea ce se intimpla intre noi. Nu putem uita acele momente si incerc sa cred acum ca te gindesti si tu la fel.
Dar la ce bun atita amintire? Banuiesc ca nu mai poti fi asa cum ai fost cindva si scriu acum doar despre o dragoste uitata undeva la mine pe blog, o dragoste ce nu vrea sa moara inca... o dragoste ce o poti reinvia doar tu.

O noua zi

De ce acum nu esti linga mine?... Acum, cind am nevoie de alinare si de dragostea ta nu te regasesc si sunt singur... De ce nu pot sa te vad atunci cind doresc sa fiu fericit? De ce dorinta de a fi fericit este atit de dureroasa? De ce nu am putea fi fericiti? Pentru ce atita suferinta in jur, de ce nu esti acum cu mine?
Nu credeam ca as putea sa invat sa fiu singur si trist vreodata. Dar asta acum fac: invat de a trai fara tine si fara lumina ta ce m-ar incalzi aidoma unui Soare de toamna ce-si aduna ultimile puteri pentru a da viata unei noi iubiri. Stiu ca esti departe de inima mea, nu o simti acum si nu poti intelege durerea ce se revarsa de acolo... incerc sa intind o mina in bezna visului pentru a te simti si nu reusesc: esti mult prea departe pentru a ma auzi.
Nu credeam sa pot intelege vreodata ce ar insemna o viata far de tine. Imbatat de viltoarea fericirii noastre, eram inconstient de posibilitatea unei despartiri. Si acum platesc atit de scump pentru ignoranta mea.
De ce cind te strig nu ma auzi si cind iti soptesc cit de mult te iubesc nu poti deslusi sinceritatea dragostei mele? De ce acum stau in fata ta, dezgolindu-mi sentimentele, iar tu nu ma vezi?... Ce asi putea face acum, intr-un sfirsit de vara sufocatoare si plina de desertaciunile durerii mele?
Cit de mult mi-as dori sa auzi glasul meu, sa-mi raspunzi la chemare si sa fii linga mine... cit de mult...
Insa iarasi ramin de a fi singur in fata tacerii asurzitoare: o liniste ce prevesteste o noua zi fara tine, un nou chin, un nou supliciu... cit oare?..

Singur (2)

Ma simt atit de singur incit imi pare ca am ramas unica frunza in plin decembrie. Sunt purtat de bratele vintului si pirjolit de puterea gerului nocturn, dar nu imi reuseste sa cad din copac...
Sunt singur aidoma unltimului erou din filmele americane, care nu mai poate salva lumea caci aceasta lume nu mai exista. Sunt singur precum un punct de pe o foaie, ce-si cauta in zadar locul sau intr-o fraza minunata... Sunt singur si nu mai pot intelege de ce atita singuratate in jurul meu. Voi, prietenii mei, voi, parintii mei, voi, rudele mele, voi... voi... unde sunteti acum cind am nevoie de voi toti?... Tu, iubito, de ce nu esti linga mine?... De ce?
O intrebare stupida aparuta in miez de noapte adinca, o noapte ce destainuie toate cele ascunse, ce le scoate la iveala datorita luminii inselatoare a unei Luni pline, pierdute si ea de atita singuratate. Ea ma cauta si ma gaseste asezat in fata acestui blog unde se insira atita tristete si atita singuratate...
Am cautat sa vorbesc cu tine si nu te-am gasit. Am incercat sa sparg cristalul de tacere ce ne despartea... dar nu am putut si nu m-ai auzit. De ce? Poate pur si simplu nu ai vrut sa ma-ncalzesti cu privirea ta? Sau ai vazut singuratatea mea si te-ai speriat?.. Ramin sa fiu doar eu-insumi, chiar si daca sunt atit de singur acum. Si-apoi stiu ca totul se va repeta: o prezenta stupida, o existenta inutila si o viata lipsita de culori... apoi vei aparea tu si... :-) voi zimbi din nou unui Soare plin de culori si unei lumi pline de viata. Te voi gasi in ea si voi continua sa traiesc fericit.
Insa stiu ca nu va continua prea mult. Si lumea va deveni iarasi pustie si voi fi iarasi doar eu pentru a suferi fara tine. Singur. Din nou.

De ce nu vii?..

Azi te asteptam... era o lunga asteptare ce se prelingea incet aidoma unui lichid viscos si unguent. Era o asteptare milenara, uitata undeva la rascruce de secole si tupilata linga inima mea... te asteptam si nu mai intelegeam de ce stau atit linga Durerea mea. Voiam pur si simplu sa te vad, sa te aud si sa-ti vorbesc. Imi era suficient pentru a intelege daca inca ma mai iubesti... Voiam sa te stiu alaturi si realizam o imposibilitate cruda ce ma sfarima, ce imi taia in mici bucatele fierbinti si singerate inima mea... ma durea, mult de tot. Dar asteptam si lama timpului taia in continuu bucati din inima mea... Daca as fi fost medic, probabil as fi cautat un remediu pentru acest pacient, ar fi trebuit sa incerc sa-l ajut cu toate ca intelegeam zadarnicia acestui gest.
Continuam sa te astept printre aceste secunde ce se scurgeau in balanta timpului. Una, si inca una, si iarasi una, si doin nou... si tot asa. Treceau ore si nu mai simteam inima mea - a amortit de atita durere si de cautare. Tu nu erai. Iar eu continuam sa te iubesc. Si din toate cele traite cu tine, imi aparea imaginea ta zimbind pentru mine, pentru tine, pentru noi... simteam ca erai atunci fericita. Eram sigur ca acel zimbet imi apartine. Atunci l-am furat pentru a-l pastra undeva, ascuns in inima mea. Nu-l aratam nimanui, caci nu doar eu aveam dreptul de a-ntelege ce semnifica el si cui ii este, de fapt, adresat.
Am vrut sa fug undeva si sa continui sa te astept. Dar nu mai puteam. Am inteles un lucru ce ma urmarea toata viata: nu pot fugi de tine si de dragostea ta, ea intotdeauna ma va urmari oriunde nu as pleca.
De ce nu vii?..

Fericit

Intotdeauna am stiut sa fiu trist. De ce?... deoarece pot sa fiu asa: singur si trist. Am putut sa scriu cit de mult te iubesc si cit de reci sunt noptile fara tine. Asa a fost si asa este, e adevarat. M-am deprins sa port povara singuratatii si durerii ascunse, unei suferinte tainuite, pastrate cu sfintenie de mai mult timp. Nu am putut uita acel frumos sentiment ce ne-a unit pe noi. Cum as fi putut face asa ceva si sa contrazic legile naturii?.. Era si este imposibil. M-am obisnuit sa port amprenta dragostei tale: nu te poti spala de ea si nu poti sa renunti la unul dintre cele mai divine sentimente de pe acest pamint. M-am deprins sa te stiu departe si sa nu mai pot nicicind sa fiu atit de fericit precum am fost cindva, atunci, doar tu si eu - doua suflete ce si-au gasit rostul vietii - de a se iubi in veci. Asa a fost mereu: un rind de nostalgie se asternea zi cu zi pe existenta mea marunta si palida, o existenta lipsita de tine, de prezenta ta...

Dar am vorbit cu tine: nu mai stiu daca era in vis sau aievea. Si stii ce m-a pus pe ginduri?... Cum e sa fii fericit? Ce ar insemna sa traiesti viata din plin... ce ar trebui atunci sa scriu? Am vorbit cu tine si am dorit sa-ti transmit cuvinte de amor si sa-ti marturisesc, din nou, cit de mult sunt fericit de a-ti auzi vocea, de a sti ca nu sunt uitat. Am zimbit si... nu am putut scrie nimic... Si stii de ce? Eram fericit! Atit de fericit, incit nu mai stiam ce ar trebui sa scriu si cum sa ti-o spun...
Ma simt straniu si un sentiment bizar ma inconjoara acum. Iarta-mi tulburarea, dar imi este dificil de a-mi reaminti cum e sa te simti fericit, chiar si daca doar pe o clipa... e atit de straniu... si atit de placut.
...doar un gind ma infioara: am vorbit noi doi cu adevarat sau a fost din nou doar un vis fericit ce l-am smuls in aceasta noapte far de tine?...

De la draft

 Imi permit sa public un comentariu sosit pe adresa blogului, care imi place extrem de mult.

...astazi am pus capat trecutului...
Cu toata forta mi-am smuls o parte din inima si am incercat s-o incui pe veci.. undeva.. de unde sa nu mai poata iesi, iar eu sa uit pentru totdeauna ca am lasat-o acolo...
stiu ca ai sa ma intelegi, pentru ca doar tu poti sa o faci, pentru ca si tu ai trait ceea ce se numeste "la revedere, pentru totdeauna...".

De ce n-ar exista si in noi tasta "delete" ? Ar fi atit de usor de trait mai departe sau poate - de existat...
Poate ca am sa fiu egoista , dar e un picut mai usor sa simti ca nu esti singur pe lume care sufera, ca mai sunt si altii. Si acesti altii, de cele mai multe ori, pot sa te ajute sa treci prin tot greul.

Dar voi reusi, intotdeauna am fost puternica, ce-ar putea sa se schimbe de data aceasta, nu?

De ce sunt trist

Esti iarasi tu... stii sa apari acum, cind sunt atit de slabit si neputincios. Nimeni insa nu simte acest lucru, de aceea si vii pentru a ma incuraja. Esti tu, acea unica fiinta din lume, acel unic univers plin de sperante, bucurii si perspective de viata fericita... Te vad si sunt fericit. Intind mina pentru a te atinge.
Vreau sa-mi reamintesc ce inseamna a atinge un inger, ce ar insemna sa iubesti pina la pierzanie... imi este dor de aceasta atingere, ea imi va reaminti noptile petrecute cu tine. Si, apoi, stii ce vreau sa aud? Respiratia ta, suflarea cea unica si incomparabila ce venea aidoma unui suflu ceresc si ce il simteam atunci cind eram cuprinsi noi doi de exstaz - un exstaz binecuvintat de ceruri...
Vreau sa-mi vorbesti si sa zimbesti... stii a zimbi cu coltul buzelor si ai o putere magica asupra mea: ma faci fericit doar prin acest gest al buzelor, de parca imi spui doar cu ele cit de mult doresti sa fii alaturi de mine. Nu voi uita niciodata acest unic zimbet al fericirii mele, adevaratei fericiri ce poti s-o gasesti doar o data in viata, doar alaturi de persoana ce o iubesti cu adevarat... doar alaturi de tine.
...dispari leger, ca o adiere de vint. Credeam cindva ca doar ingerii pot pleca atit de usor. Intr-o clipa nu mai esti alaturi (ai fost oare?) si ma lasi din nou cu amintirea ta. Rasuflu adinc. Incerc sa cred ca inca nu s-a sfirsit. Rasuflu din nou. Inima nu doreste sa inteleaga ca nu mai esti, ca imaginatia nu poate sa invinga realitatea far de tine. O rog mult sa se calmeze. Rasuflu. Iarasi. Nu reusesc sa o conving. O rog din nou si continuu sa rasuflu. Iata asa, lin... Incet, revin la o realitate alb-negru in care nu te gasesc. Dar, ceva, totusi, ramine sa-mi aminteasca de tine... ma uit acum la cele scrise si inteleg ca ai ramas aici, ascunsa undeva dincolo de aceste litere. Te tainui dupa ele si continui sa-mi zimbesti cu coltul buzelor tale fine asa cum stii sa o faci doar tu si asa cum as dori sa te vad acum...

Unde esti

Stiu ca undeva esti tu. Esti, insa nu doar pentru mine si aceasta ma face trist. Dar stiu ca esti.
In schimb, aceasta constatare ma face sa stiu ca nu traiesc in zadara. Esti departe, nu pentru mine, dar esti.
Acum zimbesc, da, anume cind realizez faptul ca esti undeva, atunci zimbesc... De ce? Deoarece stiu ca ma gindesc la o persoana reala, nu o inchipuire palida a imaginatiei mele bolnave de durere... esti cu adevarat, si asta conteaza.
As fi fericit daca as sti ca zimbesti si tu gindindu-te la mine. Asa, fericit pe o clipa, atit cit imi permite inima, atit cit voi reusi sa o conving ca esti linga mine, chiar daca nu esti aproape... Apoi te visez. Des, foarte des. Mult mai des decit mi-as fi putut dori, mult mai des decit as fi crezut vreodata ca as putea visa pe cineva. Si, in vis, incerc sa iti vorbesc... sa te gasesc pentru a nu te pierde niciodata... Stiu unde esti mai des? In visul meu. :-) De fapt, tot nu esti aproape, dar, oricum, esti mai des.
De ce nu stai atunci linga mine si mereu dispari undeva in visul meu?... Te rog, mai stai cu mine, nu fugi... Am nevoie de prezenta ta, cel putin in vis as dori sa fiu pe deplin fericit...

Obosit

Acum imi este dor de tine. E banal, nu?... Dar este adevarat si nu mai pot gasi alte cuvinte pentru a explica ceea ce simt acum. Le iau la intimplare din vocabularul meu obosit si le arunc aici, pe blog. Sunt obosit... Am cautat sa incerc sa-ti spun cit te de mult imi lipsesti, dar... imi pare ca nu vrei sa ma auzi. Ti-am scris si iarasi am repetat in gura mare: te doresc... Dar, imi e frica ca nu ai inteles. Si acum ramin obosit de speranta de a fi inteles de tine.

Stii de ce avem nevoie cel mai mult in aceasta viata: sa fim intelesi de cineva. Suna banal si stupid la prima vedere, dar stai: gindeste-te un pic, ce inseamna a fi inteles cu adevarat? Ar fi oare sa fii sigur de a putea spune totul ce crezi fara a cauta cai alese? Ar fi oare sa stii sa vorbesti asa cum ti-ai dorit fara a incerca sa ascunzi ceva? Ar fi oare sa fii sigur de a nu minti niciodata, fiind sigur ca esti inteles pe deplin?... Ti-ai imagina o viata unde ai fi sigur de a fi inteles la 100 %, uitind de murdaria vicleana a cuvintelor amagitoare? Uitind de cautarile interminabile de cuvinte potrivite pentru a nu fi "gresit inteles de cineva"?... Ar fi o lume ideala ce nu ar putea exista niciodata... Inteleg acest lucru si, poate, de aceea sunt atit de obosit acum.

Imi lipsesti la nebunie si nu mai stiu ce sa zic pentru a fi sigur de a fi inteles de tine. Iarta-mi oboseala: voi incerca sa uit totul mine, cind voi avea mai multa energie si cind, sper, voi primi un raspuns de la tine... Stiu ca nu-l voi primi, poate, niciodata si voi continua sa fiu un vesnic si neprihanit obosit in aceasta lume... obosit de dragostea pentru tine.

Pe malul unei mari

In noaptea aceasta nu voi putea sa adorm. Ma voi gindi la tine si te voi chema alaturi. Stiu ca nu vei putea veni, dar gindul la tine imi va mentine speranta de a te revedea intr-o zi. Unde esti acum? Ce faci, te gindesti la mine?.. Imi lipsesti, te doresc alaturi si nu mai pot intelege de ce mai pot exista fara tine. Fiecare respiratie ma face sa ma gindesc cit de mult te doresc acum...
Ieri te-am vazut in surisul cuiva... am tresarit si am inteles ca, de fapt, niciodata nu te-am uitat: ai continuat intotdeauna sa traiesti in sufletul meu si ai continuat sa fii alaturi chiar si de nu erai. Te iubeam in fiece zi, continuam sa inteleg cit de departe esti chiar si atunci cind nu mai intelegeam eu-insumi unde ma aflu si ce fac. Imi lipsesti acum atit de mult, incerc sa menti totul in interiorul unui univers... dar ma sfisie aceasta dorinta de a te sti alaturi...
O durere infernala ma apasa cind realizez totul ce numai ce am asternut aici... Am plasat aceste cuvinte alaturi fara a incerca de a cauta forma lor atragatoare, am scris doar pentru a marturisi ceea ce simt acum... si imi dau seama cit de mult doare inca... Dar incerc sa zimbesc. Da, incerc sa zimbesc incercind sa sper ca, inca, te mai gindesti la mine... ma doare, sunt trist si inima-mi cere sa te simta alaturi, dar nu pot face nimic si incep a asterne aceste ginduri aici, pe acest blog. Rasuflu adinc si continui sa scriu. Iar tu ramii undeva departe sa traiesti fara a intelege cit de mult te mai iubesc... cit de mult imi lipsesti.
Si atunci ma intreb: cum voi putea sa continui sa mai traiesc?.. Cit timp?... Nu gasesc un raspuns logic (as putea vreodata oare?), aplec capul si... incerc sa zimbesc. Hm... e straniu - sa incerci sa zimbesti atunci cind esti trist si cind intelegi ca iubesti... Un suris dureros se aseaza pe buzele mele: este ceva indescriptibil, acest suris singuratic ratacit undeva pe buzele mele la mijloc de durere... dar el exista acolo, tupilat parca in spatele unei mari dureri si singuratati... Incerc sa continui sa zimbesc, si stii la ce ma gindesc?.. La un rasarit de soare petrecut pe malul unei mari cu tine... iar tu sa fii unicul Soare din viata mea, unica iubire, unica speranta.

Zimbetul tau (2)

...Zimbesti si imi aduc aminte cit de mult ne iubeam atunci... te vad si imi strecor o lacrima ascunsa de speranta. Ma gindesc ca, poate, te voi revedea iar si voi putea sa simt caldura acestui zimbet pe bratele mele. Imi doresc la nebunie sa te vad zimbind linga mine, asa cum se intimpla atunci... Mai tii minte? Era zimbetul ce ma facea fericit. Stiai sa surizi doar cu un gest, doar cu o atingere si doar cu o privire.
Acum cind te privesc, stiu cit de mult ne iubeam. Inteleg cit de puternic era acel sentiment ce ne-a facut sa traim doar pentru a ne vedea si a ne atinge sufletele. viata avea sens atita timp cit stiam ca mai traiesc pentru a te vedea alatuti... si erai atit de frumoasa si fericita!... Nu as crede ca as fi putut intelege valoarea celor scrise de nu era sa simt dragostea adevarata impreuna cu tine. Cita finete era in jurul tau si cite energie se simtea in aer... Ne iubeam si nu mai intelegeam nimic... dar voiam oare?... Eram fereciti. Punct.
Acum astept. Ce anume?.. Vreau sa simt din nou ca traiesc, sa stiu ca Soarele rasare atunci cind te sarut si apune stiindu-te in bratele mele. Vreau sa adorm cu gindul ca ma visezi si sa simt caldura ta. Vreau sa revin la punctul nostru de fericire si sa-l transform intr-un sentiment continuu... Vreau sa fiu din nou cu tine.

Zimbetul tau

Am primit azi o Scrisoare de la tine. Mia- adus-o vintul si mi-a asezat-o pe fereastra. M-am trezit dimineata si am gasit-o in fata ochilor mei: era prima veste din ziua mea, o frunza de artar ce mi-ai trimis-o tu. Stiam ca era pentru mine si am devenit fericit. Mi-ai scris cit de mult ma iubesti si lumea din jur s-a colorat si a devenit, brusc, binevoitoare si plina de viata. Am citi de asemenea ca acum stai undeva departe si imi zimbesti pentru a-ti reaminti cum ne iubeam in acea vara sufocanta si plina de mistere... Am vazut cum m-ai privit inainte de a-mi trimite acest ravas: era o privire indragostita si plina de afectiune, ceva ce nu poate sa se repete vreodata si ce, de regula, exista doar o data in viata. Am simtit buzele tale: ai stiut sa saruti foaia de copac inainte de a o trimite: sunt calde si pastreaza amprenta dragostei noastre... asta am simtit cind am primit scrisoare ta adusa de vint.
...intr-o dimineata vei gasi raspunsul meu linga perna ta. Te vei trezi si vei zimbi indata, stiind ca vine de la mine. Apoi il vei citi asa, precum l-am citit si eu astazi pe al tau... iar apoi vei zimbi doar pentru mine. Te rog, nu uita sa zimbesti, caci datorita zimbetului tau eu mai continui sa sper si sa traiesc.

O inima far de tine

Imi era dor de tine. Am cautat sa te gasesc intr-o poza. Erai tu, insa imi lipsea prezenta ta... erai frumoasa, dar nu linga mine. Te-am cautat printre obiecte: da, incercam sa te gasesc in ceva ce ai atins cu degetele tale... Am inchis ochii: mi-am reamintit cum ma atingeai si am incercat sa resimt caldura buzelor tale... Imi lipseai oricum... Am incercat sa-mi calmez inima: te cerea linga mine si nu mai puteam nimic sa fac pentru a o linisti. Pentru a evita suferinta, am incercat sa te uit... crezi ca am reusit?... Dimpotriva.
...te-am visat. Ai venit in vis pentru a-mi linisti inima, stiu aceasta. M-ai privit si mi-ai zimbit sincer. Ai pus mina pe inima mea si i-ai zis: nu suferi, ma gindesc la tine si nu te voi uita niciodata. Apoi te-ai uitat din nou la mine si ai disparut pentru a continua sa traiesti in totul ce ma inconjoara: poze, obiecte, gesturi si, evident, vise.
Azi am vrut sa-ti scriu o scrisoare. Nu pot sa ti-o trimit prin posta, de aceea voi astepta sa vii in vis. Vreau sa-ti las o amintire de la mine si sper aceasta foaie te va face sa-ti amintesti mai des de inima mea.

Stiu cà-n inima ta s-au ascuns ochii mei...

Te urmaresc in fiece zi, dar stiu ca nu reusesc si nu pot sa ma plictisesc. Nu ma pot satura de tine si continui sa te visez. Incerc sa compensez absenta ta prin tot: un vis, un cintec, o silueta vazuta din intimplare, o poezie, ba chiar si un suris... In zimbet incerc sa te regasesc pentru a te pierde si a te revedea din nou intr-un gest, intr-o silaba sau intr-o adiere de vint. Imi aduc aminte de cuvintele din filmul cela de dragoste: adierea de vint se aseamana cu dragostea mea - o vei simti intotdeauna, dar nu o vei putea retine prea mult linga tine.
Te vei mira stiind cum zimbesc Soarelui dimineata si cum incerc sa-ti revad chipul in oglinda Lunii si a stelelor. Te urmaresc de multe ori fara a realiza ca acum, poate, iti reamintesti de mine: posibil incerci sa ma revezi si tu undeva, si, posibil, asculti aceeasi melodie ca si mine... ea se strecoara lin in suflet, readuce niste amintiri, renaste niste iluzii si ramine petru a pastra un pic de caldura... e doar un strop de caldura ce pe neasteptate s-a nascut in suflet. Dar simti ceva, vezi atit de limpede totul incit ti se face dor... Nu vrei si nu poti sa alungi acest sentiment. Dimpotriva, incerci sa-l mai gazduiesti un pic. Ti-a lipsit atit de mult! nu intelegeai ce anume iti lipsea si acum, pe citeva clipe, realizezi cit de trista poti fi... Dar nu dureaza mult, intelegi cit de departe esti de adevarata viata si cit ti-ai dori sa SIMTI cu adevarat ca traiesti... si atunci distrugi totul printr-o revenire la o existenta banala.
Iar eu ramin sa pastrez acea caldura. Stiu ca intr-o zi vei reveni la ea. O vei gazdui doar pentru citeva clipe, iti vei aminit de noi si apoi din nou vei reveni la existenta ordinara. Dar anume pentru acele scurte momente continuu sa te iubesc pentru a retine acea caldura... Altfel, la ce bun as mai trai?...                                                      

Straniu

Nu intelegeam ce se intimpla. Era totul obisnuit, o zi ordinara si lipsita de sens deoarece o traiam fara tine... dar totusi ceva era diferit. Incercam sa inteleg ce este diferit. Nu reuseam. Apoi am oftat si mi-am zis: continua sa mergi  mai departe cu sau fara ea. Altfel nu mai rezisti si s-ar putea sa nu mi poti trece peste alta durere. Am reusit, cu toate ca continuam sa ma intreb ceea ce era diferit.
Nu mai tin minte cit a continuat, dar cert e ca la un moment dat am realizat ca totul a revenit la normal, eram in apele mele, imi parea ca totul s-a normalizat. Dar nu a fost sa fie si peste ceva timp iarasi am simtit schimbarea: lumea era diferita, parca mai linistita si mai insorita. Incercam sa inteleg de ce si iarasi nu reuseam.
Apoi te-am visat si am inteles. Am zimbit si am incercat sa ma acomodez cu noua situatie: era mult mai usor sa traiesc fara suferinta. Totul a revenit la normal cind am continuat sa ma gindesc la tine, atunci inima-mi suferea in tacere si nu mai voia sa afle un alt adevar, o alta realitate, suferinta era perceputa ca un lucru firesc. Iar ziua redevenea stranie cind incercam sa te uit: atunci nu mai incapea durere in ea si ma simteam atit de straniu...
Azi am realizat cit de frumoasa ar fi fost viata cu tine fara dorul inimii mele.

Am vrut sa-ti spun ca te iubesc

Am vrut sa-ti spun ca te iubesc. Am cautat in zadar cuvintele, nu reuseam sa o fac... te vedeam straina si eram sigur ca nu vei mai auzi disperarea dragostei mele: unica si adevarat declaratie de dragoste din viata mea... M-am simtit iarasi singur, cu toate ca stiam ca acum te gindesti si tu la mine...
Am incercat atunci sa iti spun orice: nu contau cuvintele, doar voiam sa-ti spun ceva ce te-ar face sa iti opresti privirea si sa-ntelegi cu adevarat secretul celor spuse de mine: te iubesc atit de mult! Dar nu ai inteles ceea ce am scris, nu ai descifrat adevaratul sens al cuvintelor mele, ai crezut ca au fost doar niste cuvinte banale...

Am incercat atunci sa iti vorbesc: si sa-ti spun ca, de fapt, inca te mai iubesc iar tu nici nu banuiesti despre dragostea mea... Mi-am luat inima-n dinti si... nu am spus nimic. Am inteles ca este prea tirziu si nu mai pot schimba ceea ce s-a intimplat deja: nu mai vrei sa ma auzi... sau nu mai poti?... si esti deja intr-o alta lume far de mine.
Atunci am simtit ceva straniu: o durere launtrica s-a strecurat printre lacrimi si a ramas in interior, alaturi de inima... m-am simtit slabit si am incercat sa iti aud vocea... sa te ascult. Doar aceasta imi raminea. Am reusit: vorbeai despre atitea lucruri! Erai fericita! Am inteles ca nu ar trebui sa-ti spun acum nimic, riscam sa fac nefericti doua suflete: pe tine si pe mine. De fapt, eu deja eram nefericit, dar mai traiam cu sperante unei noi vieti cu tine.
Nu a fost sa fie si am inceput sa scriu aceste rinduri...

Singur

Ma simt singur. Si, de fapt, nu trebuie sa ma simt asa... stiu ca existi si ar trebui sa realizez ca nu sunt singur: te am pe tine. Dar, esti oare pentru mine? Sau esti si pentru altcineva? Gindul de a te sti alaturi ar trebui sa ma faca fericit si sa imi dea puteri pentru a nu fi singur... dar nu esti alaturi. Si atunci incep sa ma simt singur. Asa precum sunt acum si precum ma simt acum: singur. Fiecare litera se aseaza incet deasupra mea si imi tine de urit cite o clipa. Doar o clipa, pentru a reveni din nou in urmatoarea. Iar eu zimbesc si imi aduc aminte cit de mult te iubesc si cit de mult te doream atunci cind eram doar noi doi si lumea inceta se existe din jurul nostru. Sau, mai bine zis, noi incetam de a exista pentru lumea din jur: eram singuri, insa eram impreuna. :-)
Te-am vazut ieri intr-o femeie. Pe o clipa mi-am permis sa cred ca esti tu, iarta-mi ochii: te cauta de atita timp!.. Au obosit si te-au intrevazut in altcineva. Mi-a tresarit inima si pe o clipa mi-a parut ca nu va reveni la locul ei, acolo, linga dragostea mea... nu erai tu si iarasi am inteles cit de singur am ramas.
Intr-o zi te-am simtit. Te-am visat si degetele iti atingeau obrazul. Dar nu erai tu, era doar o imagine palida a senzatiei mele din vis. M-am trezit obosit de aceasta viata unde sunt singur si trist fara tine.
In alta zi am vrut sa iti vorbesc, dar nu puteam caci nu erai linga mine. Am inceput sa vorbesc cu fotografia ta si apoi am realizat din nou cit de singur sunt. Sa vezi, vorbeam cu mine insumi... de parca tu ai fi putut sa imi raspunzi vreodata.
Apoi am auzit vocea ta. Era atit de fina si ma chemai... Am inteles cit de singur sunt cind mi-am dat seama ca ascult piesa noastra.
Nu cred ca as dori acum sa inteleg de ce scriu aceste rinduri. Sper sa le citesti si sa mi-o spui chiar tu: atunci, poate, imi voi dai seama ca nu mai sunt atit de singur.

:-)

Zimbesc acum... ce faci? Te gindesti la mine? Sper ca da. Eu am o noutate pentru tine: incep a invata de a fi fericit. Incep sa inteleg ca asi putea incerca sa fiu fericit. E din cauza primaverii?... Posibil, insa sa stii ca par de a fi mult mai diferit. Pur si simplu diferit.
Stii ceva? Am inceput sa zimbesc :-) iata asa... :-) , apoi inca o data, si apoi iarasi zimbesc. Ma gindesc acum la tine si zimbesc: inteleg, de fapt, cit de mult te iubesc si aceasta imi este suficient. Te iubesc mult de tot - asta imi da puteri sa incerc sa fiu fericit. Straniu, dar nu ma doare acum inima. Sta cuminte si asculta glasul tau. E anume acea voce ce a auzit-o printre miile si sutele de glasuri ce ma inconjura. Imi aduc aminte cum te-am auzit pentru prima data... si zimbesc, caci stiu ca acum citesti si tu aceste rinduri si schitezi un zimbet. :-) Incerc sa imi controlez dragostea mea... Vai! Cit de fals suna "controlez dragostea"... desigur, este imposibil sa o faci. Dar stiu ca pot acum zimbi si asta fac. Nu sunt sigur ca va dura mult, asa ca incerc sa iti scriu acum cit de mult te iubesc si cum incerc sa invat de fi fericit stiindu-te departe. Evident, nu voi reusi niciodata, dar ideea aceasta imi da puteri sa ma simt bine si sa iti scriu acum aceste rinduri: vreau sa citesti si sa iti reamintesti vocea mea, respiratia si atingerea...
Cit de mult as dori sa fiu cu adevarat fericit si sa zimbim atunci cu inima impreuna ...

Primavara

Vreau sa vina primavara in sufletul meu. O astept de prea mult timp, am nevoie de ea. Vino, te rog, draga primavara. Iti deschid inima si iti spun ca te astept. Te rog, intra si la mine in casa. Nu trece pe alaturi si adu-mi zimbetul la mine in casa. Vreau sa intri si in suflet, sa daruiesti multe flori si sa colorezi totul in roz. Vreau sa incerc sa iubesc viata asa cum te iubeam pe tine cindva: inocent, dar pasional. Am nevoie de aceasta schimbare, draga Primavara, deci vino, te rog... Stim ambii ca am depasit iarna noastra - cea mai dificila iarna dintre noi. Si asteptam acum primavara pentru a spera de a fi fericiti.
...Voi incerca sa zimbesc azi si apoi sa primesc primavara. Stiu ca va trece si pe la mine si imi va darui ceea ce i-am cerut: multa liniste si impacare de sine. Am meritat acest lucru: prea mult timp am suferit si am existat in iarna... Alunga, draga primavara, aceasta iarna vesnica ce m-a cuprins de atita timp. Am nevoie de ajutorul tau pentru a raminea cu tine si pentru a spera de a fi iubit asa cum te iubesc pe tine.
Acum zimbesc, este straniu sa simti acesta crispare a buzelor si a muschilor, e atit de straniu sa zimbesti.
Azi nu voi putea dormi: voi astepta sa vina Primavara dragostei mele, o primavara atit de asteptat si atit de dorita de sufletul meu. Voi astepta. Vii si tu?..
Vreau sa adorm fericit, te rog, vino, iubire...           

Acum m-am trezit?

L-am rugat pe Dumnezeu sa imi daruiasca un vis. Eram atit de nefericit si trist, incit imi parea ca nu voi mai putea intelege de ce mai traiesc. Aveam nevoie de un vis, te rog, Doamne, ajuta-ma acum, ii spuneam. M-a auzit. Mi-a dat un vis. Era atit de frumos incit imi parea ca nu era adresat mie. Il traiam din plin si vedeam cit de fericit si iubit as fi putut fi. Iubeam si simteam dragostea ta aidoma parfumului fin al celei mai stranii, dar si frumoase flori de pe pamint... Traim un vis ce nu mai vroiam sa se termine. Dar nu intelegeam ca este un vis, la un moment dat mi-a parut ca aceasta si este viata, ca anume acum traiesc, ca nu mai visez. M-am pierdut atit de mult in placerea de a fi fericit impreuna cu tine, incit nu mai realizam si nu mai reactionam la viata din jur. Eram fericit.
L-am rugat pe Dumnezeu sa imi daruiasca un vis, dar nu credeam ca visul poate sa existe in prezent, intr-o realitate de care voiam sa fug. Trebuie sa ii spun multumesc. Stiu ca mi-a aratat ce ar insemna o alta viata si un alt destin.
Acum m-am trezit?...

De ce scriu

Ma intreb citeodata de ce continuu sa scriu... Stiu ca nu voi putea niciodata sa traiesc ceea ce as fi putut trai cu tine, iar regretele intirziate nu aduc nimic decit o durere amara. Stiu cit de mult te iubesc si realizez cit de fericit as fi fost cu tine. Stiu ca, de fapt, nu as putea trai fara tine prea mult, ma tin in viata datorita anume acestor cuvinte ce le scriu pentru tine... 
Te iubesc atit de mult, incit nu pot fi fericit chiar scriind aceste rinduri, chiar stiind ca le vei citi nu pot simti pe deplin acea fericire ce mi-ai daruit-o cindva demult, cind am fost impreuna si cind ne-am cunoscut. Si iata de fiecare data cind scriu ceva pentru tine ma gindesc cit de fericit am fost, cit de fericit as fi putut fi si cit de mult te iubesc acum. Apoi incerc sa ma gindesc ca vei citi aceste rinduri si vei intelege ca iti scriu anume tie si te vei intoarce pentru a imi spune ca nu m-ai uitat, ca inca existi pentru mine.
Ma intreb ce as putea face pentru a te face sa intelegi ca am nevoie de tine, ca continuu sa traiesc deoarece scriu aceste rinduri pentru tine... oare intelegi cit de mult vreu sa fiu cu tine?... intelegi ce inseamna aceasta durere launtrica ce vine in fiece seara pentru a imi spune inca o data ca nu esti linga mine?... Simti oare disperarea sufetului meu ce te striga in fiece noapte?.. Unde esti acum? Ce faci?.. Mai exist oare pentru tine asa cum am existat cindva?.. Cine te stringe in brate acum?.. Il iubesti?.. Il iubesti asa cum ma iubeai pe mine?
Pot sa cred in tine asa cum am crezut cindva?.. Ma vei intelege asa cum stiai sa o faci cindva?...
Te iubesc. Am vrut sa iti scriu azi aceste cuvinte de mai multe ori, le simt atit de puternice in noaptea aceasta!... As dori sa fii linga mine, sa le auzi valoare. Nu am putut sa tac, am pronuntat azi ceea ce ma tine in viata si ceea ce ma face inca sa traiesc, sa scriu si sa sper... Ma doare fara tine.

Vis sau realitate?

Straniu, dar erai bruneta. Nu te mai vazusem asa, dar erai cea mai frumoasa bruneta pe care as fi cunoscut-o vreodata... si ma priveai. Ne cunosteam de o vesnicie si, in acelasi timp, stiam ca nu puteam exista separat, aveam nevoie unul de celalalt... ne iubeam. Simteam dragostea ta, o vedeam in privirea ta, o ghiceam in gesturi, in comportament, era in tot. Te vedeam si te admiram. Asa cum un barbat poate admira unica femeie adevarata din viata sa, unica raza de luminaintr-o iarna glaciala lipsita de sens, unica speranta la mijloc de viata. In ochii tai ardea pasiunea, stiam sau, mai bine zis, simteam cit de mult ma iubesti... si-mi era trist. In acelasi timp, realizam ca nu putem fi impreuna, erai aidoma unui vis frumos, irepetabil, sensibil, dar, totusi, atit de sincer! Atit de real! Imi parea chiar ca esti mult mai vie decit sutele de femei ce le vedeam zilnic in jur... te simteam... iti citeam scrisorile. Erau cele mai frumoase scrisori de dragoste scrise vreodata, erau vii!.. Le intelegeam doar prin atingere, degetele mele descopereau deja sensul celor scrise, te vedeam in ele si, a cita oara (!) iti simteam dragostea... 
Voiam sa fiu cu tine, dar realizam imposibilitatea acestei unice dorinte din viata mea, dorintei de a fi fericit. Stiam ca acusi ma voi trezi si unicul lucru ce-l voi putea face e sa-ti scriu acum cit de mult te iubesc. Sper sa citesti aceste rinduri... iar dragostea mea sa te cuprinda lin aidoma unei adieri de vint... Ai simtit-o?...

Dialog (doare)

Am realizat intr-o zi ca nu voi fi niciodata cu tine. Fiecare cuvint din aceasta fraza mi s-a infipt in inima. Am pierdut echilibrul existentei si am crezut ca nu mai traiesc. Am incercat sa cred ca nu este adevarat... - Ba da, stiu ca nu voi fi cu tine... Nu mai inteleg, am nevoie de o pauza, de un pic de liniste si intelegere... - Asa: respira... unu... doi, incet, lin de tot... Te rog! Respira, nu te opri, te rog NU TE GINDI ACUM... ci doar respira, mai am nevoie de tine... te rog. Nu acum!.. Nu ai dreptul sa te gindesti mai mult decit doar la faptul ca... ea va fi cu tine!... - Cind?... -Intr-o zi, atunci cind Soarele va straluci doar pentru voi doi, iar tu si ea veti fi acei doi atei ce nu cred decit doar in dragostea lor - unica religie intr-o lume blestemata. Apoi, vei fi cu ea - doar aceasta conteaza, nu?... - Da, desigur... - Vei sti atunci ca viata adevarata e traita anume in acele clipe de iubire petrecute linga ea. Anume atunci vei simti cu adevarat ce inseamna sa fii fericit!... - Iti multumesc, ma simt mai bine acum, mult mai bine. Iarta-ma, dar acel gind blestemat nu mi-a dat pace, a navalit peste mine si ma sugruma... - Uita, te rog, nu te gindi la aceasta acum. Nu merita, chiar si de este adevarat... te rog, nu trebuie sa redevii trist acum, anume acum cind esti atit de singur si trist, atit de trist! Am nevoie de tine acum, te rog, mai rezista un pic... oare cita durere poate incapea intr-un suflet?... - Multa,foarte muta, nici nu poti sa-ti imaginezi cita tristete pot acumula eu... -Dar fericire? Tot atita ?.. -Si mai multa, mult mai multa... dar, imi e frica ca nu voi putea s-o fac niciodata...

Ma doare lipsa ta

Am vrut sa inchid inima (pe veci?). Am obosit sa sufar si sa nu pot trai far de tine. Am obosit sa incerc sa demonstrez lumii intregi cit sunt de nefericit si cit de departe esti. Am vrut sa uit ca existi si sa incep a pretinde ca sunt fericit. Am smuls pagina tristetii din inima mea si mi-am zis sa incep un alt roman: romanul unei vieti noi, istoria unui barbat fericit. Eram cit pe ce sa reusesc sa ma gindesc cit de fericit asi putea fi far de tine si fara tristetea ce ma copleseste atunci cind ma gindesc la noi. Am sperat sa pot darui lumii un alt zimbet: un zimbet prevestitor de primavara si de o noua viata, de un nou destin...
Inima mea se simte aidoma unei pasari ratacite intr-un desert, desertul crud al unei vieti incomplete, lipsite de sens si de scop. Vreau sa am grija de ea, imi este mila de suferinta ei. O lipsa perpetua a acelui sens al vietii, ce ar exista impreuna cu tine, o coplesete si o invaluie intr-o ceata rece. E singura. Sufera, plinge, respira insa fara tine... Doamne, cita durere in jurul ei!...  

Ma doare lipsa ta. Am vrut sa incerc sa uit ceea ce nu voi putea niciodata alunga din inima mea - dragostea mea pentru tine.

O particica

Am vrut sa-ti spun ca te iubesc. Am simtit virtejul imbatator al dragostei si am vrut sa-l impart cu tine. O particica din inima mea ramase atunci cu tine. Pentru totdeauna. Am lasat o parte din mine undeva acolo, ascunsa dupa armura ta. Nu intelegeam valoarea adevarata a celor intimplate. Ai acceptat adevarul nostru: ne iubeam... Si am vrut sa-ti raspund la dialogul de priviri: am vrut sa-ti spun cit te iubesc... Dar nu am spus. De ce? Erai atit de fericita, incit imi era frica sa sparg cristalul dragostei noastre... Dar sunt sigur ca ai auzit privirea mea si ti-a vorbit acea parte din inima ce ti-am lasat-o adineaori. Ai simtit iubirea mea. Ai stiut cit de mult te iubesc, ai zimbit si ai fost a mea...
Acum am inteles ceea ce s-a intimplat: ti-am lasat inima mea si am pastrat doar o particica din ea pentru mine... Imi este greu sa traiesc fara inima, imi este imposibil sa exist fara tine, iubire... 

Extaz

...Fierbinte, multa pasiune, bataii de inima, te string si iarasi te simt linga mine... secundele se scurg intr-o uitare deplina si ingerii ne invidiaza vazindu-ne atit de fericiti. Ne oprim si ne privim in ochi: o lume intreaga a disparut in acea noapte, existam doar noi doi si dorinta ne strapunge din nou. Ne invelim in placerea corpurilor noastre, ele simt dorinta noastra interminabila, ne ghicesc orice intentie,... ne iubim... iarasi totul arde in jur, o bezna de placere ne inconjoara, ochii tai ma cheama din nou si ne cufundam din nou in extazul dragostei noastre... E ceva incomparabil, indescriptibil: scrieti ADRENALINA cu litere mari, porniti focurile de artificii, aprindeti un rug, scufundati-va intr-o mare de iubire - sunt doar niste senzatii minore ce ar putea sa reflecte ceea ce simteam impreuna... Pasiune dusa pina la extrem, inflacarare infricosatoare, ardoare nesabuita, voluptate ... tu si eu - doua suflete neprihanite in dansul dulcei si salbaticei iubiri!... Miniile nu pot uita conturul corpului tau, iar atingerile sufletelor noastre au lasat o senzatie (deja, parca, uitata) de extaz ceresc... Te caut in visul meu, asa te tin minte si asa te voi dori intotdeauna.
Sper simti acum sarutul meu...

Minciuna primului rind

Azi am vrut sa mor, nu mai merita sa traiesc.
Sensul pierdut de mai multi zeci de ani era de pierdut pe veci. L-am ingropat sub teancul de pareri de rau si tristeti acumulate de secole... nu erau secole, stiu asta, dar trecuse atita timp incit nu mai puteam sa-mi gasesc ceasul pentru a realiza cite lacrimi uscate s-au prelins de atunci. O lunga si nemarturisita durere zacea de atita timp... Am ravasit sufletul, iar el nu imi mai poate ierta trecutul, am incercat sa il impac cu realitatea stearsa. Nu am reusit. As fi vrut sa incerc sa pling. Dar nu puteam, ma stiai puternic si nu as fi indraznit. Atunci am scris aceste rinduri si mi s-a facut rusine: sa vrei sa mori este un pacat. Atunci am sters primul rind, dar conturul literelor a ramas acolo si acum e prea tirziu...
Te rog, nu citi primul rind.

Pentru tine

Am vrut sa iti scriu in versuri cit de mult te iubesc. Am vrut sa astern aceste cuvinte intr-o logica fireasca, asa incit sa simti dragostea mea in versuri. Am incercat sa imi imaginez cum as putea crea asa ceva pentru tine - poezia unei iubiri adevarate, lipsite de artificiul lumii noastre imperfecte. Am adunat totul ce cunosteam despre poezie si iubire: dar, vai... nu am putut sa fiu poet. Sentimentele mele nu voiau sa se aseze pe logica fireasca a poeziei, dragostea adevarata nu putea incapea in versuri...
Atunci mi-am zis sa asez totul in proza - as fi scris cit de mult doream sa ma poti simti intr-o poezie si, apoi, cit de mult te iubesc. Am asezat totul intr-o gramada de cuvinte fierbinti si sincere - am incercat sa inteleg cum as putea sa iti scriu cit de mult imi lipsesti acum si azi... dar, vai, ... iarasi nu am reusit. Gindurile mele nu puteau aseza totul intr-o logica construita a unei proze: are si ea regulile sale de construire...
Te doream atit de mult, incit nu am renuntat: mi-am zis sa iti dedic un cintec, cuvintele caruia sa le compun tot eu, iar melodia dragostei mele sa o asez pe note muzicale. Am inceput sa compun, dar, vai... nu reuseam sa imbrac in doar sapte note muzicale ceea ce simteam... era atita dragoste in ele, cum as fi putut reusi?...
Si atunci am devenit trist. Tristetea mea a preluat-o vintul si a ridicat-o in nori. Ploaia a plins-o peste vai, iar Soarele a uscat-o... Niste pasari au preluat-o din nou si asa ea a continuat sa calatoreasca in lume... Acum, o aud in fiecare noapte - melodia tristetei mele, o dulce si melancolica cintare dusa de Vint, Ploaie, Soare si Pasari.
Te rog, daca o auzi acum, vreau sa stii - este Melodia dedicata tie: este dragostea vietii mele, esti tu.  

Am vorbit cu Mos Craciun

Am vorbit cu Mos Craciun. Era obosit si foarte trist. Ma compatimea, voia sa imi aduca in cadou ceea ce, spunea el, meritam deja demult. Nu mi-a spus ce anume. Dar era trist, foarte trist. Incerca sa-mi zimbeasca, sa imi zica cit de mult as fi meritat acel cadou... dar, in acelasi timp, imi promisese sa treaca si pe la anu. Stiam ca nu voi fi cumpatat si iarasi nu voi merita cadou din partea lui, dar el imi zimbise. Pur si simplu imi zimbise si a plecat. Am ramas sa il privesc mut si sa il vad cum se inalta spre Tara Nordului, spre casa. Avea nevoie si el de odihna.
Iar eu am ramas sa ghicesc ce cadou imi pregateste pentru anul viitor. Incercam sa cred ca imi va aduce linistea cea dorita si ... pe tine. Insa stiam ca nu este posibil: nu e cazul sa speri ceva, ce nu poate sa se intimple vreodata... Dar, totusi, Mos Craciun are puteri magice. Poate, atunci, ar fi totusi posibil sa pot primi acel cadou unic si atit de dorit, acea liniste unica ce ai aduce-o tu la mine-n suflet si ce m-ar face sa nu-l mai vad niciodata atit de trist pe Mos Craciun.